ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr. 10991/3 din 18 martie 2008, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.R.P.

SRL: să se constate ca pârâta a încălcat drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale, radiodifuzând opere muzicale, în cadrul programelor posturilor de radio, începând cu 01 ianuarie 2007, fără a deține autorizație licență neexclusivă din partea sa; să se dispună obligarea pârâtei sa înceteze orice act de radiodifuzare a operelor muzicale pe posturile de radio, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța, fără să dețină autorizație licență neexclusivă; să se dispună obligarea pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța, în 5 ziare de largă răspândire națională și să încuviințeze ca această publicare să poată fi realizată și de UCMR-ADA pe cheltuiala pârâtei; să fie obligată pârâta la plata către UCMR-ADA, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - data pronunțării hotărârii, a sumei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, inclusiv TVA-ul aferent, în cazul în care radiodifuzarea operele muzicale în cadrul posturilor de radio ar fi fost realizată de pârâtă în mod legal; în subsidiar, sa fie obligată pârâta la plata către UCMR-ADA a remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, remunerații reprezentând 4% din veniturile obținute de pârâtă din activitatea de radiodifuzare, la care se adaugă și TVA-ul aferent;

să fie obligată pârâta să plătească UCMR-ADA penalitățile reprezentând 0,1%/zi de întârziere aplicabile asupra remunerațiilor restante datorate pentru perioada 01 ianuarie 2007 - data efectuării raportului de expertiză; să fie obligată pârâta să predea UCMR-ADA rapoartele cuprinzând lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor de radio, (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc. cu menționarea pentru fiecare opera muzicală utilizată a denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale; să fie obligată pârâta la plata către UCMR-ADA de daune cominatorii de 5.000 RON/fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data predării efective către UCMR- ADA a rapoartelor privind operele muzicale utilizate de pârâtă începând cu 01 ianuarie 2007, rapoarte cuprinzând informațiile mai sus menționate; cu cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, se arată că pârâta SC C.R.P.

SRL avea obligația legală de a încheia cu UCMR-ADA autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul programelor de radio ale posturilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. g), art. 15 1 , art. 123 1 alin. (1) lit. d), 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare și cele ale Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune publicate în M. Of., Partea I, nr. 93 din 06 februarie 2007 prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006. În pofida numeroaselor notificări transmise de către UCMR-ADA, pârâta a înțeles să încalce drepturile autorilor de opere muzicale, gestionate colectiv în mod obligatoriu și a radiodifuzat operele muzicale în cadrul programelor sale de radio pe posturile de radio ce-i aparțin, fără a deține autorizație licență neexclusivă, astfel încât radiodifuzarea s-a făcut în mod nelegal, ceea ce justifică obligarea acesteia să înceteze încălcarea drepturilor de autor prin radiodifuzarea operelor muzicale fără a deține autorizație licență neexclusivă acordată de UCMR-ADA și obligarea pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, în 5 ziare de largă răspândire națională, hotărârea ce va fi pronunțată și să încuviințeze ca aceasta publicare să poată fi realizată și de UCMR-ADA pe cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu se conformează.

De asemenea, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, reclamata a mai arătat că este justificată obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, la care se adaugă și TVA, dacă utilizarea s-ar fi făcut cu respectarea dispozițiilor legale, în baza unei autorizații licență neexclusivă. În aceste condiții, suma datorată de pârâta UCMR-ADA reprezintă 12% (4% X 3) din veniturile obținute de aceasta din activitatea de radiodifuzare (baza de calcul) cum ar fi (dar fără a se limita la): veniturile din publicitate, anunțuri și informații, barter, sponsorizări, numere suprataxate, concursuri și jocuri radiodifuzate, închirieri spațiu emisie, venituri din radiodifuzări realizate în urma unei comenzi, venituri din asocieri în participațiune etc., suma la care se adaugă TVA-ul corespunzător.

În subsidiar, dacă s-ar constata că pârâta nu ar fi încălcat drepturile de autor de opere muzicale prin radiodifuzarea neautorizată a operelor muzicale, cu toate ca pârâta a refuzat să încheie cu UCMR-ADA autorizație licență neexclusivă și s-ar stabili că pârâta nu ar datora UCMR-ADA suma reprezentând triplul remunerațiilor, se justifică obligarea acesteia la plata remunerației reprezentând drepturi patrimoniale de autor prevăzută de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 432/2006, potrivit celor deja arătate. În acest caz, obligația de plată a pârâtei față de UCMR-ADA va reprezenta 4% din veniturile obținute de pârâta din activitatea de radiodifuzare. În această din urmă situație, pârâta datorează UCMR-ADA și penalități de 0,1% /zi de întârziere aplicabile asupra remunerațiilor restante datorate pentru perioada 01 ianuarie 2007- data efectuării raportului de expertiză, potrivit pct. 11 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 432/2006.

Reclamanta a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996 și prevederile punctului 8 din Metodologie, se impune obligarea pârâtei să predea UCMR-ADA, pentru fiecare trimestru în parte, raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate zilnic începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor de radio (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale.

