ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4897/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4897/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Prin acțiunea
înregistrată la 12 august 2002, reclamantul A.I. a chemat în judecată SC E.G.
SRL, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5251 din 30 septembrie 1999 de BNP D.I.
și să oblige pârâta să-i restituie în natură imobilul înscris în CF 70XXX Oradea.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul a cărui lipsire de efecte se
solicită, SC A. SA, reprezentată de lichidatorul B.D.V., a dezmembrat imobilul
înscris în CF 70XXX Oradea și a înstrăinat pârâtei parcela cu nr. top. nou
3206/20, cu toate că reclamantul făcea demersuri încă din 1996 pentru a obține
posesia imobilului al cărui proprietar este.
La termenul din 4
noiembrie 2002, reclamantul și-a extins acțiunea față de societățile comerciale
SC H.C. SRL Cluj Napoca și SC M. 94 Import Export SA Oradea, solicitând să se
constate nulitatea absolută și a actelor subsecvente de înstrăinare
autentificate sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 de BNP D.I..
Prin sentința civilă
nr. 4173 din 20 iunie 2003, Judecătoria Oradea a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, deoarece a apreciat că se atacă acte
avizate de judecătorul-sindic întocmite în derularea procedurii de lichidare
judiciară, astfel încât competența revine acestei instanțe.
La termenul din 30
octombrie 2003, secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului
Bihor a trimis cauza secției civile a aceleași instanțe, cu motivarea că
temeiul acțiunii îl reprezintă Legea nr. 10/2001.
Prin Sentința civilă
nr. 163/C din 3 martie 2005, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis în parte
acțiunea reclamantului, în sensul că a constatat că acesta este îndreptățit la
despăgubiri, dar a respins cererea privind constatarea nulității absolute a
contractelor de vânzare-cumpărare, cu consecința respingerii cererii de chemare
în garanție formulată de societatea comercială M. 94 Import Export Oradea față
de chemata în garanție SC A. SA.
Instanța de fond a
reținut că extinderea de acțiune din 4 octombrie 2002, a fost făcută cu
depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr.
10/2001, astfel încât, a fost admisă excepția de prescripție a dreptului la
acțiune.
Mai mult, Tribunalul
a apreciat că nu s-a făcut dovada că dobânditorii imobilului ar fi fost de rea
credință și ar fi cunoscut situația reală a imobilului, respectiv, faptul că
reclamantul face demersuri pentru revendicarea acestuia.
Prin Decizia civilă
nr. 578 din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelul
reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre o nouă judecare,
apreciind că în mod greșit a fost admisă excepția prescrierii dreptului la
acțiune, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată la 13 august 2002,
deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (5) Legea nr. 10/2001,
modificată și republicată.
Soluția a fost
confirmată prin Decizia civilă nr. 731 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de SC M. 94 Import
Export SA Oradea.
În rejudecare,
(acțiunea fiind continuată de succesoarea reclamantului A.I., A.A., ca urmare a
decesului acestuia), prin Sentința civilă nr. 802/C din 19 decembrie 2007,
Tribunalul Bihor a admis cererea, a constatat nulitatea absolută parțială a
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6119 din 9 noiembrie
1999 de BNP D.I. și a tuturor actelor conexe, precum și a actelor subsecventele
autentificate sub nr. 5251/1999 de BNP D.I., nr. 3312/2000 autentificat de BNP
M.G. și nr. 1841 /2004 autentificat de BNP G.C.
S-a dispus radierea
înscrierilor din CF asupra imobilului teren în suprafață de 770 mp, înscris
inițial în CF 13XXX Oradea, iar în prezent, în CF NDF 3051 Oradea și a obligat
pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea să restituie reclamantei în natură
imobilul și să elibereze terenul prin ridicarea halei metalice.
Totodată, s-a admis
cererea de chemare în garanție formulată de SC M. 94 Import Export SA Oradea în
contradictoriu cu chemata în garanție S.C. A. SA, prin lichidator, pe care a
obligat-o să restituie valoarea actualizată a suprafeței de 770 mp cu privire
la care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâtele au fost
obligate la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, tribunalul a reținut că terenul înscris în CF 13XXX Oradea,
cu nr. top 3206/10 a constituit proprietatea mamei reclamantului, defuncta
A.K., fiind compus inițial din casă și teren în suprafață de 863 mp.
În baza Legii nr.
4/1973, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, iar după preluarea
acestuia, construcția a fost demolată, în timp ce terenul a fost dat spre
administrarea Întreprinderii de Industrializare a Legumelor și Fructelor
Oradea.
