ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2017

Decizia nr. 1075/2017 Deliberând în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. x/211/2012, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. au chemat în judecată pe pârâții I., Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, J. (fostul K.), solicitând instanței următoarele: - să constate că reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 2 situat în Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în cartea funciară Cluj-Napoca, situat la parter, compus din 1 birou, 1 vestiar, 1 duș, 4 ateliere, 1 magazie, 1 garaj, 2 depozite cu cote indivize comune de 34,63%, cu suprafața utilă de 199,9 mp; - să constate nulitatea absoluta a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de către Ministerul Agriculturii și Alimentației; - să constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor de carte funciară din cartea funciară Cluj-Napoca, pozițiile de sub B+l-5; - să dispună radierea tuturor înscrierilor din cartea funciară Cluj-Napoca, , sistarea acestei cărți funciare și reînscrierea imobilului mai sus identificat în cartea funciară Cluj-Napoca, astfel restabilind situația anterioară de carte funciară.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ., în situația în care se vor opune admiterii acțiunii lor. Prin sentința civilă nr. 2065 din data de 28 februarie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca, a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei în ceea ce privește soluționarea petitelor 1, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu și pe cale de consecință a dispus declinarea competenței privind soluționarea petitelor 1, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâții SC I. SA, Municipiul Cluj Napoca, prin primar, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, J. (fostul K.), în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 295 din data de 12 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/211/2012 al Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva pârâților I. Râmnicu Vâlcea, municipiul Cluj-Napoca prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. Prin Decizia civilă nr. 1615/A din data de 2 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis în parte apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 295 din 12 iunie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosarul nr. x/211/2012 care a fost anulată.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj. A fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de pârâta I. Această decizie a fost atacată cu recurs de către pârâta I. care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 150 din data de 27 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I. împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din data de 2 septembrie 2015 a Curții de Apel Clu, secția I civilă. La data de 23 martie 2016, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, sub nr. x/117/2016. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 378 din data de 30 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2016, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. în contradictoriu cu pârâtul J., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții I., Municipiul Cluj-Napoca prin primar și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. A fost obligată pârâta SC I. SA să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 înscris în cartea funciară Cluj-Napoca compus din 1 birou, 1 vestiar, 1 duș, 4 ateliere, 1 magazie, 1 garaj, 2 depozite cu suprafața utilă de 199,90 mp cu părțile indivize comune în cartea funciară colectivă.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor înscrierilor din cartea funciară asupra imobilului cu nr. top de sub B1-5. S-a dispus radierea tuturor înscrierilor din cartea funciară asupra imobilului cu nr. top de sub B1-5, sistarea acestei cărți funciare și restabilirea situației de carte funciară anterioară prin reînscrierea imobilului cu nr. top în cartea funciară Cluj-Napoca în favoarea vechilor proprietari. A fost obligată pe pârâta I. să plătească reclamanților suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 174/A din data de 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2016, a respins apelul declarat de către pârâta I. împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 30 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

De asemenea, a obligat apelanta să plătească intimaților A., B., C., D., E., F., G. și H. suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel. La data de 19 aprilie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul promovat împotriva acestei decizii de către recurenta-pârâtă I. Criticând decizia atacată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat, pe de o parte, că instanța de apel a interpretat în mod greșit actele juridice deduse judecății, în special actele pe care reclamanții le invocă drept titlu de proprietate asupra imobilului, iar, pe de altă parte, că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de a apel a reținut în mod nelegal că nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și că nu are sens a se proceda nici la verificarea legalității titlului de proprietate al reclamanților, nefiind posibilă nici o compare propriu-zisă a titlurilor de proprietate ale părților și stabilirea unui titlu preferabil. Recurenta-pârâtă a considerat că, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civ., trebuia verificat mai întâi titlul de proprietate al reclamanților, iar numai ulterior dacă acesta se dovedea valabil, s-ar fi putut, în opinia sa, trece la verificarea titlului său.