Reclamanta a mai arătat că a încercat în nenumărate rânduri să soluționeze acest litigiu pe cale amiabilă trimițând în acest sens notificări prin care a solicitat pârâtei îndeplinirea obligațiilor legale: de a încheia autorizație licența neexclusivă, de a plăti remunerațiile corespunzătoare și de a comunica rapoartele privind operele muzicale utilizate, însă pârâta a înțeles să încalce drepturile autorilor de opere muzicale și să utilizeze operele muzicale fără autorizație licență neexclusivă, să nu plătească remunerațiile și să nu comunice rapoartele corespunzătoare. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996, a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în M. Of., Partea I, nr. 93 din 06 februarie 2007 prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006, art. 111 și urm. C. proc.

civ., art. 998 și urm. C. civ., Convenția de la Berna ratificată de România prin Legea nr. 77/1998. La termenul din 12 februarie 2009, reclamanta și-a precizat câtimea obiectului celui de-al patrulea capăt al cererii, conform concluziilor raportului de expertiză. Prin întâmpinarea formulată la data de 17 aprilie 2008, pârâta SC C.R.P. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că în luna decembrie 2006 între părți a intervenit un Protocol prin care au convenit metodologia de plată a remunerațiilor datorate autorilor pentru utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare, fiind demarate și discuțiile pentru acordarea de către UCMR ADA a licenței neexclusive.

Întrucât reclamanta a încercat să impună obligații suplimentare față de conținutul prevederilor Legii nr. 8/1996 și metodologiei în vigoare, discuțiile au trenat, fiind reluate abia la începutul anului 2008 la inițiativa pârâtei, care a pus la dispoziția reclamantei toate informațiile și documentele necesare permițând și accesul reprezentanților acesteia la documentele financiar contabile. În acest context în care pârâta a solicitat obținerea licenței neexclusive, iar reclamanta a amânat eliberarea ei, aceasta se află în situația de a-și invoca propria culpă, primele două capete de cerere fiind neîntemeiate. În ce privește capătul 4 de cerere, pârâta a arătat că nu a încălcat drepturile autorilor de opere muzicale Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de dispozițiile art. 139 alin. (1) din lege, nefiind făcută dovada mandatului acordat de titularii drepturilor.

Această excepție a fost respinsă prin încheierea de ședință de la termenul in 15 mai 2008, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din lege, reținându-se că dreptul de reprezentare în cazul gestiunii obligatorii izvorăște din lege. Pârâta a mai arătat că a predat reclamantei raportările prevăzute în metodologia în vigoare, astfel încât capetele 5 și 6 de cerere sunt neîntemeiate. În cursul judecății, prin adresa depusă la 04 decembrie 2008, pârâta a învederat schimbarea denumirii sale în SC M.P.M.E. SRL.

Prin sentința civilă nr. 349 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosar nr. 10991/3/2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă; s-a constatat ca pârâta a încălcat drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale, radiodifuzând opere muzicale, în cadrul programelor posturilor de radio, începând cu 01 ianuarie 2007, fără a deține autorizație licență neexclusivă; a fost obligată pârâta să înceteze orice act de radiodifuzare a operelor muzicale pe posturile de radio fără să dețină autorizație licență neexclusivă, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea ce se va pronunța, în 5 ziare de larga răspândire națională și să încuviințeze ca aceasta publicare să poată fi realizată și de UCMR-ADA pe cheltuiala pârâtei, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând triplul remunerațiilor legal datorate pentru activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale începând cu data de 01 ianuarie 2007, ca neîntemeiată;

a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 111.798,47 RON reprezentând diferență neachitată din remunerația de 4 % datorată pentru perioada 06 februarie 2007-30 aprilie 2008 și a sumei de 166.608,01 RON penalități calculate până la data de 03 noiembrie 2008 pentru remunerația achitată cu întârziere și diferența neachitată pe perioada 01 ianuarie 2007-30 aprilie 2008; a fost obligată pârâta să predea reclamantei rapoartele cuprinzând lista operelor muzicale radiodifuzate zilnic, începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la daune cominatorii de 5.000 lei pe zi de întârziere ca lipsită de interes; a fost obligată pârâta la 4.309 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Începând cu data de 01 ianuarie 2007, pârâta a radiodifuzat opere muzicale in cadrul programelor de radio difuzate pe posturile sale de radio fără a deține autorizație licența neexclusivă, deși această condiție era impusă de art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 repub. Astfel, potrivit acestei dispoziții normative, pârâta, în calitate de utilizator de opere muzicale, avea obligația de a formula o cerere către organismul de gestiune colectivă, în speță reclamanta, pentru a obține autorizarea utilizării repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, prealabil utilizării operelor muzicale din repertoriul protejat.

În cauză, nu s-a făcut dovada faptului că pârâta ar fi obținut autorizarea prealabilă a reclamantei pentru utilizarea repertoriului muzical protejat, pentru care aceasta exercita gestiunea colectivă obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 123 1 alin. (1) lit. d) din lege. Prin urmare, Tribunalul a constatat că pârâta a încălcat drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale, astfel cum acestea sunt configurate prin dispozițiile art. 12 și art. 13 alin. (1) lit. g) și art. 15 1 din Legea nr. 8/1996 repub. Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută încălcarea drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, întrucât aceasta a procedat la radiodifuzarea operelor muzicale în baza unui protocol încheiat cu reclamanta, iar neemiterea licenței obligatorii este imputabilă exclusiv reclamantei, care a încercat să îi impună pârâtei condiții de autorizare care excedeau metodologiei legale, precum și un cuantum al remunerației mai mare decât cel legal.

Astfel, în virtutea art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată, reclamanta, în calitate de organism de gestiune colectivă, avea obligația de a o autoriza pe pârâtă pentru utilizarea repertoriului protejat. În cauză însă, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că reclamanta ar fi refuzat emiterea acestei autorizări, sau ar fi condiționat-o de acceptarea de către pârâtă a unor clauze neprevăzute de lege sau de metodologia de stabilire a remunerației sau a unor clauze excesive ori abuzive. Deși pârâta a invocat existența unui protocol încheiat între părți, instanța a constatat că nu a făcut și dovada acestuia.