Prin Sentința civilă
nr. 3824/1997 a Judecătoriei Oradea, terenul a fost dat în administrarea
directă a S.C. A. SA, societatea obținând certificatul de atestare a dreptului
de proprietate seria M07 nr. 0330/1 august 1997.
În paralel,
reclamantul a făcut demersuri în vederea redobândirii imobilului și, prin
Decizia civilă nr. 1789A/2000 dată de Tribunalul Bihor, s-a dispus radierea
dreptului de proprietate al Statului Român de sub B9 din CF 13XXX Oradea și
restabilirea situației anterioare de carte funciară, constatându-se calitatea
lui A.I. de unic moștenitor al părinților săi A.K. și A.D.
Prin contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6119 din 9 noiembrie 1999 de BNP D.I.,
în cadrul procesului de lichidare judiciară, s-a înstrăinat activul societății
comerciale SC A. SA către pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea, care a
dobândit dreptul de proprietate împreună cu pârâta SC H.C. SRL Cluj Napoca.
Ulterior, imobilul a fost dezmembrat, s-au operat anumite contopiri de
suprafețe, iar între pârâtele SC H.C. SRL Cluj Napoca și SC M. 94 Import Export
SA Oradea, s-a realizat un act de defalcare și partaj voluntar, în urma căruia
imobilul cu nr. top. 3584/29 a fost defalcat în patru noi imobile. Prin actul
de dezmembrare și partaj autentificat sub nr. 1841/2004 de BNP G.C., terenul în
litigiu a fost transferat în CF NDF 3051 Oradea cu nr. cadastral 4040, mai
târziu, fiind din nou dezmembrat, când a primit nr. cadastral 4040/4.
Acțiunea
reclamantului a fost admisă, reținându-se că în CF 13XXX Oradea, la 24 iunie
1999 a fost înscris procesul intentat de acesta în vederea redobândirii
dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, iar împrejurarea că
notarea s-a efectuat în această carte funciară și nu în CF 70771 Oradea, s-a
apreciat că nu poate fi invocată de pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea în
reținerea bunei sale credințe, deoarece, potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996
această notare este asimilată înscrierii în cartea funciară și obținerea
acestei informații se putea realiza prin orice mijloace.
Prima instanță a mai
reținut din depoziția lichidatorului pârâtei S.C. A. SA (care a fost audiat în
calitate de martor), că reclamantul a fost prezent personal la licitația
organizată în vederea înstrăinării imobilului, ocazie cu care a făcut publice
demersurile întreprinse în vederea redobândirii proprietății bunului.
Făcând aplicarea art.
50 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța a reținut reaua credință a
subdobânditoarei, admițând acțiunea privind constatarea nulității absolute
parțiale a actului de vânzare-cumpărare și a actelor subsecvente, în limitele
dreptului reclamantului.
Împotriva acestei
hotărâri, au formulat apel atât pârâta SC M. 94 Import Export SA Oradea, cât și
pârâta S.C. A. SA Oradea, prin lichidator B.D.V..
Pârâta SC M. 94
Import Export SA Oradea a solicitat rejudecarea fondului și respingerea
acțiunii reclamantului.
Prin motivele de apel
susținute de aceasta, s-a invocat din nou excepția prescripției dreptului la
acțiune, cu privire la care instanța de apel a constatat că a fost dezlegată
irevocabil în ciclul procesual anterior, caz în care operează autoritatea de
lucru judecat.
Pe fondul cauzei,
apelanta pârâtă a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, în ceea ce
privește reținerea relei credințe a pârâtei, apreciindu-se că din probele
administrate prezumția bunei credințe nu a fost răsturnată, cu atât mai mult cu
cât, cumpărarea s-a făcut la o licitație publică organizată în procedura
lichidării judiciare, ceea ce creează o aparență de drept irefutabilă.
S-a criticat și
admiterea cererii de chemare în garanție cu motivarea că intervenienta SC A. SA
este radiată din Registrul Comerțului și lichidată.
Apelanta a mai
susținut că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001,
în sensul justificării soluției adoptate, deoarece actul de cumpărare a fost
încheiat cu bună credință, astfel încât nu se impune sancționarea sa prin
constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâta a precizat că
nu îi poate fi opozabilă înscrierea unui proces într-o altă coală funciară
decât cea în care era înscris imobilul la momentul încheierii actului
translativ de proprietate, astfel încât, acțiunea în constatarea nulității
contractului de vânzare-cumpărare, se impunea a fi respinsă.