A subliniat că premisa eronată a sarcinii probei stă la baza întregii motivări a instanței de apel și a arătat că, pornind de la concluzia eronată a instanței de fond, în sensul că pârâta nu deține un titlu valabil, curtea de apel a afirmat că este în sarcina sa să demonstreze că deține un titlu de proprietate valabil și a considerat ca fiind lipsite de relevanță apărările sale prin care a invocat nulitatea titlului de proprietate al reclamanților. De asemenea, a considerat că instanța de apel trebuia să se pronunțe mai întâi cu privire la excepția nulității dispozițiilor emise de către primar, însă aceasta a procedat în mod eronat și a inversat ordinea firească a lucrurilor și sarcina probei, solicitându-i să își dovedească calitatea de proprietar în condițiile în care nu verificase mai întâi dacă reclamanții au dovedit că au un titlu de proprietate valabil și opozabil pârâtei.

Recurenta-pârâtă a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât instanțele au omis să se pronunțe cu privire la apărarea sa prin care a invocat că dispozițiile nr. 1042 din data de 20 februarie 2009 și nr. 3824 din data de 19 iulie 2011 emise de municipiul Cluj-Napoca sunt nelegale și totodată, a considerat că instanța de apel a ignorat dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001. Tot din perspectiva art. 1169 C. civ., recurenta-pârâtă a arătat că reclamanților le revenea sarcina de a dovedi că secția de covrigi Cluj-Napoca, ar fi fost situată în altă parte decât în imobilul în litigiu și/sau că nu s-ar fi aflat în patrimoniul Întreprinderii de panificație Cluj.

A criticat, totodată, și reținerea instanței de apel, potrivit cu care nu justifică un interes în ceea ce privește solicitările de verificare a titlului de proprietate al reclamanților și a apreciat că interesul său derivă din dreptul legitim de a se apăra față de acțiunea reclamanților.

Totodată, a arătat că instanța a reținut în mod greșit că reclamanții ar fi avut posesia imobilului în litigiu începând cu anul 2004 și a interpretat eronat procesul-verbal de predare primire a imobilului din data de 23 martie 2004. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă arată că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și la Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii, decizia recurată încalcă și prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile imperative ale art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum și prevederile art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ. A mai menționat recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut în mod nelegal că instanța de fond s-a pronunțat asupra apărărilor sale prin care a invocat nulitatea absolută parțială a dispozițiilor emise de primar și asupra apărărilor privind modul de dobândire a dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu. Cu privire la acest aspect, a apreciat că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 105 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul sentinței Tribunalului Cluj nu se regăsesc motivele de fapt și de drept pentru care tribunalul a înlăturat apărările sale. Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă consideră că tribunalul nu se putea pronunța implicit cu privire la o serie de apărări esențiale pe care le-a formulat, pentru că i-ar fi încălcat dreptul la apărare.

Totodată, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a dat intimaților-reclamanți mai mult decât au cerut aceștia, reținând că sentința civilă nr. 632/2000 reprezintă titlul de proprietate al acestora în condițiile în care niciuna dintre părți nu solicitase acest lucru. Cu privire la sentința anterior menționată, a apreciat că nu îi este opozabilă, că nu poate reprezenta titlul de proprietate al intimaților-reclamanți și este nelegală, netemeinică și lovită de nulitate întrucât a fost pronunțată între părți care nu dețineau posesia imobilului în litigiu și care nu erau intabulate ca proprietari la momentul pronunțării sentinței.

De asemenea, a arătat că nu îi sunt opozabile nici procesul-verbal de predare-primire a imobilului din data de 23 martie 2004 și nici drepturile de proprietate ale intimaților-reclamanți care ar rezulta din cele două dispoziții emise de primar, pe care le apreciază a fi lovite de nulitate absolută parțială. În plus, a afirmat că intimații-reclamanți nu și-au întemeiat acțiunea pe titlul de proprietate al autorilor lor, ci pe sentința nr. 632/2000 și pe dispozițiile emise de primarul municipiului Cluj-Napoca, astfel că instanțele de fond și apel nu puteau să rețină în mod legal, ca temei pentru admiterea acțiunii intimaților-reclamanți, considerente privind titlul de proprietate al autorilor acestora.

