ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 166 din 26 februarie

2010 a Tribunalului Cluj a fot admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții

R.l.N., S.E.J., S.E.I., S.A., N.S.K.V., S.M.A., S.N.A., S.S.B.S., S.D.A., și S.P.,

în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și în consecință,

a fost anulată dispoziția nr. XX din 21 iulie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților, în cote

părți egale de 1/10 parte, a următoarelor apartamente din imobilul situat în Municipiul

Cluj-Napoca, apartamentul nr. 1, cu nr. top. X, la subsol, compus din: 2 camere,

1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 pivniță, suprafața utilă de 41,39 m.p., cu p.i.c.

de 5,94/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 5, cu nr. top. Y,

la etaj I, compus din: 1 cameră, 1 baie, 1 hol, 1 cămară de alimente, 1 pivniță,

suprafața utilă de 30,5 m.p., cu p.i.c. de 4,44/100 înscrise în CF colectivă

nr. YY; apartamentul nr. 10, cu nr. top. Z, la etaj II, compus din: 1 cameră, 1

hol, 1 baie, suprafața utilă de 26,00 m.p., cu p.i.c. de 3,75/100 înscrise în CF

colectivă nr. YY; apartamentul nr. 13 cu nr. top. ZIII, la parter, compus din: 1

sală vânzare, suprafața utilă de 30,00 m.p., cu p.i.c. de 4,37/100 înscrise în CF

colectivă nr. YY; apartamentul nr. 14, cu nr. top. ZIV, la parter, compus din: 1

sală vânzare, 1 pivniță, suprafața utilă de 44,73 m.p., cu p.i.c. de 6,48/100 înscrise

în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 15, cu nr. top. Y - apartamentul nr. 15,

la parter, compus din: 1 sală de așteptare, 1 cabinet, suprafața utilă de 26,55

m.p., cu p.i.c. de 3,83/100 înscrise în CF colectivă nr. YY, reclamanții având obligația

de a returna suma reprezentând despăgubirea primită pentru apartamentele descrise,

actualizată cu indicele de inflație.

S-a dispus instituirea

unui drept de folosință specială asupra cotelor părți din terenul aferent apartamentelor

descrise, în suprafață totală de 270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu

nr. top. AA, în cote părți de 1/10 parte pentru fiecare.

S-a dispus acordarea despăgubirilor

în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele

nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 și 12 din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca,

precum și pentru terenul în suprafață de 183 m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu

nr. top. BB, despăgubiri constând în diferența dintre valoarea încasată pentru apartamentele

menționate și terenul descris, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare

de piață a acestora, cotele cuvenite reclamanților fiind de 1/10 parte pentru fiecare.

A fost respins capătul

de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 183

m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu nr. top. BB și a cotelor părți indivize din terenul

270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu nr. top. AA, aferent apartamentelor

restituite în natură: 1, 5, 10, 13, 14 și 15.

A fost respinsă cererea

având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții în conformitate

cu cele dispuse.

A fost obligat pârâtul

să plătească în favoarea reclamanților R.I.N., S.M.A. și S.A. cheltuieli de judecată

în sumă de 3.000 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. DD din 21 iulie 2008, emisă

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea din 08 august 2001,

formulată de S.E., pentru imobilul înscris inițial în CF nr. SS cu nr. top. CC,

situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu motivarea că revendicatorul nu face dovada

calității de persoană îndreptățită măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut de

asemenea că, prin hotărârea nr. 176 din 37 august 1998, emisă de Comisia Județeană

pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri

în favoarea lui S.A. în sumă de 170.458.080 RON, pentru întregul imobil descris

(încasată integral) și astfel, prin emiterea acestei hotărâri, defunctului S.A.

i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatori.

În ceea ce privește sentința

civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca (menținută prin

decizia civilă nr. 415/A/23 februarie 2004), s-a constatat că reclamantul a învestit

instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat constatarea nulității

absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul și că în cuprinsul

acestor hotărâri nu s-a făcut trimitere la cea de stabilire a despăgubirilor, emisă

în favoarea defunctului S.E.

Având în vedere calitatea

de persoane îndreptățite a reclamanților, precum și faptul că o parte din imobil

se poate restitui în natură, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte și a dispus

anularea dispoziției emise de Primarul Municipiului Cluj.

