ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 982/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 982/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 982/2017

Deliberând asupra cauzei civile de

față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria sectorului

1 București, la data de 08 mai 2012, sub nr. x/299/2012, reclamanta A. a

chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în București, sector

contradictoriu cu același pârât, că a dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului menționat prin uzucapiunea de lungă durată,

începută de autorii săi la data de 14 iunie 1954.

La data de 26 februarie 2013,

reclamanta a completat cadrul procesual pasiv chemând în judecată și

pe pârâții C., D., E., F., G., H., I., J. și K. și a modificat

obiectul cererii principale arătând că solicită revendicarea

imobilului prin comparare de titluri, respectiv anularea contractului de

vânzare-cumpărare din 1998 (încheiat între vânzătorii D. și E.,

respectiv cumpărătorul G.) și constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare celui

menționat anterior, în temeiul regulii resoluto jure dantis, respectiv a

contractelor de vânzare-cumpărare din 2000 (încheiat între vânzătorul

G. și cumpărătorii H. și I.) și din 25 iunie 2005

(încheiat între vânzătorii H. și I. și cumpărătorii J.

și K.).

Prin sentința civilă nr. 18896

din 04 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 1

București, a fost admisă excepția necompetenței materiale a

acestei instanțe și a fost declinată competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții B., C.,

D., E., F., G., H., I., J. și K., în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 660

din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, au fost respinse

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.

și excepția inadmisibilității acțiunii, precum și

excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce

privește cererea având ca obiect constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare. Prin aceeași sentință a

fost admisă excepția lipsei de interes cu privire la cererea de

constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare prin

raportare la pârâții J., K., E., D., G., H. și I.; a fost

respinsă această cerere ca fiind lipsită de interes; a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților J., K., E., D., G., H. și I., în privința cererii

subsidiare având ca obiect constatarea intervenirii vânzării și

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act

autentic, fiind respinsă, în consecință, cererea

subsidiară. A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu

pârâtul C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

capacitate de folosință. A fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea în revendicare prin comparare de titluri, iar reclamanta a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul B.

și, respectiv, către pârâții J. și K.

Împotriva sentinței a declarat

apel reclamanta A.

Prin Decizia nr.

130/A din 16

februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a

admis

excepția tardivității apelului și, pe cale de

consecință, a respins, ca tardiv declarat, apelul formulat de

apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 660 din 29 mai

2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți J., K., B., E., D.,

G., H. și I.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a reținut că obiectul căii de atac a apelului este reprezentat

de sentința civilă nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a fost

comunicată reclamantei A. la data de 04 mai 2016, astfel cum rezultă

din dovada de primire aflată la fila 428 din dosarul Judecătoriei

sectorului 1 București.

Apelanta a susținut că

această comunicare a hotărârii nu a fost valabilă, deoarece a

fost făcută la domiciliul procesual ales, și anume, la adresa

din București, sector 1, parter, în condițiile în care acest

domiciliul nu mai era de actualitate, deoarece mandatul dat L., care își

avea sediul la adresa menționată anterior, încetase.

Astfel, apelanta-reclamantă a

menționat că la data de 30 iunie 2016 s-a adresat Tribunalului

București cu o cerere prin care a solicitat să-i fie comunicată

sentința la altă adresă, respectiv în București, sector 1.

Aceasta a susținut că a încunoștințat instanța,

încă din timpul procesului, că adresa din str. x nu mai este

valabilă, întrucât L. a fost dizolvat. Urmare acestei cereri, tribunalul a

dispus ca hotărârea să fie comunicată reclamantei și la

adresa din București, sector 1.

Intimații-pârâți au

susținut că prima comunicare a hotărârii atacate cu apel a fost

valabilă, deoarece, pe de o parte, s-a făcut la domiciliul procesual

ales de către reclamantă, iar, pe de altă parte, aceasta din

urmă nu a indicat un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de

procedură și nici nu a făcut dovada că reprezentantul

său (L.), ar fi fost dizolvat.