În apelul declarat de
S.C. A. SA, s-a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii reclamantului, cu
motivarea că imobilul din litigiu a fost preluat cu titlu valabil, antecesorii
intimatului fiind despăgubiți în temeiul Legii nr. 4/1973, motiv pentru care
consideră că sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pârâta SC A. SA a
susținut încălcarea autorității de lucru judecat cu referire la Sentința civilă
nr. 3824/l997 a Judecătoriei Oradea, prin care i-a fost recunoscut dreptul de
administrare asupra terenului din litigiu.
Referitor la
obligația de ridicare a barăcii metalice stabilite de instanță în sarcina SC M.
94 Import Export SA Oradea, pârâta a arătat că este vorba de un imobil prin
incorporare, astfel încât, nici sub acest aspect hotărârea nu este temeinică și
nici legală.
S.C. A. SA a invocat
și inopozabilitatea Deciziei civile nr. 1789A/2000 a Tribunalului Bihor, cu
motivarea că nu a fost parte în procesul respectiv.
Prin Decizia civilă
nr. 121/A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, s-a
dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de SC M. 94 Import
Export SA împotriva SC A. SA și suspendarea soluționării acesteia în baza art.
244 pct. 1 C. proc. civ.; ambele apeluri au fost respinse ca nefondate iar
apelantele au fost obligate la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata
A.A..
Pe parcursul
soluționării litigiului, instanța de apel a verificat dacă în contul societății
lichidate S.C. A. SA mai există active sau sume de bani, iar judecătorul-sindic
a răspuns la 27 martie 2009 că toți creditorii societății au fost plătiți și că
mai există o sumă de bani rămasă în urma lichidării, ce urmează a fi depusă
într-un cont pe numele acționarilor debitoarei.
În baza rolului
activ, s-a pus în discuția apelantei pârâtei SC M. 94 Import Export SA Oradea
să facă demersurile necesare pentru a obține măsuri asigurătorii asupra sumei
de bani care mai există în conturile chematei în garanție, însă, până la
soluționarea apelului nu s-a făcut dovada formulării unei astfel de cereri.
Cercetând hotărârea
atacată, prin prisma criticilor formulate și a nulităților de ordine publică
incidente, Curtea de Apel a constatat că nu se evidențiază elemente care să
determine schimbare acesteia pe fondul raportului juridic născut între
reclamant, respectiv moștenitoarea acestuia, și societățile pârâte.
S-a apreciat că în
mod corect instanța de fond a reținut culpa lichidatorului și reaua credință a
cumpărătorului, în condițiile în care la 7 iunie 1999 reclamantul A.I. a
adresat o cerere atât judecătorului-sindic, cât și lichidatorului pârâtei S.C.
A. SA, prin care a precizat în mod expres că există pe rolul Tribunalului Bihor
un proces care are ca obiect parcela cu nr. top. 3206/10 Oradea și că solicită
suspendarea procedurii de vânzare a imobilului respectiv până la soluționarea
acelui litigiu.
Mai mult, prin
declarația dată la termenul din 10 martie 2003, B.D.V. - audiat în calitate de
martor (deși avea calitatea de parte în proces, fiind lichidatorul chematei în
garanție) a arătat că imobilul a fost vândut la licitație publică în anul 1999
în luna noiembrie și, cu ocazia licitației, lichidatorul a discutat cu
reclamantul A.I..
Cercetându-se CF
13887 Oradea, s-a constatat că la 24 iunie 1999 a fost notat litigiul declanșat
de reclamantul A.I., împotriva RAGCL Oradea și Consiliul Local Oradea, iar în
această CF nu exista nicio mențiune privind deschiderea cărții 70771 Oradea, astfel
încât, s-a apreciat că prima instanță în mod corect a considerat că nu este
culpa reclamantului că nu a înscris procesul și în această coală funciară de
care nu avea cunoștință.
Fiind dovedit faptul
că reclamantul a comunicat atât judecătorului-sindic cât și lichidatorului,
faptul că sunt în curs demersuri pentru recuperarea imobilului și că a înscris
în coala funciară procesul, instanța de apel a apreciat a fi lipsită de
relevanță buna credință a terțului subdobânditor cu titlu oneros, întrucât în cauză
sunt aplicabile prevederile art. 38 din Legea nr. 7/1996, cumpărătorul având la
dispoziție o acțiune în răspundere pentru evicțiune împotriva vânzătorului.
Prin înscrierea în
cartea funciară a procesului și prin depunerea înscrisului la dosarul de faliment,
practic, reclamantul a făcut publice demersurile sale, astfel că, achizitoarea
SC M. 94 Import Export SA Oradea, cu minime diligente, putea să ia cunoștință
despre situația reală a imobilului.
