ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2011

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin notificarea nr. 1168 din 13 august 2001 a B.E.J. C.M., K.G., B.G. și B.C.Z. au cerut restituirea în natură a imobilul - construcție cu 2 etaje și teren curte și grădină în suprafață de 130 m -, situat în Municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, imobil ce se identifica inițial sub nr. top 9057/5 sau, în situația imposibilității restituirii în natură, să li se facă ofertă de restituire în echivalent, susținând că a fost preluat de stat în mod abuziv din patrimoniul autoarei lor def. văd. doctor K.G., născută F.E., în aplicarea Legii nr. 228/1949. Prin dispoziția nr. 4133 din 5 martie 2007, Primarul municipiului Cluj Napoca a respins notificarea, reținând că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2007, reclamanții K.G., B.G. și B.C.Z. au cerut anularea dispoziției, și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții de restituire în natură și, după caz, de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat la adresa menționată, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 290 din 23 mai 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte cererea, a anulat dispoziția și a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a următoarelor apartamente din imobilul situat în Municipiul Cluj Napoca, înscrise în C.F. Cluj Napoca astfel: apartamentul nr. X - la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1/1 și 9057/5/1/1: compus din dispensar pediatrie, anexe, WC, cu suprafață utilă de 90,91 mp, cu p.i.c.

în cotă de 13,71%; apartamentul nr. X - la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1 /III și nr. 9057/5/1/III, cu o suprafață utilă de 57,92 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,73; apartamentul X la etajul 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VI și nr. 9057/5/1/VI, în suprafață de 77,91 mp, cu p.i.c. în cotă de 10,99%; apartamentul nr. X la etaj 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VII/2 și 9057/5/1/VII/2, în suprafață utilă de 57,06 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,81% și apartamentul nr. 8 la parter înscris sub nr. top 9057/1/1/VIII și 9057/5/1/VIII, în suprafață utilă de 18,60 mp, cu p.i.c. în cotă de 2,80%, cu instituirea unui drept de folosință specială asupra cotelor părți colective din terenul aferent apartamentelor descrise, în suprafață totală de 297 m.p., înscris în C.F.

129498 Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/1 și 9057/5/1, precum și asupra terenului în suprafață de 152 mp, înscris în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2. Prin aceeași sentință s-au acordat reclamanților despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele nr. X din imobil și s-a menținut actuala afectațiune dată apartamentului nr. X din imobil -dispensar de pediatrie pentru o perioadă de 3 ani. Totodată, instanța a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții și cel având ca obiect instituirea unui drept special de folosință asupra întregului teren - în suprafață de 189 mp - înscris în C.F.

Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2. În motivarea sentinței, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod efectiv de stat după data de 6 martie 1945, preluarea fiind abuzivă în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În argumentarea concluziei mai sus enunțate, instanța a reținut că prin dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 91 din 9 februarie 1945, lege prin care s-a înființat Casa de administrare și supraveghere a bunurilor inamice (pe viitor, C.A.S.B.I.) s-a statuat că această persoană juridică de drept public, care funcționa sub autoritatea M.F., avea doar un drept de administrate și nu un drept de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944, prin care România a fost obligată să conserve bunurile tuturor supușilor inamici germani și unguri, precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate și chiar români care s-ar fi găsit fie în Germania, fie în Ungaria sau în teritoriile ocupate de aceste puteri.

Instanța a mai reținut că prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 228/4 septembrie 1948 s-a dispus desființarea C.A.S.B.I., atribuțiile sale fiind preluate de Comisia de lichidare a C.A.S.B.I., ce a funcționat pe lângă M.F., imobilul în litigiu fiind preluat de stat în cadrul procedurii legale instituită prin acest decret, sens în care a fost emisă Decizia M.F. nr. 58578/1949. Instanța a statuat, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 10 din Decretul nr. 228/1948, persoanele îndreptățite puteau solicita și la acea dată retrocedarea imobilelor preluate în administrare de C.A.S.B.I., dar că astfel de cereri putea fi formulate numai în condițiile în care aceste persoane dețineau un act de preluare în administrare, act care nu s-a dovedit că ar fi fost întocmit și cu privire la imobilul în litigiu.

