ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 166 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Cluj a fot admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții R.l.N., S.E.J., S.E.I., S.A., N.S.K.V., S.M.A., S.N.A., S.S.B.S., S.D.A., și S.P., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și în consecință, a fost anulată dispoziția nr. XX din 21 iulie 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților, în cote părți egale de 1/10 parte, a următoarelor apartamente din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, apartamentul nr. 1, cu nr. top. X, la subsol, compus din: 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 pivniță, suprafața utilă de 41,39 m.p., cu p.i.c.

de 5,94/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 5, cu nr. top. Y, la etaj I, compus din: 1 cameră, 1 baie, 1 hol, 1 cămară de alimente, 1 pivniță, suprafața utilă de 30,5 m.p., cu p.i.c. de 4,44/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 10, cu nr. top. Z, la etaj II, compus din: 1 cameră, 1 hol, 1 baie, suprafața utilă de 26,00 m.p., cu p.i.c. de 3,75/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 13 cu nr. top. ZIII, la parter, compus din: 1 sală vânzare, suprafața utilă de 30,00 m.p., cu p.i.c. de 4,37/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 14, cu nr. top. ZIV, la parter, compus din: 1 sală vânzare, 1 pivniță, suprafața utilă de 44,73 m.p., cu p.i.c.

de 6,48/100 înscrise în CF colectivă nr. YY; apartamentul nr. 15, cu nr. top. Y - apartamentul nr. 15, la parter, compus din: 1 sală de așteptare, 1 cabinet, suprafața utilă de 26,55 m.p., cu p.i.c. de 3,83/100 înscrise în CF colectivă nr. YY, reclamanții având obligația de a returna suma reprezentând despăgubirea primită pentru apartamentele descrise, actualizată cu indicele de inflație. S-a dispus instituirea unui drept de folosință specială asupra cotelor părți din terenul aferent apartamentelor descrise, în suprafață totală de 270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu nr. top. AA, în cote părți de 1/10 parte pentru fiecare. S-a dispus acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 și 12 din imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, precum și pentru terenul în suprafață de 183 m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu nr. top.

BB, despăgubiri constând în diferența dintre valoarea încasată pentru apartamentele menționate și terenul descris, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare de piață a acestora, cotele cuvenite reclamanților fiind de 1/10 parte pentru fiecare. A fost respins capătul de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 183 m.p., înscris în CF nr. SS Cluj cu nr. top. BB și a cotelor părți indivize din terenul 270 m.p., înscris în CF nr. YY Cluj-Napoca cu nr. top. AA, aferent apartamentelor restituite în natură: 1, 5, 10, 13, 14 și 15. A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții în conformitate cu cele dispuse.

A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților R.I.N., S.M.A. și S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. DD din 21 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea din 08 august 2001, formulată de S.E., pentru imobilul înscris inițial în CF nr. SS cu nr. top. CC, situat în Municipiul Cluj-Napoca, cu motivarea că revendicatorul nu face dovada calității de persoană îndreptățită măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Tribunalul a reținut de asemenea că, prin hotărârea nr. 176 din 37 august 1998, emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri în favoarea lui S.A.

în sumă de 170.458.080 RON, pentru întregul imobil descris (încasată integral) și astfel, prin emiterea acestei hotărâri, defunctului S.A. i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatori. În ceea ce privește sentința civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca (menținută prin decizia civilă nr. 415/A/23 februarie 2004), s-a constatat că reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul și că în cuprinsul acestor hotărâri nu s-a făcut trimitere la cea de stabilire a despăgubirilor, emisă în favoarea defunctului S.E.