Curtea de Apel a
apreciat că este oportun să se disjungă cererea de chemare în garanție față de
raportul juridic principal și să suspende soluționarea acesteia până la
rămânerea irevocabilă a soluției pronunțate de instanță, cu privire la cererea
în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și a actelor
subsecvente, deoarece intervenienta chemată în garanție, fiind o societate
aflată în fază finală a procedurii de lichidare (și culpa neluării măsurilor
necesare opririi procesului de vânzare revenind tuturor celor care au fost
implicați în această procedură), constituie împrejurări ce urmează a fi puse în
discuția părților, dezbatere ce nu devine pertinentă decât în momentul în care
soluția ce vizează raportul juridic principal rămâne irevocabilă.
Față de cele anterior
redate, instanța de apel a respins ca nefondate cele două apeluri, în baza art.
296 C. proc. civ., procedând însă, la disjungerea cererii de chemare în
garanție față de acțiunea principală; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.
274 C. proc. civ., acordându-se cheltuieli de judecată reclamantei intimate.
În termen legal,
împotriva acestei decizii, pârâta SC M. 94 IMPORT EXPORT SA a formulat recurs,
prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a dispus ceea ce
nu s-a cerut, respectiv, fără a se pune în discuția părților și fără a fi fost
solicitată măsura de vreuna dintre ele, s-a disjuns cererea de chemare în
garanție a cărei titulară este recurenta pârâtă, dispunându-se totodată,
suspendarea soluționării acesteia până la rămânerea irevocabilă a soluției din
prezenta cauză; această critică a fost încadrată de recurentă în dispozițiile
art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, se critică
demersurile sugerate recurentei pârâte de instanța de apel pentru luarea unor
măsuri asigurătorii împotriva SC A. SA, aflată într-o fază avansată în
procedura de lichidare, invocându-se și împrejurarea că unul dintre membri
completului de judecată deși s-a mai pronunțat anterior în cauză, a participat
la soluționarea apelului.
Într-un al doilea
motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit
actele juridice deduse judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), ceea ce
reiese din întreaga motivare a deciziei atacate, interpretându-se într-un mod
original depoziția martorului B.V., atât timp cât din conținutul acesteia
reiese într-un mod clar și neechivoc împrejurarea că, la momentul încheierii
contractului de vânzare-cumpărare, recurenta nu a avut cunoștință de
demersurile reclamantului privind redobândirea dreptului asupra imobilului.
Aceste concluzii
eronate au permis instanței de apel confirmarea soluției privind reaua credință
a părților cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu
consecința constatării nulității acestuia.
Pe de altă parte,
abia în etapa anterioară de rejudecare a apelului, reclamantul a depus la dosar
un înscris intitulat notificare adresată lichidatorului societății SC A. SA,
iar nu recurentei; pe de altă parte, întreaga procedură de lichidare a SC A. SA
a fost supravegheată de judecătorul-sindic care a instrumentat dosarul de
lichidare judiciară, ceea ce nu face decât să nască un dubiu cu privire la
existența reală a acelei notificări la momentul la care se pretinde a fi fost
formulată.
În același timp, în
mod greșit s-a dat relevanță sub aspectul relei credințe la momentul
perfectării contractului de vânzare-cumpărare, notării realizate de reclamant
cu privire la litigiul derulat cu statul și soldat cu reîntabularea dreptului
său de proprietate asupra terenului în litigiu, notare despre care recurenta nu
putea avea cunoștință de vreme ce a fost făcută într-o altă carte funciară: CF
13887 Oradea, iar nu în CF 70771 Oradea în care era întabulat dreptul de
proprietate la data contractului de vânzare-cumpărare.
În acest context,
recurenta învederează că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a
principiilor ce guvernează publicitatea imobiliară și consecințele ei, anume,
asigurarea opozabilității
erga omnes
, întrucât, acesta presupune ca
orice persoană interesată să poată lua cunoștință de situația juridică a unui
imobil pe care intenționează să îl achiziționeze, prin simpla lecturare a
cărții funciare a imobilului respectiv, ceea ce, în speță, nu era posibil prin
consultarea cărții funciare nr. 70771 Oradea în care nu era notat niciun
litigiu cu privire la aceste teren.
În fine, recurenta a
mai susținut că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, întrucât buna credință
îl apără pe subdobânditor de sancțiunea nulității contractului de
vânzare-cumpărare.
Intimata reclamantă
A.A. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menținerea
deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.
