ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor constată următoarele:

Prin notificarea nr. 1168 din 13

august 2001 a B.E.J. C.M., K.G., B.G. și B.C.Z. au cerut restituirea în natură

a imobilul - construcție cu 2 etaje și teren curte și grădină în suprafață de

130 m -, situat în Municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, imobil ce se

identifica inițial sub nr. top 9057/5 sau, în situația imposibilității

restituirii în natură, să li se facă ofertă de restituire în echivalent,

susținând că a fost preluat de stat în mod abuziv din patrimoniul autoarei lor

def. văd. doctor K.G., născută F.E., în aplicarea Legii nr. 228/1949.

Prin

dispoziția nr. 4133 din 5 martie 2007, Primarul municipiului Cluj Napoca a

respins notificarea, reținând că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr.

10/2001.

Prin cererea

înregistrată la data de 13 aprilie 2007, reclamanții K.G., B.G. și B.C.Z. au

cerut anularea dispoziției, și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții

de restituire în natură și, după caz, de acordare de măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilul situat la adresa menționată, susținând că în cauză

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința

civilă nr. 290 din 23 mai 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în

parte cererea, a anulat dispoziția și a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamanților a următoarelor apartamente din imobilul situat în

Municipiul Cluj Napoca, înscrise în C.F. Cluj Napoca astfel: apartamentul nr. X

- la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1/1 și 9057/5/1/1: compus din dispensar

pediatrie, anexe, WC, cu suprafață utilă de 90,91 mp, cu p.i.c. în cotă de

13,71%; apartamentul nr. X - la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1 /III și nr.

9057/5/1/III, cu o suprafață utilă de 57,92 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,73;

apartamentul X la etajul 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VI și nr. 9057/5/1/VI,

în suprafață de 77,91 mp, cu p.i.c. în cotă de 10,99%; apartamentul nr. X la

etaj 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VII/2 și 9057/5/1/VII/2, în suprafață

utilă de 57,06 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,81% și apartamentul nr. 8 la parter

înscris sub nr. top 9057/1/1/VIII și 9057/5/1/VIII, în suprafață utilă de 18,60

mp, cu p.i.c. în cotă de 2,80%, cu instituirea unui drept de folosință specială

asupra cotelor părți colective din terenul aferent apartamentelor descrise, în

suprafață totală de 297 m.p., înscris în C.F. 129498 Cluj Napoca, sub nr. top

9057/1/1 și 9057/5/1, precum și asupra terenului în suprafață de 152 mp,

înscris în C.F.  Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2.

Prin aceeași

sentință s-au acordat reclamanților despăgubiri, în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor imobilelor preluate

în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele nr. X

din imobil și s-a menținut actuala afectațiune dată apartamentului nr. X din

imobil -dispensar de pediatrie pentru o perioadă de 3 ani.

Totodată,

instanța a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la

emiterea unei noi dispoziții și cel având ca obiect instituirea unui drept

special de folosință asupra întregului teren - în suprafață de 189 mp - înscris

în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod

efectiv de stat după data de 6 martie 1945, preluarea fiind abuzivă în sensul

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În

argumentarea concluziei mai sus enunțate, instanța a reținut că prin

dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 91 din 9 februarie 1945, lege prin

care s-a înființat Casa de administrare și supraveghere a bunurilor inamice (pe

viitor, C.A.S.B.I.) s-a statuat că această persoană juridică de drept public,

care funcționa sub autoritatea M.F., avea doar un drept de administrate și nu

un drept de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile aparținând

persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de armistițiu din 12 septembrie

1944, prin care România a fost obligată să conserve bunurile tuturor supușilor

inamici germani și unguri, precum și ale tuturor persoanelor de altă

naționalitate și chiar români care s-ar fi găsit fie în Germania, fie în

Ungaria sau în teritoriile ocupate de aceste puteri.

Instanța a

mai reținut că prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 228/4

septembrie 1948 s-a dispus desființarea C.A.S.B.I., atribuțiile sale fiind

preluate de Comisia de lichidare a C.A.S.B.I., ce a funcționat pe lângă M.F.,

imobilul în litigiu fiind preluat de stat în cadrul procedurii legale

instituită prin acest decret, sens în care a fost emisă Decizia M.F. nr. 58578/1949.

Instanța a

statuat, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 10 din Decretul nr. 228/1948,

persoanele îndreptățite puteau solicita și la acea dată retrocedarea imobilelor

preluate în administrare de C.A.S.B.I., dar că astfel de cereri putea fi

formulate numai în condițiile în care aceste persoane dețineau un act de

preluare în administrare, act care nu s-a dovedit că ar fi fost întocmit și cu

privire la imobilul în litigiu.

