ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1075/2017

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 pe rolul

Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. x/211/2012, reclamanții A., B., C., D.,

E., F., G., H. au chemat în judecată pe pârâții I., Municipiul

Cluj-Napoca, prin primar, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, J.

(fostul K.), solicitând instanței următoarele:

- să

constate că reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 2 situat

în Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în cartea funciară Cluj-Napoca,

situat la parter, compus din 1 birou, 1 vestiar, 1 duș, 4 ateliere, 1

magazie, 1 garaj, 2 depozite cu cote indivize comune de 34,63%, cu

suprafața utilă de 199,9 mp;

- să

constate nulitatea absoluta a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

eliberat de către Ministerul Agriculturii și Alimentației;

- să

constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor de carte funciară

din cartea funciară Cluj-Napoca, pozițiile de sub B+l-5;

- să

dispună radierea tuturor înscrierilor din cartea funciară

Cluj-Napoca, , sistarea acestei cărți funciare și reînscrierea imobilului

mai sus identificat în cartea funciară Cluj-Napoca, astfel restabilind

situația anterioară de carte funciară.

Totodată,

au solicitat obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată

conform art. 274 C. proc. civ., în situația în care se vor opune admiterii

acțiunii lor.

Prin

sentința civilă nr. 2065 din data de 28 februarie 2014,

Judecătoria Cluj-Napoca, a admis excepția necompetenței

materiale a judecătoriei în ceea ce privește soluționarea

petitelor 1, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, excepție

invocată din oficiu și pe cale de consecință a dispus

declinarea competenței privind soluționarea petitelor 1, 3 și 4

din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B.,

C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâții SC I. SA, Municipiul

Cluj Napoca, prin primar, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, J.

(fostul K.), în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin

sentința civilă nr. 295 din data de 12 iunie 2014,

pronunțată în Dosarul nr. x/211/2012 al Tribunalului Cluj, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților și s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului J.

A fost

respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E.,

F., G. și H. împotriva pârâților I. Râmnicu Vâlcea, municipiul

Cluj-Napoca prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F.,

G. și H.

Prin Decizia civilă

nr. 1615/A din data de 2 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, a fost admis în parte apelul declarat de reclamanții A., B., C.,

D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 295 din 12 iunie 2014

a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosarul nr. x/211/2012 care a fost

anulată. Cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe, Tribunalul Cluj.

A fost

respinsă cererea de aderare la apel formulată de pârâta I.

Această

decizie a fost atacată cu recurs de către pârâta I. care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia

civilă nr. 150 din data de 27 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta I. împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din data de

2 septembrie 2015 a Curții de Apel Clu, secția I civilă.

La data de 23

martie 2016, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția

civilă, sub nr. x/117/2016.

În

rejudecare, prin sentința civilă nr. 378 din data de 30 iunie 2016 a

Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2016, au fost

respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a

inadmisibilității.

S-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J.

S-a respins

acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E.,

F., G. și H. în contradictoriu cu pârâtul J., ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis

acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E.,

F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții I., Municipiul Cluj-Napoca

prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

A fost

obligată pârâta SC I. SA să recunoască reclamanților

dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 înscris în cartea

funciară Cluj-Napoca compus din 1 birou, 1 vestiar, 1 duș, 4

ateliere, 1 magazie, 1 garaj, 2 depozite cu suprafața utilă de 199,90

mp cu părțile indivize comune în cartea funciară colectivă.

S-a constatat

nulitatea absolută a tuturor înscrierilor din cartea funciară asupra

imobilului cu nr. top de sub B1-5.

S-a dispus

radierea tuturor înscrierilor din cartea funciară asupra imobilului cu nr.

top de sub B1-5, sistarea acestei cărți funciare și restabilirea

situației de carte funciară anterioară prin reînscrierea

imobilului cu nr. top în cartea funciară Cluj-Napoca în favoarea vechilor

proprietari.

A fost

obligată pe pârâta I. să plătească reclamanților suma

de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de

Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 174/A din data de 28

februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2016, a respins

apelul declarat de către pârâta I. împotriva sentinței civile nr. 378

din data de 30 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

De asemenea,

a obligat apelanta să plătească intimaților A., B., C., D.,

E., F., G. și H. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

La data de 19

aprilie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție recursul promovat împotriva acestei decizii de către

recurenta-pârâtă I.

Criticând

decizia atacată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat, pe de o

parte, că instanța de apel a interpretat în mod greșit actele

juridice deduse judecății, în special actele pe care reclamanții

le invocă drept titlu de proprietate asupra imobilului, iar, pe de

altă parte, că decizia instanței de apel a fost dată cu

încălcarea și greșita aplicare a legii.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurenta-pârâtă a

arătat că instanța de a apel a reținut în mod nelegal

că nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și

că nu are sens a se proceda nici la verificarea legalității

titlului de proprietate al reclamanților, nefiind posibilă nici o

compare propriu-zisă a titlurilor de proprietate ale părților

și stabilirea unui titlu preferabil.

