ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr. 10991/3

din 18 martie 2008, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din

România Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC C.R.P. SRL: să se constate ca pârâta a încălcat

drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale, radiodifuzând opere

muzicale, în cadrul programelor posturilor de radio, începând cu 01 ianuarie 2007,

fără a deține autorizație licență neexclusivă din partea sa; să se dispună

obligarea pârâtei sa înceteze orice act de radiodifuzare a operelor muzicale pe

posturile de radio, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va

pronunța, fără să dețină autorizație licență neexclusivă; să se dispună

obligarea pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța, în

5 ziare de largă răspândire națională și să încuviințeze ca această publicare

să poată fi realizată și de UCMR-ADA pe cheltuiala pârâtei; să fie obligată

pârâta la plata către UCMR-ADA, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - data

pronunțării hotărârii, a sumei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi

fost legal datorate, inclusiv TVA-ul aferent, în cazul în care radiodifuzarea

operele muzicale în cadrul posturilor de radio ar fi fost realizată de pârâtă

în mod legal; în subsidiar, sa fie obligată pârâta la plata către UCMR-ADA a

remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale,

remunerații reprezentând 4% din veniturile obținute de pârâtă din activitatea

de radiodifuzare, la care se adaugă și TVA-ul aferent; să fie obligată pârâta

să plătească UCMR-ADA penalitățile reprezentând 0,1%/zi de întârziere

aplicabile asupra remunerațiilor restante datorate pentru perioada 01 ianuarie 2007

- data efectuării raportului de expertiză; să fie obligată pârâta să predea

UCMR-ADA rapoartele cuprinzând lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic

începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor de radio, (emisiuni,

spoturi publicitare, promo-uri etc. cu menționarea pentru fiecare opera

muzicală utilizată a denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări

zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale; să fie obligată

pârâta la plata către UCMR-ADA de daune cominatorii de 5.000 RON/fiecare zi de

întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data

predării efective către UCMR- ADA a rapoartelor privind operele muzicale

utilizate de pârâtă începând cu 01 ianuarie 2007, rapoarte cuprinzând

informațiile mai sus menționate; cu cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

se arată că pârâta SC C.R.P. SRL avea obligația legală de a încheia cu UCMR-ADA

autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul

programelor de radio ale posturilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.

(1) lit. g), art. 15

1

, art. 123

1

alin. (1) lit. d), 130 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare și cele ale

Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către

organismele de radiodifuziune publicate în M. Of., Partea I, nr. 93 din 06

februarie 2007 prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006.

În pofida

numeroaselor notificări transmise de către UCMR-ADA, pârâta a înțeles să

încalce drepturile autorilor de opere muzicale, gestionate colectiv în mod

obligatoriu și a radiodifuzat operele muzicale în cadrul programelor sale de

radio pe posturile de radio ce-i aparțin, fără a deține autorizație licență

neexclusivă, astfel încât radiodifuzarea s-a făcut în mod nelegal, ceea ce

justifică obligarea acesteia să înceteze încălcarea drepturilor de autor prin

radiodifuzarea operelor muzicale fără a deține autorizație licență neexclusivă

acordată de UCMR-ADA și obligarea pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, în 5

ziare de largă răspândire națională, hotărârea ce va fi pronunțată și să

încuviințeze ca aceasta publicare să poată fi realizată și de UCMR-ADA pe

cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu se conformează.

De asemenea, potrivit

art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, reclamata a mai arătat că este

justificată obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând triplul

remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, la care se adaugă și TVA, dacă

utilizarea s-ar fi făcut cu respectarea dispozițiilor legale, în baza unei

autorizații licență neexclusivă. În aceste condiții, suma datorată de pârâta

UCMR-ADA reprezintă 12% (4% X 3) din veniturile obținute de aceasta din

activitatea de radiodifuzare (baza de calcul) cum ar fi (dar fără a se limita

la): veniturile din publicitate, anunțuri și informații, barter, sponsorizări,

numere suprataxate, concursuri și jocuri radiodifuzate, închirieri spațiu

emisie, venituri din radiodifuzări realizate în urma unei comenzi, venituri din

asocieri în participațiune etc., suma la care se adaugă TVA-ul corespunzător.

În subsidiar, dacă

s-ar constata că pârâta nu ar fi încălcat drepturile de autor de opere muzicale

prin radiodifuzarea neautorizată a operelor muzicale, cu toate ca pârâta a

refuzat să încheie cu UCMR-ADA autorizație licență neexclusivă și s-ar stabili

că pârâta nu ar datora UCMR-ADA suma reprezentând triplul remunerațiilor, se

justifică obligarea acesteia la plata remunerației reprezentând drepturi

patrimoniale de autor prevăzută de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 432/2006,

potrivit celor deja arătate.

În acest caz, obligația

de plată a pârâtei față de UCMR-ADA va reprezenta 4% din veniturile obținute de

pârâta din activitatea de radiodifuzare.

În această din urmă

situație, pârâta datorează UCMR-ADA și penalități de 0,1% /zi de întârziere

aplicabile asupra remunerațiilor restante datorate pentru perioada 01 ianuarie 2007-

data efectuării raportului de expertiză, potrivit pct. 11 din Metodologia

publicată prin Decizia ORDA nr. 432/2006.

Reclamanta a mai

arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) coroborate

cu cele ale art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996 și prevederile punctului 8

din Metodologie, se impune obligarea pârâtei să predea UCMR-ADA, pentru fiecare

trimestru în parte, raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate

zilnic începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor de radio

(emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menționarea pentru fiecare

operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de

difuzări zilnice și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale.

Reclamanta a mai

arătat că a încercat în nenumărate rânduri să soluționeze acest litigiu pe cale

amiabilă trimițând în acest sens notificări prin care a solicitat pârâtei

îndeplinirea obligațiilor legale: de a încheia autorizație licența neexclusivă,

de a plăti remunerațiile corespunzătoare și de a comunica rapoartele privind

operele muzicale utilizate, însă pârâta a înțeles să încalce drepturile

autorilor de opere muzicale și să utilizeze operele muzicale fără autorizație

licență neexclusivă, să nu plătească remunerațiile și să nu comunice rapoartele

corespunzătoare.