La fila 25 dosar
recurs, intimata pârâtă SC A. SA a depus note de ședință, prin lichidator -
B.D.V., prin care s-a învederat instanței de recurs că acțiunea reclamantului a
fost formulată cu depășirea termenului legal.
S-a mai arătat că la
data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu recurenta, nu era notat
niciun litigiu în Cartea funciară din care să reiasă intenția reclamantului de
revendicare a terenului, astfel că ambele părți au fost de bună credință la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Totodată, intimata, a
învederat că prin Sentința comercială nr. 1482F din 18 iunie 2009 a
Tribunalului Bihor, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia 169 Com/2010
a Curții de Apel Oradea, s-a dispus încheierea procedurii falimentului, iar în
prezent societatea este radiată din Registrul Comerțului.
Patrimoniul
societății a fost proprietatea AVAS București, în proporție de 54,1%, iar
diferența, aparținea unui număr de 2773 acționari, persoane fizice.
S-a mai arătat de
către lichidatorul SC A. SA că în urma plăților tuturor datoriilor către
creditorii societății, în baza dispoziției judecătorului sindic, suma de 2,5
miliarde lei (ROL) a fost plătită către AVAS, iar o sumă de 700 milioane lei
(ROL), întrucât nu a fost revendicată de acționarii persoane fizice, au fost
plătită către UNPIR, sumă din care recurenta ar putea fi despăgubită.
Având în vedere cele
anterior menționate, dată fiind încheierea procesului de lichidare al intimatei
pârâte cu consecința radierii sale din Registrul Comerțului, Înalta Curte, la
termenul din 12 martie 2010, a dispus scoaterea din cauză a intimatei ca efect
al pierderii capacității sale de folosință, cu consecințe și în planul
dreptului procesual, întrucât încetarea sa ca persoană juridică, atrage și
pierderea calității sale de parte în proces.
Drept urmare, s-a pus
în vedere recurentei, să precizeze dacă menține criticile formulate cu privire
la disjungerea cererii de chemare în garanție precum și să să indice care ar fi
cadrul procesual pentru situația unei soluții în recurs de casare cu trimitere
spre rejudecare, cu referire specială la calitatea pârâtei SC A. SA, avându-se
în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru termenul de
azi, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, recurenta a
învederat că nu renunță la criticile cu privire la cererea de chemare în
garanție și nu a fost în măsură să facă precizări concludente sub celălalt
aspect supus dezbaterii, iar notele de ședință depuse în îndeplinirea acestei
obligații procesuale, reprezintă în fapt reluări ale celor susținute cu titlu
de critici prin motivele de recurs și la imposibilitatea recuperării eventualei
sale creanțe împotriva SC A. SA, privind restituirea prețului achitat în baza
contractului de vânzare-cumpărare, perfectat în procedura lichidării acesteia.
Recursul formulat
urmează a fi respins ca nefondat.
Criticile formulate
de pârâta SC M. Import Export 94 SRL se impun a fi analizate în raport de
situația nou creată în recurs (pierderea capacității procesuale de folosință a
pârâtei SC A. SA) și având în vedere poziția procesuală a recurentei, anume,
prin raportare la drepturile subiective civile a căror protecție o reclamă
aceasta: valabilitatea actului translativ de proprietate cu privire la terenul
în litigiu, respectiv, a contractului de vânzare-cumpărare (art. 45 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001), iar pentru ipoteza confirmării nulității contractului
de vânzare-cumpărare, dreptul la restituirea prețului plătit vânzătoarei SC A.
SA, în procedura lichidării judiciare a acesteia, în considerarea principiului
repunerii părților în situația anterioară –
restitutio in integrum
(iar
nu pe temeiul garanției pentru evicțiune, ce are ca premisă menținerea
contractului de vânzare-cumpărare și deposedarea sa de bun în cererea în
revendicare formulată de reclamant și continuată prin succesoarea sa, soluție
ce nu a fost dispusă în cauză).
Așa cum deja s-a
arătat, intimata pârâtă SC A. SA a fost radiată din Registrul Comerțului ca
urmare a finalizării procedurii insolvenței derulate cu privire la aceasta,
astfel cum reiese din Sentința civilă nr. 1482F din 18 iunie 2008 a
Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia nr. 169R/Com din 18 februarie 2009
a Curții de Apel Oradea (filele 26-28 dosar recurs), situație ce are
semnificația pierderii capacității sale civile de folosință (cu consecințe
identice și în ce privește capacitatea folosință în plan procesual), și, drept
urmare, aceasta nu mai poate fi titulară de drepturi și obligații civile de la
momentul încetării calității sale de subiect de drept.
