ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 01.01.2019, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- să constate nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x/27.03.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de membru în Consiliul de Administrație al A. Durgău S.A (actualmente A.);

- să constate nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x/22.05.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de Director General al A. Durgău S.A (actualmente A.);

- obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 303.672 RON, la care se adaugă contribuțiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, plăți efectuate în baza contractului de mandat, reprezentând indemnizații pentru funcția de director general, respectiv indemnizația de membru în Consiliul de Administrație, acordată necuvenit în perioada exercitării mandatului, inclusiv despăgubiri urmare a revocării din funcția de director;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 44.371 RON, achitată în contul d-lui B., suma compusă din: 40.291 RON, reținuți inițial din suma brută de 186.435 RON (reprezentând contribuții angajat) și virați la buget și 4010 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și 70 RON comision bancar;

- obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea acestui litigiu.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1247 și urm. C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1635, art. 1381-1386 C. civ.

La 31.10.2019, pârâtul B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să dispună:

- obligarea A. S.A. la plata sumei de 369.136.000 RON, cu titlu de restituire în echivalent a prestațiilor primite în temeiul contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 și nr. y/22.05.2013, inclusiv în temeiul sentinței civile nr. 3136/2014, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2014, pentru ipoteza în care dispune, în temeiul art. 1254 alin. (3) C. civ., restituirea prestațiilor primite de fiecare parte, și, pe cale de consecință,

- dispunerea compensării pe cale judiciară a sumelor datorate reciproc de către părțile în litigiu, urmare a repunerii părților în situația anterioară, consecință a desființării contractelor de mandat referite;

- obligarea reclamantei-pârâte reconvențional la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 2180/2019 din 09.12.2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu, privind cererea formulată de către reclamanta A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj – secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 176/2020 din 20.05.2020, Tribunalul Cluj – secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj – secția Civilă și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Curtea de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 71/F/CC/2020 din 02.06.2020, Curtea de Apel Cluj a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, pe rolul căruia dosarul a fost reînregistrat cu nr. x/2019*.

Prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2019, urmare a decesului pârâtului B., s-a luat act de introducerea în cauză a numiților D. și E., în calitate de pârâți pe cererea principală, respectiv reclamanți reconvenționali pe cererea reconvențională, aceștia urmând a lua procedura în starea în care se află.

La 02.02.2021, reclamanta A. a depus la dosar precizări privind temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 780/21.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepția tardivității modificării cererii principale de chemare în judecată. S-a anulat modificarea de acțiune depusă de reclamanta A. în data de 02.02.2021.

S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și E. în ceea ce privește cererea principală. S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți D. și E. în ceea ce privește cererea reconvențională.

S-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea principală.

S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 324.765 RON.

S-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 324.765 RON, întemeiate pe dispozițiile art. 1635 -1638 C. civ., precum și în ceea ce privește pretențiile aferente petitului 4 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 44.371 RON.

S-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale. S-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reconvențională.

S-au respins ca fiind prescrise pretențiile aferente petitului 3 al cererii principale, având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 324.765 RON.

S-a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de către societatea reclamantă A., în contradictoriu cu pârâții D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului B., în ceea ce privește pretențiile aferente petitelor 1, 2, 3 - în partea având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 324.765 RON, întemeiate pe dispozițiile art. 1635 - 1638 C. civ.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată și continuată de pârâții reclamanți D. și E. în calitate de moștenitori ai defunctului B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A.

S-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată. S-a luat act de precizarea pârâților reclamanți în sensul că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A., solicitând admiterea acestuia, cu consecința modificării în tot a hotărârii apelate, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x încheiat la data de 22.05.2013 prin care B. a fost numit în funcția de director general al A. Durgău S.A., obligarea intimatului B. la plata sumei în cuantum de 303.672 RON la care se adaugă contribuțiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, plați efectuate în bazai contractului de mandat reprezentând indemnizații pentru funcția de director general, respectiv indemnizația de membru în Consiliul de Administrație, acordată necuvenit în perioada exercitării mandatului, inclusiv despăgubiri urmare a revocării din funcția de director, obligarea lui B. la plata sumei de 44.371 RON achitată în contul acestuia, suma compusă din: suma de 40.291 RON reținuți inițial din suma bruta de 186.435 și virați la buget, suma de 4010 RON cheltuieli de judecată și 70 RON comision bancar, cu obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea acestui litigiu.

Prin decizia nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de către A. împotriva sentinței civile nr. 780 din 21.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține, în esență, că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile privind nulitatea actelor juridice încheiate cu defunctul B., respectiv contractul de mandat nr. x încheiat la 27.03.2013 și contractul de mandat nr. x încheiat la 22.05.2013.

