ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.M.O. SRL Oradea, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 22 iulie 2004, împotriva pârâților SC C.M. SRL Oradea și P.M. ORADEA a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la deblocarea accesului auto cel puțin pe o bandă de circulație pe Bd. Decebal și implicit posibilitatea continuării activității societății; obligarea pârâților la plata în solidar a prejudiciilor cauzate societății, respectiv suma de 1.443.000.000 lei. Acțiunea a fost ulterior precizată prin menționarea împrejurării că P.M. Oradea a fost chemat în judecată atât în nume propriu cât și ca reprezentant al Municipiului Oradea.

Tribunalul Bihor, prin încheierea din 15 martie 2005, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea dosarului la Tribunalul Cluj în vederea judecării, reținând în considerente că prin încheierea nr. 591 din 27 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea de strămutare formulată de petentul P.M. Oradea, cu păstrarea actelor îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Prin încheierea civilă nr. 745/2005 din 2 iunie 2005 a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, motivat de faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 44 din Legea nr. 304/2004 care prevede că tribunalele comerciale judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, inclusiv în materie de reorganizare judiciară și faliment, în afară de cele date prin lege în competența judecătorilor. Tribunalul Comercial Cluj, prin încheierea comercială nr. 1577/C/2005 din 12 octombrie 2005, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta SC C.M.

SRL Oradea și în consecință a respins acțiunea reclamantei, considerându-se neîndeplinită procedura concilierii directe instituită de dispozițiile art. 720¹ C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 42 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul reclamantei și a fost desființată încheierea civilă nr. 1577/C/2005 a Tribunalului Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 170 din 16 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea – prin P. împotriva deciziei nr. 42 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Cluj. Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 744 din 1 aprilie 2008, a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de către pârâtul P.M.

ORADEA și pârâta SC C.M. SRL Oradea și a respins acțiunea precizată formulată de către reclamanta SC S.M.O. SRL Oradea, întemeiat pe excepții. Pentru hotărî astfel, instanța de fond, în rejudecare, a reținut că potrivit art. 67 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu dispozițiile art. 19 din aceeași lege și cu prevederile art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, s-a apreciat că actele procedurale făcute de primari în limitele puterii lor ce le-au fost conferite sunt actele unității administrativ-teritoriale însăși, fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, acțiunea precizată fiind respinsă față de pârâtul P.M. Oradea întemeiat pe această excepție. S-a mai reținut că, pârâta SC C.M.

SRL Oradea nu are calitatea procesuală pasivă dovedită în cauză, deoarece chiar dacă este antreprenorul general, în baza unui contract de antrepriză care are fundamentul pe un contract de parteneriat public privat încheiat la data de 19 iunie 2003, lucrările efectuate în zona Bulevardului Decebal au fost complexe, iar în perioada iulie 2004 au fost executate de alți antreprenori, fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Mai mult decât atât, reclamanta nu a dovedit că în această perioadă (iulie 2004) ar fi fost cea care a executat lucrări în zona Bulevardul Decebal, unde își are sediul social. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 171/2008 din 29 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința civilă nr. 744/ C din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, următoarele: Reclamanta a răspuns excepțiilor invocate de pârâți, inclusiv celei referitoare la lipsa calităților procesuale pasive, încă din perioada în care litigiul era pe rolul Tribunalului Bihor, prin precizarea de acțiune arătând că cererea ei se bazează pe răspunderea civilă delictuală, că înțelege să cheme în judecată pe P.M. ORADEA, atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al P.M.