Reclamanta a recunoscut implicit la interogatoriu faptul că între părți s-au purtat negocieri începând cu luna decembrie 2006, însă nu a confirmat în niciun fel faptul că negocierile nu s-ar fi finalizat din cauza sa, iar tribunalului nu i-au fost furnizate niciun fel de relații din care să rezulte natura negocierilor și clauzele asupra cărora părțile au avut neînțelegeri. Susținerile pârâtei că ar fi permis reprezentanților reclamantei accesul la documentele sale contabile și ar fi furnizat toate elementele necesare emiterii licenței obligatorii nu au fost confirmate de reclamantă, care a precizat că verificările sale nu au privit activitatea de radio a pârâtei, ci pe cea de televiziune și nici nu au fost susținute prin alte mijloace de probă.

Instanța a apreciat că și în ipoteza în care raporturile dintre părți ar fi stat astfel cum a susținut pârâta, aceasta avea la dispoziție mijloace juridice prin care să solicite și să obțină obligarea reclamantei la încheierea unui contract de licență obligatorie care să îi dea dreptul să utilizeze operele muzicale din repertoriul protejat, prealabil începerii utilizării, astfel cum cer dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republ. Neprocedând în acest fel și adoptând o atitudine pasivă față de conduita reclamantei, difuzând însă opere muzicale fără a fi autorizată, pârâta a încălcat dispozițiile legale menționate și, implicit, drepturile autorilor de opere muzicale. Prin urmare, Tribunalul a constatat întemeiat primul de capăt de cerere și l-a admis ca atare.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, prima instanță a constatat că până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, pârâta nu a obținut licența obligatorie la care s-a făcut referire, astfel încât și acest capăt de cerere s-a apreciat a fi întemeiat. Nu au fost probate de către pârâtă nici susținerile potrivit cărora obținerea de către aceasta a autorizației licență neexclusivă nu mai este necesară ca urmare a preluării în anul 2008 a licențelor audiovizuale pentru posturile de radio de către SC P. SA, pentru a se pune în discuție obiectul sau interesul acestui capăt de cerere. Prin urmare, tribunalul a admis și cel de-al doilea capăt de cerere.

Cu privire la capetele 3 și 4 de cerere, instanța de fond a constatat că acestea cuprind modalități de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă, urmare a săvârșirii de către pârâtă a faptei de utilizare neautorizată a operelor muzicale din repertoriul protejat al reclamantei, întemeiate pe dispozițiile art. 139 alin. (14) lit. d) și art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996. Tribunalul a apreciat, prin raportare la fapta săvârșită de către pârâtă, constând în radiodifuzarea operelor muzicale, că nu au fost aduse prejudicii de natură morală titularilor acestor drepturi, prin asocierea cu evenimente sau subiecte contestate, prin modificarea conținutului sau alterarea mesajului în orice fel, ori folosirea în scopuri discutabile, astfel încât s-a apreciat că această modalitate de repare nu se justifică.

Tribunalul a avut în vedere faptul că atare reparație are ca finalitate aducerea la cunoștința publică a unor aspecte care vizează în principal repararea încălcării drepturilor morale de autor, iar în cazul reparației încălcării drepturilor patrimoniale, numai în măsura în care în acest fel pot fi limitate efectele prejudiciabile ale încălcării, ipoteze care nu se regăsesc în cauză. De asemenea, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 139 alin. (17) din lege, potrivit cărora, „în dispunerea măsurilor prevăzute la alin. (14), instanța de judecată va respecta principiul proporționalității cu gravitatea încălcării drepturilor protejate de prezenta lege și va lua în considerare interesele terților susceptibili de a fi afectați de aceste măsuri”, apreciind că o asemenea măsură ar excede scopului urmărit de legiuitor, nu ar fi aptă să confere o reparație reală, nefiind respectat nici principiul proporționalității impus de dispoziția legală.

Prin urmare, s-a respins ca neîntemeiat cel de-al treilea capăt de cerere. În ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere, prima instanță l-a constatat în parte întemeiat. Astfel, potrivit art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege.

Constatând întemeiat primul capăt de cerere, pentru motivele arătate, instanța a constatat că se impune și repararea prejudiciului cauzat titularilor de opere muzicale difuzate de pârâtă ale căror drepturi și interese sunt reprezentate de organismul de gestiune colectivă.

Cu privire la întinderea prejudiciului și corespunzător a despăgubirii la care urmează a fi obligată pârâta, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, constatându-se însă că deși reclamanta a solicitat în principal obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate (așadar, în baza art. 139 alin. (2) lit. b) din lege) și numai în subsidiar obligarea paratei la plata remunerațiilor reprezentând 4% din veniturile obținute de pârâtă din activitatea de radiodifuzare, instanța a apreciat că se impune aplicarea criteriilor prevăzute la art. 139 alin. (2) lit. a) din lege, ceea ce atrage consecința admiterii doar a capătului subsidiar de cerere.

Instanța a apreciat că acest criteriu prevăzut la art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 este un criteriu subsidiar, ce își găsește aplicabilitate în cazul în care nu pot fi aplicate criteriile prevăzute la lit. a), respectiv consecințele economice negative și, în special, câștigul nerealizat. De asemenea, instanța a constatat că există elemente care să determine cuantumul beneficiului nerealizat de către reclamantă, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, potrivit art. 3 lit. c) și d) din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune aprobată prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006, utilizatorii au obligația să plătească organismului de gestiune colectivă prevăzut la pct. 1 o remunerație procentuală trimestrială, reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale radiodifuzate, stabilită astfel: 3,5% - organismele de radiodifuziune ce radiodifuzează opere muzicale a căror durată cumulată reprezintă peste 50 %, dar nu mai mult de 75 % din durata totală de emisie; 4%-organismele de radiodifuziune ce radiodifuzează opere muzicale a căror durată cumulată reprezintă peste 75% din durata totală de emisie.

În cauză, pârâta a susținut constant că ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului este de 70 %, restul de 30 % fiind publicitate, informații, știri, iar ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului este de 60 %, restul de 40 % fiind publicitate, informații, știri, astfel cum rezultă din adresele din 15 februarie 2008, 13 iulie 2008 și 22 iulie 2008, filele 47-49 dosar și din întrebările formulate în interogatoriu. Din centralizatorul realizat de către reclamantă pe baza raportărilor înaintate de către pârâtă, a rezultat că ponderea utilizării operelor muzicale de către postul P.F. a fost de 63,17 % în anul 2008, iar ponderea utilizării operelor muzicale de către postul I.P.

a fost de 59,57% în anul 2007, de 50,79% în lunile ianuarie - martie 2008 și de 44,89% în luna aprilie 2008. Din referatul care însoțește acest centralizator, a rezultat că pentru cele două posturi de radio nu au fost depuse niciun fel de informări privind operele muzicale folosite ca generic sau cuprinse în spoturile publicitare (filele 136-137 dosar). Și din răspunsul dat la 15 februarie 2008 de reprezentantul pârâtei la notificarea nr. 133 din 13 februarie 2008 trimisă de reclamantă, instanța a reținut că rezultă că nu a fost comunicată și situația difuzării operelor muzicale din spoturile publicitare, aceasta nefiind definitivată (fila 138 dosar).

Prin includerea și acestor elemente omise de către pârâtă rezultă o pondere medie de utilizare a operelor muzicale de 88,5% din timpul de emisie, astfel cum a reieșit din raportul întocmit de societatea de monitorizare E.S., pentru perioada 18 mai 2008-30 iunie 2008. Deși acest raport de monitorizare nu privește toată perioada în discuție, diferențele semnificative față de aprecierile pârâtei prin raportare chiar la perioada monitorizată, conform adresei din 22 iulie 2008 privind perioada 01 aprilie-30 iunie 2008 ( fila 49 dosar), instanța a apreciat că acestea permit prezumția simplă, necombătută în niciun fel, că și pentru restul perioadei, ponderea de utilizare a operelor muzicale de către cele două posturi de radio a fost superioară procentului de 75%, impunându-se deci a se lua în calcul pentru stabilirea remunerației datorate pentru utilizarea operelor muzicale procentul de 4%, începând cu data de 06 februarie 2007 și de 3%, pentru perioada 01 ianuarie 2007-05 februarie 2007. Din raportul de expertiză întocmit în cauză, a rezultat că pentru perioada 01 ianuarie 2007-05 februarie 2007, pârâta datora cu titlu de remunerație suma de 19.832,06 lei, sumă care a fost achitată de către pârâtă cu O.P.

nr. 5762957 din 25 martie 2008. Pentru remunerația achitată cu întârziere, s-a constatat că pârâta datorează penalități de întârziere de 1% pe fiecare zi, conform punctului 11 al Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, aprobată prin Decizia ORDA nr. 432 din 07 decembrie 2006, calculate de expert ca fiind în cuantum de 6.624,09 lei. Din raportul de expertiză, a rezultat, de asemenea, că pentru perioada 06 februarie 2007-30 aprilie 2008, pârâta datora cu titlu de remunerație suma de 894.580,83 lei, din care a achitat suma de 782.782,36 lei, rămânând de achitat suma de 111.798,47 lei (remunerație aferentă trimestrului II al anului 2008, în sumă de 90.758,59 lei și, parțial, remunerația aferentă trimestrului I al anului 2008, în sumă de 21.039,88 lei).

Pentru remunerația aferentă perioadei 06 februarie 2007-30 aprilie 2008, parțial achitată cu întârziere, parțial neachitată, s-a constatat că pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 159.983,92 lei.

Conform calculului efectuat de expert, penalitățile au fost stabilite până la data de 03 noiembrie 2008. Prin urmare, tribunalul a admis în parte cel de-al patrulea capăt de cerere, în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând triplul remunerațiilor legal datorate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 111.798,47 Ron, reprezentând diferență neachitată din remunerația de 4% datorată pentru perioada 06 februarie 2007-30 aprilie 2008 și a sumei de 166.608,01 lei penalități, calculate până la data de 03 noiembrie 2008 pentru remunerația achitată cu întârziere și diferența neachitată pe perioada 01 ianuarie 2007-30 aprilie 2008. Și cel de-al cincilea capăt de cerere a fost constatat întemeiat, date fiind dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 republ.

În condițiile în care raportările îndeplinite de către pârâtă au fost făcute cu întârziere și în mod incomplet, și având în vedere considerentele reținute în analiza celui de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a admis această cerere și a obligat pârâta să predea reclamantei rapoartele cuprinzând lista operelor muzicale radiodifuzate zilnic, începând cu data de 01 ianuarie 2007 în cadrul posturilor I.P. și P.F. Referitor la cel de-al șaselea capăt de cerere, tribunalul a constatat că, la acest moment, interesul în formularea cererii nu este născut, față de dispozițiile art. 581-581 3 C. proc. civ., întrucât numai după rămânerea definitivă a hotărârii și neexecutarea de către pârâtă a obligației stabilite în sarcina sa, urmează a se naște interesul corelativ dreptului reclamantei de a obține executarea obligației de a face stabilită în sarcina pârâtei; în consecință, acest capăt de cerere a fost respins ca lipsit de interes.

S-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., dispunându-se obligarea pârâtei la 4.309 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert. Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 10 august 2009 (data poștei) pârâta SC M.P.M.E. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, iar pe fond respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 76A din 17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor de 6.624,09 lei reprezentând penalități aferente remunerației pentru perioada 1 ianuarie 2007-5 februarie 2007 și de 122.206,02 lei reprezentând penalități aferente remunerației de 3,5 % pentru perioada 6 februarie 2007 - 30 aprilie 2008; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței; s-a respins cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru dovedirea motivelor de apel, precum și în apărare, au fost încuviințate probe, astfel: înscrisuri pentru apelantă, cu privire la protocolul invocat și la modul de raportare a difuzărilor; adresă către Consiliul Național al Audiovizualului; lista completă cu programele difuzate, la termenul de judecată din 25 februarie 2010; la termenul din 10 iunie 2010, a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică de specialitate, probă depusă la dosar la 19 octombrie 2011; lucrarea a fost întocmită de specialistul desemnat de instanță, respectiv, dr. ing. Ș.S. (filele 199-223).

Curtea de apel a respins cererea intimatei reclamante de anulare a raportului de expertiză formulată de intimata-reclamantă, fiind încuviințate în parte obiecțiunile formulate de aceeași parte, iar specialistul a răspuns acestora la data de 1 martie 2012. La termenul din 03 mai 2012, instanța de apel a respins cererea formulată de către intimata-reclamantă prin apărător privind proba cu o nouă expertiză, care să fie efectuată de 1 sau 3 specialiști, conform art. 212 C. proc.

civ., ca nefiind utilă soluționării cauzei, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată și a luat act de renunțarea intimatei-reclamante la proba cu martori și la administrarea probei cu privire la înregistrarea emisiunilor radio, probe solicitate conform încheierii din 25 februarie 2010. Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel formulate de apelantă, față de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de apel a reținut următoarele: Într-un prim motiv de apel, apelanta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că a încălcat drepturile patrimoniale de autor prin radiodifuzarea operelor muzicale, critică înlăturată ca nefondată de curtea de apel.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, pârâta, în calitate de utilizator de opere muzicale, avea obligația de a formula o cerere către organismul de gestiune colectivă, în speță, reclamanta, pentru a obține autorizarea utilizării repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații, prin licență neexclusivă, prealabil utilizării operelor muzicale. În cauză, nu s-a făcut dovada faptului că pârâta ar fi obținut autorizarea prealabilă a reclamantei pentru utilizarea prin radiodifuzare, astfel că, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a constatat că pârâta a încălcat drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale, astfel cum acestea sunt configurate prin dispozițiile art. 12 și art. 13 alin. (1) lit. g) și art. 15 1 din Legea nr. 8/1996, republ.

Apelanta a mai susținut că prima instanța a omis că există un protocol încheiat de apelanta cu reclamanta UCMR-ADA, având ca obiect metodologia privind utilizarea operelor muzicale și plata remunerației aferente, respectiv, cel publicat în M. Of. nr. 93 din 06 februarie 2007 prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 432 din 01 decembrie 2006. Curtea de apel a constatat că existența acestui protocol nu putea fi negată, însă simpla sa existență nu era de natură să înlăture producerea unei încălcări de către pârâtă, câtă vreme aceasta nu a procedat conform Metodologiei conținute de acest protocol. Cum în mod corect a reținut tribunalul, în cauză însă nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că reclamanta ar fi refuzat emiterea acestei autorizări sau ar fi condiționat-o de acceptarea de către pârâtă a unor clauze neprevăzute de lege sau de metodologia de stabilire a remunerației sau a unor clauze excesive ori abuzive.

Faptul că între părți s-au purtat negocieri începând cu luna decembrie 2006, care nu au fost finalizate nu poate reprezenta o exonerare pentru utilizarea repertoriului fără autorizația de licență neexclusivă și nici pentru neplata remunerației. Nefinalizarea negocierilor este în egală măsură culpa ambelor părți, însă obligația de a nu folosi repertoriul protejat decât cu autorizație revenea apelantei. Faptul că apelanta și-a îndeplinit ulterior obligațiile stabilite de lege și de Metodologie și a comunicat reclamantei baza de calcul, ponderea de utilizare, raportările prevăzute de metodologie și a achitat remunerațiile datorate, s-a apreciat de instanța de apel că nu poate conduce la înlăturarea constatării că a existat o utilizare în lipsa unei autorizații, iar îndeplinirea ulterioară a obligațiilor decurgând din metodologie nu este de natură a acoperi lipsa autorizației.

Se mai invocat de către apelantă faptul că în mod greșit prima instanța a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că aceasta a permis reprezentanților UCMR-ADA să verifice în contabilitatea societății veniturile realizate din activitatea de radiodifuzare, câtă vreme acest fapt s-a întâmplat. Instanța de apel a constatat ca nerelevantă o asemenea împrejurare de fapt, în condițiile în care o atare permisiune, chiar acordată și dovedită, nu poate acoperi utilizarea fără autorizație și nu poate înlocui obligația de a începe utilizarea după obținerea autorizației.

Împrejurarea că reprezentanții UCMR-ADA au avut la dispoziție toate datele solicitate, acesta fiind de altfel și motivul pentru care cuantumul pretențiilor din cererea de chemare în judecata era unul determinat și raportat în mod direct la veniturile realizate de apelanta din radiodifuzare, venituri pe care nu le-ar fi cunoscut dacă apelanta nu i-ar fi pus la dispoziție documentele solicitate, este una de natură să faciliteze atât raporturile juridice dintre părți, cât și pe cele dintre părți și instanță în soluționarea prezentului litigiu, dar nu poate primi efecte juridice mai largi decât cele deja enunțate.

Cum în mod corect a reținut și tribunalul, instanța de apel a constatat, la rândul său, pârâta avea la dispoziție mijloace juridice prin care să solicite și să obțină obligarea reclamantei la încheierea unui contract de licență obligatorie, care să îi dea dreptul pârâtei să utilizeze operele muzicale din repertoriul protejat, prealabil începerii utilizării, astfel cum cer dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată. Într-un al patrulea argument, apelanta a invocat faptul că nu a dat dovada de o atitudine pasivă fata de omisiunea UCMR-ADA de a emite autorizația - licență neexclusivă, solicitând în repetate rânduri emiterea acestei autorizații și participând la ședințele de negociere a conținutului autorizației.

Curtea de apel a apreciat că un asemenea comportament nu este de natură să înlocuiască efectele juridice ale neobținerii autorizației, pentru aceleași argumente. Printr-o altă critică, apelanta pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că licențele posturilor de radio ar fi fost preluate în anul 2008 de către SC P.T. SA, întrucât aceasta situație a fost recunoscută de mai multe ori de către reclamantă, prin mai multe înscrisuri depuse la dosarul cauzei. La data pronunțării hotărârii primei instanțe, apelanta nu mai deținea licențele audiovizuale pentru posturile de radio I.P. și P.F., iar de la data cesionarii licențelor încetase să mai radiodifuzeze, condiții în care, primele două capete de cerere au rămas fără obiect.

Instanța de apel a constatat că împrejurarea de fapt a preluării licențelor posturilor de radio în anul 2008 de către SC P.T. SA nu are relevanță sub aspectul motivului de apel legat de constatarea încălcării metodologiei, prin utilizarea repertoriului muzical fără autorizație. De asemenea, nu are relevanță nici sub aspectul obiectului primelor două capete de cerere, în măsura în care perioada pentru care se solicită remunerație este 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2008, respectiv o perioadă anterioară datei de la care se pretinde că a operat preluarea de licențe. Cesiunea produce efecte juridice numai pentru viitor, astfel încât perioada în litigiu este inclusă în perioada cu privire la care pârâta nu a invocat că pretinsa licență ar fi aparținut unei alte persoane.

Pentru aceste considerente, primul motiv de apel legat de greșita reținere a încălcării drepturilor patrimoniale de autor prin radiodifuzarea operelor muzicale, a fost înlăturat ca nefondat. Într-un al doilea motiv de apel, apelanta a arătat că în mod greșit prima instanța a reținut că ponderea utilizării operelor muzicale este cea invocată de reclamantă, constatare ce are relevanță pentru determinarea remunerației datorate, potrivit dispozițiilor art. 3 din Metodologia publicată în Decizia ORDA nr. 432/2006. Perioada în litigiu privește intervalul 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2008. Reclamanta a invocat o pondere de utilizare a operelor muzicale de peste 75% din timpul total de emisie al utilizatorului.

Aceasta și-a întemeiat punctul de vedere pe următoarele argumente: - monitorizarea posturilor de radio P.F. și I.P. efectuată de un terț la cererea reclamantei, din care a rezultat un procent de 87 % din timpul total de emisie pentru postul de radio I.P. și 88,5 % din timpul total de emisie pentru postul de radio P.F. - raportările incomplete depuse de pârâtă, unde apar opere muzicale difuzate fără a fi indicat minutajul - timpul difuzat cu titlu de publicitate, informații și știri, necomunicat ca fiind susceptibil de remunerație. În același timp, reclamanta a depus la dosarul de primă instanță un centralizator, realizat de aceasta pe baza raportărilor înaintate de către pârâtă, prin care a invocat faptul că ponderea utilizării operelor muzicale de către postul P.F.

a fost de 63,17 % în anul 2008, iar ponderea utilizării operelor muzicale de către postul I.P. a fost de 59,57% în anul 2007, de 50,79% în lunile ianuarie - martie 2008 și de 44,89 % în luna aprilie 2008. Din referatul care însoțește acest centralizator, rezultă că pentru cele două posturi de radio nu au fost depuse niciun fel de informări privind operele muzicale folosite ca generic sau cuprinse în spoturile publicitare (filele 136-137 dosar de primă instanță). Și din răspunsul dat la 15 februarie 2008 de reprezentantul pârâtei la notificarea nr. 133 din 13 februarie 2008 trimisă de reclamantă, rezultă că nu a fost comunicată și situația difuzării operelor muzicale din spoturile publicitare, aceasta nefiind definitivată (fila 138 dosar de primă instanță).

Pârâta a invocat faptul că ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului P.F. este de 70 %, restul de 30 % reprezintă publicitate, informații, știri, iar ponderea operelor muzicale difuzate din totalul emisiei postului I.P. este de 60 %, restul de 40 % fiind publicitate, informații, știri, astfel cum rezultă din adresele din 15 februarie 2008, 13 iulie 2008 și 22 iulie 2008, filele 47-49 dosar primă instanță.

Prima instanță a reținut că, prin includerea și acestor elemente omise de către pârâtă rezultă o pondere medie de utilizare a operelor muzicale de 88,5% din timpul de emisie, astfel cum reiese din raportul întocmit de societatea de monitorizare E.S., pentru perioada 18 mai 2008-30 iunie 2008. Deși acest raport de monitorizare nu privește toată perioada în discuție, diferențele semnificative față de aprecierile pârâtei prin raportare chiar la perioada monitorizată, conform adresei din 22 iulie 2008 privind perioada 01 aprilie-30 iunie 2008 ( fila 49 dosar), conduc la prezumția simplă, necombătută în niciun fel, că și pentru restul perioadei ponderea de utilizare a operelor muzicale de către cele două posturi de radio a fost superioară procentului de 75%, impunându-se deci a se lua în calcul, pentru stabilirea remunerației datorate pentru utilizarea operelor muzicale, procentul de 4% începând cu data de 06 februarie 2007 și de 3% pe perioada 01 ianuarie 2007-05 februarie 2007. Instanța de apel a constatat însă că soluția dată de prima instanță sub aspectul ponderii utilizării de către pârâtă a operelor muzicale nu este temeinică, pentru următoarele considerentele: Astfel, cum a susținut apelanta-pârâtă prin motivele de apel, față de disp.

art. 1169 din vechiul C. civ., reclamanta avea datoria de a face dovada susținerilor sale în ceea ce privește procentul concret al ponderii utilizării operelor muzicale în emisiunile posturilor de radio ale pârâtei, instanța de apel raportându-se la dispozițiile art. 8 și 12 din Decizia nr. 432/2006, cel din urmă text permițând reclamantei să realizeze sau să comande unor terți monitorizări ale activității de radiodifuzare a utilizatorilor. În consecință, s-a apreciat că stabilirea obligației de plată se face în raport de ponderile comunicate și recunoscute de către pârâta utilizatoare. Dacă însă, reclamanta, ca organism de gestiune colectivă însărcinat cu colectarea acestei remunerații, pretinde că pârâta are o pondere de utilizare mai mare decât cea comunicată de aceasta, reclamantei îi revine sarcina acestei probe.

Sarcina probei nu se referă numai la depășirea unui anumit prag al ponderii, ci chiar la stabilirea în concret a acesteia, prin administrarea de probe certe. Prevederile art. 12 din Metodologie dau dreptul reclamantei de a monitoriza activitatea de radiodifuzare a utilizatorului, dar aceasta nu presupune că monitorizarea depusă la dosar de către reclamantă nu va putea fi contestată de partea adversă ori că nu va putea fi supusă cenzurii instanței. În evaluarea forței probante a acestei monitorizări, instanța de apel a avut în vedere și probatoriul administrat în apel cu privire la acest aspect. Astfel, raportul de monitorizare întocmit de societatea de monitorizare E.S., pentru perioada 18 mai 2008-30 iunie 2008, a folosit programul C.M.T.

(CMT), o soluție integrată de monitorizare a muzicii din programele radio și tv, dezvoltată de C. și E. Conform descrierii cuprinse în raportul de monitorizare (fila 113 dosar de primă instanță), C.M.T. este un sistem integrat hardware și software care realizează evaluarea procentului de muzică dintr-un program tv sau radio, prin muzică, înțelegându-se orice combinație de sunete care durează mai mult de 2 secunde la rând și care poate fi clasificată de urechea umană drept muzică. S-a mai arătat că acest sistem este capabil să achiziționeze și să proceseze date în timp real dintr-un semnal de intrare audio-video care respectă un anumit standard. Algoritmii de procesare a datelor permit extragerea datelor brute din semnalul de intrare MPEG.

Algoritmii de procesare sunt rulați în paralel cu procesul de achiziție de date, realizând un management în timp real al datelor de intrare. Rezultatul algoritmilor de procesare este disponibil în timp real pentru stocare și afișare. Sistemul asociază pasajele ambigue cu lipsa muzicii (non-muzica). Aplicația raportează procentul de muzică din totalul timpului de emisie cu o precizie foarte mare. În fața procesuală a apelului, a fost administrată proba cu expertiza tehnică, la dosar fiind depus raportul întocmit de specialistul Ș.S.

Acest raport de expertiză a concluzionat că, din cauza complexității operațiilor implicate și a dificultății problemei de a defini conținutul muzical al unui semnal, ponderea lunară a utilizării operelor muzicale de către pârâtă prin radiodifuzare pe posturile de radio ale acesteia, în perioada de referință din cauza de față, nu poate fi determinată de expert, estimarea minimă cea mai apropiată de realitate fiind cea declarată unilateral de pârâtă. Deoarece au fost identificate categorii de semnale clasificate cu marje de eroare inacceptabile, implementarea algoritmului în cadrul aplicației M.T. nu conduce la comunicarea ponderii muzicii în semnalul audio de intrare cu o marjă de eroare rezonabilă.

Pe de altă parte, au fost identificate categorii de semnale clasificate cu marje de eroare inacceptabile, astfel că aplicația M.T. nu se încadrează din punct de vedere tehnic în vreunul dintre cazurile stabilite de lege pentru avizare sau certificare. Întrucât semnalul transmis în perioada de referință nu mai este accesibil, volumul de date și durata procedurilor sunt foarte mari, expertul nu a reușit să stabilească ponderea medie lunară sau trimestrială, a utilizării operelor muzicale din totalul timpului de emisie pentru posturile de radio I.P. și P.F., rezultate din procesarea semnalului audio de intrare cu ajutorul aplicației C.M.T. În conținutul raportului, expertul a mai arătat că luând o definiție asupra unui concept mai restrâns de muzică, cel care are la bază reguli ale armoniei și ritmului, în sensul clasic de muzică, bazat pe melodie, moduri, tonalități, prin respectarea unor reguli generale ale teoriei generale a muzicii, se constată că aplicația M.T.

urmărește criterii de evaluare care par a fi potrivite pentru astfel de concepte generale de muzică. Din testările efectuate pe mai multe eșantioane, expertul a constatat însă că, deși principiile de la baza programului M.T. sunt corecte, implementarea prezentată nu reușește să deceleze, cu o marjă de eroare acceptabilă, porțiunile de semnal muzicale de la care sunt considerate ca nemuzicale. Au fost constatate, pe eșantioane de semnal semnificative, diferențe importante (-29,63% - +100%) între interpretările subiective, umane și interpretările automate ale aplicației. Chiar referința la interpretarea umană reprezintă un argument al impreciziei sistemice a evaluării automate. Se mai arată că scopul aplicației, acela de a decide caracterul semnalului audio ca fiind muzică sau non-muzică, este greșit fixat, deoarece conceptul de muzică nu este posibil a fi stabilit prin reguli automat aplicabile.