Având în vedere calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, precum și faptul că o parte din imobil se poate restitui în natură, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte și a dispus anularea dispoziției emise de Primarul Municipiului Cluj. Referitor la situația juridică a imobilului care formează obiectul notificării, tribunalul a constatat că apartamentele 1, 5, 10, 13, 14 și 15 sunt închiriate, motiv pentru care s-a dispus restituirea acestora în natură. Pentru celelalte apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 (apartamentele nr. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 11 și 12 din imobilul în litigiu) s-a dispus acordarea despăgubirilor în temeiul legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul, a cărui culpă procesuală s-a reținut că a fost dovedită, să plătească în favoarea reclamanților R.l.N., S.M.A. și S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la dosar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând modificarea soluției în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în soluționarea notificării a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a stabilit că antecesorul reclamanților nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În mod greșit instanța fondului a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj, invocată de acesta, apreciind că nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză. De asemenea, actele de stare civilă depuse la dosar, aferente notificării, nu au fost de natură să facă dovada calității de moștenitor a revendicatorului după proprietarii tabulari. În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, s-a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata acestora deoarece, în condițiile în care la dosarul constituit în baza notificării, nu s-au depus toate înscrisurile necesare pentru stabilirea calității de moștenitori a antecesorilor reclamanților, emiterea dispoziției nu putea fi una favorabilă.

Apelantul a arătat că nu este în culpă procesuală dacă reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite doar în cursul judecății. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 127/A din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut caracterul neîntemeiat al criticii vizând lipsa calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii cu referire la decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj. Astfel, este real că antecesorul reclamanților, S.A., a solicitat anularea unor contracte de vânzare-cumpărare aferente unor apartamente din imobilul înscris în CF nr. SS Cluj, intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Acea acțiune a fost respinsă, deoarece reclamantul nu a depus toate actele de stare civilă sau certificate de moștenitor care să probeze calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea și menținută prin decizia arătată. Faptul că în acel dosar, S.E. nu a depus toate actele de stare civilă pentru a-și dovedi calitatea de persoană îndreptățită, nu înseamnă că nu poate fi dovedită această calitate în dosarul format ca urmare a notificării efectuate în baza Legii nr. 10/2001. În prezenta cauză, după cum corect a reținut instanța fondului, S.E. și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Prin hotărârea nr. 176 din 07 septembrie 1998 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru același imobil, situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. SS Cluj, antecesorului reclamanților – S.A. i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 170.458.080 RON, în calitate de proprietar tabular și moștenitor al celorlalți proprietari tabulari. Prin această hotărâre i s-a recunoscut dreptul de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 112/1995. Or, Legea nr. 10/2001 complinește măsurile reparatorii acordate prin Legea nr. 112/1995 și, în consecință, dacă unei persoane i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită prin legea anterioară, își păstrează această calitate și potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a stabilit că antecesorul reclamanților are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât a fost apreciată neîntemeiată, în condițiile în care acțiunea care a făcut obiectul dosarului anterior și în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 415/A/2004 a fost promovată de antecesorul reclamanților, însă împotriva altor pârâți (proprietarii apartamentelor în litigiu), iar obiectul acțiunii a vizat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. În prezenta acțiune, moștenitorii lui S.A.

au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Cluj-Napoca, obiectul cererii constând în anularea dispoziției de respingere a notificării. Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat pe de o parte, că în mod corect instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și pe de altă parte, că în mod corespunzător a fost acordat întregul onorariu avocațial reprezentantei reclamanților, întrucât cauza a fost complexă, iar valoarea imobilului foarte mare. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât care a susținut critici sub următoarele aspecte: - În mod greșit s-a apreciat asupra nelegalității dispoziției primarului care, în emiterea acesteia, s-a conformat sentinței civile nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind în sarcina acestuia posibilitatea de a dispune peste prevederile irevocabile ale unei hotărâri judecătorești.

- A fost respinsă în mod greșit excepția autorității de lucru judecat invocată cu referire la decizia civilă nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj, având în vedere că, de principiu, o hotărâre poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se face referire la exclusivitatea acesteia sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie vorba de aceleași părți, același obiect și aceeași cauză. - Instanța a apreciat eronat că în speță sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 întrucât, la momentul soluționării notificării, la dosarul aferent nu s-au regăsit actele care să facă dovada calității de moștenitoare a notificatoarei față de proprietarii tabulari.