Curtea de apel a constatat că

apelul declarat împotriva hotărârii tribunalului a fost înregistrat la

această din urmă instanță în ziua în care s-a făcut

și solicitarea de comunicare a redactării la adresa din sectorul 1

și că prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a

indicat expres domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de

procedură la sediul mandatarului (L.) situat în București, sector 1.

În fața tribunalului (după

declinarea competenței de către judecătorie), reclamanta a fost

citată la domiciliul procesual ales și a confirmat domiciliul ales

pentru comunicarea tuturor actelor de procedură prin cererile aflate la filele

19, 21 și 57 dosar.

Concluziile scrise, aflate la filele

403-405, poartă antetul L. (în care este inclusă adresa acestei

asociații) dar nu conțin nici o mențiune privitoare la

schimbarea domiciliului ales anterior pentru comunicarea actelor de

procedură. Din contră, respectivele concluzii apar ca fiind depuse de

către mandatarul reclamantei în numele acesteia din urmă.

A reținut curtea de apel că

indicarea în respectivele concluzii a domiciliului reclamantei, în cadrul

formulei standard „subsemnata (…) domiciliată în (…)”, nu are semnificația

schimbării domiciliului ales, deoarece o astfel de schimbare nu trebuie

să fie implicită, ci trebuie să fie expresă, potrivit

reglementării C. proc. civ. Din același motiv, solicitarea

reclamantei de amânare a judecății pentru lipsă de apărare formulată

la termenul din 06 mai 2015, nu poate avea semnificația schimbării

domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură.

Încetarea contractului de mandat

și efectul unei asemenea încetări (care în cauză nu au fost

dovedite) fac obiectul reglementării dispozițiilor art. 67 și art.

72 C. proc. civ., și sunt incluse în cap. 4 al Cărții a II-a,

intitulat „Reprezentarea părților în judecată”; aspectele legate

de citații și comunicarea actelor de procedură fac obiectul

reglementării dispozițiilor art. 85 - 100 C. proc. civ.

Curtea de apel a reținut că,

instituțiile reprezentării părților în judecată,

respectiv a comunicării actelor de procedură, sunt reglementate

distinct, astfel că, ele trebuie tratate la fel de către cei care

aplică legea. Din această perspectivă, apare ca vădit

incorectă susținerea apelantei-reclamantei, conform căreia, prin

comunicarea hotărârii primei instanțe la domiciliul procesual expres

ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, s-ar nesocoti

manifestarea de voință a părții de a nu mai continua

relațiile de mandat sau ar fi obligată partea să fie

reprezentată de un anumit avocat, deși nu mai dorește acest

lucru.

Potrivit art. 93 C. proc. civ., în caz

de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură (în

speță, L., care era mandatarul reclamantei), comunicarea acestora se

va face la acea persoană.

Potrivit art. 98 C. proc. civ.:

„schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul

judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă,

să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție

la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a

cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu

petiția prin care se înștiințează instanța despre

schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură”.

A conchis curtea de apel că,

pentru a fi producătoare de efecte juridice, schimbarea domiciliului ales

pentru comunicarea actelor de procedură, trebuie să fie

făcută cu respectarea dispozițiilor legale citate anterior

însă, în speță, reclamanta A. nu a procedat în acest fel.

În aceste condiții, curtea de

apel a reținut că sentința civilă nr. 660 din 29 mai 2015,

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a fost în mod legal comunicată reclamantei la domiciliul ales

pentru comunicarea actelor de procedură în data de 04 mai 2016. Termenul

de apel de 15 zile a început să curgă de la data comunicării

și s-a împlinit la data de 20 mai 2016. Apelul declarat de către

reclamantă ar fi fost în termen, în măsura în care ar fi fost depus

la instanță sau la oficiul poștal până în data de 20 mai

2016, inclusiv.

