ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul K.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16274 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarațiile martorilor. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 569 din 26 septembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 16274 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă.

Totodată, a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că probele existente la dosar atestă că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat, urmare a persecuțiilor etnice, din localitatea de domiciliu, în luna noiembrie 1940, reîntoarcerea având loc în luna mai 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că așa-zisul refugiu a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, din localitatea Vlaha, localitate aflată sub administrația Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice.

S-a mai susținut că instanța interpretează legea în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu, în sensul H.G. nr. 127/2002, fapt care poate conduce la situația în care orice persoană care și-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul granițelor aceluiași stat, condus de același regim politic, poate să obțină statutul de refugiat, cu drepturile corespunzătoare acestuia. Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940. Potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale prin declarații cu martori. Cele două declarații date în cauză de F.A.

și C.M. nu sunt concludente în soluționarea cauzei, întrucât, deși sunt date în fața notarului public, nu cuprind suficiente date de identificare a acestora, cum ar fi, de exemplu, vârsta avută la data când susțin că au cunoscut faptele și în funcție de care se poate aprecia dacă cele susținute corespund sau nu, realității. Astfel, reclamantul susține că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate asupra sa și a familiei sale, de către legionari și jandarmi, iar martorii afirmă că refugiul a fost urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena ori este de notorietate faptul că după ianuarie 1941, mișcarea legionară a fost interzisă legal și, ca atare, ea nu a mai activat.

Față de cele ce preced, se constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentința atacată și a se respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de K.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 569 din 26 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.