În drept, au fost

invocate prevederile Legii nr. 8/1996, a drepturilor de autor și a drepturilor

conexe, cu modificările ulterioare, Metodologia privind utilizarea prin

radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune,

publicată în M. Of., Partea I, nr. 93 din 06 februarie 2007 prin Decizia ORDA nr.

432 din 07 decembrie 2006, art. 111 și urm. C. proc. civ., art. 998 și urm. C.

civ., Convenția de la Berna ratificată de România prin Legea nr. 77/1998.

La termenul din 12

februarie 2009, reclamanta și-a precizat câtimea obiectului celui de-al

patrulea capăt al cererii, conform concluziilor raportului de expertiză.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 17 aprilie 2008, pârâta SC C.R.P. a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată arătând că în luna decembrie 2006 între părți a

intervenit un Protocol prin care au convenit metodologia de plată a

remunerațiilor datorate autorilor pentru utilizarea operelor muzicale prin

radiodifuzare, fiind demarate și discuțiile pentru acordarea de către UCMR ADA

a licenței neexclusive.

Întrucât reclamanta a

încercat să impună obligații suplimentare față de conținutul prevederilor Legii

nr. 8/1996 și metodologiei în vigoare, discuțiile au trenat, fiind reluate abia

la începutul anului 2008 la inițiativa pârâtei, care a pus la dispoziția

reclamantei toate informațiile și documentele necesare permițând și accesul

reprezentanților acesteia la documentele financiar contabile. În acest context

în care pârâta a solicitat obținerea licenței neexclusive, iar reclamanta a

amânat eliberarea ei, aceasta se află în situația de a-și invoca propria culpă,

primele două capete de cerere fiind neîntemeiate. În ce privește capătul 4 de cerere,

pârâta a arătat că nu a încălcat drepturile autorilor de opere muzicale

Pârâta a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de dispozițiile

art. 139 alin. (1) din lege, nefiind făcută dovada mandatului acordat de titularii

drepturilor. Această excepție a fost respinsă prin încheierea de ședință de la

termenul in 15 mai 2008, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) din lege, reținându-se că dreptul de reprezentare în cazul gestiunii

obligatorii izvorăște din lege.

Pârâta a mai arătat

că a predat reclamantei raportările prevăzute în metodologia în vigoare, astfel

încât capetele 5 și 6 de cerere sunt neîntemeiate.

În cursul judecății,

prin adresa depusă la 04 decembrie 2008, pârâta a învederat schimbarea

denumirii sale în SC M.P.M.E. SRL.

Prin sentința civilă nr.

349 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă

în dosar nr. 10991/3/2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată și

precizată de reclamantă; s-a constatat ca pârâta a încălcat drepturile

patrimoniale de autor de opere muzicale, radiodifuzând opere muzicale, în

cadrul programelor posturilor de radio, începând cu 01 ianuarie 2007, fără a

deține autorizație licență neexclusivă; a fost obligată pârâta să înceteze

orice act de radiodifuzare a operelor muzicale pe posturile de radio fără să

dețină autorizație licență neexclusivă, începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei să publice, pe

cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța, în 5 ziare de larga răspândire

națională și să încuviințeze ca aceasta publicare să poată fi realizată și de

UCMR-ADA pe cheltuiala pârâtei, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de

obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând triplul remunerațiilor legal

datorate pentru activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale începând cu

data de 01 ianuarie 2007, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 111.798,47 RON reprezentând diferență neachitată

din remunerația de 4 % datorată pentru perioada 06 februarie 2007-30 aprilie 2008

și a sumei de 166.608,01 RON penalități calculate până la data de 03 noiembrie 2008

pentru remunerația achitată cu întârziere și diferența neachitată pe perioada

01 ianuarie 2007-30 aprilie 2008; a fost obligată pârâta să predea reclamantei

rapoartele cuprinzând lista operelor muzicale radiodifuzate zilnic, începând cu

data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor; a fost respinsă cererea de

obligare a pârâtei la daune cominatorii de 5.000 lei pe zi de întârziere ca

lipsită de interes; a fost obligată pârâta la 4.309 lei cheltuieli de judecată

către reclamantă.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Începând cu data de

01 ianuarie 2007, pârâta a radiodifuzat opere muzicale in cadrul programelor de

radio difuzate pe posturile sale de radio fără a deține autorizație licența

neexclusivă, deși această condiție era impusă de art. 130 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 8/1996 repub.

Astfel, potrivit

acestei dispoziții normative, pârâta, în calitate de utilizator de opere

muzicale, avea obligația de a formula o cerere către organismul de gestiune

colectivă, în speță reclamanta, pentru a obține autorizarea utilizării

repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă,

prealabil utilizării operelor muzicale din repertoriul protejat.

În cauză, nu s-a

făcut dovada faptului că pârâta ar fi obținut autorizarea prealabilă a

reclamantei pentru utilizarea repertoriului muzical protejat, pentru care

aceasta exercita gestiunea colectivă obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 123

1

alin. (1) lit. d) din lege.

Prin urmare,

Tribunalul a constatat că pârâta a încălcat drepturile patrimoniale de autor de

opere muzicale, astfel cum acestea sunt configurate prin dispozițiile art. 12

și art. 13 alin. (1) lit. g) și art. 15

1

din Legea nr. 8/1996 repub.

Tribunalul a apreciat

că nu poate fi reținută încălcarea drepturilor patrimoniale de autor de opere

muzicale, întrucât aceasta a procedat la radiodifuzarea operelor muzicale în

baza unui protocol încheiat cu reclamanta, iar neemiterea licenței obligatorii

este imputabilă exclusiv reclamantei, care a încercat să îi impună pârâtei

condiții de autorizare care excedeau metodologiei legale, precum și un cuantum

al remunerației mai mare decât cel legal.

Astfel, în virtutea art.

130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată, reclamanta, în calitate

de organism de gestiune colectivă, avea obligația de a o autoriza pe pârâtă

pentru utilizarea repertoriului protejat.