Recurenta-pârâtă

a considerat că, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civ., trebuia

verificat mai întâi titlul de proprietate al reclamanților, iar numai

ulterior dacă acesta se dovedea valabil, s-ar fi putut, în opinia sa,

trece la verificarea titlului său.

A subliniat că

premisa eronată a sarcinii probei stă la baza întregii motivări

a instanței de apel și a arătat că, pornind de la concluzia

eronată a instanței de fond, în sensul că pârâta nu deține

un titlu valabil, curtea de apel a afirmat că este în sarcina sa să

demonstreze că deține un titlu de proprietate valabil și a

considerat ca fiind lipsite de relevanță apărările sale

prin care a invocat nulitatea titlului de proprietate al reclamanților.

De asemenea, a

considerat că instanța de apel trebuia să se pronunțe mai

întâi cu privire la excepția nulității dispozițiilor emise

de către primar, însă aceasta a procedat în mod eronat și a

inversat ordinea firească a lucrurilor și sarcina probei,

solicitându-i să își dovedească calitatea de proprietar în

condițiile în care nu verificase mai întâi dacă reclamanții au

dovedit că au un titlu de proprietate valabil și opozabil pârâtei.

Recurenta-pârâtă

a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil

întrucât instanțele au omis să se pronunțe cu privire la

apărarea sa prin care a invocat că dispozițiile nr. 1042 din

data de 20 februarie 2009 și nr. 3824 din data de 19 iulie 2011 emise de

municipiul Cluj-Napoca sunt nelegale și totodată, a considerat

că instanța de apel a ignorat dispozițiile imperative ale Legii nr.

10/2001.

Tot din

perspectiva art. 1169 C. civ., recurenta-pârâtă a arătat că

reclamanților le revenea sarcina de a dovedi că secția de

covrigi Cluj-Napoca, ar fi fost situată în altă parte decât în

imobilul în litigiu și/sau că nu s-ar fi aflat în patrimoniul

Întreprinderii de panificație Cluj.

A criticat,

totodată, și reținerea instanței de apel, potrivit cu care nu

justifică un interes în ceea ce privește solicitările de

verificare a titlului de proprietate al reclamanților și a apreciat

că interesul său derivă din dreptul legitim de a se apăra

față de acțiunea reclamanților.

Totodată,

a arătat că instanța a reținut în mod greșit că

reclamanții ar fi avut posesia imobilului în litigiu începând cu anul 2004

și a interpretat eronat procesul-verbal de predare primire a imobilului

din data de 23 martie 2004.

Printr-o

altă critică, recurenta-pârâtă arată că, prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și la Decizia nr. 33/2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

examinarea recursului în interesul legii, decizia recurată încalcă

și prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană

pentru apărarea dreptului omului și a libertăților

fundamentale, precum și prevederile imperative ale art. 22 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum și

prevederile art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

A mai menționat

recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut în mod

nelegal că instanța de fond s-a pronunțat asupra

apărărilor sale prin care a invocat nulitatea absolută

parțială a dispozițiilor emise de primar și asupra

apărărilor privind modul de dobândire a dreptului său de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Cu privire la

acest aspect, a apreciat că instanța de apel a interpretat și

aplicat în mod greșit prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

și ale art. 105 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul sentinței

Tribunalului Cluj nu se regăsesc motivele de fapt și de drept pentru

care tribunalul a înlăturat apărările sale.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă consideră

că tribunalul nu se putea pronunța implicit cu privire la o serie de

apărări esențiale pe care le-a formulat, pentru că i-ar fi

încălcat dreptul la apărare.

Totodată,

invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., a susținut că instanța de apel a dat

intimaților-reclamanți mai mult decât au cerut aceștia,

reținând că sentința civilă nr. 632/2000 reprezintă

titlul de proprietate al acestora în condițiile în care niciuna dintre

părți nu solicitase acest lucru.

Cu privire la

sentința anterior menționată, a apreciat că nu îi este

opozabilă, că nu poate reprezenta titlul de proprietate al

intimaților-reclamanți și este nelegală, netemeinică

și lovită de nulitate întrucât a fost pronunțată între

părți care nu dețineau posesia imobilului în litigiu și

care nu erau intabulate ca proprietari la momentul pronunțării

sentinței.

De asemenea,

a arătat că nu îi sunt opozabile nici procesul-verbal de

predare-primire a imobilului din data de 23 martie 2004 și nici drepturile

de proprietate ale intimaților-reclamanți care ar rezulta din cele

două dispoziții emise de primar, pe care le apreciază a fi

lovite de nulitate absolută parțială.