În raport de concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. C.R., instanța a reținut că apartamentele nr. X din clădire se află în proprietatea Statului Român și sunt libere, în sensul legii de reparație, în timp ce restul apartamentelor au fost vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995. În atare condiții, instanța a dispus retrocedarea către reclamanți a apartamentelor libere, mai sus arătate, cu instituirea unui drept de folosință specială asupra cotelor părți indivize din terenul aferent clădirii, corespunzătoare acestor apartamente, precum și asupra curții interioare, mai puțin cu privire la suprafața de teren care este afectată accesului la apartamentele nerestituite și, respectiv, acordarea de despăgubiri pentru părțile din imobil care nu mai pot fi restituite în natură.

Având în vedere că apartamentul nr. X are destinația de dispensar pediatrie și se află în folosința Spitalului clinic Cluj Napoca, tribunalul a apreciat că se impune, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 și ale Anexei nr. 2 lit. a) pct. 2 a legii, a se menține actuala afectațiune dată acestui apartament pentru o perioadă de 3 ani. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca. În motivarea apelului reclamanții au susținut că în mod greșit prima instanță le-a recunoscut un drept de folosință specială doar pentru suprafața de 152 mp teren, ce se identifică în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2, menținând o suprafață de 37 mp în proprietatea statului, în considerarea necesității asigurării accesului la două apartamente.

Reclamanții au arătat că stabilirea suprafețelor de teren necesar a fi afectate unei servituti de trecere nu se realizează în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 ci pe calea dreptului comun, cu precizarea ca, în speță, stabilirea unei căi de acces se impune doar pentru apartamentul nr. X, întrucât apartamentul nr. X le-a fost restituit lor, motiv pentru care nu se justifică menținea unei curți interioare de 37 mp în proprietatea statului cu un asemenea scop. În motivarea apelul, pârâtul a susținut că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a realizat ca efect al aplicării dispozițiilor Legii nr. 91/1945, act normativ ce a intrat în vigoare anterior datei de 6 martie 1945, caz în care raportului juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 237 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj Napoca, secția civilă de muncă și de asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Tidului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru terenul în suprafață de 37 mp, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca, ca nefondat. Referitor la apelul declarat de reclamanți, instanța a reținut că suprafața de 37 mp din terenul cu destinația de curte interioară asigură accesul la apartamentele nr. X din imobil, caz în care, nefiind un teren liber în accepțiunea legii, nu poate fi restituit în natură, astfel cum s-a stabilit și prin raportul de expertiză judiciară întocmit la judecata în primă instanță, concluzii care nu au fost combătute de reclamanți.

Așa fiind, instanța de apel a statuat că pentru acest teren, de 37 mp se impune acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, sens în care urmează a fi modificată hotărârea primei instanțe care nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la reparația cuvenită reclamanților pentru această suprafață de teren care nu le poate fi restituită în natură. Referitor la apelul declarat de pârât, instanța a reținut că în mod corect prima instanță a statuat că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, mai exact în proprietatea Comunei urbane Cluj, în baza Deciziei M.F. nr. 58578/1949, emisă în aplicarea Decretului nr. 298/1948, astfel cum se atestă prin mențiunile trecute sub B3 în C.F.

Cluj Napoca, adică după data de 6 martie 1945. Instanța de apel a statuat că nu poate fi primită apărarea reiterată de pârât, în sensul că imobilul în litigiu ar fi intrat în proprietatea statului ca efect al Legii nr. 61/1945, întrucât rezultă cu evidență că adoptarea acestui act a avut ca scop asigurarea conservării și administrării bunurilor aparținând unor categorii de persoane și nu pe acela de preluare a acestor bunuri în patrimoniului statului, cu mențiunea că accesul părților la procedura Legii nr. 10/2001 nu este condiționat de faptul ca autoarea reclamanților să fi urmat procedura prevăzută de art. 10 din Decretul nr. 228/1948, cum eronat se invocă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., precum și pârâtul, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții reiterează cererea de a le fi recunoscut un drept de folosință specială asupra întregului teren în suprafață de 189 mp, ce se identifică în C.F. Cluj Napoca sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2, în care se include suprafață de 37 mp pentru care li s-au acordat despăgubiri în considerarea necesității asigurării accesului la apartamentele nr. X. Reclamanții susțin că nu aveau interes să conteste concluziile expertizei efectuate la judecata în primă instanță, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă fără echivoc faptul că pentru „necesitatea asigurării acceselor s-a stabilit că suprafața de teren liberă de construcții care se poate restitui în natură este conform schiței din anexa 1 - plan parter S - teren liber = 152 mp" și că suprafața de 37 mp s-a impus a fi menținută în proprietatea statului pentru servitutea de trecere.