În cauză însă, nu s-a

făcut nicio dovadă în sensul că reclamanta ar fi refuzat emiterea acestei

autorizări, sau ar fi condiționat-o de acceptarea de către pârâtă a unor clauze

neprevăzute de lege sau de metodologia de stabilire a remunerației sau a unor

clauze excesive ori abuzive.

Deși pârâta a invocat

existența unui protocol încheiat între părți, instanța a constatat că nu a

făcut și dovada acestuia. Reclamanta a recunoscut implicit la interogatoriu

faptul că între părți s-au purtat negocieri începând cu luna decembrie 2006,

însă nu a confirmat în niciun fel faptul că negocierile nu s-ar fi finalizat

din cauza sa, iar tribunalului nu i-au fost furnizate niciun fel de relații din

care să rezulte natura negocierilor și clauzele asupra cărora părțile au avut

neînțelegeri.

Susținerile pârâtei

că ar fi permis reprezentanților reclamantei accesul la documentele sale

contabile și ar fi furnizat toate elementele necesare emiterii licenței

obligatorii nu au fost confirmate de reclamantă, care a precizat că

verificările sale nu au privit activitatea de radio a pârâtei, ci pe cea de

televiziune și nici nu au fost susținute prin alte mijloace de probă.

Instanța a apreciat

că și în ipoteza în care raporturile dintre părți ar fi stat astfel cum a

susținut pârâta, aceasta avea la dispoziție mijloace juridice prin care să

solicite și să obțină obligarea reclamantei la încheierea unui contract de

licență obligatorie care să îi dea dreptul să utilizeze operele muzicale din

repertoriul protejat, prealabil începerii utilizării, astfel cum cer

dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republ.

Neprocedând în acest fel și adoptând o atitudine pasivă față de conduita

reclamantei, difuzând însă opere muzicale fără a fi autorizată, pârâta a

încălcat dispozițiile legale menționate și, implicit, drepturile autorilor de

opere muzicale.

Prin urmare,

Tribunalul a constatat întemeiat primul de capăt de cerere și l-a admis ca

atare.

Cu privire la al

doilea capăt de cerere, prima instanță a constatat că până la momentul

pronunțării prezentei hotărâri, pârâta nu a obținut licența obligatorie la care

s-a făcut referire, astfel încât și acest capăt de cerere s-a apreciat a fi

întemeiat.

Nu au fost probate de

către pârâtă nici susținerile potrivit cărora obținerea de către aceasta a

autorizației licență neexclusivă nu mai este necesară ca urmare a preluării în

anul 2008 a licențelor audiovizuale pentru posturile de radio de către SC P.

SA, pentru a se pune în discuție obiectul sau interesul acestui capăt de

cerere.

Prin urmare,

tribunalul a admis și cel de-al doilea capăt de cerere.

Cu privire la

capetele 3 și 4 de cerere, instanța de fond a constatat că acestea cuprind

modalități de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă, urmare a

săvârșirii de către pârâtă a faptei de utilizare neautorizată a operelor

muzicale din repertoriul protejat al reclamantei, întemeiate pe dispozițiile art.

139 alin. (14) lit. d) și art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Tribunalul a

apreciat, prin raportare la fapta săvârșită de către pârâtă, constând în

radiodifuzarea operelor muzicale, că nu au fost aduse prejudicii de natură

morală titularilor acestor drepturi, prin asocierea cu evenimente sau subiecte

contestate, prin modificarea conținutului sau alterarea mesajului în orice fel,

ori folosirea în scopuri discutabile, astfel încât s-a apreciat că această

modalitate de repare nu se justifică.

Tribunalul a avut în

vedere faptul că atare reparație are ca finalitate aducerea la cunoștința

publică a unor aspecte care vizează în principal repararea încălcării

drepturilor morale de autor, iar în cazul reparației încălcării drepturilor

patrimoniale, numai în măsura în care în acest fel pot fi limitate efectele

prejudiciabile ale încălcării, ipoteze care nu se regăsesc în cauză.

De asemenea, prima

instanță a avut în vedere dispozițiile art. 139 alin. (17) din lege, potrivit

cărora, „în dispunerea măsurilor prevăzute la alin. (14), instanța de judecată

va respecta principiul proporționalității cu gravitatea încălcării drepturilor

protejate de prezenta lege și va lua în considerare interesele terților

susceptibili de a fi afectați de aceste măsuri”, apreciind că o asemenea măsură

ar excede scopului urmărit de legiuitor, nu ar fi aptă să confere o reparație

reală, nefiind respectat nici principiul proporționalității impus de dispoziția

legală.

Prin urmare, s-a

respins ca neîntemeiat cel de-al treilea capăt de cerere.

În ce privește cel

de-al patrulea capăt de cerere, prima instanță l-a constatat în parte

întemeiat.

Astfel, potrivit art.

139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și

protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor

organisme competente după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea

încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru

titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de

combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi

protejate prin prezenta lege.

Constatând întemeiat

primul capăt de cerere, pentru motivele arătate, instanța a constatat că se

impune și repararea prejudiciului cauzat titularilor de opere muzicale difuzate

de pârâtă ale căror drepturi și interese sunt reprezentate de organismul de

gestiune colectivă.

Cu privire la

întinderea prejudiciului și corespunzător a despăgubirii la care urmează a fi

obligată pârâta, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 139 alin. (2) lit.

a) și b) din Legea nr. 8/1996, constatându-se însă că deși reclamanta a

solicitat în principal obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând triplul

remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate (așadar, în baza art. 139 alin. (2)

lit. b) din lege) și numai în subsidiar obligarea paratei la plata

remunerațiilor reprezentând 4% din veniturile obținute de pârâtă din

activitatea de radiodifuzare, instanța a apreciat că se impune aplicarea

criteriilor prevăzute la art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, ceea ce atrage

consecința admiterii doar a capătului subsidiar de cerere.

Instanța a apreciat

că acest criteriu prevăzut la art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996

este un criteriu subsidiar, ce își găsește aplicabilitate în cazul în care nu

pot fi aplicate criteriile prevăzute la lit. a), respectiv consecințele

economice negative și, în special, câștigul nerealizat.

