ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1242/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 20 ianuarie 2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat instanței revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/22.12.2015, încheiat între pârâtul B., în calitate de dobânditor și ceilalți pârâți, în calitate de vânzători, urmând să se constate inopozabilitatea acestui contract față de reclamantă, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1542/2016 pronunțată la data de 16.02.2016 în dosarul nr. x/2016 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, care, la rândul său, prin sentința civilă nr. 850/2016 pronunțată la dat de 6 aprilie 2016 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 618/2016 pronunțată în data de 10 noiembrie 2016 de către Tribunalul Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, declinându-se competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj și, constatându-se conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Cluj care, prin sentința civilă nr. 135/F/CC/2016 pronunțată în data de 22 noiembrie 2016, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, iar cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 1922/2017 pronunțată la data de 29 noiembrie 2017 în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., iar pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 5.640 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B., precum și pârâții D. și C., care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 596/2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 13 noiembrie 2018, apelurile declarate fiind admise, iar hotărârea atacată a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 22 noiembrie 2018 sub nr. x/2016**.

Prin sentința civilă nr. 689/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâților B., C. și D..

Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului B., în cuantum de 12.670 RON, reprezentând onorarii avocațiale în toate fazele procesuale și taxă judiciară de timbru în apel, precum și în favoarea pârâților C. și D., în cuantum de 10.600 RON, reprezentând onorarii avocațiale în toate fazele procesuale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 689/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, fiind obligată apelanta să plătească intimaților D. și B. câte 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata recursului.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii referitoare la elementele fraudei debitorului și complicitatea terțului la frauda debitorului, cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului care sunt preluate integral din hotărârea instanței de fond, ca de altfel și considerentele referitoare la analiza condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii.

În acest sens recurenta face trimitere la considerentul redat la pag. 27, alin. (9) din hotărâre, precum și la cel referitor la instituirea sechestrului asigurător asupra terenului în litigiu, apreciind că lipsește judecata proprie a instanței față de litigiul dedus judecății, ceea ce echivalează cu teza, potrivit căreia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că prevederile art. 1562 C. civ. au fost încălcate.

Motivul de recurs vizează nelegalitatea soluționării apelului, respectiv a cererii introductive, prin prisma aplicării dispozițiilor art. 1562, art. 2143 C. civ. - concluzia instanței fiind în sensul că nu există fraudă a debitorului și complicitate a terțului la fraudarea intereselor creditorului, precum și că "prin înstrăinarea terenului, pârâtul - debitor nu ar fi urmărit să își mărească starea de insolvabilitatea, ci și-a îndeplinit obligațiile asumate față de intimată prin promisiunea de vânzare-cumpărare".

Astfel, aplicarea greșită a prevederilor art. 1417 alin. (2), coroborate cu dispozițiile art. 1562 alin. (1) C. civ. cu privire la starea de insolvabilitate constă în aceea că instanța de apel a apreciat că, simpla deținere de către debitor a unui alt teren forestier grevat de un drept de ipotecă pentru suma de 400.000 Euro, plus accesorii și simpla întrunire a calității de asociat a debitorului în mai multe societăți comerciale, sunt elemente de natură să înlăture condiția acțiunii revocatorii privind fapta debitorului de a-și crea sau mări starea de insolvabilitate.

Aplicarea greșită a legii a dus și la ignorarea prevederilor care definesc starea de insolvabilitate și care identifică elementele prin care se determină existența acestei stări, definite la art. 1417 alin. (2) C. civ., în speță fiind dovedit că debitorul s-a aflat și și-a agravat starea de insolvabilitate la data încheierii actului juridic supus acțiunii revocatorii.

Mai susține recurenta că argumentele pentru care instanța de apel a reținut că debitorul nu se afla și/sau nu și-a agravat starea de insolvabilitate, încalcă prevederile art. 1417 alin. (2) C. civ. și sunt contrazise de probele din dosar, care fac dovada că debitorul nu avea un activ patrimonial suficient pentru plata pasivului datorat, astfel încât darea în plată a terenului pentru o creanță în valoare de jumătate din valoarea declarată a terenului, a fost un act de natură a agrava starea de insolvabilitate a debitorului D..