Reclamanții susțin că în interpretarea legii de reparație reprezintă terenuri libere acele terenuri care nu sunt ocupate de construcții, cum este cazul suprafeței de 37 mp teren în litigiu, motiv pentru care se impunea constituirea unui drept special de folosință în favoarea lor și pentru acest teren, stabilirea servitutilor necesar a fi constituite urmând a se realiza pe calea dreptului comun. Reclamanții reiterează, totodată, apărarea potrivit căreia apartamentul nr. X le-a fost restituit lor în natură, motiv pentru care în discuție este doar problema accesului la apartamentului nr. X, pentru care, în opinia lor nu se justifică menținerea unei „curți interioare în suprafață de 37 mp". În motivarea recursului, pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia imobilul în litigiu nu cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cum greșit au reținut instanțele de fond.

Pârâtul susține că deși imobilul în litigiu, potrivit mențiunilor de carte funciară a fost preluat de stat prin Decizia M.F. nr. 58578/1949 emisă în aplicarea Decretului Lege nr. 228/1948, preluarea s-a realizat ca efect al aplicării dispozițiilor Legii nr. 92/1945 pentru înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice - C.A.S.B.I. Ca atare, pârâtul afirmă că preluarea s-a realizat la momentul adoptării acestui din urmă act normativ - 10 februarie 1945, adică anterior datei de 6 martie 1945, caz în care raportului juridic dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că atunci când legiuitorul a vrut să includă în sfera de aplicare a acestei legi de reparație și acte normative adoptate anterioar datei de 6 martie 1945 le-a prevăzut în mod expres, de exemplu: Legea nr. 139/1940.

Pârâtul susține, totodată, că această concluzie se impune motivat și de faptul că autoarea reclamanților nu a făcut dovada formulării unei cereri de restituire a imobilului din patrimoniul C.A.S.B.I., posibilitate prevăzută de art. 10 din Decretul nr. 228/1948. Analizând recursurile, în limita susținerilor care jac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente: În drept, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.

Restituirea în natură a terenurilor către persoanele îndreptățite este condiționată, potrivit dispozițiilor art. 10 din lege, de împrejurarea ca acestea să fie terenuri libere la data intrării în vigoare a legii de reparație, adică să nu fie ocupate cu construcții ori afectate unor servituti legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane, în aceste din urmă cazuri, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

Rezultă că în toate cazurile, mai înainte de a dispune măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării sau, după caz, instanța de judecată au obligația de a stabili momentul preluării de către stat a imobilului, caracterul abuziv al acestei măsuri și, relativ la terenuri, obligația de a le identifica și de a stabili, în raport de probatoriile administrate de părți și destinația lor actuală, dacă sunt sau nu terenuri libere, cu consecința retrocedării lor către persoana îndreptățită sau, dimpotrivă, a acordării măsuri reparatorii prin echivalent. Este de observat și că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 184/2002, cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție. În speța supusă analizei, se constată că imobilul în litigiu - teren și o clădire cu mai multe etaje, - potrivit mențiunilor din cartea funciară, necontestate de pârât a fost preluat de Comuna Urbană Cluj în baza „Legii nr. 228/1948 și a Deciziei M.F. nr. 58578/1949", adică după 6 martie 1945. Anterior preluării imobilului în modalitatea mai sus arătate, acesta a fost deținut în administrare de Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, în condițiile prevăzute de Legea nr. 91 din 10 februarie 1945 prin care această instituție a fost înființată.

