ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5509/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 3544 din 21

octombrie 2003, primarul Municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea prin

care J.M.I. a solicitat în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură sau acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul din

Cluj Napoca cu motivarea că petenta nu face dovada calității de moștenitoare a

fostei proprietare tabulare a imobilului.

La 12 noiembrie 2003, persoana

îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca, să oblige pârâtul de a-i

restitui în natură părțile din imobil în legătură cu care s-a formulat

notificarea, care nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, arătând că

este unica moștenitoare a autoarei B.L., fosta proprietară tabulară, de la care

imobilul a fost preluat abuziv, urmare naționalizării prin Decretul nr.

92/1950.

Investit cu soluționarea

litigiului, Tribunalul Cluj Napoca secția civilă, prin sentința nr. 2179/A din

2 noiembrie 2004 a admis „plângerea” și anulând dispoziția atacată a dispus

restituirea în natură a apartamentelor 2 și 6 din imobilul situat în

Cluj-Napoca.

A dispus totodată întabularea în

C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei și a respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta SC E.I. SRL

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.

92/1950, act normativ profund neconstituțional, în raport cu dispozițiile

Constituției din 1952, care garanta dreptul de proprietate dobândit în mod

legal fiind încălcate convențiile internaționale la care România era parte.

Instanța a mai reținut că, după

intrarea în patrimoniul statului, imobilul a fost împărțit pe apartamente, o

parte din acestea fiind vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr.

112/1995, rămânând libere doar apartamentele 2 și 6 din imobil, care pot fi

restituite în natură către moștenitoarea fostei proprietare tabulare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte

apelurile declarate de pârâtul Municipiul Cluj Napoca și intervenienta SC E.I.

SRL și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte plângerea reclamantei

și a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii cu privire la imobilul

situat în Cluj Napoca, în limitele cotei de ¼ părți, prin restituirea în

natură cu privire la apartamentele libere, cu nr. 2 și 6 din imobil, în aceste

limite și prin echivalent, pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în

natură.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate .

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că L.B., născută E., nu avea

calitatea de proprietar exclusiv în cartea funciară, la dobândind cu titlu de

cumpărare, exclusiv cotele de proprietate care însumează ¼ din întregul

imobil.

Prin urmare, se mai arată,

restituirea era obligatoriu a se face în limita cotei ideale moștenită de

reclamantă, reținându-se că ceilalți coproprietari nu au cerut restituirea în

baza Legii nr. 10/2001, urmând ca ulterior reclamanta să solicite ieșirea din

indiviziune cu Statul Român, pe calea dreptului comun.

Cum după naționalizare, imobilul a

fost compartimentat, formându-se mai multe unități locative, ulterior o parte

din acestea fiind vândute chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995 s-a reținut

că sunt susceptibile de restituire în natură, doar apartamentele cu nr. 2 și 6

din imobil.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, Primarul Municipiului Cluj Napoca care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. susține în esență că în mod greșit

s-a anulat dispoziția și s-a reținut calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită în condițiile în care aceasta nu a depus în termen legal actele

doveditoare iar probele administrate sunt neconcludente. Astfel, expertiza

efectuată în cauză, nu o identifică pe defuncta B.L. ca fiind autoarea

testamentului iar martorul audiat relevă fapte petrecute cu circa 50 ani în

urmă.

Se concluzionează că instanța era

ținută să soluționeze acțiunea prin prisma actelor depuse până la termenul

limită prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, fără a putea deroga de la

aceste prevederi imperative.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.

(1) și art. 22 din Legea nr. 10/2001 redactarea anterioară, persoana

îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a

legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului.

Actele doveditoare ale dreptului de

proprietate precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această

calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu acesta sau în termen

de cel mult 25 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Ulterior, prin acte normative

succesive, termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit până

la 1 iulie 2003 și respectiv până la data soluționării, notificării conform

dispozițiilor art. 23 din lege, în redactarea ulterioară republicării.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține caracterul de decădere al termenului prevăzut de lege pentru

depunerea actelor doveditoare, susținându-se că instanța era ținută să

soluționeze acțiunea, doar prin prisma actelor depuse până la termenul limită,

stipulat de legiuitor.

Aceste susțineri sunt contrazise

însă de interpretarea sistemică a dispozițiilor din lege, ce reglementează

etapele procedurii administrative, termenele în care pot fi parcurse aceste etape,

cât și sancțiunile prevăzute de legiuitor, în cazul nerespectării acestor

termene.

Astfel, din succesiunea acestor

texte (art. 21, art. 22 și art. 23 din lege, în redactarea anterioară

republicării; art. 22, art. 23, și art. 25, în redactarea în vigoare) rezultă

că numai termenul pentru depunerea notificării, cu cererea pentru stabilirea

măsurilor reparatorii, este un termen de decădere ce atrage [potrivit

dispoziției art. 22 alin. (5)] pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Ca atare, în mod corect au apreciat

instanțele asupra caracterului de recomandare al termenului pentru depunerea

actelor doveditoare, natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate

a unor astfel de cereri și nu din necesitatea limitării ori împiedicării

formulării acestora.

Totodată, împrejurarea că expertiza

criminalistică dispusă în cauză, a fost efectuată în absența unui material de

comparație emanând de la testatoare, nu este de natură să înlăture forța

probantă a înscrisului sub semnătură privată denumit „testament”, atâta vreme

cât expertul a concluzionat că actul a fost scris, semnat și datat de una și

aceeași persoană iar martorul audiat, B.L., a confirmat că a asistat-o pe

defuncta L.B., autoarea reclamantei, în momentul redactării și semnării

testamentului olograf, la 14 august 1955.

Ca atare, neexistând elemente

concrete, de natură a pune sub semnul îndoielii veridicitatea acestor probe, în

mod corect au statuat instanțele, asupra împrejurării că reclamanta, în

calitatea de unic moștenitor al fostului proprietar tabular, este îndreptățită

la măsurile reparatorii stabilite prin dispozițiile art. 9 și urm. din lege.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 691/A

din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 iunie

2006