Însă, reclamanta a înregistrat

apelul la Tribunalul București la data de 30 iunie 2016 (când a formulat

și o cerere de comunicare a hotărârii la o altă adresă), cu

depășirea termenului pentru declararea căii de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, Curtea

de Apel București a admis excepția tardivității apelului

și, pe cale de consecință, a respins apelul, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, la data de 14 martie 2017, recurenta-reclamantă A., solicitând

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299, 301 - 303 și 304 pct. 9

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța

de apel, care a admis excepția tardivității apelului în temeiul

dispozițiilor art. 93 și 98 C. proc. civ., a făcut o

greșită interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale.

Astfel, instanța de apel a

reținut în motivarea deciziei că apelanta-recurentă nu a

făcut cunoscut prin petiție la dosar schimbarea domiciliului, fapt

care se sancționează conform art. 98 C. proc. civ., cu neluarea în

seamă a acestei modificări.

Însă, instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 98 C. proc.

civ., care se referă în mod strict la schimbarea domiciliului, nu a

domiciliului procesual, deoarece recurenta-reclamantă nu și-a

schimbat domiciliul în cursul procesului, acesta fiind situat în

București, sector 1.

Prin urmare, în speță nu

sunt incidente prevederile art. 98 C. proc. civ., ci prevederile art. 67 - 72

din același act normativ, care reglementează reprezentarea

părților în judecată.

A arătat recurenta -

reclamantă că a fost reprezentată de M., instituție care a

fost radiată până la soluționarea în fond a dosarului, conform

dovezilor pe care urmează să le depună la dosar. Astfel, în

cauză sunt incidente prevederile art. 72 alin. (1) C. proc. civ. potrivit

cărora: „Renunțarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă

celeilalte părți decât de la comunicare, afară numai dacă a

fost făcută în ședința în prezența părții”.

Cum inițial a fost reprezentată la instanța de fond de

către L., actele de procedură au fost comunicate la sediul acestuia

din București, sector 1.

Însă, prin încheierea de

ședință din 06 mai 2015, a solicitat termen în vederea

angajării unui avocat ca urmarea a încheierii colaborării cu L.,

moment în care a avut loc renunțarea la mandatul dat L.

A mai arătat

recurenta-reclamantă că un argument suplimentar este acela că în

concluziile scrise depuse la filele 397 și 403 din dosarul de fond,

figurează cu adresa din str. x, nu cu adresa din str. x, ceea ce

echivalează cu schimbarea expresă a domiciliului ales pentru

comunicarea actelor de procedură.

De asemenea, la fila 428 din dosarul

de fond se afla dovada comunicării sentinței la adresa din str. x,

care este sediul L. cu care recurenta încheiase colaborarea și care nu mai

exista ca entitate, fiind radiată.

Deoarece nu a primit hotărârea

tribunalului, a formulat o cerere prin care a solicitat să-i fie

comunicată sentința la adresa din str. x; la fila 436 din dosarul

Tribunalului București se află dovada comunicării

sentinței, la data de 10 august 2016, la adresa din str. x.

La fila 2 din dosarul de apel se

găsește dovada declarării apelului la data de 30 iunie 2016, mai

înainte de comunicarea sentinței la adresa din str. x, deoarece în

această zi a aflat, de la arhivă, că hotărârea fusese

redactată și comunicată la adresa din str. x.

Prin urmare, recurenta-reclamantă

a apreciat că termenul pentru formularea apelului a început să

curgă la data de 10 august 2016, iar apelul a fost declarat mai înainte de

comunicarea sentinței și anume la data de 30 iunie 2016, când a aflat

despre redactarea și comunicarea sentinței.

A susținut, de asemenea,

recurenta-reclamantă că și în măsura în care s-ar accepta

raționamentul instanței de apel, în sensul că ar fi fost

necesară o solicitare scrisă de schimbare a domiciliului procesual,

instanța de apel a încălcat prevederile art. 85 - 100 C. proc. civ.

Astfel, L. este o persoană

juridică cu personalitate juridică, așa cum rezultă din

încheierea din Camera de consiliu din data de 11 februarie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a

civilă, care se află la filele 168-169 din dosarul de fond. Prin

urmare, potrivit art. 92 C. proc. civ.: „Comunicarea citației și a

altor acte de procedură nu se poate face prin afișare în cazul

persoanelor juridice, precum și a asociațiilor sau

societăților, care, potrivit legii, pot sta în judecată (...)”.