În plus, a

afirmat că intimații-reclamanți nu și-au întemeiat

acțiunea pe titlul de proprietate al autorilor lor, ci pe sentința nr.

632/2000 și pe dispozițiile emise de primarul municipiului

Cluj-Napoca, astfel că instanțele de fond și apel nu puteau

să rețină în mod legal, ca temei pentru admiterea acțiunii

intimaților-reclamanți, considerente privind titlul de proprietate al

autorilor acestora.

Afirmă

că este proprietar tabular și posesor al imobilului în litigiu

și, contrar celor reținute de instanțe, certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor, reprezintă o dovadă

incontestabilă a dreptului său de proprietate.

Recurenta-pârâtă

a solicitat admiterea recursului, cu consecința schimbării în tot a

sentinței și respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii

formulate de intimații-reclamanți, cu obligarea acestora la plata

tuturor cheltuielilor de judecată aferente litigiului.

La data de 30

mai 2017, intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au care

au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pentru

termenul de judecată din data de 20 iunie 2017, a fost înaintată la

dosar, prin intermediul poștei electronice, tranzacția încheiată

între recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți la data de

19 iunie 2016, în care se precizează că recurenta-pârâtă

renunță în mod expres la recurs.

La termenul

de judecată de la aceeași dată, apărătorul

recurentei-pârâte, domnul avocat P., cu împuternicire avocațială din

data de 6 iunie 2017, aflată la fila nr. 63 din dosar, a precizat că

tranzacția depusă reprezintă un înscris depus ca probă în

susținerea poziției recurentei-pârâte care, în temeiul art. 246 C.

proc. civ., înțelege să renunțe la recurs.

Intimata-reclamantă

A. a înaintat la dosar originalul tranzacției încheiate între

recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți, acesta fiind

înregistrat la instanță la data de 20 iunie 2017.

Față

de poziția procesuală a recurentei-pârâte, Înalta Curte arată

că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității,

în conținutul căruia intră și dreptul părților de

a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință

ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății

sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili

aceste drepturi.

Prin urmare,

renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act

procedural de dispoziție permis părților în procesul civil.

Pe de

altă parte, se reține că instituția renunțării la

judecată este reglementată în de art. 246 C. proc. civ., iar potrivit

art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ., dispozițiile de

procedură privind judecata în apel, respectiv în primă

instanță, se aplică și în instanța de recurs, în

măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Potrivit

dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., reclamatul poate să

renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință,

fie prin cerere scrisă.

Astfel, se

reține că dispozițiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ.,

ce reglementează renunțarea la judecarea unei cereri, nu sunt

potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C. proc. civ. și, prin urmare,

acestea se aplică și în faza procesuală a recursului.

Manifestarea

de voință în sensul renunțării la judecata recursului este

un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care aceasta

achiesează la hotărârea instanței de apel.

Din înscrisul

intitulat „tranzacție” (depus în original la dosar - filele 89-94),

încheiat la data de 19 iunie 2016 între recurenta-pârâtă și

intimații-reclamanți și autentificat prin încheierea de

autentificare din data de 19 iunie 2017 de S.P.N.,L., rezultă că

recurenta-pârâtă I. renunță în mod expres la cererea de recurs

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. x/117/2016 exercitată de societate împotriva Deciziei definitive nr. 174

din data de 28 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj prin care a fost

menținută în totalitate sentința civilă nr. 378 din data de

30 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, prin respingerea apelului declarat de

către SC I. SA în Dosarul nr. x/117/2016.

Potrivit

mențiunii de la finalul acestui înscris, acesta a fost semnat de

către recurenta-pârâtă prin mandatar O., iar din cuprinsul încheierii

de autentificare din data de 19 iunie 2017 (depusă în original la dosar -

fila 95), rezultă că acesta deține calitatea de mandatar al

recurentei-pârâte potrivit procurii autentificate cu nr. 1005 din data de 29

mai 2017 de notarul public M. din București.

În plus, atașat

„tranzacției” înaintată la dosar prin intermediul poștei

electronice, a fost depusă și copia procurii prin care N., în

calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC I. SA îl

împuternicește pe O. ca, în numele societății și pe seama

acesteia, să semneze, în fața oricărui notar public,

tranzacția prin care societatea renunță în mod expres la cererea

de recurs înregistrată la Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. x/117/2016.

Prin urmare,

această manifestare de dispoziție, astfel cum rezultă din

cuprinsul înscrisului numit „tranzacție”, este neîndoielnică și

neechivocă în sensul renunțării recurentei-pârâte la judecata

recursului.

Înalta Curte,

în urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor

art. 246 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurenta-pârâtă

cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează

ca, în aplicarea principiului disponibilității, să ia act de

renunțarea recurentei-pârâte la judecata recursului promovat de către

acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de

renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta I. împotriva Deciziei

nr. 174/A din data de 28 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.