De asemenea, instanța de control judiciar ar fi constatat în mod greșit intervenirea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligația de plată a defunctului către recurentă a debitului în cuantum de 303.672 RON, la care se adaugă contribuțiile angajatorului în cuantum de 21.093 RON, precum și a debitului de 44.371 RON, reprezentând contravaloarea plății virate în contul defunctului B., astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată și reiterate în cererea de apel.

Prin decizia pronunțată, instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile art. 1247 C. civ. coroborat art. 1254 alin. (2) C. civ., conform cărora, instanța de control judiciar ar fi trebuit să constate nule actele juridice subsecvente actului față de care s-a constat ca intervenită nulitatea absolută, respectiv nulitatea contractului de mandat nr. x/27.03.2013 și contractului de mandat nr. x/22.05.2013.

În plus, susține că aplicarea greșită a normelor de drept material sus-menționate a determinat și aplicarea greșită a dispozițiilor privind restituirea prestațiilor în cazul desființării actului juridic cu efectiv retroactiv, astfel cum este reglementat la art. 1635 C. civ.

Autoarea prezentului demers procesual opinează că, în urma interpretării eronate, normele de drept material ce vizează prezenta cauză au fost aplicate în sensul în care nu pot produce efecte juridice, deși principiul de bază al aplicării și interpretării normelor de drept presupune interpretarea acestora în sensul producerii de efecte juridice.

În continuare, recurenta reia situația de fapt cu privire la nulitatea contractelor de mandat încheiate cu B., astfel cum a fost reținută de instanțele de fond.

Conchide recurenta-reclamantă că, instanța de control judiciar, în mod surprinzător, ar fi reținut faptul că aceste contracte de mandat nu au caracter subsecvent față de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 74/2013 și că nu există o legătură directă între HCL nr. 74/2013 și contractul de mandat nr. x/2013 prin care defunctul B. a fost numit membru al Consiliului de Administrație al recurentei și nici între HCL nr. 74/2013 și contractul de mandat nr. x/2013, prin care acesta a fost numit director general al recurentei.

În ce privește pretențiile solicitate de recurentă prin cererea de chemare în judecată, susține că acestea reprezintă prejudiciul rezultat din plata sumelor achitate în temeiul celor două contracte de mandat, astfel cum i-a fost pus în vedere prin decizia nr. 4 emisa de Curtea de Conturi la data de 08.03.2019.

Totodată, precizează că are dreptul de a recupera acest prejudiciu, în temeiul art. 1635 C. civ.

Autoarea prezentei căi de atac învederează faptul că, izvorul contractelor de mandat este reprezentat de Hotărârea Consiliului Local nr. 74/20.03.2013, iar principiile generale de drept impun lipsirea de efecte juridice a actului subsecvent celui anulat în mod expres de către instanță, respectiv a contractelor menționate.

Apreciază recurenta că, anularea HCL nr. 74/2013 a determinat producerea de efecte ex tunc, respectiv lipsirea totală de efecte a acestei hotărâri în partea care vizează numirea lui B. în Consiliul de Administrație al A. S.A., ceea ce înseamnă că, din punct de vedere juridic, se consideră că defunctul B. nu a făcut niciodată parte din Consiliul de administrație, cu toate consecințele care decurg din acest fapt.

Acest aspect ar fi fost constatat cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 4314/12.11.2018 a Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, contractul de mandat nr. x/27.03.2013 și contractul de mandat nr. x/22.05.2013 reprezintă acte subsecvente HCL nr. 74/2013, indiferent dacă până la semnarea acestora au mai fost încheiate și alte acte juridice, precum hotărâri ale Adunării Generale a Asociaților și hotărâri ale Adunării Consiliului de Administrație, întrucât toate celelalte acte subsecvente HCL nr. 74/2013 sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ.

În consecință, indemnizația de membru în Consiliul de Administrație primită de dl. B. trebuie restituită, în temeiul art. 1635 C. civ., raportat la art. 1254 alin. (3) C. civ.

În esență, recurenta susține că, atât timp cât HCL nr. 74/2013 reprezintă actul juridic principal, în absența căruia defunctul B. nu ar fi putut dobândi calitatea de mandatar, urmare a încheierii celor două contracte de mandat, nu se poate considera că nulitatea absolută a actului principal nu produce efecte și asupra contractelor de mandat, în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum.

