ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 87A din 29 mai 2012, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, cu majoritate, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor împotriva sentinței civile nr. 2146 din 13 decembrie 2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IlI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC T.M. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea formulată, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația Pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a chemat în judecată pe pârâta SC T.M.

SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la plata remunerațiilor reprezentând 2% din veniturile brute obținute de aceasta din activitatea de radiodifuzare (televiziune), în perioada de la data de 1 octombrie 2007 până la data efectuării expertizei contabile, remunerație ce reprezintă drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea acestora pe postul de televiziune DDTV; obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale de 0,05% pentru întârzierea la plata remunerațiilor de la data de 25 ianuarie 2008 până la plata efectivă și obligarea pârâtei la a comunica raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic pe post și menționarea pentru fiecare dintre acestea a denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 2146 din 13 decembrie 2011, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a dispus admiterea în parte a cererii și a obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: - 105.875,26 lei, reprezentând remunerații restante cuvenite titularilor de drepturi de autor, inclusiv TVA, pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2010; - 21.300,56 lei penalizări de întârziere pentru perioada 25 ianuarie 2008 - 10 februarie 2011. - penalități de întârziere în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere pentru debitul stabilit, de la data de 11 februarie 2011 până la plata efectivă a debitului. A obligat pârâta să comunice reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic pe post și menționarea pentru fiecare dintre acestea a denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare, pentru perioada 1 octombrie 2005 până la data pronunțării hotărârii.

A respins, ca neîntemeiată, solicitarea de obligare a pârâtei la plata TVA în cotă de 24% pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2010. S-a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5539,3 lei, cheltuieli de judecată. În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 13 lit. g) și art. 15 1 din Legea nr. 8/1996, radiodifuzarea operelor muzicale dă naștere unor drepturi patrimoniale în favoarea autorului operei.

Obligația de plată a remunerației reprezentând drepturile patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe a fost asumată de pârâtă și prin Autorizația Licență neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de televiziune nr. 44 din 26 septembrie 2005. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, completat cu răspunsul expertului la obiecțiunile reclamantei, s-a concluzionat că, pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2010, pârâta a realizat venituri în valoare totală de 4.111.025,73 lei; remunerația datorată UCMR este în sumă de 105.875,26 lei (din care 88.020,26 lei remunerații și 17.855 TVA), iar penalitățile de întârziere sunt în sumă de 21.300,56 lei.

Sunt aplicabile totodată și dispozițiile art. 969 C. civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractelor între părți, pârâta asumându-și expres obligația de plată, în cuantumul pretins prin prezenta cerere de chemare în judecată. Este însă întemeiată apărarea pârâtei în ceea ce privește cota aplicabilă de TVA de 19 %, iar nu de 24 %, critică susținută și prin expertiză și răspunsul la obiecțiuni, în considerarea celor ce urmează: Potrivit art. 134 alin. (4) și (5) C. fisc., regimul de impozitare este, ca regulă, regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, respectiv faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei (data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată).

Pentru ipoteza modificării legislative a cotei de impozitare, raportul juridic de față nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 134 2 alin. (2), astfel încât, potrivit art. 140 alin. (3), cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator. Pentru determinarea datei nu este incidență prezumția instituită de dispozițiile art. 134 1 alin. (7) potrivit cărora prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.

Reclamanta nu poate beneficia de aceste dispoziții deoarece nu se regăsește în situația premisă - prestări de servicii care determină decontări sau plăți succesive - astfel încât este nerelevant că reclamantul nu a emis facturi întrucât pârâta nu a depus situațiile prevăzute de lege pe baza cărora se determină remunerația. În consecință, cota se determină prin raportare la data la care a intervenit faptul generator, iar nu la data exigibilității taxei, și este în cuantum de 19%, iar nu de 24%, astfel încât expertul a determinat corect cuantumul TVA prin aplicarea procentului de 19% pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2010 și de 24 % pentru perioada ulterioară. Tot întemeiată este și critica pârâtei privind inadmisibilitatea stabilirii de daune cominatorii, în raport de dispozițiile art. 580 3 alin. (5) C. proc.

