ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 982/2017

Decizia nr. 982/2017 Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria sectorului 1 București, la data de 08 mai 2012, sub nr. x/299/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în București, sector 1. În subsidiar, reclamanta a solicitat instanței să constate, în contradictoriu cu același pârât, că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat prin uzucapiunea de lungă durată, începută de autorii săi la data de 14 iunie 1954. La data de 26 februarie 2013, reclamanta a completat cadrul procesual pasiv chemând în judecată și pe pârâții C., D., E., F., G., H., I., J. și K. și a modificat obiectul cererii principale arătând că solicită revendicarea imobilului prin comparare de titluri, respectiv anularea contractului de vânzare-cumpărare din 1998 (încheiat între vânzătorii D. și E., respectiv cumpărătorul G.) și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare celui menționat anterior, în temeiul regulii resoluto jure dantis, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare din 2000 (încheiat între vânzătorul G. și cumpărătorii H. și I.) și din 25 iunie 2005 (încheiat între vânzătorii H. și I. și cumpărătorii J. și K.).

Prin sentința civilă nr. 18896 din 04 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. și excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei de interes cu privire la cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare prin raportare la pârâții J., K., E., D., G., H. și I.; a fost respinsă această cerere ca fiind lipsită de interes; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților J., K., E., D., G., H. și I., în privința cererii subsidiare având ca obiect constatarea intervenirii vânzării și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, fiind respinsă, în consecință, cererea subsidiară. A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea în revendicare prin comparare de titluri, iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul B. și, respectiv, către pârâții J. și K. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta A. Prin Decizia nr. 130/A din 16 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis excepția tardivității apelului și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv declarat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți J., K., B., E., D., G., H. și I. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că obiectul căii de atac a apelului este reprezentat de sentința civilă nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a fost comunicată reclamantei A. la data de 04 mai 2016, astfel cum rezultă din dovada de primire aflată la fila 428 din dosarul Judecătoriei sectorului 1 București.

Apelanta a susținut că această comunicare a hotărârii nu a fost valabilă, deoarece a fost făcută la domiciliul procesual ales, și anume, la adresa din București, sector 1, parter, în condițiile în care acest domiciliul nu mai era de actualitate, deoarece mandatul dat L., care își avea sediul la adresa menționată anterior, încetase. Astfel, apelanta-reclamantă a menționat că la data de 30 iunie 2016 s-a adresat Tribunalului București cu o cerere prin care a solicitat să-i fie comunicată sentința la altă adresă, respectiv în București, sector 1. Aceasta a susținut că a încunoștințat instanța, încă din timpul procesului, că adresa din str. x nu mai este valabilă, întrucât L. a fost dizolvat.

Urmare acestei cereri, tribunalul a dispus ca hotărârea să fie comunicată reclamantei și la adresa din București, sector 1. Intimații-pârâți au susținut că prima comunicare a hotărârii atacate cu apel a fost valabilă, deoarece, pe de o parte, s-a făcut la domiciliul procesual ales de către reclamantă, iar, pe de altă parte, aceasta din urmă nu a indicat un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură și nici nu a făcut dovada că reprezentantul său (L.), ar fi fost dizolvat.

Curtea de apel a constatat că apelul declarat împotriva hotărârii tribunalului a fost înregistrat la această din urmă instanță în ziua în care s-a făcut și solicitarea de comunicare a redactării la adresa din sectorul 1 și că prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a indicat expres domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul mandatarului (L.) situat în București, sector 1. În fața tribunalului (după declinarea competenței de către judecătorie), reclamanta a fost citată la domiciliul procesual ales și a confirmat domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură prin cererile aflate la filele 19, 21 și 57 dosar. Concluziile scrise, aflate la filele 403-405, poartă antetul L. (în care este inclusă adresa acestei asociații) dar nu conțin nici o mențiune privitoare la schimbarea domiciliului ales anterior pentru comunicarea actelor de procedură.