Mai precizează recurenta că aplicarea dreptului material s-a realizat cu nerespectarea inclusiv a dispozițiilor art. 17 din C. civ., care prevăd că "nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși" și, pe cale de consecință, cât timp actul transmițătorului a fost desființat, nulitatea se va răsfrânge și asupra dreptului terțului, dobândit prin acte juridice subsecvente.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 7 C. proc. civ., susține recurenta că, distinct de aplicarea textului de lege, judecătorul trebuie să determine semnificația regulii de drept care conduce către soluționarea corectă a cauzei și, prin urmare, nu este suficient ca judecătorul să identifice norma și să analizeze conținutul acesteia, ci trebuie să o adapteze la faptele juridice stabilite și să realizeze un just echilibru între spiritul legii și litera acesteia și să garanteze în mod efectiv respectarea securității juridice.

Recurenta evocă dispozițiile art. 1253 C. civ., care instituie sancțiunea aplicabilă în cazul nulităților virtuale, și precizează că, soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu ține cont de exigențele de proporționalitate prevăzute în materia nulității actelor subsecvente și prejudiciază în mod nejustificat raporturile dintre părțile actului subsecvent HCL declarate nule absolut.

Concluzionând, învederează că, în soluționarea prezentei cauze, judecătorii fondului nu s-au raportat la particularitățile de ordin substanțial ale speței și au omis, în mod eronat, a constata legătura indisolubilă dintre actul principal și actele subsecvente. Această omisiune ar conduce inevitabil către nelegalitatea hotărârilor pronunțate, întrucât sunt încălcate dispozițiile de drept material privind sancțiunea nulității absolute a actelor subsecvente.

În ce privește restituirea prestațiilor, arată că, instanța de fond ar fi reținut greșit în cadrul hotărârii nr. 780/2021 faptul că, pentru petitul nr. 3 nu se vor aplica dispozițiile an. 1635-1638 C. civ., întrucât, în situația aplicării art. 1254 C. civ., nu se mai pune problema unui eventual termen de prescripție.

În felul acesta, consideră că avea posibilitatea legală de a solicita nulitatea contractelor de mandat prin care dl. B. a fost numit în funcția de membru al Consiliului de administrație și în funcția de Director general, precum și a oricăror acte subsecvente HCL nr. 74/20.03.2013 în orice moment, fără a i se putea opune un termen de prescripție, aspect care se deduce din analiza regimului nulității absolute.

De altfel, apreciază că, și în situația în care ar fi incident un eventual termen de prescripție, acesta urma sa curgă de la data la care Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia civila nr. 4314/12.11.2018, în dosarul nr. x/2016, întrucât la acel moment a rămas definitivă hotărârea prin care s-a constatat nulitatea absoluta a HCL nr. 74/20.03.2013 și s-a născut dreptul de creanță în patrimoniul A. S.A. în ceea ce privește sumele achitate domnului B..

Menționează faptul că, până în momentul constatării nulității absolute a HCL nr. 74/20.03.2013 de către instanța de judecata, A. nu avea posibilitatea de a se pronunța asupra legalității și oportunității încheierii acesteia, precum și a actelor juridice subsecvente, astfel încât, anterior anularii acestei hotărâri, recurenta avea obligația de a efectua plata care provine din executarea acesteia.

În acest sens, arată faptul că, doar instanța de judecată are competența legală de a se pronunța asupra legalității unei hotărâri de consiliu local, precum și a nulității contractelor încheiate în temeiul acesteia, motiv pentru care raționamentul instanței de fond, privind aprecierea de către A. a legalității actelor juridice ar fi complet eronat.

Astfel, cât timp contractul de mandat nr. x/27.03.2013 și contractul de mandat nr. x/22.05.2013 erau în vigoare și produceau efecte juridice, dreptul material la acțiune nu se născuse în patrimoniul A. S.A., și în felul acesta, la acel moment nu avea posibilitatea de a recupera sumele care au fost achitate domnului B. cu titlu de indemnizație.

Prin urmare, susține că argumentul instanței de apel, în sensul că "dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care aceasta a efectuat plățile către defunctul B., reclamanta având obligația să se asigure la acel moment că din punct de vedere juridic al instituțiilor invocate (...)" ar fi complet greșit, având în vedere că, la momentul la care s-au efectuat plățile, acestea erau datorate domnului Nemeș, iar un eventual refuz de a efectua plata ar fi fost nelegal. De aceea, la momentul exercitării acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, A. se afla în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani în care avea posibilitatea legală de a solicita plata indemnizațiilor, astfel cum îi fusese pus în vedere de către Curtea de Conturi, prin Raportul nr. 811, încheiat la 08.02.2019 și prin Decizia nr. 4, emisa de Curtea de Conturi la 08.03.2019.

