ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cronologic, Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 5859 din 2 iulie 2003, a admis în parte acțiunea extinsă și precizată a reclamantului D.S.P. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Cluj Napoca, și printre alții, și cu petenții, constatându-se preluarea abuzivă, fără titlu, de către stat, a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris inițial în C.F. nr. 740 Cluj, nr.topo 485 în favoarea antecesorilor reclamantului și ulterior, în C.F. 34538 și C.F. 128594 Cluj Napoca, contractele de vânzare-cumpărare încheiate, fiind nule absolut. Prin hotărâre, s-a respins capătul de cerere privind restituirea imobilului în natură ș.a.

Instanța a reținut că imobilul a fost proprietatea antecesorilor reclamantului ș.a., el fiind fiul proprietarilor de sub B1 și 2, în anul 1955, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Apelul pârâților, printre ei regăsindu-se și petenții, a fost admis prin decizia civilă nr. 31 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Cluj, s-a schimbat în parte sentința în sensul respingerii capătului de cerere ce privea constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanța de apel reținând că imobilul nu poate fi considerat ca fiind preluat cu titlu pentru că nu au fost respectate dispozițiile actului normativ menționat, în anexă figurând B.E. și nu proprietarii tabulari. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 488/R din 12 martie 2007 a respins ca lipsite de interes recursurile pârâților K.I.P.

și K.E. și, printre altele, s-a admis recursul reclamantului, decizia Tribunalului Cluj fiind modificată în parte în sensul respingerii apelurilor pârâților petenți din cauză, menținându-se constatarea nulității absolute a contractelor lor de vânzare-cumpărare, radierea dreptului de proprietate din C.F., toate prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea statului. Procurorul a mai reținut că decizia instanței de recurs a fost motivată și cu referire la actele normative incidente, respectiv Decretul nr. 92/1950, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Decretul-lege nr. 115/1998, H.G. nr. 632/1996, O.U.G. nr. 228/2000, H.G. nr. 11/1997, art. 304 C. proc. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, Decretul nr. 167/1958, art. 1169 C. civ.

Dispunând neînceperea urmăririi penale împotriva magistraților judecători care au judecat în recurs, procurorul a reținut că aceștia se supun numai legii, interpretarea și aplicarea legii nu poate face obiectul unei proceduri penale, analiza probelor ține de aprecierea instanței, iar soluția nu poate fi cenzurată decât prin exercitarea căilor ordinare și extraordinare de atac. Plângerea petenților a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 14 iulie 2009 a procurorului șef de secție din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6949/3287/II-2/2009. În termenul legal, petenții, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

au formulat plângerea de față, motivată pe ideea că prin decizia civilă nr. 488 R din 12 martie 2007 pronunțată de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, „nu au avut parte de un proces echitabil și corect, în opinia lor prescrierea acțiunii inițiale introdusă de către revendicator nu a fost luată în considerare acest lucru întâmplându-se pentru familiile T. și Z. (fila 3 dosar Î.C.C.J. - S.p.), ei cerând rejudecarea cauzei” și „nu urmărirea penală a judecătorilor” (aceeași filă). La termenul de judecată fixat pentru soluționarea plângerii, petiționarii K.I.P., K.E., P.S. și P.C., au comunicat renunțarea la judecată. În aceste condiții, se rețin următoarele: În conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., împotriva rezoluțiilor ... de netrimitere în judecată, persoana vătămată poate face plângere… Din examinarea textului indicat, reiese că persoana vătămată, în virtutea principiului disponibilității, poate uza de dreptul de a face plângere, deci de a sesiza instanța competentă, iar dacă a exercitat acest drept, nimic nu o împiedică să retragă sau să renunțe la plângere, instanța, în acest ultim caz, având obligația să ia act de manifestarea de voință a petentului. Soluția de mai sus este consacrată și prin dispozițiile art. 246 C. proc. civ., reclamantul având dreptul să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 721 din același cod, prevederile sale constituie procedură de drept comun, aplicabilă și în penal, Codul de procedură penală neconținând prevederi contrare, voința petiționarilor neputând fi tradusă decât prin a se lua act de ea.

În altă ordine de idei, plângerea celorlalți petenți, respectiv I.I. și I.D. nu este fondată, judecătorii care au soluționat cauza lor în recursul civil exercitându-și atribuțiile de serviciu, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, hotărârea neputând fi discutată decât prin exercitarea de căi de atac reglementate de cadrul aplicabil, principiu consacrat și de art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată. În fapt, chiar petenții spun că au dorit rejudecarea cauzei, dar acest lucru nu se poate realiza în materia plângerii penale, materie specială menită a consacra verificarea legalității și temeiniciei unei soluții dată de procuror. Pentru că petenții nu au probat și în dosar nu sunt elemente care să conducă la infirmarea rezoluției, în conformitate cu disp.

art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea va fi respinsă ca nefondată. Fiind în culpă procesuală, toți petenții, în baza dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Ia act de cererea de renunțare formulată de petiționarii K.I.P., K.E., P.S. și P.C. privind plângerea împotriva rezoluției din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 70/P/2009. Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii I.I. și I.D. împotriva aceleiași rezoluții. Obligă petiționarii să plătească suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs pentru petiționarii I.I. și I.D. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 octombrie 2009.