Însă, în speță,

comunicarea sentinței la sediul L. s-a făcut prin afișare, iar,

la acea dată, acesta era dizolvat.

Pentru considerentele expuse,

recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

și, pe cale de consecință, trimiterea

cauzei spre rejudecare în apel.

Examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este

fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București, sub nr. x/299/2012, a fost formulată în numele reclamantei

A.

de L., în temeiul contractului de mandat autentificat din 29 februarie 2012 de

B.N.P., N.

În cuprinsul cererii de chemare în

judecată, care poartă și semnătura reclamantei, s-a

menționat că aceasta domiciliază în București, sector 1,

însă solicită comunicarea actelor de procedură la domiciliul

procesual ales situat în București, sector 1 (sediul L.).

Odată făcută, în

condițiile legii, alegerea de domiciliu, devin incidente dispozițiile

art. 93 C. proc. civ. în sensul că actele de procedură vor fi

comunicate la domiciliul procesual ales iar orice modificare a acestuia trebuie

să fie să fie adusă la cunoștința instanței

și părții potrivnice în condițiile reglementate de art. 98 C.

proc. civ.

Prin urmare, nu pot fi primite

susținerile recurentei în sensul că art. 98 C. proc. civ. devine

incident numai în ipoteza modificării domiciliului real al uneia dintre

părți, prevederea legală în discuție nefăcând o

asemenea distincție.

În ceea ce privește

susținerile conform cărora instanța de apel trebuia să

aibă în vedere dispozițiile art. 67 - 72 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că obiectul recursului îl reprezintă decizia atacată

prin care a fost respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva

sentinței civile nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca tardiv declarat.

Așadar, prezintă

relevanță, în examinarea legalității soluției

pronunțate de Curtea de Apel București, dispozițiile legale

privitoare la îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procedurale, în

special a sentinței sus-menționate, nu cele privitoare la

reprezentarea părților în judecată. Cu referire la acest din

urmă aspect Înalta Curte subliniază că, deși în cererea de

recurs s-a menționat că urmează a se face dovada cu înscrisuri

în sensul că mandatarul L. și-a încetat existența ca subiect de

drept, nicio dovadă nu a fost produsă în acest sens.

Prin urmare, în discuție nu este

interpretarea și aplicarea dispozițiilor privitoare la

renunțarea la mandat sau la retragerea acestuia, ci interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 93 și 98 C. proc. civ.

Înalta Curte menționează

că acestea sunt pe deplin aplicabile și în situația în care

domiciliul procesual ales coincide cu domiciliul ori sediul mandatarului; în

situația intervenirii unor modificări de natura celor invocate în

cererea de recurs, privitoare la pierderea capacității de folosință

a mandatarului, acestea trebuie învederate instanței din rațiuni care

privesc buna desfășurare a procesului și conservarea drepturilor

procesuale ale părții.

În ceea ce privește

susținerile prin care recurenta a arătat că în ședința

publică de la 06 mai 2015 a solicitat acordarea unui termen în vederea

angajării unui avocat ca urmare a încheierii colaborării cu

mandatarul L., moment la care a retras mandatul acordat acestuia, Înalta Curte

constată că potrivit mențiunilor cuprinse în încheierea de

ședință de la 06 mai 2015, care reprezintă încheierea de

dezbateri de la judecata în primă instanță, reclamanta a fost

prezentă personal.

După respingerea cererii

reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoștință de

raportul de expertiză depus cu respectarea termenului legal, aceasta a

invocat lipsa de apărare arătând că dorește să se

consulte cu un alt avocat pentru că nu l-a putut contacta pe

reprezentantul său.

Nu rezultă din cuprinsul

încheierii de ședință sus-menționată că

reclamanta a înștiințat instanța de retragerea mandatului dat L.

și, de asemenea, nu rezultă din cuprinsul încheierii de

ședință faptul că reclamanta a învederat tribunalului

că renunță la domiciliul procesual ales.