De asemenea, instanța

a constatat că există elemente care să determine cuantumul beneficiului

nerealizat de către reclamantă, prin raportare la dispozițiile legale

aplicabile.

Astfel, potrivit art.

3 lit. c) și d) din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a

operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune aprobată prin Decizia

ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006, utilizatorii au obligația să plătească

organismului de gestiune colectivă prevăzut la pct. 1 o remunerație procentuală

trimestrială, reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere

muzicale radiodifuzate, stabilită astfel: 3,5% - organismele de radiodifuziune

ce radiodifuzează opere muzicale a căror durată cumulată reprezintă peste 50 %,

dar nu mai mult de 75 % din durata totală de emisie; 4%-organismele de

radiodifuziune ce radiodifuzează opere muzicale a căror durată cumulată

reprezintă peste 75% din durata totală de emisie.

În cauză, pârâta a

susținut constant că ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei

postului este de 70 %, restul de 30 % fiind publicitate, informații, știri, iar

ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului este de 60 %,

restul de 40 % fiind publicitate, informații, știri, astfel cum rezultă din

adresele din 15 februarie 2008, 13 iulie 2008 și 22 iulie 2008, filele 47-49

dosar și din întrebările formulate în interogatoriu.

Din centralizatorul

realizat de către reclamantă pe baza raportărilor înaintate de către pârâtă, a

rezultat că ponderea utilizării operelor muzicale de către postul P.F. a fost

de 63,17 % în anul 2008, iar ponderea utilizării operelor muzicale de către

postul I.P. a fost de 59,57% în anul 2007, de 50,79% în lunile ianuarie -

martie 2008 și de 44,89% în luna aprilie 2008.

Din referatul care

însoțește acest centralizator, a rezultat că pentru cele două posturi de radio

nu au fost depuse niciun fel de informări privind operele muzicale folosite ca

generic sau cuprinse în spoturile publicitare (filele 136-137 dosar).

Și din răspunsul dat

la 15 februarie 2008 de reprezentantul pârâtei la notificarea nr. 133 din 13

februarie 2008 trimisă de reclamantă, instanța a reținut că rezultă că nu a

fost comunicată și situația difuzării operelor muzicale din spoturile

publicitare, aceasta nefiind definitivată (fila 138 dosar).

Prin includerea și

acestor elemente omise de către pârâtă rezultă o pondere medie de utilizare a

operelor muzicale de 88,5% din timpul de emisie, astfel cum a reieșit din

raportul întocmit de societatea de monitorizare E.S., pentru perioada 18 mai 2008-30

iunie 2008.

Deși acest raport de

monitorizare nu privește toată perioada în discuție, diferențele semnificative

față de aprecierile pârâtei prin raportare chiar la perioada monitorizată,

conform adresei din 22 iulie 2008 privind perioada 01 aprilie-30 iunie 2008 (

fila 49 dosar), instanța a apreciat că acestea permit prezumția simplă,

necombătută în niciun fel, că și pentru restul perioadei, ponderea de utilizare

a operelor muzicale de către cele două posturi de radio a fost superioară

procentului de 75%, impunându-se deci a se lua în calcul pentru stabilirea

remunerației datorate pentru utilizarea operelor muzicale procentul de 4%,

începând cu data de 06 februarie 2007 și de 3%, pentru perioada 01 ianuarie 2007-05

februarie 2007.

Din raportul de

expertiză întocmit în cauză, a rezultat că pentru perioada 01 ianuarie 2007-05

februarie 2007, pârâta datora cu titlu de remunerație suma de 19.832,06 lei,

sumă care a fost achitată de către pârâtă cu O.P. nr. 5762957 din 25 martie 2008.

Pentru remunerația

achitată cu întârziere, s-a constatat că pârâta datorează penalități de

întârziere de 1% pe fiecare zi, conform punctului 11 al Metodologiei privind

utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de

radiodifuziune, aprobată prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006,

calculate de expert ca fiind în cuantum de 6.624,09 lei.

Din raportul de

expertiză, a rezultat, de asemenea, că pentru perioada 06 februarie 2007-30

aprilie 2008, pârâta datora cu titlu de remunerație suma de 894.580,83 lei, din

care a achitat suma de 782.782,36 lei, rămânând de achitat suma de 111.798,47

lei (remunerație aferentă trimestrului II al anului 2008, în sumă de 90.758,59

lei și, parțial, remunerația aferentă trimestrului I al anului 2008, în sumă de

21.039,88 lei).

Pentru remunerația

aferentă perioadei 06 februarie 2007-30 aprilie 2008, parțial achitată cu

întârziere, parțial neachitată, s-a constatat că pârâta datorează penalități de

întârziere în cuantum de 159.983,92 lei.

Conform calculului

efectuat de expert, penalitățile au fost stabilite până la data de 03 noiembrie

2008.

Prin urmare,

tribunalul a admis în parte cel de-al patrulea capăt de cerere, în sensul că a

respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând triplul

remunerațiilor legal datorate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a

sumei de 111.798,47 Ron, reprezentând diferență neachitată din remunerația de

4% datorată pentru perioada 06 februarie 2007-30 aprilie 2008 și a sumei de

166.608,01 lei penalități, calculate până la data de 03 noiembrie 2008 pentru

remunerația achitată cu întârziere și diferența neachitată pe perioada 01

ianuarie 2007-30 aprilie 2008.

Și cel de-al cincilea

capăt de cerere a fost constatat întemeiat, date fiind dispozițiile art. 130 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 republ.

În condițiile în care

raportările îndeplinite de către pârâtă au fost făcute cu întârziere și în mod

incomplet, și având în vedere considerentele reținute în analiza celui de-al

doilea capăt de cerere, tribunalul a admis această cerere și a obligat pârâta

să predea reclamantei rapoartele cuprinzând lista operelor muzicale

radiodifuzate zilnic, începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor

I.P. și P.F.