Trebuie observat faptul că, deși instanța de prim control judiciar a invocat dispozițiile art. 2523 C. civ., aceasta ar fi aplicat un raționament eronat. Arată că, potrivit acestui text de lege, prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau după împrejurări trebuia să cunoască nașterea sa, însă trebuie observat faptul că, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului material la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut în mod efectiv acest aspect ori dacă, după împrejurări, nu trebuia să cunoască. Rațiunea pentru care a fost edictată norma este subsumată ideii că, atât timp cât titularul dreptului la acțiune nu are cunoștință sau nu trebuia să cunoască elementele minime care fundamentează dreptul său la acțiune, curgerea dreptului material la acțiune ar fi nejustificată. Prin urmare, deși textul instituie criteriul obiectiv al omului prudent și diligent, acest criteriu trebuie completat cu criteriul subiectiv, determinat de împrejurările concrete care au marcat nașterea dreptului la acțiune. Evidențiază faptul că, până la momentul la care dreptul subiectiv nu este încălcat, contestat sau negat, titularul acestuia nu are nevoie de un mijloc juridic de ocrotire, cum este dreptul la acțiune.

În concluzie, consideră că, prin decizia pronunțată de instanța de apel s-a realizat aplicarea greșită a normei de drept material privind începutul termenului de prescripție, întrucât instanța de judecată a omis constatarea diligențelor sporite de care a dat dovadă recurenta ca urmare a realizării controlului efectuat de Curtea de Conturi și demarării procedurilor de recuperare a debitelor cu care a fost prejudiciată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la 08.03.2022. Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat; în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea în integralitate a deciziei din apel; în oricare dintre ipoteze, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 19.04.2022, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 și nr. y/22.05.2013, precum și restituirea prestațiilor achitate dlui B., în temeiul acestor contracte.

Critica recurentei privind faptul că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material în ce privește sancțiunea nulității actelor juridice civile, subsumată motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că, prin decizia recurată, s-au nesocotit dispozițiile art. 1247 C. civ., coroborat cu ale art. 1254 alin. (2) C. civ., în raport de care instanța de apel trebuia să constate nule actele juridice subsecvente actului față de care s-a constatat ca intervenită nulitatea absolută, respectiv nulitatea contractelor de mandat nr. x/27.03.2013 nr. 21/22.05.2013.

Potrivit art. 1247 alin. (1) C. civ., "este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general".

Verificând actele dosarului, instanța de recurs constată că, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin apelul declarat, recurenta nu a precizat motivul de nulitate absolută care ar afecta cele două contracte de mandat, prin indicarea unei norme de ordine publică ce ar fi fost încălcată prin încheierea celor două convenții sau a unei condiții de validitate a contractului ce ar fi fost nesocotită.

Instanța supremă nu poate primi argumentele recurentei privind existența unui conflict de interese în care s-ar fi aflat dl. D., fiul intimatului-pârât B., cu ocazia adoptării HCL nr. 74/2013, aspect care ar atrage răspunderea delictuală a intimatului-pârât, cu consecința restituirii sumelor încasate în baza celor două contracte de mandat.

Aceasta întrucât, pârâtul, în cauză, este dl. B., nu fiul acestuia iar, pe de altă parte, verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale în sarcina intimatului-pârât, respectiv stabilirea faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, presupune verificări de fapt, incompatibile cu cercetarea ce poate fi efectuată în recurs, în care se verifică doar conformitatea hotărârii cu normele de drept incidente.

Totodată, instanța supremă reține că starea de "conflict de interese" în care s-ar fi aflat dl. D. a fost deja sancționată de către instanța de judecată, prin anularea Hotărârii de Consiliu Local nr. 74/2013, în partea care vizează numirea dlui B. în Consiliul de Administrație al A. S.A.

Un alt argument al recurentei vizează faptul că, având în vedere că HCL nr. 74/2013, prin care dl. B. a fost numit în Consiliul de Administrație este nulă absolut, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, atunci și contractele de mandat încheiate în baza acesteia, respectiv contractul de mandat nr. x/27.03.2013 și contractul de mandat nr. x/22.05.2013, ar fi nule absolut, în conformitate cu dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui".

Instanța supremă reține că, prin sentința nr. 1565/23.05.2018, pronunțată în dosar nr. x/2016, definitivă, Tribunalul Cluj a admis cererea Agenției Naționale de Integritate și a constatat nulitatea absolută a Hotărârii de Consiliu Local nr. 74/20.03.2013, în partea care vizează numirea dlui B. în Consiliul de Administrație al A. S.A.