În raport de

concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. C.R., instanța a reținut

că apartamentele nr. X din clădire se află în proprietatea Statului Român și

sunt libere, în sensul legii de reparație, în timp ce restul apartamentelor au

fost vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995.

În atare

condiții, instanța a dispus retrocedarea către reclamanți a apartamentelor

libere, mai sus arătate, cu instituirea unui drept de folosință specială asupra

cotelor părți indivize din terenul aferent clădirii, corespunzătoare acestor

apartamente, precum și asupra curții interioare, mai puțin cu privire la

suprafața de teren care este afectată accesului la apartamentele nerestituite și,

respectiv, acordarea de despăgubiri pentru părțile din imobil care nu mai pot

fi restituite în natură.

Având în

vedere că apartamentul nr. X are destinația de dispensar pediatrie și se află

în folosința Spitalului clinic Cluj Napoca, tribunalul a apreciat că se impune,

în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 și ale Anexei nr. 2

lit. a) pct. 2 a legii, a se menține actuala afectațiune dată acestui

apartament pentru o perioadă de 3 ani.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Primarul municipiului Cluj -

Napoca.

În motivarea

apelului reclamanții au susținut că în mod greșit prima instanță le-a

recunoscut un drept de folosință specială doar pentru suprafața de 152 mp

teren, ce se identifică în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2,

menținând o suprafață de 37 mp în proprietatea statului, în considerarea

necesității asigurării accesului la două apartamente.

Reclamanții

au arătat că stabilirea suprafețelor de teren necesar a fi afectate unei

servituti de trecere nu se realizează în cadrul procedurii prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 ci pe calea dreptului comun, cu precizarea ca,

în speță, stabilirea unei căi de acces se impune doar pentru apartamentul nr. X,

întrucât apartamentul nr. X le-a fost restituit lor, motiv pentru care nu se

justifică menținea unei curți interioare de 37 mp în proprietatea statului cu

un asemenea scop.

În motivarea

apelul, pârâtul a susținut că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a

realizat ca efect al aplicării dispozițiilor Legii nr. 91/1945, act normativ ce

a intrat în vigoare anterior datei de 6 martie 1945, caz în care raportului

juridic dedus judecății nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă

nr. 237 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj Napoca, secția civilă de

muncă și de asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat

de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a dispus acordarea

de despăgubiri reclamanților, în condițiile Tidului VII din Legea nr. 247/2005

și pentru terenul în suprafață de 37 mp, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Prin aceeași

decizie a fost respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj -

Napoca, ca nefondat.

Referitor la

apelul declarat de reclamanți, instanța a reținut că suprafața de 37 mp din

terenul cu destinația de curte interioară asigură accesul la apartamentele nr. X

din imobil, caz în care, nefiind un teren liber în accepțiunea legii, nu poate

fi restituit în natură, astfel cum s-a stabilit și prin raportul de expertiză

judiciară întocmit la judecata în primă instanță, concluzii care nu au fost

combătute de reclamanți.

Așa fiind,

instanța de apel a statuat că pentru acest teren, de 37 mp se impune acordarea

de despăgubiri reclamanților, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

sens în care urmează a fi modificată hotărârea primei instanțe care nu cuprinde

nicio dispoziție referitoare la reparația cuvenită reclamanților pentru această

suprafață de teren care nu le poate fi restituită în natură.

Referitor la

apelul declarat de pârât, instanța a reținut că în mod corect prima instanță a

statuat că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, mai exact în

proprietatea Comunei urbane Cluj, în baza Deciziei M.F. nr. 58578/1949, emisă

în aplicarea Decretului nr. 298/1948, astfel cum se atestă prin mențiunile

trecute sub B3 în C.F. Cluj Napoca, adică după data de 6 martie 1945.

Instanța de

apel a statuat că nu poate fi primită apărarea reiterată de pârât, în sensul că

imobilul în litigiu ar fi intrat în proprietatea statului ca efect al Legii nr.

61/1945, întrucât rezultă cu evidență că adoptarea acestui act a avut ca scop

asigurarea conservării și administrării bunurilor aparținând unor categorii de

persoane și nu pe acela de preluare a acestor bunuri în patrimoniului statului,

cu mențiunea că accesul părților la procedura Legii nr. 10/2001 nu este

condiționat de faptul ca autoarea reclamanților să fi urmat procedura prevăzută

de art. 10 din Decretul nr. 228/1948, cum eronat se invocă.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și pârâtul,

invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanții reiterează cererea de a le fi recunoscut un drept de

folosință specială asupra întregului teren în suprafață de 189 mp, ce se

identifică în C.F. Cluj Napoca sub nr. top 9057/1/2 și 9057/5/2, în care se

include suprafață de 37 mp pentru care li s-au acordat despăgubiri în

considerarea necesității asigurării accesului la apartamentele nr. X.