Ca atare, și
evaluarea majorității criticilor formulate de recurenta pârâtă SC M. 94 Import
Export SRL împotriva sentinței, trebuie să pornească de la această premisă.
Recurenta pârâtă a
formulat și critici prin care invocă neregularități procedurale, ce ar atrage
nulitatea actului sau actelor de procedură viciate, în aplicarea art. 105 alin.
(2) C. proc. civ., anume, împrejurarea că unul dintre membrii completului de
judecată, deși făcuse parte din compunerea instanței ce a pronunțat prima
decizie din apel de desființare cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a
constatării caracterului neîntemeiat al excepției prescripției dreptului la
acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, a participat și la
judecata apelului, finalizat cu pronunțarea deciziei recurate.
Înalta Curte constată
că cele relevate nu sunt de natură a conduce la nulitatea actelor de procedură
la efectuarea cărora a participat respectivul magistrat, întrucât, situația nu
este susceptibilă de încadrare în noțiunea de incompatibilitate, astfel cum ea
este reglementată prin dispozițiile art. 24 C. proc. civ.
Recurenta face, în
același timp referiri (în corelație cu noțiunea de antepronunțare) și la
instituția abținerii de care același magistrat ar fi trebuit să facă uz, în
opinia recurentei, acesta spunându-și deja părerea prin decizia anterioară.
Cererea de abținere
rămâne o chestiune ce ține de aprecierea judecătorului în cauză care se află în
vreuna dintre situațiile de la art. 27 pct. 1-9 C. proc. civ. și se
exteriorizează ca act volitiv propriu acestuia prin formularea ei în condițiile
legii; dacă însă, una dintre părți știe sau apreciază că unul dintre
judecătorii cauzei se află în oricare din ipotezele menționate, ea are la
îndemână formularea cererii de recuzare împotriva acelui membru al completului
de judecată.
Atât cererea de
abținere cât și cea de recuzare pot fi formulate pentru aceleași motive,
deosebirea dintre ele fiind aceea de titular: La recuzare ea aparține părților,
iar abținerea judecătorului sau a celorlalți membri ce intră în constituirea
unei instanțe (procurori, magistrați asistenți, grefieri, mai puțin ipoteza
art. 27 pct. 7 C. proc. civ.), potrivit art. 27 corob. cu art. 36 C. proc.
civ., este exclusiv la îndemâna acestora.
Incompatibilitatea
judecătorului aflat în situația descrisă nu se verifică, întrucât instanța în
judecarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate după desființarea
primei sentințe cu trimitere spre rejudecare (soluție la pronunțarea căreia a
participat și unul dintre membri completului ce a dat soluția în primul apel),
va verifica alte aspecte (excepții, apărări sau aspecte de fond) decât cele
privind excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului
de vânzare-cumpărare, dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual, decizia
fiind confirmată de Înalta Curte în recurs prin Decizia civilă nr. 731 din 26
ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rațiunea
incompatibilității este aceea ca judecătorul care a dat o soluție să nu aibă
posibilitatea în căile de atac de a participa la confirmarea sau cenzurarea
propriei hotărâri; or, constatarea caracterului irevocabil al dezlegării date
într-un ciclu procesual anterior excepției prescripției dreptului la acțiune,
excede acestor rațiuni, de vreme ce reevaluarea aceleiași excepții (singurul
aspect de drept intrat în puterea lucrului judecat după primul ciclu
procesual), nu mai era posibilă.
Oportunitatea
formulării unei cereri de abținere în cazul unui judecător aflat într-o atare
situație, nu este o chestiune care să comporte un aspect de nelegalitate și
care, astfel, să poată fi evaluat de instanța de recurs; în plus, așa cum s-a
menționat, pârâta, aflată în poziția de apelantă în fața curții de apel, nu a
formulat cerere de recuzare care se afla la îndemâna sa, motiv pentru care,
aceste critici urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Referitor la motivul
de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (instanța a
acordat ceea ce nu s-a cerut), sens în care recurenta a indicat măsura
disjungerii cererii de chemare în garanție urmată de suspendarea soluționării
ei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., fără a se supune dezbaterii părților
această măsură, deși este o critică fondată, la acest moment, ea este lipsită
de orice finalitate pentru recurentă ca urmare a radierii pârâtei SC A. SA din
Registrul Comerțului, partea împotriva căreia cererea de chemare în garanție a
fost formulată de pârâta recurentă.