Din contră, respectivele concluzii apar ca fiind depuse de către mandatarul reclamantei în numele acesteia din urmă. A reținut curtea de apel că indicarea în respectivele concluzii a domiciliului reclamantei, în cadrul formulei standard „subsemnata (…) domiciliată în (…)”, nu are semnificația schimbării domiciliului ales, deoarece o astfel de schimbare nu trebuie să fie implicită, ci trebuie să fie expresă, potrivit reglementării C. proc. civ. Din același motiv, solicitarea reclamantei de amânare a judecății pentru lipsă de apărare formulată la termenul din 06 mai 2015, nu poate avea semnificația schimbării domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură. Încetarea contractului de mandat și efectul unei asemenea încetări (care în cauză nu au fost dovedite) fac obiectul reglementării dispozițiilor art. 67 și art. 72 C. proc.

civ., și sunt incluse în cap. 4 al Cărții a II-a, intitulat „Reprezentarea părților în judecată”; aspectele legate de citații și comunicarea actelor de procedură fac obiectul reglementării dispozițiilor art. 85 - 100 C. proc. civ. Curtea de apel a reținut că, instituțiile reprezentării părților în judecată, respectiv a comunicării actelor de procedură, sunt reglementate distinct, astfel că, ele trebuie tratate la fel de către cei care aplică legea. Din această perspectivă, apare ca vădit incorectă susținerea apelantei-reclamantei, conform căreia, prin comunicarea hotărârii primei instanțe la domiciliul procesual expres ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, s-ar nesocoti manifestarea de voință a părții de a nu mai continua relațiile de mandat sau ar fi obligată partea să fie reprezentată de un anumit avocat, deși nu mai dorește acest lucru.

Potrivit art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură (în speță, L., care era mandatarul reclamantei), comunicarea acestora se va face la acea persoană. Potrivit art. 98 C. proc. civ.: „schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură”. A conchis curtea de apel că, pentru a fi producătoare de efecte juridice, schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură, trebuie să fie făcută cu respectarea dispozițiilor legale citate anterior însă, în speță, reclamanta A. nu a procedat în acest fel.

În aceste condiții, curtea de apel a reținut că sentința civilă nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost în mod legal comunicată reclamantei la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în data de 04 mai 2016. Termenul de apel de 15 zile a început să curgă de la data comunicării și s-a împlinit la data de 20 mai 2016. Apelul declarat de către reclamantă ar fi fost în termen, în măsura în care ar fi fost depus la instanță sau la oficiul poștal până în data de 20 mai 2016, inclusiv. Însă, reclamanta a înregistrat apelul la Tribunalul București la data de 30 iunie 2016 (când a formulat și o cerere de comunicare a hotărârii la o altă adresă), cu depășirea termenului pentru declararea căii de atac a apelului.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel București a admis excepția tardivității apelului și, pe cale de consecință, a respins apelul, ca tardiv formulat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 14 martie 2017, recurenta-reclamantă A., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299, 301 - 303 și 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel, care a admis excepția tardivității apelului în temeiul dispozițiilor art. 93 și 98 C. proc. civ., a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale. Astfel, instanța de apel a reținut în motivarea deciziei că apelanta-recurentă nu a făcut cunoscut prin petiție la dosar schimbarea domiciliului, fapt care se sancționează conform art. 98 C. proc.

civ., cu neluarea în seamă a acestei modificări. Însă, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., care se referă în mod strict la schimbarea domiciliului, nu a domiciliului procesual, deoarece recurenta-reclamantă nu și-a schimbat domiciliul în cursul procesului, acesta fiind situat în București, sector 1. Prin urmare, în speță nu sunt incidente prevederile art. 98 C. proc. civ., ci prevederile art. 67 - 72 din același act normativ, care reglementează reprezentarea părților în judecată. A arătat recurenta - reclamantă că a fost reprezentată de M., instituție care a fost radiată până la soluționarea în fond a dosarului, conform dovezilor pe care urmează să le depună la dosar.

Astfel, în cauză sunt incidente prevederile art. 72 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: „Renunțarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședința în prezența părții”. Cum inițial a fost reprezentată la instanța de fond de către L., actele de procedură au fost comunicate la sediul acestuia din București, sector 1. Însă, prin încheierea de ședință din 06 mai 2015, a solicitat termen în vederea angajării unui avocat ca urmarea a încheierii colaborării cu L., moment în care a avut loc renunțarea la mandatul dat L. A mai arătat recurenta-reclamantă că un argument suplimentar este acela că în concluziile scrise depuse la filele 397 și 403 din dosarul de fond, figurează cu adresa din str. x, nu cu adresa din str. x, ceea ce echivalează cu schimbarea expresă a domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură.