Reclamanții

susțin că nu aveau interes să conteste concluziile expertizei efectuate la

judecata în primă instanță, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză

rezultă fără echivoc faptul că pentru „necesitatea asigurării acceselor s-a

stabilit că suprafața de teren liberă de construcții care se poate restitui în

natură este conform schiței din anexa 1 - plan parter S - teren liber = 152

mp" și că suprafața de 37 mp s-a impus a fi menținută în proprietatea

statului pentru servitutea de trecere.

Reclamanții

susțin că în interpretarea legii de reparație reprezintă terenuri libere acele

terenuri care nu sunt ocupate de construcții, cum este cazul suprafeței de 37

mp teren în litigiu, motiv pentru care se impunea constituirea unui drept

special de folosință în favoarea lor și pentru acest teren, stabilirea

servitutilor necesar a fi constituite urmând a se realiza pe calea dreptului

comun.

Reclamanții

reiterează, totodată, apărarea potrivit căreia apartamentul nr. X le-a fost

restituit lor în natură, motiv pentru care în discuție este doar problema

accesului la apartamentului nr. X, pentru care, în opinia lor nu se justifică

menținerea unei „curți interioare în suprafață de 37 mp".

În motivarea

recursului, pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia imobilul în litigiu nu

cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cum greșit au reținut

instanțele de fond.

Pârâtul

susține că deși imobilul în litigiu, potrivit mențiunilor de carte funciară a

fost preluat de stat prin Decizia M.F. nr. 58578/1949 emisă în aplicarea

Decretului Lege nr. 228/1948, preluarea s-a realizat ca efect al aplicării

dispozițiilor Legii nr. 92/1945 pentru înființarea Casei de Administrare și

Supraveghere a Bunurilor Inamice - C.A.S.B.I.

Ca atare,

pârâtul afirmă că preluarea s-a realizat la momentul adoptării acestui din urmă

act normativ - 10 februarie 1945, adică anterior datei de 6 martie 1945, caz în

care raportului juridic dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că atunci când legiuitorul a vrut să includă în

sfera de aplicare a acestei legi de reparație și acte normative adoptate

anterioar datei de 6 martie 1945 le-a prevăzut în mod expres, de exemplu: Legea

nr. 139/1940.

Pârâtul

susține, totodată, că această concluzie se impune motivat și de faptul că

autoarea reclamanților nu a făcut dovada formulării unei cereri de restituire a

imobilului din patrimoniul C.A.S.B.I., posibilitate prevăzută de art. 10 din

Decretul nr. 228/1948.

Analizând

recursurile, în limita susținerilor care jac posibilă încadrarea în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele

considerente:

În drept,

potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele

preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și

nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în

natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.

Restituirea

în natură a terenurilor către persoanele îndreptățite este condiționată,

potrivit dispozițiilor art. 10 din lege, de împrejurarea ca acestea să fie

terenuri libere la data intrării în vigoare a legii de reparație, adică să nu

fie ocupate cu construcții ori afectate unor servituti legale ori altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane, în aceste din urmă

cazuri, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

Rezultă că în

toate cazurile, mai înainte de a dispune măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării sau, după

caz, instanța de judecată au obligația de a stabili momentul preluării de către

stat a imobilului, caracterul abuziv al acestei măsuri și, relativ la terenuri,

obligația de a le identifica și de a stabili, în raport de probatoriile

administrate de părți și destinația lor actuală, dacă sunt sau nu terenuri

libere, cu consecința retrocedării lor către persoana îndreptățită sau,

dimpotrivă, a acordării măsuri reparatorii prin echivalent.

Este de

observat și că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002,

cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite

potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în

intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință

special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege

proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.

În speța

supusă analizei, se constată că imobilul în litigiu - teren și o clădire cu mai

multe etaje, - potrivit mențiunilor din cartea funciară, necontestate de pârât

a fost preluat de Comuna Urbană Cluj în baza „Legii nr. 228/1948 și a Deciziei M.F.

nr. 58578/1949", adică după 6 martie 1945.

Anterior

preluării imobilului în modalitatea mai sus arătate, acesta a fost deținut în

administrare de Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, în

condițiile prevăzute de Legea nr. 91 din 10 februarie 1945 prin care această

instituție a fost înființată.

