ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 931/2017

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Civilă sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții C., D., E. și F., solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate că prin sentința civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Civilă, dată în dosarul nr. x/2008, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. și să-i oblige pe pârâți în solidar la restituirea sumei de 118.000 euro, reprezentând echivalentul a 2.000 mp teren ce au făcut obiectul contractului menționat.

Prin sentința civilă nr. 11565/2013 din 22 august 2013, Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată de pârâți prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 03 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 100/2015 din 16 februarie 2015, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului D. și a respins cererea de chemare în judecată față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepțiile lipsei calității procesuale a pârâtei E. și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâții C., E. și D.. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei C. și, în consecință, a obligat-o pe această pârâtă să plătească reclamanților suma de 95.780 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plății. A respins acțiunea îndreptată împotriva pârâtelor F. și E. și a obligat-o pe pârâta C. să plătească reclamanților suma de 8.406 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, iar pe reclamanți, în solidar, la plata sumei de 1.500 RON, cu același titlu, în favoarea pârâtei F.. A respins cererea pârâților D. și E. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, pârâta C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1599/A/2016 din 17 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul și a schimbat în parte sentința civilă nr. 100/2015 din 16 februarie 2015 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, în sensul că a obligat-o pe pârâta C. la plata sumei de 259.892,10 RON către reclamanții A. și B.. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. De asemenea, i-a obligat pe intimații reclamanți să-i plătească apelantei-pârâte suma de 4.165 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel și intimatei-pârâte F. suma de 193 RON cu același titlu. Totodată, i-a obligat pe intimații-reclamanți la plata sumei de 740,78 RON cheltuieli de judecată parțiale în favoarea Statului Român, diferența de 1.178,36 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantei, rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C..

Cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la 24 august 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În memoriul depus la dosar, recurenții-reclamanți A. și B. au indicat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivare, au susținut că decizia recurată cuprinde argumente contradictorii, întrucât la stabilirea valorii de circulație a suprafeței de 2.000 mp de teren instanța a avut în vedere doar valoarea subevaluată consemnată în răspunsul experților la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică.

Au mai arătat că valoarea redusă a terenului este consecința împrejurării că experții s-au bazat exclusiv pe informațiile oferite de pârâți, iar ofertele de vânzare pe care ei le-au depus au fost ignorate.

De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că instanța, încuviințându-le obiecțiunile la raportul de expertiză administrat în cauză, nu a revenit cu adresă către comisia de experți pentru lămuriri suplimentare.

În considerarea celor expuse, autorii au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă C. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În motivare, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (7) C. proc. civ., autoarea a susținut că instanțele de fond au ignorat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Civilă, dată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. în ceea ce privește suprafața de 2.000 mp de teren.

În acest sens, a susținut că prin hotărârea evocată, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4959/R/2012 a Curții de Apel Cluj, reclamanților le-a fost respinsă cererea de chemare în garanție întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, astfel că există îndeplinită condiția triplei identități - de părți, cauză și obiect - între prezentul litigiu și cel soluționat în mod irevocabil.

A mai precizat recurenta-pârâtă că acțiunea ce formează obiectul prezentului litigiu are ca temei răspundere civilă delictuală, iar cererea de chemare în garanție, deși a avut inițial ca temei de drept răspunderea decurgând din contract, ulterior a fost modificată, în realitate ambele cereri fiind fondate pe dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864.

De asemenea, a subliniat că părțile nu au drept de opțiune între acțiunea în răspundere civilă contractuală și delictuală.

În final, a conchis că excepția autorității de lucru judecat a fost în mod greșit respinsă de instanțele de fond.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 în materia prescripției și ale art. 998-999 în materia răspunderii civile delictuale.

Astfel, a susținut că instanțele de fond în mod eronat au reținut că termenul de prescripție al acțiunii în daune promovate de reclamanți a început să curgă de la pronunțarea deciziei nr. 4959/R/2012 a Curții de Apel Cluj, întrucât numai ulterior constatării în mod irevocabil a nulității absolute parțiale a contractului părțile au putut cunoaște vinovații de încheierea contractului cu nesocotirea condițiilor de validitate.

În susținerea acestei opinii, autoarea a arătat că reclamanții au cunoscut situația reală a suprafeței de teren cumpărate, întrucât au intrat efectiv în posesia ei încă de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, la 29 mai 2007.

În considerarea celor expuse, raportat la dispozițiile art. 3 și 8 din Decretul nr. 157/1958, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că aceasta s-a împlinit la 29 mai 2010, iar acțiunea introductivă ce face obiectul prezentului dosar a fost promovată la 7 martie 2013.

Un argument în plus evocat de recurenta-pârâtă în sensul că reclamanții au cunoscut lipsa suprafeței de 2.000 mp de teren din totalul celor 3.600 mp înstrăinați prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/29.05.2007 la B.N.P. G., este împrejurarea că aceștia au formulat cerere de chemare în garanție, prin care au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii acestei suprafețe, cerere care le-a fost respinsă irevocabil, așa cum s-a mai arătat în precedent.

O altă critică dezvoltată de această recurentă subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii prin reținerea răspunderii civile delictuale, respectiv a art. 998-999 din C. civ. de la 1964, ca și temei de drept al acțiunii introductive, în opinia sa fiind incidentă răspunderea contractuală.

Astfel, a arătat că în practica judiciară s-a stabilit că creditorul nu are drept de opțiune între acțiunea contractuală și acțiunea delictuală, întrucât recunoașterea posibilității creditorului contractual de a recurge la acțiunea în răspundere civilă delictuală, încălcând domeniul răspunderii contractuale speciale, are semnificația nesocotirii legii și a voinței comune a pârtilor contractante.

În considerarea celor anterior expuse, recurenta-pârâtă a solicitat în principal casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii introductive ca inadmisibilă, iar în subsidiar casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de pârâta C., cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 15 noiembrie 2016, dar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 07 martie 2017, în urma analizării raportului în completul de filtru, acesta a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Niciunul dintre recurenți nu a formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

În mod prioritar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În speța dedusă judecății, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F., să se constate că prin sentința civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Civilă a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. și să fie obligați pârâții, în solidar, să le restituie suma de 118.000 euro, reprezentând echivalentul a 2.000 mp teren ce au făcut obiectul contractului menționat.

Pentru verificarea admisibilității recursului pendinte, urmează a se avea în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, care în speță vizează pretenții în sumă de 118.000 euro, echivalentul a 513.583 RON, calculat la cursul B.N.R. din 07 martie 2013, de 4.3524 RON pentru 1 EURO.

Pretențiile în litigiu reprezintă contravaloarea suprafeței de 2.000 mp din terenul în suprafață totală de 3.600 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parțială a fost constatată prin sentința civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, secția Civilă în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4959/R/2012 a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv."

Totodată, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (…), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Astfel, raportând normele legale precitate la valoarea de 513.583 RON a pretențiilor deduse judecății de reclamanți prin acțiunea introductivă, Înalta Curte impune concluzia că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constituind una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de notorietate că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 1599/A/2016 din 17 iunie 2016, pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.