De asemenea, la fila 428 din dosarul de fond se afla dovada comunicării sentinței la adresa din str. x, care este sediul L. cu care recurenta încheiase colaborarea și care nu mai exista ca entitate, fiind radiată.

Deoarece nu a primit hotărârea tribunalului, a formulat o cerere prin care a solicitat să-i fie comunicată sentința la adresa din str. x; la fila 436 din dosarul Tribunalului București se află dovada comunicării sentinței, la data de 10 august 2016, la adresa din str. x. La fila 2 din dosarul de apel se găsește dovada declarării apelului la data de 30 iunie 2016, mai înainte de comunicarea sentinței la adresa din str. x, deoarece în această zi a aflat, de la arhivă, că hotărârea fusese redactată și comunicată la adresa din str. x. Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că termenul pentru formularea apelului a început să curgă la data de 10 august 2016, iar apelul a fost declarat mai înainte de comunicarea sentinței și anume la data de 30 iunie 2016, când a aflat despre redactarea și comunicarea sentinței.

A susținut, de asemenea, recurenta-reclamantă că și în măsura în care s-ar accepta raționamentul instanței de apel, în sensul că ar fi fost necesară o solicitare scrisă de schimbare a domiciliului procesual, instanța de apel a încălcat prevederile art. 85 - 100 C. proc. civ. Astfel, L. este o persoană juridică cu personalitate juridică, așa cum rezultă din încheierea din Camera de consiliu din data de 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, care se află la filele 168-169 din dosarul de fond. Prin urmare, potrivit art. 92 C. proc. civ.: „Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate face prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și a asociațiilor sau societăților, care, potrivit legii, pot sta în judecată (...)”.

Însă, în speță, comunicarea sentinței la sediul L. s-a făcut prin afișare, iar, la acea dată, acesta era dizolvat. Pentru considerentele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în apel. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr. x/299/2012, a fost formulată în numele reclamantei A. de L., în temeiul contractului de mandat autentificat din 29 februarie 2012 de B.N.P., N. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, care poartă și semnătura reclamantei, s-a menționat că aceasta domiciliază în București, sector 1, însă solicită comunicarea actelor de procedură la domiciliul procesual ales situat în București, sector 1 (sediul L.).

Odată făcută, în condițiile legii, alegerea de domiciliu, devin incidente dispozițiile art. 93 C. proc. civ. în sensul că actele de procedură vor fi comunicate la domiciliul procesual ales iar orice modificare a acestuia trebuie să fie să fie adusă la cunoștința instanței și părții potrivnice în condițiile reglementate de art. 98 C. proc. civ. Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că art. 98 C. proc. civ. devine incident numai în ipoteza modificării domiciliului real al uneia dintre părți, prevederea legală în discuție nefăcând o asemenea distincție. În ceea ce privește susținerile conform cărora instanța de apel trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 67 - 72 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că obiectul recursului îl reprezintă decizia atacată prin care a fost respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 660 din 29 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca tardiv declarat. Așadar, prezintă relevanță, în examinarea legalității soluției pronunțate de Curtea de Apel București, dispozițiile legale privitoare la îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procedurale, în special a sentinței sus-menționate, nu cele privitoare la reprezentarea părților în judecată. Cu referire la acest din urmă aspect Înalta Curte subliniază că, deși în cererea de recurs s-a menționat că urmează a se face dovada cu înscrisuri în sensul că mandatarul L. și-a încetat existența ca subiect de drept, nicio dovadă nu a fost produsă în acest sens.

Prin urmare, în discuție nu este interpretarea și aplicarea dispozițiilor privitoare la renunțarea la mandat sau la retragerea acestuia, ci interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 93 și 98 C. proc. civ. Înalta Curte menționează că acestea sunt pe deplin aplicabile și în situația în care domiciliul procesual ales coincide cu domiciliul ori sediul mandatarului; în situația intervenirii unor modificări de natura celor invocate în cererea de recurs, privitoare la pierderea capacității de folosință a mandatarului, acestea trebuie învederate instanței din rațiuni care privesc buna desfășurare a procesului și conservarea drepturilor procesuale ale părții.