- În ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, soluția de obligare a pârâtului la plata acestora, atât la fond, cât și în apel, este nelegală, dată cu aplicarea greșită a dispoz. art. 274 C. proc. civ. Aceasta, întrucât pârâtul nu a fost în culpă procesuală, câtă vreme actele doveditoare a calității de persoană îndreptățită s-au depus doar în cursul judecății. În același timp, admiterea doar în parte a pretențiilor trebuia să ducă la o reducere proporțională a cuantumului cheltuielilor, invocându-se totodată și Decizia Curții Constituționale nr. 492 din 08 iunie 2006 care a recunoscut prerogativa instanțelor în a cenzura întinderea cheltuielilor conform principiului proporționalității.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații-reclamanți au depus întâmpinare opunându-se admiterii recursului, arătând în esență, că împrejurarea nedepunerii certificatelor de moștenitor în procedura prealabilă nu înseamnă că nu poate fi făcută dovada calității de persoană îndreptățită în dosarul instanței și că în mod corect instanța de apel a constatat că nu există autoritate de lucru judecat în absența triplei identități de elemente prev. de art. 1201 C. civ. De asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut corect, față de dispoz. art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și de culpa procesuală a pârâtului. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - Susținerea că dispoziția emisă de primar, potrivit căreia s-a constatat lipsa calității de persoană îndreptățită a lui S.A.

(autorul reclamanților) este legală, nu poate fi primită. Aceasta, întrucât în faza procedurii judiciare declanșate prin contestația formulată împotriva menționatei dispoziții, s-au administrat probe care au demonstrat că S.A. (E.) a fost proprietar de carte funciară și că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretul nr. 92/1950. Or, procesul civil este guvernat și de principiul nemijlocirii în administrarea probelor [art. 169 alin. (1) C. proc. civ.], așa încât în pronunțarea soluției instanța nu putea să ignore elementele noi aduse prin probațiunea părților și nu putea să examineze legalitatea dispoziției primarului doar din perspectiva actelor ce au însoțit notificarea. - Referitor la încălcarea efectelor autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 415/2004 a Curții de Apel Cluj, critica este nefondată pentru considerente ce vor substitui, în parte, argumentele instanței de apel.

Astfel, prin decizia menționată a fost confirmată hotărârea de primă instanță (sentința civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Cluj) prin care s-a respins acțiunea în nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare promovată de S.A., cu motivarea, de esență, că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de unic moștenitor al proprietarilor tabulari de la care s-a naționalizat imobilul, deși i s-au acordat mai multe termene de judecată pentru a depune acte în probațiune. Reținând, cu referire la această hotărâre, că nu este operantă în cauză excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel a statuat corect față de dispoz. art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc.

civ. Aceasta întrucât, pentru a funcționa efectul negativ al autorității de lucru judecat căreia îi dă expresie excepția lucrului judecat de care s-a prevalat pârâtul este necesar într-adevăr, să subziste tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), pentru a se opune principiul non bis in idem (nu poate avea loc o a doua judecată, pentru soluționarea unui litigiu tranșat deja jurisdicțional). Or, în procesul anterior au fost alte elemente ale judecății – obiectul fiind diferit (anularea unor contracte de vânzare-cumpărare), ca și cauza (invocata neregularitate de natură să atragă nulitatea actelor juridice) și părțile (dobânditorii-cumpărători din contractele a căror desființare se solicită).

În același timp însă, deși a invocat excepția autorității de lucru judecat, pârâtul a tins să se prevaleze, în realitate, de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, adică de statuarea pe care a realizat-o instanța anterioară vizând lipsa calității de persoană îndreptățită a autorului reclamanților. Deși impropriu se face referire și distincție în motivele de recurs între autoritatea de lucru judecat (care ar corespunde exclusivității hotărârii, adică efectului negativ al lucrului judecat) și puterea lucrului judecat (care ar corespunde incontestabilității), în fapt se urmărește punerea în valoare a funcției normative a lucrului judecat. Într-adevăr, așa cum corect susține recurentul, ceea ce s-a tranșat jurisdicțional într-un proces, nu poate fi combătut într-o judecată ulterioară de părțile procesului inițial, cărora hotărârea li se opune cu valoare normativă, nesusceptibilă de dovadă contrară.