Referitor la situația

juridică a imobilului care formează obiectul notificării, tribunalul a constatat

că apartamentele 1, 5, 10, 13, 14 și 15 sunt închiriate, motiv pentru care s-a dispus

restituirea acestora în natură. Pentru celelalte apartamente vândute în baza Legii

nr. 112/1995 (apartamentele nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 și 12 din imobilul în litigiu)

s-a dispus acordarea despăgubirilor în temeiul legii speciale, Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul, a cărui culpă procesuală s-a reținut

că a fost dovedită, să plătească în favoarea reclamanților R.l.N., S.M.A. și S.A.

cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform

chitanței de la dosar.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând modificarea soluției

în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului,

pârâtul a arătat că în soluționarea notificării a avut în vedere autoritatea de

lucru judecat a sentinței civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca,

prin care s-a stabilit că antecesorul reclamanților nu a făcut dovada calității

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În mod greșit instanța

fondului a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă

nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj, invocată de acesta, apreciind că nu există

triplă identitate de obiect, părți și cauză.

De asemenea, actele de

stare civilă depuse la dosar, aferente notificării, nu au fost de natură să facă

dovada calității de moștenitor a revendicatorului după proprietarii tabulari.

În ceea ce privește acordarea

cheltuielilor de judecată, s-a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea la

plata acestora deoarece, în condițiile în care la dosarul constituit în baza notificării,

nu s-au depus toate înscrisurile necesare pentru stabilirea calității de moștenitori

a antecesorilor reclamanților, emiterea dispoziției nu putea fi una favorabilă.

Apelantul a arătat că

nu este în culpă procesuală dacă reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite doar în cursul judecății.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 127/A din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut caracterul neîntemeiat al criticii vizând lipsa calității

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii cu referire la decizia civilă

nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj.

Astfel, este real că antecesorul

reclamanților, S.A., a solicitat anularea unor contracte de vânzare-cumpărare aferente

unor apartamente din imobilul înscris în CF nr. SS Cluj, intrat în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950. Acea acțiune a fost respinsă, deoarece

reclamantul nu a depus toate actele de stare civilă sau certificate de moștenitor

care să probeze calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit

Legii nr. 10/2001, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea și menținută prin

decizia arătată.

Faptul că în acel dosar,

S.E. nu a depus toate actele de stare civilă pentru a-și dovedi calitatea de persoană

îndreptățită, nu înseamnă că nu poate fi dovedită această calitate în dosarul format

ca urmare a notificării efectuate în baza Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză, după

cum corect a reținut instanța fondului, S.E. și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Prin hotărârea

nr. 176 din 07 septembrie 1998 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995, pentru același imobil, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. SS

Cluj, antecesorului reclamanților – S.A. i s-au acordat despăgubiri în cuantum de

170.458.080 RON, în calitate de proprietar tabular și moștenitor al celorlalți proprietari

tabulari. Prin această hotărâre i s-a recunoscut dreptul de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 112/1995.

Or, Legea nr. 10/2001

complinește măsurile reparatorii acordate prin Legea nr. 112/1995 și, în consecință,

dacă unei persoane i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită prin legea

anterioară, își păstrează această calitate și potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că în mod corect instanța de fond a stabilit că antecesorul reclamanților

are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Excepția autorității de

lucru judecat invocată de pârât a fost apreciată neîntemeiată, în condițiile în

care acțiunea care a făcut obiectul dosarului anterior și în care s-a pronunțat

decizia civilă nr. 415/A/2004 a fost promovată de antecesorul reclamanților, însă

împotriva altor pârâți (proprietarii apartamentelor în litigiu), iar obiectul acțiunii

a vizat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

în baza Legii nr. 112/1995. În prezenta acțiune, moștenitorii lui S.A. au chemat

în judecată pe Primarul Municipiului Cluj-Napoca, obiectul cererii constând în anularea

dispoziției de respingere a notificării.

Cu privire la cea de-a

doua critică, referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat

pe de o parte, că în mod corect instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată

în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și pe de altă parte, că în mod corespunzător

a fost acordat întregul onorariu avocațial reprezentantei reclamanților, întrucât

cauza a fost complexă, iar valoarea imobilului foarte mare.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către apelantul-pârât care a susținut critici sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a apreciat

asupra nelegalității dispoziției primarului care, în emiterea acesteia, s-a conformat

sentinței civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind

în sarcina acestuia posibilitatea de a dispune peste prevederile irevocabile ale

unei hotărâri judecătorești.

