ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 454/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC M.E. SRL a chemat în

judecată pe pârâții B.G. și Primarul municipiului Oradea și a solicitat să se

constate că: imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 24997 Oradea nr. top.

605/2/V a format dreptul de proprietate al numiților R.E., R.M. și L.A.; că

pârâta B.G. nu este îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la restituirea în

natură a imobilului; să se dispună anularea dispoziției nr. 164 din 21

februarie 2002 emisă de Primarul municipiului Oradea, prin care a fost admisă

cererea de restituire în natură a imobilului în favoarea pârâtei persoană

fizică; să se dispună rectificarea de C.F. prin radierea dreptului de

proprietate al pârâtei și restabilirea situației anterioare în favoarea

Statului Român.

În motivarea acțiunii se arată că imobilul

în litigiu este spațiu închiriat de reclamantă. Dispoziția de restituire în

natură este nelegală deoarece imobilul a trecut în proprietatea statului nu de

la autorul pârâtei B.G. ci de la alți trei proprietari de carte funciară. În

drept au fost invocate prevederile Codului civil (art. 105, art. 1199 și art.

1200) și ale Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Bihor, secția civilă,

prin sentința nr. 69 din 3 februarie 2003 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, ca instanță de drept comun.

Judecătoria Oradea, prin sentința

civilă nr. 3368 din 22 mai 2003 și-a declinat la rândul său competența de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Bihor. A fost constatat

conflictul negativ de competență și a fost trimis dosarul Curții de Apel Oradea

pentru a pronunța regulatorul de competență.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 50/P din 8 iulie 2003 a stabilit competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor, secția civilă, cu motivarea că orice

persoană ce invocă un interes, poate ataca dispoziția de restituire emisă de

organele abilitate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin acțiune separată aceeași

reclamantă SC M.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta B.G. și a solicitat

obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 dolari SUA reprezentând 25.000

dolari SUA valoarea investițiilor efectuate la imobil și 15.000 dolari SUA

sporul de valoare comercială adus spațiului.

Pârâta B.G. a formulat cerere

reconvențională și obligarea reclamantei de a plăti chirie pentru spațiul

comercial folosit, precum și obligarea acesteia de a-și ridica din spațiul

comercial restituit în proprietate tot ceea ce este demontabil. Cererea

reconvențională a fost precizată în sensul că solicită să se constate că

reclamanta-pârâtă ocupă imobilul în litigiu, cu destinația de spațiu comercial,

fără titlu legal și în consecință să se dispună evacuarea acesteia din acest

spațiu.

Tribunalul Bihor, secția comercială,

contencios administrativ, prin sentința comercială nr. 868/COM/ din 8 aprilie

2003 a respins excepția necompetenței materiale a instanței; a admis excepția

prematurității; a fost respinsă acțiunea reclamantei-pârâte, precum și cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în reconvențională.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 687/R din 28 octombrie

2003 a admis recursul declarat de reclamanta SC M.E. SRL împotriva sentinței

nr. 868 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor pe care a casat-o și a trimis

cauza pentru judecare la Tribunalul Bihor, secția civilă.

În fața instanței de fond, astfel

stabilită, Tribunalul Bihor, secția civilă, se conexează celor două dosare prin

încheierea nr. 29 martie 2004.

Tribunalul Bihor, secția civilă,

prin sentința nr. 467 din 26 iunie 2006 a respins excepția de necompetență

materială a Tribunalului Bihor, excepția lipsei calității procesuale active și

excepția inadmisibilității. Se respinge cererea formulată de reclamanta SC M.E.

SRL în contradictoriu cu pârâta B.G. și pârâtul Primarul municipiului Oradea.

Se admite cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă și se dispune evacuarea pârâtei-reclamante din

spațiul în litigiu. Se respinge cererea reclamantei-pârâte împotriva

pârâtei-reclamante privind despăgubirile.

Instanța a reținut, pe baza

probatoriului administrat că antecesorul pârâtei B.G. și anume B.C. a deținut

în proprietate cota de ½ din imobil, această cotă fiind preluată de

Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, cealaltă cotă de ½ fiind

preluată prin prescripție de la numiții R.E., R.M. și L.A.. În aceste condiții

dispoziția emisă de Primarul municipiului Oradea (nr. 164 din 21 februarie

2002) este legală.

S-a apreciat că cererea

reconvențională formulată de pârâtă este întemeiată în ce privește evacuarea

din spațiul comercial ocupat de reclamantă, deoarece legea protejează numai pe

chiriași persoane fizice.

În ce privește sporul de valoare

solicitat de reclamantă prin cea de a doua acțiune s-a reținut că Legea nr.