ORADEA, iar cealaltă pârâtă fiind antreprenor general, chiar dacă a încheiat pentru unele lucrări de subantrepriză alte contracte, această societate s-a ocupat de organizarea de șantier, pregătirea frontului de lucru, ea a fost cea care a blocat accesul în zona unității reclamantei; aspecte ce nu au fost soluționate de Tribunalul Bihor, ca urmare a strămutării pricinii la Tribunalul Cluj, care la rândul său a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Cluj, dat fiind natura comercială a cauzei, această instanță specializată fiind competentă să soluționeze litigiile comerciale în conformitate cu art. 44 din Legea nr. 304/2004, unde s-a format dosarul nr. 766/2005. Într-un prim ciclu procesual, prin încheierea nr. 1577 din 12 octombrie 2005, s-a admis excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile art. 720¹ C. proc.

civ., soluție schimbată în apelul reclamantei prin decizia nr. 42 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Cluj și devenită irevocabilă prin decizia nr. 170 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca urmare a recursului pârâtului P.M. Oradea – prin P. În rejudecare, Tribunalul Comercial Cluj a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâte, precum și lipsa obiectului petitului 1 din acțiunea principală.

De asemenea, instanța de apel, a reținut că, rezolvarea pe cale de excepție a acțiunii reclamantei, întemeiată în drept pe răspunderea civilă delictuală este nelegală, atâta timp cât în privința primului pârât, prin precizarea de acțiune acesta a fost chemat în judecată în dublă calitate, atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale însăși, prima instanță referindu-se în motivare doar la prima calitate, ignorând parțial dispozițiile art. 67 și 68 din Legea nr. 215/2001.

Față de precizările din acțiunea inițială, atât în privința primului pârât cât și în ceea ce privește societatea comercială, titulara contractului de antrepriză și care oricum nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârșit, generator de prejudiciu, impunerea în sarcina reclamantei de a mai prezenta și alte probe referitoare la excepții și apoi de a admite acele excepții, s-a constatat că este excesivă întrucât poziția părților față de acțiune era clar exprimată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.M. SRL Oradea întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței, ca fiind temeinică și legală.

Recurenta consideră că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale în materie, iar instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra excepțiilor fără a intra în cercetarea fondului, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. Instanța de apel reținând că în vederea soluționării excepțiilor se impunea ca reclamanta să prezinte probe, fapt ce în opinia recurentei este contrar principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil și comercial, întrucât instanța nu poate propune probe în numele părților, sarcina acestora revenind în exclusivitate părților, iar nesolicitarea probelor în termenele legale este culpa exclusivă a părții; nedovedirea susținerilor părților atrăgând respingerea pretențiilor acestora și implicit a acțiunii.

O altă critică vizează, interpretarea în mod netemeinic a probelor administrate în cauza dedusă judecății, de către instanța de apel pronunțând astfel o hotărâre nelegală. Susține că instanța de apel a reținut că a avut calitatea de antreprenor și că nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârșit, iar în opinia recurentei acesta este un fapt nereal și în contradicție vădită cu înscrisurile și probele administrate în cauză. Precizează că, așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la instanța de apel, nu a avut calitatea de antreprenor general, societatea pârâtă efectuând doar lucrările de amenajare a liniei de tramvai pe bulevardul Decebal, din Oradea. În aceeași perioadă se executau lucrări la sistemul de apă, canal și lucrări de reabilitare, care nu erau în sarcina pârâtei astfel că nu-i puteau fi imputate restricționările în circulație pe bulevardul Decebal din Oradea.

Prin întâmpinările formulate, intimatul – pârât P.M. Oradea a solicitat admiterea recursului, ca fiind fondat, iar intimata –reclamantă SC S.M.O. SRL Oradea a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat. Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Or, în speță, se constată că recurenta nu a demonstrat că s-a încălcat legea de drept substanțial în sensul că s-ar fi aplicat texte de lege străine situației de fapt sau că s-a restrâns conținutul unor dispoziții imperative ale legii. Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond care nu vizează nelegalitatea, or, în recurs, se examinează soluția anterior pronunțată numai pentru cauze de nelegalitate care se încadrează în cerințele prevăzute de art. 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., astfel că nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate fără să respecte cerința textului invocat.

În speță, se mai constată că, recurenta a pus în discuție interpretarea probelor administrate în cauza dedusă judecății, referitor la calitatea de antreprenor și la faptul că subscrisa, în calitate de recurentă, nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârșit reținute de către instanța de apel, urmărind ca pe această cale extraordinară de atac să se rediscute probele. Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M. SRL Oradea împotriva deciziei civile nr. 171/2008 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.