- A fost respinsă în mod

greșit excepția autorității de lucru judecat invocată cu referire la decizia civilă

nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj, având în vedere că, de principiu, o hotărâre

poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci

când se face referire la exclusivitatea acesteia sau cu putere de lucru judecat,

atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să

fie vorba de aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

- Instanța a apreciat

eronat că în speță sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 întrucât,

la momentul soluționării notificării, la dosarul aferent nu s-au regăsit actele

care să facă dovada calității de moștenitoare a notificatoarei față de proprietarii

tabulari.

- În ce privește acordarea

cheltuielilor de judecată, soluția de obligare a pârâtului la plata acestora, atât

la fond, cât și în apel, este nelegală, dată cu aplicarea greșită a dispoz.

art. 274 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât pârâtul

nu a fost în culpă procesuală, câtă vreme actele doveditoare a calității de persoană

îndreptățită s-au depus doar în cursul judecății.

În același timp, admiterea

doar în parte a pretențiilor trebuia să ducă la o reducere proporțională a cuantumului

cheltuielilor, invocându-se totodată și Decizia Curții Constituționale nr. 492 din

08 iunie 2006 care a recunoscut prerogativa instanțelor în a cenzura întinderea

cheltuielilor conform principiului proporționalității.

În drept, au fost invocate

dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au

depus întâmpinare opunându-se admiterii recursului, arătând în esență, că împrejurarea

nedepunerii certificatelor de moștenitor în procedura prealabilă nu înseamnă că

nu poate fi făcută dovada calității de persoană îndreptățită în dosarul instanței

și că în mod corect instanța de apel a constatat că nu există autoritate de lucru

judecat în absența triplei identități de elemente prev. de art. 1201 C. civ. De

asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut corect, față de dispoz.

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și de culpa procesuală a pârâtului.

Analizând criticile deduse

judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- Susținerea că dispoziția

emisă de primar, potrivit căreia s-a constatat lipsa calității de persoană îndreptățită

a lui S.A. (autorul reclamanților) este legală, nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât în faza

procedurii judiciare declanșate prin contestația formulată împotriva menționatei

dispoziții, s-au administrat probe care au demonstrat că S.A. (E.) a fost proprietar

de carte funciară și că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretul nr.

92/1950.

Or, procesul civil este

guvernat și de principiul nemijlocirii în administrarea probelor [art. 169

alin. (1) C. proc. civ.], așa încât în pronunțarea soluției instanța nu putea să

ignore elementele noi aduse prin probațiunea părților și nu putea să examineze legalitatea

dispoziției primarului doar din perspectiva actelor ce au însoțit notificarea.

- Referitor la încălcarea

efectelor autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 415/2004 a Curții de

Apel Cluj, critica este nefondată pentru considerente ce vor substitui, în parte,

argumentele instanței de apel.

Astfel, prin decizia menționată

a fost confirmată hotărârea de primă instanță (sentința civilă nr. 8846 din 14 octombrie

2003 a Judecătoriei Cluj) prin care s-a respins acțiunea în nulitatea absolută a

unor contracte de vânzare-cumpărare promovată de S.A., cu motivarea, de esență,

că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de unic moștenitor al proprietarilor

tabulari de la care s-a naționalizat imobilul, deși i s-au acordat mai multe termene

de judecată pentru a depune acte în probațiune.

Reținând, cu referire

la această hotărâre, că nu este operantă în cauză excepția autorității de lucru

judecat, instanța de apel a statuat corect față de dispoz. art. 1201 C. civ., cu

referire la art. 166 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, pentru

a funcționa efectul negativ al autorității de lucru judecat căreia îi dă expresie

excepția lucrului judecat de care s-a prevalat pârâtul este necesar într-adevăr,

să subziste tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), pentru a se opune

principiul non bis in idem (nu poate avea loc o a doua judecată, pentru soluționarea

unui litigiu tranșat deja jurisdicțional).

Or, în procesul anterior

au fost alte elemente ale judecății – obiectul fiind diferit (anularea unor contracte

de vânzare-cumpărare), ca și cauza (invocata neregularitate de natură să atragă

nulitatea actelor juridice) și părțile (dobânditorii-cumpărători din contractele

a căror desființare se solicită).

În același timp însă,

deși a invocat excepția autorității de lucru judecat, pârâtul a tins să se prevaleze,

în realitate, de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, adică de statuarea

pe care a realizat-o instanța anterioară vizând lipsa calității de persoană îndreptățită

a autorului reclamanților.

Deși impropriu se face

referire și distincție în motivele de recurs între autoritatea de lucru judecat

(care ar corespunde exclusivității hotărârii, adică efectului negativ al lucrului

judecat) și puterea lucrului judecat (care ar corespunde incontestabilității), în

fapt se urmărește punerea în valoare a funcției normative a lucrului judecat.