10/2001 are în vedere sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de

locuință.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta-pârâtă SC M.E. SRL.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia civilă nr. 333 din 28 iunie 2007 a admis apelul declarat de

reclamanta pârâtă SC M.E. SRL. A desființat în parte sentința apelată cu

privire la respingerea cererii formulate de reclamantă în dosarul nr. 8955/2003

al Tribunalului Bihor și trimite cauza (acest dosar) spre rejudecare la

instanța competentă, Judecătoria Oradea.

S-a reținut că, în ce privește

calitatea de persoană îndreptățită a pârâtei B.G. și legalitatea dispoziției de

restituire nr. 164/2002 emisă de Primarul municipiului Oradea instanța de fond

a aplicat corect legislația în materie.

Nelegal a fost respinsă cererea

pentru acordarea de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului. Acestea

se cuvin a fi compensate indiferent de destinația imobilului, prin

interpretarea corectă a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 10/2001.

Neprocedând la evaluarea despăgubirilor, instanța nu s-a pronunțat asupra

fondului acestui capăt de cerere, ceea ce impune casarea cu trimitere, conform

art. 292 alin. (1) C. proc. civ., la instanța competentă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs SC M.E. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

După prezentarea unui istoric al

litigiului recurenta susține, în esență, că dispoziția de restituire în natură

emisă de Primarul municipiului Oradea este nelegală deoarece imobilul a trecut

în proprietatea statului nu de la antecesorul pârâtei B.G. ci de la alți trei

proprietari; cota de proprietate se circumscrie altor apartamente decât cel

ocupat de reclamanta-recurentă și folosit drept spațiu comercial; se fac

aprecieri asupra numerotării în diverse epoci a apartamentelor imobilului

pentru a demonstra cele arătate mai sus, precum și la persoanele care au ocupat

în timp spațiile (apartamentele) imobilului; se critică motivarea instanței de

fond și de apel; se apreciază că evacuarea sa din spațiul ce-l ocupă nu putea

fi dispusă deoarece contractul de închiriere este valabil, a făcut investiții

cu bună credință astfel că trebuie să i se recunoască și dreptul de retenție.

Recursul se privește ca nefondat.

Conform art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive

de nelegalitate …. (pct. 9 invocat) când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Examinând acțiunea introductivă de

instanță și motivele de recurs se constată că reclamanta-recurentă nu pretinde

un drept real asupra părții din imobilul aflat în litigiu și doar un eventual

drept de a cumpăra „un spațiu comercial” ce îl folosește, desigur numai dacă o

altă persoană nu dobândește, în condițiile Legii nr. 10/2001, dreptul de

proprietate.

Pârâta din prezenta acțiune, în baza

Legii nr. 10/2001 a obținut, prin dispoziția motivată nr. 164 din 21 februarie

2002 emisă de Primarul municipiului Oradea, dreptul de proprietate asupra

imobilului ce a făcut obiectul notificării. În aceste condiții sunt aplicabile

prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora pârâta își

păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării de către stat a

imobilului în litigiu (folosit de reclamantă).

Calitatea de persoană îndreptățită a

pârâtei B.G. a fost stabilită atât în procedura administrativă cât și în cea

judecătorească, conform Legii nr. 10/2001, pe baza probelor administrate. În

recurs, cale extraordinară de atac, nu sunt admise ca probe decât înscrisuri

noi. Or, recurenta nu a prezentat un asemenea înscris care să combată situația

de fapt stabilită în fața instanței de fond și apel. În recurs nu pot fi

prezentate motive de netemeinicie ci numai de nelegalitate, astfel cum s-a

arătat. Aserțiunile recurentei privind numerotarea apartamentelor imobilelor;

modul de ocupare a lor de către diverse persoane fizice sunt nerelevante față

de documentele depuse chiar de instituția care a dispus restituirea în natură,

către persoana îndreptățită, a părții din imobilul în litigiu.

În ce privește motivul de recurs

privind evacuarea recurentei din spațiul comercial folosit de aceasta, trebuie

observat că recurenta a încheiat un contract de închiriere cu o persoană

juridică dovedită a nu fi proprietar, că aceeași proprietate imobiliară a fost

restituită proprietarului (adică pârâtei) ceea ce îi conferă acesteia un drept

retroactiv de proprietate conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Drept consecință, nici un act

juridic cu privire la proprietatea pârâtei nu îi poate fi opozabil, în afara

acelora special și expres protejate de lege (de exemplu contractele de

închiriere ale persoanelor fizice).

Față de cele ce preced se constată

că hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Problema pretențiilor recurentei

față de pârâta proprietară urmează a se tranșa cu ocazia soluționării

litigiului în pretenții, de către instanța competentă astfel cum a decis Curtea

de Apel Oradea, inclusiv dreptul de retenție solicitat de reclamantă.

Astfel că, urmează ca recursul să

fie respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.E. SRL împotriva deciziei nr. 333 din 28 iunie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2008.