Referitor la cel

de-al șaselea capăt de cerere, tribunalul a constatat că, la acest moment,

interesul în formularea cererii nu este născut, față de dispozițiile art. 581-581

3

C. proc. civ., întrucât numai după rămânerea definitivă a hotărârii și

neexecutarea de către pârâtă a obligației stabilite în sarcina sa, urmează a se

naște interesul corelativ dreptului reclamantei de a obține executarea

obligației de a face stabilită în sarcina pârâtei; în consecință, acest capăt

de cerere a fost respins ca lipsit de interes.

S-a făcut și

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., dispunându-se obligarea pârâtei

la 4.309 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de

timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel la data de 10 august 2009 (data poștei) pârâta SC M.P.M.E.

SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, iar pe

fond respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr.

76A din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, apelul a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în

parte, astfel: s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor

de 6.624,09 lei reprezentând penalități aferente remunerației pentru perioada 1

ianuarie 2007-5 februarie 2007 și de 122.206,02 lei reprezentând penalități

aferente remunerației de 3,5 % pentru perioada 6 februarie 2007 - 30 aprilie 2008;

au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței; s-a respins cererea

intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru dovedirea

motivelor de apel, precum și în apărare, au fost încuviințate probe, astfel:

înscrisuri pentru apelantă, cu privire la protocolul invocat și la modul de

raportare a difuzărilor; adresă către Consiliul Național al Audiovizualului;

lista completă cu programele difuzate, la termenul de judecată din 25 februarie

2010; la termenul din 10 iunie 2010, a fost încuviințată proba cu expertiza

tehnică de specialitate, probă depusă la dosar la 19 octombrie 2011; lucrarea a

fost întocmită de specialistul desemnat de instanță, respectiv, dr. ing. Ș.S. (filele

199-223).

Curtea de apel a

respins cererea intimatei reclamante de anulare a raportului de expertiză

formulată de intimata-reclamantă, fiind încuviințate în parte obiecțiunile

formulate de aceeași parte, iar specialistul a răspuns acestora la data de 1

martie 2012.

La termenul din 03

mai 2012, instanța de apel a respins cererea formulată de către

intimata-reclamantă prin apărător privind proba cu o nouă expertiză, care să

fie efectuată de 1 sau 3 specialiști, conform art. 212 C. proc. civ., ca

nefiind utilă soluționării cauzei, pentru considerentele arătate în cuprinsul

încheierii de ședință de la acea dată și a luat act de renunțarea

intimatei-reclamante la proba cu martori și la administrarea probei cu privire

la înregistrarea emisiunilor radio, probe solicitate conform încheierii din 25

februarie 2010.

Analizând cauza de

față prin prisma motivelor de apel formulate de apelantă, față de ansamblul

probator administrat în cauză, instanța de apel a reținut următoarele:

Într-un prim motiv de

apel, apelanta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că a

încălcat drepturile patrimoniale de autor prin radiodifuzarea operelor

muzicale, critică înlăturată ca nefondată de curtea de apel.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, pârâta, în

calitate de utilizator de opere muzicale, avea obligația de a formula o cerere

către organismul de gestiune colectivă, în speță, reclamanta, pentru a obține

autorizarea utilizării repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații,

prin licență neexclusivă, prealabil utilizării operelor muzicale.

În cauză, nu s-a

făcut dovada faptului că pârâta ar fi obținut autorizarea prealabilă a

reclamantei pentru utilizarea prin radiodifuzare, astfel că, s-a apreciat că în

mod corect prima instanță a constatat că pârâta a încălcat drepturile

patrimoniale de autor de opere muzicale, astfel cum acestea sunt configurate

prin dispozițiile art. 12 și art. 13 alin. (1) lit. g) și art. 15

1

din Legea nr. 8/1996, republ.

Apelanta a mai

susținut că prima instanța a omis că există un protocol încheiat de apelanta cu

reclamanta UCMR-ADA, având ca obiect metodologia privind utilizarea operelor

muzicale și plata remunerației aferente, respectiv, cel publicat în M. Of. nr. 93

din 06 februarie 2007 prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 432 din 01

decembrie 2006.

Curtea de apel a

constatat că existența acestui protocol nu putea fi negată, însă simpla sa

existență nu era de natură să înlăture producerea unei încălcări de către

pârâtă, câtă vreme aceasta nu a procedat conform Metodologiei conținute de

acest protocol.

Cum în mod corect a

reținut tribunalul, în cauză însă nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că

reclamanta ar fi refuzat emiterea acestei autorizări sau ar fi condiționat-o de

acceptarea de către pârâtă a unor clauze neprevăzute de lege sau de metodologia

de stabilire a remunerației sau a unor clauze excesive ori abuzive.

Faptul că între părți

s-au purtat negocieri începând cu luna decembrie 2006, care nu au fost

finalizate nu poate reprezenta o exonerare pentru utilizarea repertoriului fără

autorizația de licență neexclusivă și nici pentru neplata remunerației.

Nefinalizarea negocierilor este în egală măsură culpa ambelor părți, însă

obligația de a nu folosi repertoriul protejat decât cu autorizație revenea

apelantei. Faptul că apelanta și-a îndeplinit ulterior obligațiile stabilite de

lege și de Metodologie și a comunicat reclamantei baza de calcul, ponderea de

utilizare, raportările prevăzute de metodologie și a achitat remunerațiile

datorate, s-a apreciat de instanța de apel că nu poate conduce la înlăturarea

constatării că a existat o utilizare în lipsa unei autorizații, iar

îndeplinirea ulterioară a obligațiilor decurgând din metodologie nu este de

natură a acoperi lipsa autorizației.

Se mai invocat de

către apelantă faptul că în mod greșit prima instanța a reținut că nu s-a făcut

dovada faptului că aceasta a permis reprezentanților UCMR-ADA să verifice în

contabilitatea societății veniturile realizate din activitatea de radiodifuzare,

câtă vreme acest fapt s-a întâmplat.