În ceea ce privește susținerile prin care recurenta a arătat că în ședința publică de la 06 mai 2015 a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat ca urmare a încheierii colaborării cu mandatarul L., moment la care a retras mandatul acordat acestuia, Înalta Curte constată că potrivit mențiunilor cuprinse în încheierea de ședință de la 06 mai 2015, care reprezintă încheierea de dezbateri de la judecata în primă instanță, reclamanta a fost prezentă personal. După respingerea cererii reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză depus cu respectarea termenului legal, aceasta a invocat lipsa de apărare arătând că dorește să se consulte cu un alt avocat pentru că nu l-a putut contacta pe reprezentantul său.

Nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință sus-menționată că reclamanta a înștiințat instanța de retragerea mandatului dat L. și, de asemenea, nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință faptul că reclamanta a învederat tribunalului că renunță la domiciliul procesual ales. Din înscrisurile aflate în dosarele de fond Înalta Curte reține că, deși au existat dificultăți în recepționarea unora dintre actele de procedură, respectiv a unor înscrisuri comunicate reclamantei la domiciliul procesual ales, nici personal, nici prin reprezentantul convențional, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.

La fila 17 din dosarul Tribunalului București se găsește o cerere formulată de reclamantă, înregistrată la data de 07 ianuarie 2014, prin care aceasta a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură și la adresa de domiciliu, din București, sector 1, deoarece avocatul său O. (din cadrul L.) a lucrat zilnic în luna decembrie la Ministerul Justiției și nu s-au putut întâlni; prin comunicarea actelor de procedură și la adresa de domiciliu reclamanta urmărea “să poată lucra dosarul”. Or, prin această cerere reclamanta nu a renunțat la domiciliul procesual ales ci a solicitat o dublă comunicare a actelor de procedură, care nu este permisă de dispozițiile C. proc. civ.

De asemenea, trebuie menționat și faptul că, potrivit înscrisului aflat la fila 285 din dosarul Judecătoriei sectorului 1 București, care poartă și semnătura reclamantei, L. a adus la cunoștință instanței că, deși nu a renunțat la contractul de mandat, reclamanta, care a devenit licențiată în drept, se va prezenta singură la proces, urmând a fi consiliată de mandatar sau asistată la cererea expresă a acesteia.

Această cerere este o dovadă în plus că mandatul nu a încetat la judecata în primă instanță și, ceea ce este relevant din perspectiva soluției date excepției tardivității, reclamanta nu a renunțat la domiciliul procesual ales din București, sector 1. De asemenea, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante care a arătat că schimbarea expresă a domiciliului ales rezultă din împrejurarea că în concluziile scrise, aflate la filele 397 și 403, și-a indicat doar domiciliul real, deoarece o schimbare expresă ar fi presupus o mențiune inserată în acest sens; în plus, concluziile scrise în discuție sunt imprimate pe hârtie cu antetul L., care cuprinde datele de identificare ale acestuia, inclusiv sediul din București, sector 1. În ceea ce privește critica prin care recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 85 - 100 C. proc.

civ., în sensul că modalitatea de comunicare a sentinței, prin afișare la sediul unei persoane juridice, încalcă prevederile art. 92 din acest act normativ, conform cărora: “Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate face prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și a asociațiilor sau societăților, care, potrivit legii, pot sta în judecată (...)”, Înalta Curte constată că, în realitate, norma pretins încălcată se regăsește în art. 92 1 C. proc. civ., care instituie și excepții de la regula enunțată. Astfel, comunicarea prin afișare este permisă în situațiile în care se refuză primirea sau se constată lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice. Prin urmare, critica nu este fondată, nefiind vorba de o interdicție absolută de îndeplinire a procedurii de comunicare a actelor procedurale prin afișare.

Înalta Curte reține că termenul de 15 zile de declarare a căii de atac a apelului, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă, în ceea ce o privește pe reclamantă, de la data comunicării sentinței la domiciliul procesual ales al acesteia, comunicare care a fost efectuată la data de 04 mai 2016 (conform dovezii aflate la fila 428 din dosarul tribunalului). Acest termen s-a împlinit la data de 20 mai 2016, fiind lipsit de relevanță că, ulterior, tribunalul a încuviințat efectuarea comunicării sentinței și la adresa de domiciliu a reclamantei. Pe cale de consecință, în mod corect curtea de apel a constatat că apelul înregistrat la data de 30 iunie 2016 este tardiv declarat.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că în speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 130/A din 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2017.