Se impune însă
precizarea că, situația expusă de recurentă nu este susceptibilă de încadrare
în motivul de casare (modificare) descris în art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
(ceea ce presupune raportarea la cererile care, din punct de vedere obiectiv,
constituiau cadrul învestirii instanței: cereri principale, accesorii sau
incidentale), ci, prin formularea unei astfel de critici, se invocă încălcarea
unor norme de procedură și principii ce guvernează derularea procesului civil:
dreptul la apărare, contradictorialitate, etc., astfel că, acest motiv se cere
a fi analizat pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte constată
că acest motiv, deși este fondat, și ar fi apt doar prin el însuși să conducă
la casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor
(la care s-ar fi adăugat și dispozițiile potrivnice, contradictorii ale
dispozitivului – disjungerea unei cereri cu care prima instanță a fost
învestită, în condițiile respingerii ambelor apeluri formulate în cauză, deci,
a confirmării în tot a sentinței apelate, așadar, și cu privire la soluția dată
asupra cererii de chemare în garanție, admisă de prima instanță), împrejurarea
că la acest moment pârâta SC A. SA nu mai are o existență procesuală, soluția
va fi constatarea lipsei de interes a recurentei în susținerea acestei critici
(în precizarea depusă la solicitarea instanței pentru termenul de azi,
recurenta învederând că nu renunță la acest motiv de recurs).
Concluzia se impune
pentru aceea că, premisa recursului – pierderea capacității de folosință a SC
A. SA, parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare, prin lichidator și
care, este singura ce ar fi putut fi obligată la restituirea prețului încasat
pentru terenul la predarea căruia recurenta a fost obligată (judecarea cererii
de chemare în garanție, fiind suspendată de instanța de apel), este un element
iradiant pentru cele mai multe din majoritatea criticilor susținute de
recurentă.
Astfel, recurenta
pârâtă se află în situația de a nu fi avut o creanță certă, lichidă și
exigibilă împotriva debitoarei SC A. SA la momentul declanșării procedurii
insolvenței, nici pe parcursul derulării ei și nici chiar până la finalizarea
acesteia.
Or, litigiul de față,
fiind declanșat din 12 august 2002, iar recurenta SC M. Import Export SRL a
fost chemată în judecată prin extinderea acțiunii reclamantului din 4 noiembrie
2002, nu se poate susține că, până la finalizarea procedurii insolvenței
împotriva SC A. SA, recurenta era lipsită de orice posibilitate legală de
conservare a dreptului său de a obține restituirea prețului, pentru ipoteza
admiterii acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare,
contract încheiat chiar în procedura lichidării judiciare, riscul constatării
nulității contractului atacat, fiind inerent oricărui litigiu cu un atare
obiect.
Înalta Curte constată
că art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
prevede că: „Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de
observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform
documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea
se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de
faliment”, creanța recurentei fiind susceptibilă a se naște în procedura
reorganizării sau de a fi considerată “o creanță născută în procedura de
faliment.”
În consecință, legea
conține dispoziții exprese pentru situațiile în care creanța se naște după
deschiderea procedurii insolvenței sau sunt creanțe născute în procedura de
faliment, caz în care nu operează decăderea titularului de creanță care nu a
depus cererea de admitere a creanței sale în termenele stipulate de lege,
conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Pentru conservarea
vocației la realizarea creanței sale, recurenta era însă ținută să acționeze cu
diligență și să intervină în procedura insolvenței, în condițiile premise de
acest act normativ special, procedură care era în derulare la momentul
introducerii sale în prezentul proces în calitate de pârâtă cu privire la
cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat
chiar în cadrul procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA.
Înalta Curte a
apreciat drept nefondată, pentru soluționarea cauzei în actualul context
procesual, susținerea lichidatorului societății SC A. SA din cuprinsul notelor
de ședință (fila 25 dosar recurs), în sensul că, dată fiind virarea sumei de
2,5 miliarde ROL către AVAS (acționar la debitorul lichidat cu 54,1%) și a
celei de 700 milioane ROL către UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în
Insolvență din România), rămase după plata creanțelor către creditorii debitoarei
lichidate și nereclamate de acționarii persoane fizice, recurenta ar avea de
unde să fie despăgubită.
Susținerea nu va
putea fi primită, întrucât AVAS nu ar putea fi introdusă în cauză, nefiind un
successor universal, cu titlu universal sau cu titlu particular al intimatei
pârâte, pentru a fi posibilă continuarea judecării recursului în contradictoriu
cu aceasta și, consecutiv, a cererii de chemare în garanție, în prezent
suspendată, pentru ipoteza reluării judecății la instanța anterioară.
Cu atât mai puțin
UNPIR nu are o atare calitate, iar depunerea sumei nereclamate de ceilalți
acționari ai SC A. SA, persoane fizice, reprezintă o obligație a lichidatorului
stabilită prin dispozițiile art. 130 din Legea 85/2006 care prevede: “După ce
judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să
facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile
nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptățiți la acestea, vor
fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (4).”
Acest cont prevăzut
de art. 4 alin. (4) din Lege, reprezintă fondul de lichidare din care sunt
efectuate cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr. 85/2006;
cheltuielile trebuie suportate din averea debitorului, potrivit art. 4 alin.
(1), și numai în lipsa unor disponibilități bănești ale acestuia se apelează la
acest fond de lichidare, ale cărui surse de alimentare sunt multiple, cele
prevăzute de art. 4 alin. (6) lit. a)-c) din aceeași lege.
Prin urmare, acest
fond de lichidare nu aparține debitorului și, pe de altă parte, sumele din care
este constituit nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării
silite, prohibiție instituită prin prevederile art. 4 alin. (10) din lege.
Potrivit art. 136 din
același act normativ, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic,
administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt
descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură,
debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați,
astfel că recurenta trebuie să identifice în condițiile legii insolvenței ori a
societăților comerciale (Legea nr. 31/1990) o eventuală soluție pentru a chema
în judecată o persoană fizică sau juridică în raport cu care să aibă o speranță
legitimă de constatare dar și de realizare a creanței sale, observând în aceste
sens și dispozițiile art. 76 alin. (1) din aceeași lege, cu referire la
creditorul decăzut din dreptul de a mai depune cererea de admitere a creanței
sale după expirarea termenului legal.
Astfel, textul
menționat dispune: “El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva
debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai
persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca
debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să
nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri
frauduloase.”;
per a contrario
, dacă decăderea nu a operat (având însă
în vedere și condiția din finalul normei), ulterior închiderii procedurii,
creditorul și-ar putea realiza creanța împotriva asociaților cu răspundere
nelimitată ai persoanei juridice debitoare, dacă astfel de asociați există,
potrivit formei de organizare a debitoarei lichidate.
Înalta Curte va
înlătura ca nefondate și celelalte două motive de recurs susținute de pârâtă:
interpretarea greșită a actelor deduse judecății (art. 304 pct. 8) și aplicarea
greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele formulate în legătură cu
constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.
6119 din 9 noiembrie 1999 la BNP D. și buna sa credință la perfectarea actului.
Pe de o parte,
prevalându-se de ipoteza descrisă de art. 304 pct. 8, recurenta pretinde că actul
dedus judecății și interpretat greșit de instanța de apel, ar fi depoziția
martorului B.D.V., lichidatorul societății A. SA, ceea ce nu se încadrează în
această ipoteză legală, ci critica, în realitate, privește aspecte de
interpretare a materialului probator al cauzei, așadar, de netemeinicie a
deciziei atacate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în recurs.
Pentru a fi
încadrabil în ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acel motiv (pretinsa
interpretare greșită) trebuie să se raporteze la un act juridic civil, în sens
de
negotium
, manifestare de voință în scopul nașterii, modificării sau
stingerii unui raport juridic civil, iar acel act juridic, să constituie însuși
obiectul dedus judecății prin formularea cererii de învestire a instanței.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât aspectele dezvoltate
de recurentă cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, privesc, de asemenea,
aprecierea materialului probator al cauzei, ceea ce nu mai este cenzurabil în
recurs, după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin .U.G.
nr. 138/2000.
Astfel, recurenta
indică semnificația ce trebuia dată de instanța de apel notificării adresate
lichidatorului și depuse de reclamant în rejudecare, concluzia ce se impunea
(reținerea bunei sale credințe) din constatarea notării litigiului declanșat de
reclamant în contradictoriu cu Statul și soldat cu reîntabularea dreptului de
proprietate al acestuia, notare ce a operat în cartea funciară inițială, iar nu
în cea în care terenul era evidențiat după dezmembrare, etc., toate aceste
elemente conturând, din nou, susținerea ipotezei interpretării greșite a
materialului probator al cauzei.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge recursul ca nefondat și va face aplicarea dispozițiilor art.
274 C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată efectuate și dovedite
pentru această fază procesuală, de intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC M. 94 Import-Export SRL Oradea, împotriva
Deciziei civile nr. 121/A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția
civilă mixtă.
Obligă pe
recurenta-pârâtă la 4.062,69 RON cheltuieli de judecată către
intimata-reclamantă A.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - DG