Într-adevăr, așa cum corect

susține recurentul, ceea ce s-a tranșat jurisdicțional într-un proces, nu poate

fi combătut într-o judecată ulterioară de părțile procesului inițial, cărora hotărârea

li se opune cu valoare normativă, nesusceptibilă de dovadă contrară.

În speță însă, se constată

că în primul litigiu instanța a fost în imposibilitate de a realiza o verificare

jurisdicțională asupra calității de persoană îndreptățită a autorului reclamanților,

consemnând doar că „deși au fost acordate mai multe termene de judecată, nu s-au

depus la dosarul cauzei acte de stare civilă sau certificate de moștenitor”.

Ca atare, nu a avut loc

dezlegarea aspectului litigios, ci doar constatarea imposibilității de verificare

datorită unei atitudini procesuale defectuoase.

În aceste condiții, statuarea

din prezentul proces, în sensul existenței și dovedirii calității de persoană îndreptățită,

nu vine să contrazică ce s-a stabilit pe acest aspect în litigiul anterior, așa

încât nu se poate susține că este nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat.

- Critica recurentului

este însă fondată și urmează să fie primită în ce privește obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată.

Astfel, fundamentul obligării

părții „căzute în pretenții” la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea judecății

constă în culpa sa în declanșarea procesului.

Or, pe acest aspect în

cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Așa cum rezultă din preambulul

dispoziției atacate, la emiterea acesteia a fost avută în vedere decizia nr. 415/A/2004

a Curții de Apel Cluj, care, așa cum s-a arătat anterior, stabilise că autorului

reclamanților îi lipsește calitatea de persoană îndreptățită.

Primarul, ca reprezentant

al autorității executive, nu este înzestrat cu atribuții jurisdicționale, pentru

a putea cenzura legalitatea hotărârii și a stabili în sens contrar.

Așa cum în mod corect

a arătat acesta, în emiterea dispoziției s-a supus efectelor hotărârii judecătorești.

De aceea, împrejurarea

că ulterior, în procedura judiciară inițiată, reclamanții și-au probat îndreptățirea

la măsuri reparatorii, nu poate atrage consecința culpei pârâtului în declanșarea

procesului câtă vreme la baza dispoziției atacate în instanță s-a aflat o hotărâre

judecătorească.

În același sens, lipsa

de culpă a pârâtului este relevată și de împrejurarea că, înainte de emiterea dispoziției,

a pus în vedere notificatorului completarea dosarului de notificare, acesta răspunzând

că, fiind în vârstă, este „incapabil să facă față cerințelor impuse, respectiv să

procure toate actele necesare pentru rezolvarea dosarului”.

Înscrisul menționat, adresat

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de către autorul reclamanților infirmă

susținerea din întâmpinare a acestora, conform căreia actele ar fi fost depuse înainte

de soluționarea notificării.

Față de aceste aspecte,

împrejurarea că Legea nr. 10/2001 dă posibilitatea ca, declanșând procedura judiciară,

partea să poată administra probe în fața instanței (chiar în condițiile nedepunerii

lor în dosarul de notificare) nu atrage în mod automat consecința, în cazul admiterii

cererii, a conduitei culpabile a pârâtului.

Aceasta, cu atât mai mult

pentru situația în care la baza emiterii dispoziției s-a aflat o hotărâre judecătorească

ale cărei efecte nu puteau fi cenzurate de către unitatea deținătoare.

Rezultă că în cauză, instanțele

au făcut o aplicare formală și eronată a dispoz. art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

ținând seama doar de rezultatul judecății urmare căruia pârâtul apare „parte căzută

în pretenții”, dar ignorând fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată,

reprezentat de culpa procesuală, inexistentă în speță.

Ca atare, dată fiind greșita

aplicare a legii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis și

modificată decizia atacată în sensul admiterii, în limitele considerentelor dezvoltate

anterior, a apelului declarat de pârât. În consecință, va fi schimbată, în parte,

sentința de prima instanță, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată (evident, exonerarea de plata acestor cheltuieli va funcționa și pentru

faza apelului, având în vedere soluția de admitere a căii de atac).

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței de primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Cluj–Napoca împotriva deciziei nr. 127/A din 12

mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Modifică decizia și admite

apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 166 din 26 februarie 2010 a Tribunalului

Cluj, secția civilă.

Schimbă în parte sentința

în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 3.000 RON.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.