În opinia recurentei, complicitatea terțului la frauda debitorului este evidentă și, contrar concluziilor din decizia instanței de apel, la data semnării actului autentic, s-a făcut dovada că părțile semnatare și notarul care a autentificat actul de vânzare-cumpărare aveau deplină cunoștință despre existența sechestrului asigurător instituit prin încheierea civilă nr. 10453/CC/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și adresa din 16.12.2015 emisă în cadrul dosarului execuțional nr. x/2015 a E. sunt acte care constituie anexe ale contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, indicate ca atare în chiar cuprinsul actului autentic.

Cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului, toate ipotezele de la art. 1417 alin. (2) C. civ., sunt îndeplinite față de debitorul D. – din dosarul execuțional nr. x/2015, reieșind că situația patrimonială care a fost avută în vedere în scopul executării silite, este una dificilă, fiind redată de recurentă, în continuare.

Astfel, din întregul patrimoniu al debitorului, singurul bun care ar putea asigura recuperarea măcar în parte a creanței recurentei (care are o valoare totală de 494.292,97 RON plus cheltuieli de executare, potrivit încheierii din 13.07.2020 a executorului judecătoresc) și asupra căruia nu trebuie suportat concursul vreunor creditori privilegiați, este terenul înstrăinat în favoarea pârâtului B., un cumpărător a cărei bună-credință pare să fie înlăturată și prin pasivitatea de care a dat dovadă în prezentul litigiu.

Mai arată recurenta că, un alt element de aplicare greșită a normelor de drept material îl constituite considerentul instanței de apel, potrivit căruia, asupra terenului nu a existat un sechestru legal aplicat la momentul înstrăinării terenului, cu explicația că "în condițiile în care acest sechestru nu a fost înscris în cartea funciară, imobilul nu a fost sechestrat în mod legal". Acest considerent reprezintă o vădită încălcare a dispozițiilor art. 2143 C. civ.: "sechestrul judiciar: sechestrul poate fi dispus de instanța de judecată, cu aplicarea prevederilor C. proc. civ. și, după caz, a dispozițiilor prezentei secțiuni", cu trimitere și la dispozițiile art. 953 alin. (3) și art. 954 alin. (2)-(3) C. proc. civ.

Recurenta susține că modul în care a fost explicat de ce sechestrul asigurător asupra bunului în litigiu, nu este legal, instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material indicate și a pronunțat o hotărâre împotriva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum acest text a fost explicat și în cadrul jurisprudenței CEDO - Hotărârea din 1 octombrie 2014, pronunțată în Cauza Buciaș împotriva României.

Or, în cauză aplicarea dispozițiilor legale de drept material din materia sechestrului contravine atât normei juridice indicate, dar și interpretării care se regăsește în hotărârea citată cu privire la obligația statului în garantarea procedurilor judiciare care să ofere garanțiile procedurale necesare și care să determine soluționarea în mod echitabil și eficient a litigiilor dintre persoane particulare. În acest sens, se apreciază că atunci când instanța de apel a concluzionat că sechestrul asigurător, instituit printr-o hotărâre judecătorească, ar fi nelegal pe considerentul că lipsește măsura notării în cartea funciară, a infirmat implicit hotărârea de instituire a sechestrului și a lipsit de orice garanție minimă necesară, chiar posibilitatea de executare silită reală a titlului executoriu pe care reclamanta îl are împotriva pârâtului D..

Un ultim motiv de recurs se referă la aprecierea finală a instanței de apel, potrivit căreia, apelul nu poate fi admis, pentru că astfel s-ar înrăutăți situația intimatului-pârât B., fiind încălcate dispozițiile art. 481 C. proc. civ.

În acest context, recurenta consideră că, în temeiul art. 488, pct. 6 C. proc. civ., aceste argumente sunt contradictorii și străine de natura cauzei, având în vedere că apelul soluționat prin decizia atacată este formulat de reclamanta A. S.R.L., nicidecum de pârâtul F..

Pentru toate argumentele invocate recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2021, intimatul B. a invocat, pe cale de excepție, netimbrarea cererii de recurs, lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului recurentei-reclamante semnatar al cererii de recurs, iar pe fond respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.000 RON, conform chitanței aflate la dosar recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 18 noiembrie 2021, intimații C. și D. au invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2022 au fost respinse excepțiile netimbrării, lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs și a nulității recursului invocate de intimații-pârâți, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D. și C..

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va admite pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivele de nelegaliatate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. învederând, în esență, atât nemotivarea hotărârii din perspectiva condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii, existența motivelor contradictorii cât și aplicarea greșită a normelor juridice care guvernează această instituție.

Înalta Curte reține că, desi recurenta invocă art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că prevederile art. 1562 C. civ. au fost încălcate în ceea ce privește constatarea fraudei debitorului și a complicității terțului la fraudarea intereselor creditorului, modalitatea de redactare a deciziei recurate, respectiv preluarea argumentelor instanței de fond, nu permite efectuarea controlului judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, astfel că Înalta Curte va avea în vedere art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii referitoare la elementele fraudei debitorului și complicitatea terțului la frauda debitorului, cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului care sunt preluate integral din hotărârea instanței de fond, ca de altfel și considerentele referitoare la analiza condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii, ceea ce echivalează cu teza, potrivit căreia, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Pentru exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanța de apel este un element esențial întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces.

Astfel, în cazul în care instanța de apel nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității solutiei pronunțate de instanța de apel, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că, în acord cu dispozițiile constituționale și rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres și în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză, într-o modalitate care să creeze transparență asupra raționamentului judiciar care o fundamentează.

Din perspectiva motivării în drept, această obligație este îndeplinită de către instanță dacă în cuprinsul motivării se regăsesc transpuse textele de lege a căror aplicare și interpretare este explicată în cuprinsul hotărârii sau dacă instanța analizează cu rigoare instituția juridică de drept material, în cazul de față acțiunea revocatorie, în baza căreia se pronunță asupra raportul juridic litigios din dosar.

Transpunând aceste exigențe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanța de apel nu a analizat condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, astfel cum sunt prevăzute de C. civ., din perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă.

În raport cu obiectul acțiunii, reclamanta a expus cronologic situația de fapt și de drept care a generat litigiul, însă instanța de apel nu a exercitat o examinare obiectivă a actelor și faptelor juridice învederate prin cererea de apel, demers ce era obligatoriu având în vedere complexitatea acestora și relevanța asupra dezlegării elementelor esențiale ale cauzei.

Astfel, în acord cu criticile recurentei-reclamante și pe care instanța de control judiciar le găsește fondate, prin decizia atacată instanța de apel nu a expus un raționament logico-juridic propriu privitor la criticile formulate prin cererea de apel privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii, rezumându-se să preia, cu citate, considerentele pentru care prima instanță a respins cererea reclamantei.

Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care obligă instanța de judecată la expunerea în mod clar și logic a argumentelor care au fundamentat soluția adoptată, Înalta Curte, le reține incidența cu privire la nemotivarea deciziei, pe de altă parte, vicii care atrag casarea deciziei atacate, ca urmare a încălcării exigențelor menționate.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel urmează să stabilească situația de fapt a cauzei, să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor într-o formă clară și concisă și să efectueze analiza condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii raportat la dispozițiile legale invocate în susținerea acțiunii precum și la efectele juridice născute în urma demersurilor judiciare ale recurentei-reclamante privitor la recuperarea creanței constatată prin decizia nr. 6567/16.10.2015 a Curții de Apel Cluj.

Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D. și C., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 241/2021 din 27 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D. și C..

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.