Adagiul quod nullum est, nullum producit effectum exprimă chintesența efectelor nulității. Efectele nulității actului juridic civil desemnează "consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, adică urmările datorate desființării, în întregime sau în parte, a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate" (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 265).

De asemenea, principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea/desființarea actului juridic inițial/primar atrage și anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, instanța supremă reține că, pentru a fi desființate, actele ulterioare trebuie să fie subsecvente actului inițial anulat, respectiv să existe între acestea o legătură directă.

Or, în cauză, urmare a administrării probatoriului, aspect ce excede evaluării instanței de recurs, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește contractul de mandat nr. x/2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de membru în Consiliul de Administrație al A. Durgău S.A (actualmente A.), acesta nu se fundamentează pe HCL nr. 74/2013, ci pe hotărârea Adunării Generale a Asociaților A. nr. 8/22.03.2013, fiind încheiat numai după adoptarea acestei hotărâri AGA.

Totodată, a reținut că, nici contractul de mandat nr. x/22.05.2013, prin care dl. B. a fost numit în calitate de Director General al A. Durgău S.A (actualmente A.) nu se fundamentează pe HCL nr. 74/2013, ci pe Decizia Consiliului de Administrație din 22.03.2013, pe Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 6/26.03.2013, Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 7/26.03.2013 și Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 35/22.05.2013.

Cu alte cuvinte, s-a reținut că între HCL nr. 74/2013 și cele două contracte de mandat a căror nulitate se solicită a se constata nu există o legătură directă.

În acord cu instanța de prim control judiciar, instanța de recurs reține că, deși hotărârile care au stat la baza adoptării celor două contracte de mandat ar putea fi acte subsecvente HCL Turda nr. 74/2013, ele nu au fost contestate de recurentă în fața instanței, în condițiile art. 1247 alin. (2) C. civ., fiind deci acte valabile.

Pe cale de consecință, nefiind îndeplinit criteriul subsidiarității celor două contracte de mandat în raport cu hotărârea de consiliu local anulată, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ. raportat la art. 7 din C. proc. civ. de către instanța de apel, criticile recurentei fiind nefondate.

Instanța supremă nu va primi critica recurentei-reclamante privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 1253 C. civ., care instituie sancțiunea aplicabilă în cazul nulităților virtuale, întrucât această ipoteză a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu nesocotirea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru aceleași considerente, nu va fi primită nici critica vizând incidența art. 17 C. civ.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 1635 și art. 1254 alin. (3) C. civ. cu privire la restituirea prestațiilor încasate în baza celor două contracte de mandat anterior enunțate, nu se mai impune a fi analizată, de vreme ce analiza s-ar întemeia pe premisa anulării contractelor de mandat, premisă ce nu este incidentă în cauză.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2523 C. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Potrivit art. 2523 C. civ., "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Nașterea dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, nesocotit ori, după caz, trebuia exercitat, pe când începutul prescripției extinctive este data la care titularul dreptului la acțiune are posibilitatea materială, dar și juridică de a acționa în justiție.

Chestiunea determinării începutului termenului de prescripție extinctivă este una de fapt, această apreciere făcându-se în concret, de la caz la caz, și pe baza probatoriului administrat, această modalitate fiind urmată de instanța de apel, ca instanță devolutivă.

Astfel, s-a ajuns la concluzia, justificată în cauză pe baza probatoriului administrat, că, prin raportare la temeiurile de drept invocate pentru obligarea la plată a pârâților (plata nedatorată, răspunderea contractuală, răspundere delictuală), nu era necesar să fie dispusă anularea HCL Turda nr. 74/2013 pentru a începe să curgă termenul de prescripție. Dimpotrivă, A. trebuia să cunoască nașterea dreptului la acțiune cel mai târziu la data efectuării plăților pretins nelegale către defunctul B..

Raportat la centralizatorul plăților efectuate de către reclamantă, depus la dosar la data de 01.04.2021, instanța de apel a reținut că, pentru sumele în cuantum de 324.765 RON, achitate în perioada 10.04.2013 - 02.10.2015, aferente petitului nr. 3, termenul de prescripție de trei ani era împlinit la data înregistrării acțiunii - 01.08.2019, singura plată pentru care acțiunea a fost formulată în termen fiind cea în sumă de 44.371 RON din data de 09.05.2017 - obiect al petitului nr. 4.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, în vederea determinării unui alt moment la care recurenta a luat cunoștință de prejudiciu și de persoana care l-a produs, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul D. a sumei de 4.268,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 618/2021 din 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul D. a sumei de 4.268,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.