Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2006

HOTĂRÂRE
11.04.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta K.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16231 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia, să-i recunoască calitatea de refugiat pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945 și acordarea drepturilor bănești, începând cu data de 1 noiembrie 2004. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că aceasta s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea Vlaha, în Cluj, unde a rămas până la o dată ulterioară lunii martie 1945. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 665 din 19 octombrie 2005, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 16237 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuției etnice. Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Vlaha, în localitatea Cluj, în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 665 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-11
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2006-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 iulie 2005, reclamantul K.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr
ÎCCJ 2006-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2005, reclamanta B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr.
ÎCCJ 2006-10-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 62 din 3 ianuarie 2006, reclamanta C.R. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2006-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2005, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă