ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul K.A. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16274 din 23

februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia, la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră

calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarațiile

martorilor.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 569 din 26

septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea

hotărârii nr. 16274 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă. Totodată, a dispus

obligarea pârâtei să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în

perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu

data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că probele existente la dosar atestă că reclamantul,

împreună cu familia, s-a refugiat, urmare a persecuțiilor etnice, din

localitatea de domiciliu, în luna noiembrie 1940, reîntoarcerea având loc în

luna mai 1945.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

așa-zisul refugiu a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, din localitatea

Vlaha, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de

domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice. S-a mai susținut că instanța

interpretează legea în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care

ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu, în sensul H.G. nr.

127/2002, fapt care poate conduce la situația în care orice persoană care și-a

schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul granițelor aceluiași

stat, condus de același regim politic, poate să obțină statutul de refugiat, cu

drepturile corespunzătoare acestuia.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Din interpretarea acestor prevederi

rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este,

deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să

își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.

Potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale prin declarații cu martori.

Cele două declarații date în cauză

de F.A. și C.M. nu sunt concludente în soluționarea cauzei, întrucât, deși sunt

date în fața notarului public, nu cuprind suficiente date de identificare a

acestora, cum ar fi, de exemplu, vârsta avută la data când susțin că au

cunoscut faptele și în funcție de care se poate aprecia dacă cele susținute

corespund sau nu, realității.

Astfel, reclamantul susține că

refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate asupra sa și a familiei

sale, de către legionari și jandarmi, iar martorii afirmă că refugiul a fost

urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena ori este de notorietate faptul că după ianuarie 1941, mișcarea legionară a fost

interzisă legal și, ca atare, ea nu a mai activat.

Față de cele ce preced, se constată

că recursul este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentința atacată și a se

respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de K.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 569 din 26 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2006.