civ., introdus în Cod prin Legea nr. 459/2006, deci ulterior adoptării Deciziei XX din 12 decembrie 2005 - dispozițiile din acest recurs în interesul legii rămânând fără efecte, prin voința legislativă. Asupra apelului declarat de reclamantă, instanța a reținut următoarele: Fără suport legal pretinde apelanta-reclamantă că pârâta ar fi trebuit obligată de prima instanță la plata cotei TVA care era în vigoare la data efectuării expertizei contabile din proces (24%). În speță nu este vorba despre o răspundere civilă delictuală în care sentința să stabilească obligațiile bănești între părți pe baza unei fapte ilicite extracontractuale, ci prima instanță a dezlegat cauza pe temeiul răspunderii contractuale pe baza căreia a fost învestită, având în vedere contractul-autorizația de licență neexclusivă – încheiat (- ă) între părți, care stabilea obligațiile contractuale de plată și termenele de plată.

Așadar, nelegal pretinde apelanta că „data la care au fost stabilite remunerațiile (contractuale) datorate de pârâtă și, pe cale de consecință, TVA aferentă este data la care hotărârea judecătorească de stabilire a acestor remunerații devine definitivă și executorie". Nu s-ar putea reține nici ca întemeiată logico-juridic cea din urmă susținere, deoarece teoretic există oricând posibilitatea intervenției legiuitorului de mărire, micșorare sau înlăturare a obligației de plată a TVA, ceea ce înseamnă că și după data pronunțării sentinței primei instanțe TVA poate fi modificată cu privire la cotă. Apelanta evită să-și exprime punctul de vedere cu privire la ce s-ar petrece dacă după pronunțarea instanței de apel cota TVA ar fi micșorată.

Tocmai de aceea este important de menținut principiul neretroactivității legii care să aplice cote TVA mai mari pe perioade restante la plată anterior modificării legislative care le cuprinde. Apelanta reclamantă dă definiția corectă a „faptului generator", care se regăsește în Codul fiscal și privește realizarea condițiilor legale necesare pentru exigibilitatea taxei, dar apreciază incorect că remunerațiile aferente pentru utilizarea operelor muzicale și taxa pe valoare adăugată aferentă nu puteau fi exigibile până pârâta nu-i comunica rapoartele de utilizare, pretinzând astfel aplicarea greșită a art. 134 1 alin. (7) teza I C. fisc. Codul fiscal prevede la art. 134 A 2 alin. (1) că exigibilitatea TVA pentru livrări de bunuri și prestări de servicii intervine la data la care are loc faptul generator - în alin. (2) prevăzându-se cazurile când exigibilitatea taxei este și anterioară livrării de bunuri și prestării de servicii.

Totodată, Codul fiscal prevede în art. 134 - Faptul generator și exigibilitatea - definiții - (4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operațiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134 A 2 alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilității taxei. (6) Prin excepție de la prevederile alin. (4) și (5), în cazul modificărilor de cote se aplică prevederile art. 140 alin. (3) și (4), iar pentru operațiunile prevăzute la art. 160 regimul aplicabil este cel de la data la care intervine exigibilitatea taxei. Art. 140 alin. (3) din același cod prevede că cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134 A 2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei.

(4) în cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 134 A 2 alin. (2). Art. 134*1 alin. (1) din același cod arată că faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de servicii intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol. Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.