Decretul nr. 228/1948

pentru desființarea Comisiei ministeriale pentru executarea Tratatului de pace,

pentru desființarea C.A.S.B.I. și pentru reglementarea conservării,

administrării și lichidării bunurilor administrate de această Casă a statuat cu

privire la preluarea atribuțiilor C.A.S.B.I., prevăzute de Legea nr. 91/1945,

de către Comisiunea de lichidare ce s-a înființat pe lângă M.F., precum și cu

privire la „constatarea trecerii de drept în patrimoniul Statului a bunurilor

rămase nerestituite" în cadrul procedurii prevăzute de art. 10 din decret.

În raport de

dispozițiile legale menționate, rezultă că preluarea de către stat a bunurilor

proprietatea persoanelor prevăzute de Legea nr. 91/1945, ce se aflau în

administrarea C.A.S.B.I. s-a realizat în cadrul procedurii prevăzute de

Decretul nr. 228/1948, adică ulterior datei de 6 martie 1945, astfel cum corect

au statuat instanțele de fond, caz în care nu fi primită critica formulată de

pârât referitoare la acest aspect, al stabilirii greșite a momentului preluării

imobilului de către stat.

Concluzia se

impune, în raport de limitele critici de nelegalitate formulate de pârât, chiar

dacă autoarea reclamanților nu a formulat o cerere de retrocedare a imobilului

în litigiu și în cadrul procedurii prevăzută de dispozițiile art. 10 din

Decretul nr. 228/1948, cu ocazia lichidării C.A.S.B.I., cât timp prin acest act

normativ s-a statuat expres că bunurile aflate în administrarea Casei trec în

„patrimoniul statului sau a comunelor, sau vânzare, după cum se va stabili prin

decizia M.F., dată pe baza avidului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I."(art.

10), sens în care, de altminteri, cu privire la imobilul în litigiu a fost

emisă Decizia de preluare nr. 58578/1949 de M.F. menționată în cartea funciară.

Referitor la

terenul aferent clădirii preluate de stat din patrimoniul autoarei

reclamanților, clădire care, parțial le-a fost restituită în natură, se

constată că la judecata în primă instanță s-a administrat proba cu expertiză

tehnică pentru a se stabili destinația sa actuală.

Potrivit

concluziilor expertului C.R., necontestate de reclamanți, terenul are o

suprafață totală de 468 mp, din care 279 mp teren este ocupat de construcție

iar 189 mp teren are destinația de curte. Expertul a concluzionat, totodată, că

doar suprafața de 152 mp este teren liber și poate fi restituită în natură,

restul de până la 468 mp teren fiind ocupat de construcție și, respectiv,

afectat căii de acces la construcție.

În atare

condiții, în mod corect instanța de apel a statuat că se impune constituirea în

favoarea reclamanților - cetățeni străini a unui drept folosință special,

conform prevederilor O.U.G. nr. 184/2002, doar pentru suprafața de teren liberă

în accepțiunea Legii nr. 10/2001, anume pentru suprafața de 152 mp teren curte

și pentru cotele părți indivize din terenul aferent clădirii de 279 mp -

corespunzătoare apartamentelor restituite, în timp ce pentru terenul care nu

este liber, ca urmare a înstrăinării către cumpărătorii unora dintre

apartamente ori ca urmare a afectării căii de acces în clădire (37 mp), li s-a

făcut ofertă de despăgubire în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În acest

context al analizei este de menționat și că aprecierea probatoriilor

administrate de părți este atributul instanțele de fond și această apreciere nu

poate face obiectul analizei instanței de recurs, ca urmare a abrogării

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin O.U.G. nr.

138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile formulate de reclamanți sub

acest aspect, al greșitei aprecieri de către instanțele de fond a concluziilor

raportului de expertiză întocmit de expertul C.R. nu pot fi primite.

Totodată, se

constată că deși invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7 și 8 C. proc. civ., relative la nemotivarea hotărârii recurate și denaturarea

de către instanțele de fond a actului dedus judecății, reclamanții nu dezvoltă

nicio critică de nelegalitate care să se încadreze în ipotezele enunțate de

textele de lege menționate.

Așa fiind,

pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că

recursurile deduse judecății se dovedesc nefondate și, în conformitate cu

prevederile art. 314 C. proc. civ., a le respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanții K.G. (în prezent decedat,

moștenitoare fiind K.G.), B.G. și B.C.Z. și de pârâtul Primarul municipiului

Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 237/ A din 24 septembrie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 martie 2011.