Instanța de apel a

constatat ca nerelevantă o asemenea împrejurare de fapt, în condițiile în care

o atare permisiune, chiar acordată și dovedită, nu poate acoperi utilizarea

fără autorizație și nu poate înlocui obligația de a începe utilizarea după

obținerea autorizației. Împrejurarea că reprezentanții UCMR-ADA au avut la

dispoziție toate datele solicitate, acesta fiind de altfel și motivul pentru

care cuantumul pretențiilor din cererea de chemare în judecata era unul

determinat și raportat în mod direct la veniturile realizate de apelanta din

radiodifuzare, venituri pe care nu le-ar fi cunoscut dacă apelanta nu i-ar fi

pus la dispoziție documentele solicitate, este una de natură să faciliteze atât

raporturile juridice dintre părți, cât și pe cele dintre părți și instanță în

soluționarea prezentului litigiu, dar nu poate primi efecte juridice mai largi

decât cele deja enunțate.

Cum în mod corect a

reținut și tribunalul, instanța de apel a constatat, la rândul său, pârâta avea

la dispoziție mijloace juridice prin care să solicite și să obțină obligarea

reclamantei la încheierea unui contract de licență obligatorie, care să îi dea

dreptul pârâtei să utilizeze operele muzicale din repertoriul protejat,

prealabil începerii utilizării, astfel cum cer dispozițiile art. 130 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 8/1996 republicată.

Într-un al patrulea

argument, apelanta a invocat faptul că nu a dat dovada de o atitudine pasivă

fata de omisiunea UCMR-ADA de a emite autorizația - licență neexclusivă,

solicitând în repetate rânduri emiterea acestei autorizații și participând la

ședințele de negociere a conținutului autorizației.

Curtea de apel a

apreciat că un asemenea comportament nu este de natură să înlocuiască efectele

juridice ale neobținerii autorizației, pentru aceleași argumente.

Printr-o altă

critică, apelanta pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că

nu s-a făcut dovada faptului că licențele posturilor de radio ar fi fost

preluate în anul 2008 de către SC P.T. SA, întrucât aceasta situație a fost

recunoscută de mai multe ori de către reclamantă, prin mai multe înscrisuri

depuse la dosarul cauzei. La data pronunțării hotărârii primei instanțe,

apelanta nu mai deținea licențele audiovizuale pentru posturile de radio I.P.

și P.F., iar de la data cesionarii licențelor încetase să mai radiodifuzeze,

condiții în care, primele două capete de cerere au rămas fără obiect.

Instanța de apel a

constatat că împrejurarea de fapt a preluării licențelor posturilor de radio în

anul 2008 de către SC P.T. SA nu are relevanță sub aspectul motivului de apel

legat de constatarea încălcării metodologiei, prin utilizarea repertoriului

muzical fără autorizație. De asemenea, nu are relevanță nici sub aspectul

obiectului primelor două capete de cerere, în măsura în care perioada pentru

care se solicită remunerație este 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2008, respectiv o

perioadă anterioară datei de la care se pretinde că a operat preluarea de

licențe. Cesiunea produce efecte juridice numai pentru viitor, astfel încât

perioada în litigiu este inclusă în perioada cu privire la care pârâta nu a

invocat că pretinsa licență ar fi aparținut unei alte persoane.

Pentru aceste

considerente, primul motiv de apel legat de greșita reținere a încălcării drepturilor

patrimoniale de autor prin radiodifuzarea operelor muzicale, a fost înlăturat

ca nefondat.

Într-un al doilea

motiv de apel, apelanta a arătat că în mod greșit prima instanța a reținut că

ponderea utilizării operelor muzicale este cea invocată de reclamantă,

constatare ce are relevanță pentru determinarea remunerației datorate, potrivit

dispozițiilor art. 3 din Metodologia publicată în Decizia ORDA nr. 432/2006.

Perioada în litigiu

privește intervalul 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2008.

Reclamanta a invocat

o pondere de utilizare a operelor muzicale de peste 75% din timpul total de

emisie al utilizatorului. Aceasta și-a întemeiat punctul de vedere pe

următoarele argumente:

- monitorizarea

posturilor de radio P.F. și I.P. efectuată de un terț la cererea reclamantei,

din care a rezultat un procent de 87 % din timpul total de emisie pentru postul

de radio I.P. și 88,5 % din timpul total de emisie pentru postul de radio P.F.

- raportările

incomplete depuse de pârâtă, unde apar opere muzicale difuzate fără a fi

indicat minutajul

- timpul difuzat cu

titlu de publicitate, informații și știri, necomunicat ca fiind susceptibil de

remunerație.

În același timp,

reclamanta a depus la dosarul de primă instanță un centralizator, realizat de

aceasta pe baza raportărilor înaintate de către pârâtă, prin care a invocat

faptul că ponderea utilizării operelor muzicale de către postul P.F. a fost de

63,17 % în anul 2008, iar ponderea utilizării operelor muzicale de către postul

I.P. a fost de 59,57% în anul 2007, de 50,79% în lunile ianuarie - martie 2008

și de 44,89 % în luna aprilie 2008.

Din referatul care

însoțește acest centralizator, rezultă că pentru cele două posturi de radio nu

au fost depuse niciun fel de informări privind operele muzicale folosite ca

generic sau cuprinse în spoturile publicitare (filele 136-137 dosar de primă

instanță).

Și din răspunsul dat

la 15 februarie 2008 de reprezentantul pârâtei la notificarea nr. 133 din 13

februarie 2008 trimisă de reclamantă, rezultă că nu a fost comunicată și

situația difuzării operelor muzicale din spoturile publicitare, aceasta nefiind

definitivată (fila 138 dosar de primă instanță).

Pârâta a invocat

faptul că ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului P.F.

este de 70 %, restul de 30 % reprezintă publicitate, informații, știri, iar

ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului I.P. este de

60 %, restul de 40 % fiind publicitate, informații, știri, astfel cum rezultă

din adresele din 15 februarie 2008, 13 iulie 2008 și 22 iulie 2008, filele

47-49 dosar primă instanță.