(8) În cazul livrărilor de bunuri și al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la alin. (7), cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică și altele asemenea, se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăși un an. Din economia acestui ultim articol citat, ca și din raportarea lui la celelalte prevederi ale Codului fiscal, rezultă că regula nașterii obligației plății TVA este data faptului generator. În cazul prestărilor de servicii succesive care pot îmbrăca forma continuată (prestări de servicii continuate - alin. (7)) sau continuă (prestare unică de servicii în formă continuă natural - ex.

servicii de telefonie), legiuitorul a simțit nevoia precizărilor referitoare la datele faptului generator în aceste ipostaze. De aceea prima instanță a reținut corect și legal că în speță cota de TVA aplicabilă a fost cea în vigoare la datele intervenirii faptelor generatoare, respectiv ale prestărilor succesive de servicii, ceea ce înseamnă că pentru serviciile prestate anterior datei de 1 iulie 2010 nu se putea reține ca datorată cota de TVA care s-a instituit de Codul fiscal după aceasta dată la 24%, devreme ce la datele prestărilor de servicii succesive anterioare datei de 1 iulie 2010 cota de TVA stabilită de legiuitor în Codul fiscal este de 19%. Codul fiscal în forma în vigoare până la 1 iulie 2010 prevede la art. 140:„ (1) Cota standard este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse". Lit. c) din art. 3 punctul 3.2.

al contractului părților stabilește că intimata-pârâtă are obligația de a plăti penalități de 0,05% pe zi de întârziere. La aceste penalități de întârziere a și obligat prima instanță pe pârâtă în favoarea reclamantei, dând astfel relevanță clauzei penale intervenite între părți, clauză prin care acestea au stabilit contractual care este prejudiciul produs reclamantei prin plata cu întârziere, ceea ce înseamnă că prima instanță nici nu putea trece peste această clauză penală cu efect obligatoriu față de părți și să stabilească, peste dispozițiile ei, ca pârâta să vireze reclamantei și o TVA mai mare decât cea care este datorată a fi virată de aceasta pentru serviciile prestate până la data de 1 iulie 2010. Mai mult, era prevăzută în contractul părților chiar și o sumă determinată a remunerației trimestriale, 3000 Ron pe care apelanta-reclamantă o putea pretinde, cu TVA aferentă, fără altă justificare intimatei-pârâte, trimestrial.

Potrivit O.M.F.P. nr. 1879 din 22 iunie 2010, pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2010 a operatorilor economici (Anexa 1), publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 447, din 1 iulie 2010, operatorii economici, indiferent de forma de organizare și forma de proprietate, respectiv intimata-pârâtă, au obligația să întocmească și să depună raportări contabile la 30 iunie 2010 la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. Anterior O.M.F.P. nr. 1879 din 22 iunie 2010 s-au aplicat reglementări similare - ex. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.123/2009 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2009 a operatorilor economici.

Evident că apelanta-reclamantă avea posibilitatea să acționeze și direct la instanță chiar imediat după fiecare scadență trimestrială a sumelor datorate din perioada care a început cu 1 octombrie 2007 pretinsă în procesul de față, pe pârâtă, pentru plata remunerațiilor datorate și TVA aferentă, nefiind necesar să aștepte pentru a acționa, mai târziu, astfel cum a făcut, abia la 15 iunie 2009 în procesul de față. Pentru că a acționat mai târziu a obținut obligarea pârâtei chiar la prima instanță la penalități de întârziere, ceea ce înseamnă că prima instanță a respectat clauza penală a părților care au determinat a priori la încheierea contractului dintre ele care este despăgubirea pe care reclamanta o poate pretinde pârâtei în urma plăților cu întârziere (penalitățile de întârziere), singurele sume pe care reclamanta le poate obține legal de la pârâtă a fi virate după datele scadențelor.

Dacă instanța ar obliga pârâta să-i achite reclamantei o taxă mai mare aferentă remunerațiilor, s-ar încălca aceasta clauză penală, situație nepermisă de Codul civil ( art. 1066-1072 C. civ. vechi, art. 1534 C. civ. nou, art. 1538-1543 C. civ. nou). Devreme ce apelanta-reclamantă a fost desemnată de dispozițiile normative ale statului, în care funcționează, să colecteze remunerații, pentru care virează statului taxă pe valoare adăugată, încasând și comision legal pentru prestarea acestor atribuții(art. 127, art. 134 din Legea nr. 8/1996), și i s-au pus la dispoziție de stat toate pârghiile necesare colectării, aceasta trebuia să acționeze corespunzător pentru încasarea și virarea acestei TVA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor criticând-o pentru următoarele motive: a. Instanța de apel invocă neretroactivitatea legii, dar face o aplicare retroactivă a mai mult dispoziții normative. O.M.F.F.P. 1879 din 22 iunie 2010, străină și de natura pricinii, este aplicat în speța de instanța deși litigiul vizează remunerații pentru o perioadă începând cu 1 octombrie 2007. În egala măsură, instanța de apel invocă în susținerea deciziei recurate și dispozițiile art. 1534 și art. 1538-1543 C. civ. nou, deși acestea nu retroactivează. Hotărârea instanței de apel contravine art. 11 C. proc.

fisc., care obligă autoritățile fiscale să păstreze secretul asupra informațiilor fiscale ale contribuabililor. Instanța de apel, fără a indica o dispoziție legală derogatorie de la prevederile art. 11 C. proc. fisc, a reținut în mod nelegal că UCMR-ADA putea obține direct de la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor informațiile protejate de secretul fiscal prevăzut de norma anterior menționată. Pe de altă parte, balanțele și bilanțurile contabile se depun la autoritățile fiscale semestrial și anual (până la data de 30 mai a anului următor) și nu trimestrial, așa cum se determină baza de calcul a remunerațiilor în speță. c. Hotărârea recurată confundă taxa pe valoare adăugată cu penalitățile sau despăgubirile datorate UCMR-ADA.

Instanța de apel a ignorat astfel faptul că, potrivit Codului Fiscal: TVA-ul nu se cuvine UCMR-ADA ci bugetului de stat; UCMR-ADA nu este beneficiar, ci doar colector al TVA-ului; TVA-ul nu reprezintă un venit al UCMR-ADA sau o despăgubire datorată acesteia. Prin ignorarea acestor aspecte, instanța de apel a reținut în mod nelegal că, prin plata unui TVA de 24%, intimata - pârâtă ar fi obligată sa plătească UCMR-ADA o despăgubire (penalitate), alta decât penalitatea contractuală de 0,05%/zi de întârziere. d. Hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. d1. S-au încălcat dispozițiile art. 1066 -1072 c. civ. și art. 963 c. civ. întrucât:TVA-ul este datorat în temeiul legii (C. fisc.) și nu în temeiul contractului; acesta se stabilește numai prin lege (art. 138 alin. (1) din Constituția României), iar părțile nu pot conveni cu privire la reducerea ori majorare întrucât nu este în circuitul civil.

d2. Instanța de apel, fără a indica un temei legal, reține în considerentele în baza cărora a respins apelul că UCMR-ADA avea obligația de a se adresa imediat, după fiecare scadență trimestrială, instanței de judecată cu câte o cerere de chemare în judecată a intimatei-pârâte. Hotărârea este sub acest aspect și nemotivată în drept (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Contrar celor reținute de instanța de apel, dreptul material la acțiune poate fi exercitat în cadrul termenului general de prescripție (3 ani) prevăzut de Decretul 167/1958. Nu există o dispoziție derogatorie în speță care să oblige UCMR-ADA să își exercite trimestrial dreptul material la acțiune sub sancțiunea respingerii pretențiilor sale, așa cum a dispus instanța de apel.

d3. S-au încălcat dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C. civ. Potrivit art. 3.2 lit. a) din autorizația licența neexclusivă încheiată de părți, intimata pârâtă avea obligația să comunice UCMR-ADA trimestrial rapoartele baze de calcul privind veniturile obținute din radiodifuzare, iar în absența acestora UCMR-ADA nu a putut determina remunerațiile datorate de intimata-pârâtă și nu poate emite factura corespunzătoare. Necomunicarea rapoartelor bază de calcul este imputabilă intimatei-parate, constituind o încălcare a obligațiilor sale contractuale și legale. Pe cale de consecință, cu încălcarea art. 969 și art. 1073 C. civ., instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului pe motiv ca UCMR-ADA nu și-ar fi îndeplinit o obligație inexistentă de a determina remunerațiile în funcție de alte înscrisuri pe care să le procure de la autoritățile fiscale.

Pe de altă parte, OMFP 1879 din 22 iunie 2010 nu a fost emis în favoarea UCMR-ADA, așa cum a concluzionat fără suport legal instanța de apel. d.4. S-au aplicat greșit dispozițiile art. 134, art. 134 1 și art. 140 alin. (3) C. fisc. Pentru ca o factură cu TVA să poată fi emisă trebuie ca emitentul facturii să cunoască suma pentru care acea factură ar trebui emisă. Potrivit art. 134 C. fisc., dacă nu sunt întrunite cerințele pentru exigibilitatea taxei, nu exista încă faptul generator al acesteia. TVA-ul nu poate fi exigibil înainte de a putea fi determinat. Potrivit dispozițiilor derogatorii ale art. 134 1 C. fisc. alin. (7), în cazul plăților succesive, determinate pe bază de situații de lucrări, rapoarte de lucru sau alte documente similare, faptul generator intervine la data întocmirii și acceptării acestor situații.

În speță, plățile succesive se determină pe baza documentelor pe care intimata-pârâtă avea obligația de a le transmite periodic către UCMR-ADA (rapoarte baza de calcul). În absenta acestor documente (rapoarte baza de calcul), suma de plată nu poate fi determinată de emitentul facturii, iar faptul generator al taxei nu s-a născut. Neexistând situații (rapoarte baza de calcul) transmise și acceptate, numai prin efectuarea expertizei și determinarea prin hotărâre a sumei datorate de intimata-pârâtă se naște faptul generator al taxei pe valoarea adăugată.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente: 1. După cum în mod corect a reținut prima instanță și s-a confirmat în apel, în soluționarea prezentei cauze este nerelevant în stabilirea cotei de TVA aplicabilă că reclamantul nu a emis facturi, determinat de faptul că pârâta nu a depus situațiile prevăzute de lege pe baza cărora se determină remunerația. Potrivit dispozițiilor Codului Fiscal (s.n.), "Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată Faptul generator și exigibilitatea - definiții Art. 134. - (1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată. (4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operațiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134 2 alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilității taxei. (6) Prin excepție de la prevederile alin. (4) și (5), în cazul modificărilor de cote se aplică prevederile art. 140 alin. (3) și (4), iar pentru operațiunile prevăzute la art. 160 regimul aplicabil este cel de la data la care intervine exigibilitatea taxei.

Faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de servicii Art. 134 1 . - (1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol. (7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an.

Exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări de servicii Art. 134 2 . - (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine: a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator; b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepție de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum și orice avansuri încasate pentru operațiuni scutite sau care nu sunt impozabile.

Avansurile reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii bunurilor și serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora; c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin mașini automate de vânzare, de jocuri sau alte mașini similare. Art. 140. - (1) Cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. (3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134 2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei.

(4) Î n cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 134 2 alin. (2). " În cauză se pune problema taxei datorată pentru prestări de servicii, recunoscute ca atare de către reclamantă, care susține aplicabilitatea în cauză a art. 134 1 pct. 7 C. fisc., cu referire la anumite categorii ale acestora. În art. 134 C. fisc. sunt prezentate definițiile „factorului generator" și „exigibilității taxei pe valoare adăugată" - norme cu caracter general, pentru ca prin articolele următoare să se particularizeze aceste noțiuni pe categorii de activități, printre care și prestările de servicii.

Potrivit art. 134 alin. (1) C. fisc., faptul generator intervine la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în mod expres, în vreme ce art. 134 alin. (1) (din secțiunea referitoare la exigibilitate pentru livrări de bunuri și prestări de servicii) prevede că exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator. Primul articol menționat prevede anumite excepții la alin. (2)-(10), în care nu se pune problema încadrării, iar la alin. (7) situația de care se prevalează reclamanta în susținerea uneia dintre critici. Această normă de excepție nu poate fi reținută în speță, deoarece situația particulară dedusă judecății nu se circumscrie acesteia.

Astfel, textul vizează cu totul alte ipoteze, în care se pune problema prestărilor de servicii care determină decontări sau plăți succesive, pentru care se emit situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Or, reclamanta nu este un beneficiar al unor astfel de prestări de servicii din partea pârâtei. Prin urmare, situației în speță i se aplică norma specială din materia prestărilor de servicii, care este în sensul că faptul generator intervine la data prestării serviciului, iar exigibilitatea taxei pe valoare adăugată intervine la data la care are loc faptul generator - respectiv activitatea prestată de către pârâta-intimată pentru care reclamanta-recurentă solicită plata taxei pe valoare adăugată.

Astfel fiind particularizat faptul generator în speță, acesta determină și data calculării cotei TVA, potrivit dispozițiilor fiscale relevante sus detaliate. În consecință, faptul că reclamanta nu a dispus de date suficiente și că în prezentul litigiu se stabilește cuantumul remunerației datorată nu impune aplicarea unei cote de TVA reglementată ulterior perioadei de referință, respectiv alta decât cea datorată la data prestării serviciului care a generat obligația de plată. În considerarea acestor argumente, suficiente în susținerea soluției de apel - care nu mai impuneau aprecieri cu privire la obligațiile părților, înalta Curte constată că nu este fondată critica ce vizează aplicarea dispozițiilor Codului fiscal.

2. Cu privire la celelalte critici de recurs. a. Într-adevăr, în ceea ce privește neretroactivitatea legii, instanța de apel a făcut trimitere la dispoziții și norme ulterioare perioadei dedusă judecății, însă acest aspect nu este de natură să ducă la schimbarea soluției pentru că aceasta a fost justificată cu trimitere și la normele relevante. b. Nu se face nicio confuzie între taxa pe valoare adăugată și penalitățile sau despăgubirile datorate reclamantei-recurente. Instanța a apreciat că prin plata unei taxe pe valoarea adăugată, mai mare decât cea cuvenită legal, ceea ce depășește s-ar transforma într-o despăgubire, care, astfel calificată, ar depăși clauza penală convenită de părți.

c. Î n speță nu se poate pune problema încălcării art. 11 din C. fisc., instanța de apel făcând trimitere la clauza contractuală care prevede expres posibilitatea reclamantei de a efectua controale cu privire la determinarea renumerațiilor pentru trimestrele anterioare datei controlului - cu privire la relevanța acestui aspect în stabilirea cotei de TVA aplicabilă urmând a se avea în vedere cele arătate mai sus. d. Î n ceea ce privește încălcarea dispozițiilor Codului civil. Critica referitoare la art. 963 și art. 1066 - 1072 nu este fondată, întrucât instanța nu confundă taxa pe valoare adăugată prevăzută de dispozițiile legale la care se face referire cu penalitățile stabilite contractual - după cum s-a arătat mai sus, fiind exclusă o convenție a părților cu privire la reducerea ori majorarea TVA-ului.

De asemenea, este nefondată și critica referitoare la încălcarea art. 969 și art. 1073, întrucât obligația la care se face referire nu influențează TVA aplicabilă - după cum s-a detaliat mai sus, iar această taxă are un regim juridic diferit de dezdăunarea generată de neîndeplinirea exactă a obligației către creditor, e. Instanța de apel nu reține obligația reclamantei de a se adresa imediat, după fiecare scadență trimestrială, instanței de judecata cu câte o cerere de chemare în judecată a intimatei-pârâte. Considerentul instanței se referă la o posibilitate în acest sens, rațiunea acestuia fiind determinată de justificarea obținerii pentru ipoteza plății cu întârziere a remunerațiilor numai a despăgubirilor cuvenite contractual - TVA fiind oricum calculabilă potrivit regulilor menționate.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor împotriva deciziei nr. 87A din data de 29 mai 2012 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.