Din înscrisurile aflate în dosarele de

fond Înalta Curte reține că, deși au existat

dificultăți în recepționarea unora dintre actele de

procedură, respectiv a unor înscrisuri comunicate reclamantei la

domiciliul procesual ales, nici personal, nici prin reprezentantul

convențional, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 98 C. proc.

civ.

La fila 17 din dosarul Tribunalului

București se găsește o cerere formulată de reclamantă,

înregistrată la data de 07 ianuarie 2014, prin care aceasta a solicitat

să-i fie comunicate actele de procedură și la adresa de

domiciliu, din București, sector 1, deoarece avocatul său O. (din

cadrul L.) a lucrat zilnic în luna decembrie la Ministerul Justiției

și nu s-au putut întâlni; prin comunicarea actelor de procedură

și la adresa de domiciliu reclamanta urmărea “să poată

lucra dosarul”.

Or, prin această cerere

reclamanta nu a renunțat la domiciliul procesual ales ci a solicitat o

dublă comunicare a actelor de procedură, care nu este permisă de

dispozițiile C. proc. civ.

De asemenea, trebuie menționat

și faptul că, potrivit înscrisului aflat la fila 285 din dosarul

Judecătoriei sectorului 1 București, care poartă și

semnătura reclamantei, L. a adus la cunoștință

instanței că, deși nu a renunțat la contractul de mandat,

reclamanta, care a devenit licențiată în drept, se va prezenta

singură la proces, urmând a fi consiliată de mandatar sau

asistată la cererea expresă a acesteia.

Această cerere este o dovadă

în plus că mandatul nu a încetat la judecata în primă

instanță și, ceea ce este relevant din perspectiva soluției

date excepției tardivității, reclamanta nu a renunțat la

domiciliul procesual ales din București, sector 1.

De asemenea, nu poate fi primită

susținerea recurentei-reclamante care a arătat că schimbarea

expresă a domiciliului ales rezultă din împrejurarea că în

concluziile scrise, aflate la filele 397 și 403, și-a indicat doar

domiciliul real, deoarece o schimbare expresă ar fi presupus o

mențiune inserată în acest sens; în plus, concluziile scrise în

discuție sunt imprimate pe hârtie cu antetul L., care cuprinde datele de

identificare ale acestuia, inclusiv sediul din București, sector 1.

În ceea ce privește critica prin

care recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate

dispozițiile art. 85 - 100 C. proc. civ., în sensul că modalitatea de

comunicare a sentinței, prin afișare la sediul unei persoane

juridice, încalcă prevederile art. 92 din acest act normativ, conform

cărora:

“Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate

face prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și a

asociațiilor sau societăților, care, potrivit legii, pot sta în

judecată (...)”,

Înalta Curte constată că, în realitate, norma

pretins încălcată se regăsește în art. 92

1

C.

proc. civ., care instituie și excepții de la regula

enunțată.

Astfel, comunicarea prin afișare

este permisă în situațiile în care se refuză primirea sau se

constată lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice.

Prin urmare, critica nu este

fondată, nefiind vorba de o interdicție absolută de îndeplinire

a procedurii de comunicare a actelor procedurale prin afișare.

Înalta Curte reține că

termenul de 15 zile de declarare a căii de atac a apelului, prevăzut

de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă, în ceea ce o

privește pe reclamantă, de la data comunicării sentinței la

domiciliul procesual ales al acesteia, comunicare care a fost efectuată la

data de 04 mai 2016 (conform dovezii aflate la fila 428 din dosarul

tribunalului). Acest termen s-a împlinit la data de 20 mai 2016, fiind lipsit

de relevanță că, ulterior, tribunalul a încuviințat

efectuarea comunicării sentinței și la adresa de domiciliu a

reclamantei. Pe cale de consecință, în mod corect curtea de apel a

constatat că apelul înregistrat la data de 30 iunie 2016 este tardiv

declarat.

Față de considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

reținând că în speță nu este incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta

- reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 130/A din 16 februarie 2017,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 9 iunie 2017.