Prima instanță a

reținut că, prin includerea și acestor elemente omise de către pârâtă rezultă o

pondere medie de utilizare a operelor muzicale de 88,5% din timpul de emisie,

astfel cum reiese din raportul întocmit de societatea de monitorizare E.S.,

pentru perioada 18 mai 2008-30 iunie 2008. Deși acest raport de monitorizare nu

privește toată perioada în discuție, diferențele semnificative față de

aprecierile pârâtei prin raportare chiar la perioada monitorizată, conform

adresei din 22 iulie 2008 privind perioada 01 aprilie-30 iunie 2008 ( fila 49

dosar), conduc la prezumția simplă, necombătută în niciun fel, că și pentru

restul perioadei ponderea de utilizare a operelor muzicale de către cele două

posturi de radio a fost superioară procentului de 75%, impunându-se deci a se

lua în calcul, pentru stabilirea remunerației datorate pentru utilizarea

operelor muzicale, procentul de 4% începând cu data de 06 februarie 2007 și de

3% pe perioada 01 ianuarie 2007-05 februarie 2007.

Instanța de apel a

constatat însă că soluția dată de prima instanță sub aspectul ponderii

utilizării de către pârâtă a operelor muzicale nu este temeinică, pentru

următoarele considerentele:

Astfel, cum a

susținut apelanta-pârâtă prin motivele de apel, față de disp. art. 1169 din

vechiul C. civ., reclamanta avea datoria de a face dovada susținerilor sale în

ceea ce privește procentul concret al ponderii utilizării operelor muzicale în

emisiunile posturilor de radio ale pârâtei, instanța de apel raportându-se la

dispozițiile art. 8 și 12 din Decizia nr. 432/2006, cel din urmă text permițând

reclamantei să realizeze sau să comande unor terți monitorizări ale activității

de radiodifuzare a utilizatorilor.

În consecință, s-a

apreciat că stabilirea obligației de plată se face în raport de ponderile

comunicate și recunoscute de către pârâta utilizatoare. Dacă însă, reclamanta,

ca organism de gestiune colectivă însărcinat cu colectarea acestei remunerații,

pretinde că pârâta are o pondere de utilizare mai mare decât cea comunicată de

aceasta, reclamantei îi revine sarcina acestei probe.

Sarcina probei nu se

referă numai la depășirea unui anumit prag al ponderii, ci chiar la stabilirea

în concret a acesteia, prin administrarea de probe certe.

Prevederile art. 12

din Metodologie dau dreptul reclamantei de a monitoriza activitatea de

radiodifuzare a utilizatorului, dar aceasta nu presupune că monitorizarea

depusă la dosar de către reclamantă nu va putea fi contestată de partea adversă

ori că nu va putea fi supusă cenzurii instanței.

În evaluarea forței

probante a acestei monitorizări, instanța de apel a avut în vedere și

probatoriul administrat în apel cu privire la acest aspect.

Astfel, raportul de

monitorizare întocmit de societatea de monitorizare E.S., pentru perioada 18

mai 2008-30 iunie 2008, a folosit programul C.M.T. (CMT), o soluție integrată

de monitorizare a muzicii din programele radio și tv, dezvoltată de C. și E.

Conform descrierii

cuprinse în raportul de monitorizare (fila 113 dosar de primă instanță), C.M.T.

este un sistem integrat hardware și software care realizează evaluarea

procentului de muzică dintr-un program tv sau radio, prin muzică,

înțelegându-se orice combinație de sunete care durează mai mult de 2 secunde la

rând și care poate fi clasificată de urechea umană drept muzică.

S-a mai arătat că

acest sistem este capabil să achiziționeze și să proceseze date în timp real

dintr-un semnal de intrare audio-video care respectă un anumit standard.

Algoritmii de procesare a datelor permit extragerea datelor brute din semnalul

de intrare MPEG. Algoritmii de procesare sunt rulați în paralel cu procesul de

achiziție de date, realizând un management în timp real al datelor de intrare.

Rezultatul algoritmilor de procesare este disponibil în timp real pentru stocare

și afișare. Sistemul asociază pasajele ambigue cu lipsa muzicii (non-muzica).

Aplicația raportează procentul de muzică din totalul timpului de emisie cu o

precizie foarte mare.

În fața procesuală a

apelului, a fost administrată proba cu expertiza tehnică, la dosar fiind depus

raportul întocmit de specialistul Ș.S.

Acest raport de

expertiză a concluzionat că, din cauza complexității operațiilor implicate și a

dificultății problemei de a defini conținutul muzical al unui semnal, ponderea

lunară a utilizării operelor muzicale de către pârâtă prin radiodifuzare pe

posturile de radio ale acesteia, în perioada de referință din cauza de față, nu

poate fi determinată de expert, estimarea minimă cea mai apropiată de realitate

fiind cea declarată unilateral de pârâtă. Deoarece au fost identificate

categorii de semnale clasificate cu marje de eroare inacceptabile,

implementarea algoritmului în cadrul aplicației M.T. nu conduce la comunicarea

ponderii muzicii în semnalul audio de intrare cu o marjă de eroare rezonabilă.

Pe de altă parte, au fost identificate categorii de semnale clasificate cu

marje de eroare inacceptabile, astfel că aplicația M.T. nu se încadrează din

punct de vedere tehnic în vreunul dintre cazurile stabilite de lege pentru

avizare sau certificare.

Întrucât semnalul

transmis în perioada de referință nu mai este accesibil, volumul de date și

durata procedurilor sunt foarte mari, expertul nu a reușit să stabilească

ponderea medie lunară sau trimestrială, a utilizării operelor muzicale din

totalul timpului de emisie pentru posturile de radio I.P. și P.F., rezultate

din procesarea semnalului audio de intrare cu ajutorul aplicației C.M.T.

În conținutul

raportului, expertul a mai arătat că luând o definiție asupra unui concept mai

restrâns de muzică, cel care are la bază reguli ale armoniei și ritmului, în

sensul clasic de muzică, bazat pe melodie, moduri, tonalități, prin respectarea

unor reguli generale ale teoriei generale a muzicii, se constată că aplicația M.T.

urmărește criterii de evaluare care par a fi potrivite pentru astfel de

concepte generale de muzică.