Decretul nr. 228/1948 pentru desființarea Comisiei ministeriale pentru executarea Tratatului de pace, pentru desființarea C.A.S.B.I. și pentru reglementarea conservării, administrării și lichidării bunurilor administrate de această Casă a statuat cu privire la preluarea atribuțiilor C.A.S.B.I., prevăzute de Legea nr. 91/1945, de către Comisiunea de lichidare ce s-a înființat pe lângă M.F., precum și cu privire la „constatarea trecerii de drept în patrimoniul Statului a bunurilor rămase nerestituite" în cadrul procedurii prevăzute de art. 10 din decret. În raport de dispozițiile legale menționate, rezultă că preluarea de către stat a bunurilor proprietatea persoanelor prevăzute de Legea nr. 91/1945, ce se aflau în administrarea C.A.S.B.I.

s-a realizat în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 228/1948, adică ulterior datei de 6 martie 1945, astfel cum corect au statuat instanțele de fond, caz în care nu fi primită critica formulată de pârât referitoare la acest aspect, al stabilirii greșite a momentului preluării imobilului de către stat.

Concluzia se impune, în raport de limitele critici de nelegalitate formulate de pârât, chiar dacă autoarea reclamanților nu a formulat o cerere de retrocedare a imobilului în litigiu și în cadrul procedurii prevăzută de dispozițiile art. 10 din Decretul nr. 228/1948, cu ocazia lichidării C.A.S.B.I., cât timp prin acest act normativ s-a statuat expres că bunurile aflate în administrarea Casei trec în „patrimoniul statului sau a comunelor, sau vânzare, după cum se va stabili prin decizia M.F., dată pe baza avidului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I."(art. 10), sens în care, de altminteri, cu privire la imobilul în litigiu a fost emisă Decizia de preluare nr. 58578/1949 de M.F. menționată în cartea funciară.

Referitor la terenul aferent clădirii preluate de stat din patrimoniul autoarei reclamanților, clădire care, parțial le-a fost restituită în natură, se constată că la judecata în primă instanță s-a administrat proba cu expertiză tehnică pentru a se stabili destinația sa actuală. Potrivit concluziilor expertului C.R., necontestate de reclamanți, terenul are o suprafață totală de 468 mp, din care 279 mp teren este ocupat de construcție iar 189 mp teren are destinația de curte. Expertul a concluzionat, totodată, că doar suprafața de 152 mp este teren liber și poate fi restituită în natură, restul de până la 468 mp teren fiind ocupat de construcție și, respectiv, afectat căii de acces la construcție.

În atare condiții, în mod corect instanța de apel a statuat că se impune constituirea în favoarea reclamanților - cetățeni străini a unui drept folosință special, conform prevederilor O.U.G. nr. 184/2002, doar pentru suprafața de teren liberă în accepțiunea Legii nr. 10/2001, anume pentru suprafața de 152 mp teren curte și pentru cotele părți indivize din terenul aferent clădirii de 279 mp - corespunzătoare apartamentelor restituite, în timp ce pentru terenul care nu este liber, ca urmare a înstrăinării către cumpărătorii unora dintre apartamente ori ca urmare a afectării căii de acces în clădire (37 mp), li s-a făcut ofertă de despăgubire în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În acest context al analizei este de menționat și că aprecierea probatoriilor administrate de părți este atributul instanțele de fond și această apreciere nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, ca urmare a abrogării motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile formulate de reclamanți sub acest aspect, al greșitei aprecieri de către instanțele de fond a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul C.R. nu pot fi primite. Totodată, se constată că deși invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., relative la nemotivarea hotărârii recurate și denaturarea de către instanțele de fond a actului dedus judecății, reclamanții nu dezvoltă nicio critică de nelegalitate care să se încadreze în ipotezele enunțate de textele de lege menționate.

Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursurile deduse judecății se dovedesc nefondate și, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., a le respinge. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții K.G. (în prezent decedat, moștenitoare fiind K.G.), B.G. și B.C.Z. și de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 237/ A din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.