ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cronologic, Judecătoria

Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 5859 din 2 iulie 2003, a admis în parte

acțiunea extinsă și precizată a reclamantului D.S.P. în contradictoriu cu

pârâții Consiliul local Cluj Napoca, și printre alții, și cu petenții,

constatându-se preluarea abuzivă, fără titlu, de către stat, a imobilului

situat în Cluj Napoca, înscris inițial în C.F. nr. 740 Cluj, nr.topo 485 în

favoarea antecesorilor reclamantului și ulterior, în C.F. 34538 și C.F. 128594

Cluj Napoca, contractele de vânzare-cumpărare încheiate, fiind nule absolut.

Prin hotărâre, s-a respins capătul de

cerere privind restituirea imobilului în natură ș.a.

Instanța a reținut că imobilul a fost

proprietatea antecesorilor reclamantului ș.a., el fiind fiul proprietarilor de

sub B1 și 2, în anul 1955, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Apelul

pârâților, printre ei regăsindu-se și petenții, a fost admis prin decizia

civilă nr. 31 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Cluj, s-a schimbat în parte

sentința în sensul respingerii capătului de cerere ce privea constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanța de apel

reținând că imobilul nu poate fi considerat ca fiind preluat cu titlu pentru că

nu au fost respectate dispozițiile actului normativ menționat, în anexă

figurând B.E. și nu proprietarii tabulari.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă

nr. 488/R din 12 martie 2007 a respins ca lipsite de interes recursurile

pârâților K.I.P. și K.E. și, printre altele, s-a admis recursul reclamantului,

decizia Tribunalului Cluj fiind modificată în parte în sensul respingerii

apelurilor pârâților petenți din cauză, menținându-se constatarea nulității

absolute a contractelor lor de vânzare-cumpărare, radierea dreptului de

proprietate din C.F., toate prin reînscrierea dreptului de proprietate în

favoarea statului.

Procurorul a mai reținut că decizia

instanței de recurs a fost motivată și cu referire la actele normative

incidente, respectiv Decretul nr. 92/1950, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001,

Decretul-lege nr. 115/1998, H.G. nr. 632/1996, O.U.G. nr. 228/2000, H.G. nr. 11/1997,

art. 304 C. proc. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, Decretul nr. 167/1958, art. 1169

C. civ.

Dispunând neînceperea urmăririi penale

împotriva magistraților judecători care au judecat în recurs, procurorul a

reținut că aceștia se supun numai legii, interpretarea și aplicarea legii nu

poate face obiectul unei proceduri penale, analiza probelor ține de aprecierea

instanței, iar soluția nu poate fi cenzurată decât prin exercitarea căilor

ordinare și extraordinare de atac.

Plângerea petenților a fost respinsă ca

nefondată prin rezoluția din 14 iulie 2009 a procurorului șef de secție din

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6949/3287/II-2/2009.

În termenul legal, petenții, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. au formulat

plângerea de față, motivată pe ideea că prin decizia civilă nr. 488 R din 12

martie 2007 pronunțată de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, „nu au avut

parte de un proces echitabil și corect, în opinia lor prescrierea acțiunii

inițiale introdusă de către revendicator nu a fost luată în considerare acest

lucru întâmplându-se pentru familiile T. și Z. (fila 3 dosar Î.C.C.J. - S.p.),

ei cerând rejudecarea cauzei” și „nu urmărirea penală a judecătorilor” (aceeași

filă).

La termenul de judecată fixat pentru soluționarea

plângerii, petiționarii K.I.P., K.E., P.S. și P.C., au comunicat renunțarea la

judecată.

În aceste condiții, se rețin următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor ... de netrimitere în judecată,

persoana vătămată poate face plângere....

Din examinarea textului indicat, reiese

că persoana vătămată, în virtutea principiului disponibilității, poate uza de

dreptul de a face plângere, deci de a sesiza instanța competentă, iar dacă a

exercitat acest drept, nimic nu o împiedică să retragă sau să renunțe la

plângere, instanța, în acest ultim caz, având obligația să ia act de

manifestarea de voință a petentului.

Soluția de mai sus este consacrată și

prin dispozițiile art. 246 C. proc. civ., reclamantul având dreptul să renunțe

oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este

cazul în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 721 din

același cod, prevederile sale constituie procedură de drept comun, aplicabilă

și în penal, Codul de procedură penală neconținând prevederi contrare, voința

petiționarilor neputând fi tradusă decât prin a se lua act de ea.

În altă ordine de idei, plângerea

celorlalți petenți, respectiv I.I. și I.D. nu este fondată, judecătorii care au

soluționat cauza lor în recursul civil exercitându-și atribuțiile de serviciu,

cu respectarea dispozițiilor legale incidente, hotărârea neputând fi discutată

decât prin exercitarea de căi de atac reglementate de cadrul aplicabil,

principiu consacrat și de art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată.

În fapt, chiar petenții spun că au dorit

rejudecarea cauzei, dar acest lucru nu se poate realiza în materia plângerii

penale, materie specială menită a consacra verificarea legalității și

temeiniciei unei soluții dată de procuror.

Pentru că petenții nu au probat și în

dosar nu sunt elemente care să conducă la infirmarea rezoluției, în

conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Fiind în culpă procesuală, toți petenții,

în baza dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din același

cod, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Ia act de cererea de renunțare

formulată de petiționarii K.I.P., K.E., P.S. și P.C. privind plângerea

împotriva rezoluției din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în

dosarul nr. 70/P/2009.

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarii I.I. și I.D. împotriva aceleiași rezoluții.

Obligă petiționarii să plătească suma de câte

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs pentru petiționarii I.I. și I.D.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 octombrie

2009.