Expertul a evaluat eșantioanele puse la dispoziție de pârâtă, constatând că diferențele mari de apreciere în cazul semnalelor cu zgomote de diferite surse, artificiale sau naturale, de ordinul a 100 % (eroare de interpretare inversă), fac evidentă constatarea că automatizarea procesului de decizie privind caracterul muzical al unui semnal este practic imposibilă și pune sub semnul întrebării aprecierea producătorului programului asupra ratei de erori afișată ca fiind 7 %. În ceea ce privește înregistrările audio pe DVD prezentate de intimata-reclamantă, expertul a constatat că înregistrările au fost efectuate anterior de intimată, pentru perioade intermitente, nu au fost agreate de ambele părți, nu este identificată lista de producții de autor pe care apelanta-pârâtă le-a declarat pentru perioada înregistrată și presupun un volum de muncă și complexitate, care au depășit posibilitățile expertizei.

Prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de exp. V.L. și C.N., la cererea intimatei-reclamante și atașat obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză judiciară al specialistului Ș.S., instanța de apel a constatat că aplicația are la bază un algoritm de funcționare bazat pe un fundament teoretic și experimental solid, acceptat de comunitatea științifică și de utilizatori. Testele efectuate de experți pe eșantioane de semnal audio, cât și monitorizarea dublă (operator și automat) au demonstrat că implementarea algoritmului în cap. II în cadrul aplicației C.M.T. conduce la comunicarea ponderii muzicii în semnalul audio de intrare cu o acuratețe de cel puțin 95 %. S-a mai reținut că legislația în vigoare nu are prevederi referitoare la obligativitatea avizării sau a certificării produselor din care face parte aplicația.

Cu toate acestea, și acest raport a statuat că, la obiectivul de stabilire a ponderii medii trimestriale, ca rezultat al procesării semnalului audio de intrare cu ajutorul aplicației, expertul nu se poate pronunța asupra acestei cerințe. Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A.C., la cererea intimatei-reclamante, s-a constatat că aplicația M.T. conduce la comunicarea ponderii muzicii în semnalul audio de intrare, cu acuratețe ridicată; aplicația nu se încadrează din punct de vedere tehnic și legal în niciunul din cazurile de certificare și avizare metodologică; ponderea medie trimestrială, pentru fiecare trimestru și post de radio în parte, este cea indicată de UCMR-ADA.

Prin completarea la raportul de expertiză depusă de expert Ș.S., prin care i s-a cerut să analizele mostrele audio puse la dispoziție de intimata-reclamantă, acesta a arătat că rezultatele corespund exact sau cu erori foarte mici față de cele raportate de specialistul parte, dar nu aduc modificări la răspunsurile pentru obiectivele fixate expertizei tehnice deja efectuate. Expertul a reținut că mostrele audio analizate suplimentar confirmă buna funcționare a algoritmilor în condiții obișnuite de transmisie, pentru setul ales de specialistul parte, dar nu infirmă funcționarea defectuoasă în cazuri în care transmisia se face în condiții dificile sau neuzuale.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că soluțiile din programul în cauză nu sunt aplicabile principial de sine stătător domeniului muzical și nici nu au un caracter de certificare, prin care să fie acceptate ca mecanism de reglementare de sine stătător și a respins toate obiecțiunile formulate cu privire la raport. În cântărirea valorii probatorii a raportului de expertiză judiciară întocmit de specialistul Ș.S., pe de o parte, și a celor două rapoarte de expertiză extrajudiciare depuse la dosar de intimata-reclamantă, pe de altă parte, curtea de apel a dat o forță probantă superioară raportului întocmit de către specialistul Ș.S. În argumentarea acestei opțiuni, instanța de apel a arătat că acesta explică în mod suficient de clar și de documentat științific, pe baza analizării eșantioanelor puse la dispoziție de ambele părți, de ce aplicația C.M.T.

folosită de intimata-reclamantă la estimarea ponderii muzicii în programele radiodifuzate de pârâtă nu se verifică din punct de vedere al rezultatelor și nu poate constitui o bază științifică de calculare a acestei ponderi. Niciunul dintre rapoartele extrajudiciare nu a analizat eșantioanele puse la dispoziție de apelanta-pârâtă, iar primul raport extrajudiciar (cel întocmit de exp. V.L. și C.N., la cererea intimatei-reclamante și atașat obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză judiciară al specialistului Ș.S.) concluzionează că nu poate stabili ponderea de utilizare. Cel de al doilea raport extrajudiciar ajunge la concluzia că ponderea medie trimestrială, pentru fiecare trimestru și post de radio în parte, este cea indicată de UCMR-ADA, fără a da detalii de calcul cu privire la modul în care s-a ajuns la această concluzie.

Astfel, curtea de apel a considerat că expertiza judiciară efectuată în cauză, cu asistența a câte unui reprezentant din partea fiecărei părți, are valoare probatorie superioară, fiind întocmită în condiții de contradictorialitate și cu respectarea principiului egalității armelor, cu analizarea eșantioanelor puse la dispoziție de ambele părți, concluziile sale bucurându-se de prezumția de obiectivitate și c