Din testările

efectuate pe mai multe eșantioane, expertul a constatat însă că, deși

principiile de la baza programului M.T. sunt corecte, implementarea prezentată

nu reușește să deceleze, cu o marjă de eroare acceptabilă, porțiunile de semnal

muzicale de la care sunt considerate ca nemuzicale. Au fost constatate, pe

eșantioane de semnal semnificative, diferențe importante (-29,63% - +100%)

între interpretările subiective, umane și interpretările automate ale

aplicației. Chiar referința la interpretarea umană reprezintă un argument al

impreciziei sistemice a evaluării automate.

Se mai arată că

scopul aplicației, acela de a decide caracterul semnalului audio ca fiind

muzică sau non-muzică, este greșit fixat, deoarece conceptul de muzică nu este

posibil a fi stabilit prin reguli automat aplicabile.

Expertul a evaluat

eșantioanele puse la dispoziție de pârâtă, constatând că diferențele mari de

apreciere în cazul semnalelor cu zgomote de diferite surse, artificiale sau

naturale, de ordinul a 100 % (eroare de interpretare inversă), fac evidentă

constatarea că automatizarea procesului de decizie privind caracterul muzical

al unui semnal este practic imposibilă și pune sub semnul întrebării aprecierea

producătorului programului asupra ratei de erori afișată ca fiind 7 %.

În ceea ce privește

înregistrările audio pe DVD prezentate de intimata-reclamantă, expertul a

constatat că înregistrările au fost efectuate anterior de intimată, pentru

perioade intermitente, nu au fost agreate de ambele părți, nu este identificată

lista de producții de autor pe care apelanta-pârâtă le-a declarat pentru

perioada înregistrată și presupun un volum de muncă și complexitate, care au

depășit posibilitățile expertizei.

Prin raportul de

expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de exp. V.L. și C.N., la cererea

intimatei-reclamante și atașat obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză

judiciară al specialistului Ș.S., instanța de apel a constatat că

aplicația are la bază un algoritm de funcționare bazat pe un fundament teoretic

și experimental solid, acceptat de comunitatea științifică și de utilizatori.

Testele efectuate de experți pe eșantioane de semnal audio, cât și

monitorizarea dublă (operator și automat) au demonstrat că implementarea

algoritmului în cap. II în cadrul aplicației C.M.T. conduce la comunicarea

ponderii muzicii în semnalul audio de intrare cu o acuratețe de cel puțin 95 %.

S-a mai reținut că legislația în vigoare nu are prevederi referitoare la

obligativitatea avizării sau a certificării produselor din care face parte

aplicația. Cu toate acestea, și acest raport a statuat că, la obiectivul de

stabilire a ponderii medii trimestriale, ca rezultat al procesării semnalului

audio de intrare cu ajutorul aplicației, expertul nu se poate pronunța asupra

acestei cerințe.

Prin raportul de

expertiză tehnică întocmit de expert A.C., la cererea intimatei-reclamante, s-a

constatat că aplicația M.T. conduce la comunicarea ponderii muzicii în semnalul

audio de intrare, cu acuratețe ridicată; aplicația nu se încadrează din punct

de vedere tehnic și legal în niciunul din cazurile de certificare și avizare

metodologică; ponderea medie trimestrială, pentru fiecare trimestru și post de

radio în parte, este cea indicată de UCMR-ADA.

Prin completarea la

raportul de expertiză depusă de expert Ș.S., prin care i s-a cerut să

analizele mostrele audio puse la dispoziție de intimata-reclamantă, acesta a

arătat că rezultatele corespund exact sau cu erori foarte mici față de cele

raportate de specialistul parte, dar nu aduc modificări la răspunsurile pentru

obiectivele fixate expertizei tehnice deja efectuate. Expertul a reținut că

mostrele audio analizate suplimentar confirmă buna funcționare a algoritmilor

în condiții obișnuite de transmisie, pentru setul ales de specialistul parte,

dar nu infirmă funcționarea defectuoasă în cazuri în care transmisia se face în

condiții dificile sau neuzuale.

Prin răspunsul la

obiecțiuni, expertul a arătat că soluțiile din programul în cauză nu sunt

aplicabile principial de sine stătător domeniului muzical și nici nu au un

caracter de certificare, prin care să fie acceptate ca mecanism de reglementare

de sine stătător și a respins toate obiecțiunile formulate cu privire la

raport.

În cântărirea valorii

probatorii a raportului de expertiză judiciară întocmit de specialistul Ș.S.,

pe de o parte, și a celor două rapoarte de expertiză extrajudiciare depuse la

dosar de intimata-reclamantă, pe de altă parte, curtea de apel a dat o forță probantă

superioară raportului întocmit de către specialistul Ș.S.

În argumentarea

acestei opțiuni, instanța de apel a arătat că acesta explică în mod suficient

de clar și de documentat științific, pe baza analizării eșantioanelor puse la

dispoziție de ambele părți, de ce aplicația C.M.T. folosită de

intimata-reclamantă la estimarea ponderii muzicii în programele radiodifuzate

de pârâtă nu se verifică din punct de vedere al rezultatelor și nu poate

constitui o bază științifică de calculare a acestei ponderi. Niciunul dintre

rapoartele extrajudiciare nu a analizat eșantioanele puse la dispoziție de

apelanta-pârâtă, iar primul raport extrajudiciar (cel întocmit de exp. V.L. și

C.N., la cererea intimatei-reclamante și atașat obiecțiunilor formulate la

raportul de expertiză judiciară al specialistului Ș.S.) concluzionează că

nu poate stabili ponderea de utilizare.

Cel de al doilea

raport extrajudiciar ajunge la concluzia că ponderea medie trimestrială, pentru

fiecare trimestru și post de radio în parte, este cea indicată de UCMR-ADA,

fără a da detalii de calcul cu privire la modul în care s-a ajuns la această

concluzie.

Astfel, curtea de

apel a considerat că expertiza judiciară efectuată în cauză, cu asistența a

câte unui reprezentant din partea fiecărei părți, are valoare probatorie

superioară, fiind întocmită în condiții de contradictorialitate și cu

respectarea principiului egalității armelor, cu analizarea eșantioanelor puse

la dispoziție de ambele părți, concluziile sale bucurându-se de prezumția de

obiectivitate și c