În speță însă, se constată că în primul litigiu instanța a fost în imposibilitate de a realiza o verificare jurisdicțională asupra calității de persoană îndreptățită a autorului reclamanților, consemnând doar că „deși au fost acordate mai multe termene de judecată, nu s-au depus la dosarul cauzei acte de stare civilă sau certificate de moștenitor”. Ca atare, nu a avut loc dezlegarea aspectului litigios, ci doar constatarea imposibilității de verificare datorită unei atitudini procesuale defectuoase. În aceste condiții, statuarea din prezentul proces, în sensul existenței și dovedirii calității de persoană îndreptățită, nu vine să contrazică ce s-a stabilit pe acest aspect în litigiul anterior, așa încât nu se poate susține că este nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat.

- Critica recurentului este însă fondată și urmează să fie primită în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, fundamentul obligării părții „căzute în pretenții” la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea judecății constă în culpa sa în declanșarea procesului. Or, pe acest aspect în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Așa cum rezultă din preambulul dispoziției atacate, la emiterea acesteia a fost avută în vedere decizia nr. 415/A/2004 a Curții de Apel Cluj, care, așa cum s-a arătat anterior, stabilise că autorului reclamanților îi lipsește calitatea de persoană îndreptățită. Primarul, ca reprezentant al autorității executive, nu este înzestrat cu atribuții jurisdicționale, pentru a putea cenzura legalitatea hotărârii și a stabili în sens contrar.

Așa cum în mod corect a arătat acesta, în emiterea dispoziției s-a supus efectelor hotărârii judecătorești. De aceea, împrejurarea că ulterior, în procedura judiciară inițiată, reclamanții și-au probat îndreptățirea la măsuri reparatorii, nu poate atrage consecința culpei pârâtului în declanșarea procesului câtă vreme la baza dispoziției atacate în instanță s-a aflat o hotărâre judecătorească. În același sens, lipsa de culpă a pârâtului este relevată și de împrejurarea că, înainte de emiterea dispoziției, a pus în vedere notificatorului completarea dosarului de notificare, acesta răspunzând că, fiind în vârstă, este „incapabil să facă față cerințelor impuse, respectiv să procure toate actele necesare pentru rezolvarea dosarului”.

Înscrisul menționat, adresat Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de către autorul reclamanților infirmă susținerea din întâmpinare a acestora, conform căreia actele ar fi fost depuse înainte de soluționarea notificării. Față de aceste aspecte, împrejurarea că Legea nr. 10/2001 dă posibilitatea ca, declanșând procedura judiciară, partea să poată administra probe în fața instanței (chiar în condițiile nedepunerii lor în dosarul de notificare) nu atrage în mod automat consecința, în cazul admiterii cererii, a conduitei culpabile a pârâtului. Aceasta, cu atât mai mult pentru situația în care la baza emiterii dispoziției s-a aflat o hotărâre judecătorească ale cărei efecte nu puteau fi cenzurate de către unitatea deținătoare.

Rezultă că în cauză, instanțele au făcut o aplicare formală și eronată a dispoz. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ținând seama doar de rezultatul judecății urmare căruia pârâtul apare „parte căzută în pretenții”, dar ignorând fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată, reprezentat de culpa procesuală, inexistentă în speță. Ca atare, dată fiind greșita aplicare a legii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis și modificată decizia atacată în sensul admiterii, în limitele considerentelor dezvoltate anterior, a apelului declarat de pârât. În consecință, va fi schimbată, în parte, sentința de prima instanță, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (evident, exonerarea de plata acestor cheltuieli va funcționa și pentru faza apelului, având în vedere soluția de admitere a căii de atac).

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței de primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj–Napoca împotriva deciziei nr. 127/A din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia și admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 166 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.