Afirmă că este proprietar tabular și posesor al imobilului în litigiu și, contrar celor reținute de instanțe, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, reprezintă o dovadă incontestabilă a dreptului său de proprietate. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința schimbării în tot a sentinței și respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de intimații-reclamanți, cu obligarea acestora la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente litigiului. La data de 30 mai 2017, intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Pentru termenul de judecată din data de 20 iunie 2017, a fost înaintată la dosar, prin intermediul poștei electronice, tranzacția încheiată între recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți la data de 19 iunie 2016, în care se precizează că recurenta-pârâtă renunță în mod expres la recurs.

La termenul de judecată de la aceeași dată, apărătorul recurentei-pârâte, domnul avocat P., cu împuternicire avocațială din data de 6 iunie 2017, aflată la fila nr. 63 din dosar, a precizat că tranzacția depusă reprezintă un înscris depus ca probă în susținerea poziției recurentei-pârâte care, în temeiul art. 246 C. proc. civ., înțelege să renunțe la recurs. Intimata-reclamantă A. a înaintat la dosar originalul tranzacției încheiate între recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți, acesta fiind înregistrat la instanță la data de 20 iunie 2017. Față de poziția procesuală a recurentei-pârâte, Înalta Curte arată că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil. Pe de altă parte, se reține că instituția renunțării la judecată este reglementată în de art. 246 C. proc. civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel, respectiv în primă instanță, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., reclamatul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Astfel, se reține că dispozițiile legale cuprinse în art. 246 C. proc.

civ., ce reglementează renunțarea la judecarea unei cereri, nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C. proc. civ. și, prin urmare, acestea se aplică și în faza procesuală a recursului. Manifestarea de voință în sensul renunțării la judecata recursului este un act de dispoziție, o desistare a recurentului, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanței de apel.

Din înscrisul intitulat „tranzacție” (depus în original la dosar - filele 89-94), încheiat la data de 19 iunie 2016 între recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți și autentificat prin încheierea de autentificare din data de 19 iunie 2017 de S.P.N.,L., rezultă că recurenta-pârâtă I. renunță în mod expres la cererea de recurs înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/117/2016 exercitată de societate împotriva Deciziei definitive nr. 174 din data de 28 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 378 din data de 30 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, prin respingerea apelului declarat de către SC I. SA în Dosarul nr. x/117/2016.

Potrivit mențiunii de la finalul acestui înscris, acesta a fost semnat de către recurenta-pârâtă prin mandatar O., iar din cuprinsul încheierii de autentificare din data de 19 iunie 2017 (depusă în original la dosar - fila 95), rezultă că acesta deține calitatea de mandatar al recurentei-pârâte potrivit procurii autentificate cu nr. 1005 din data de 29 mai 2017 de notarul public M. din București. În plus, atașat „tranzacției” înaintată la dosar prin intermediul poștei electronice, a fost depusă și copia procurii prin care N., în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC I. SA îl împuternicește pe O. ca, în numele societății și pe seama acesteia, să semneze, în fața oricărui notar public, tranzacția prin care societatea renunță în mod expres la cererea de recurs înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/117/2016.

Prin urmare, această manifestare de dispoziție, astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisului numit „tranzacție”, este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării recurentei-pârâte la judecata recursului. Înalta Curte, în urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor art. 246 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurenta-pârâtă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilității, să ia act de renunțarea recurentei-pârâte la judecata recursului promovat de către acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta I. împotriva Deciziei nr. 174/A din data de 28 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.