ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5267/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 7 martie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16054 din 10 februarie

2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că

în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a

drepturilor legale compensatorii, deși a dovedit că în perioada septembrie 1940

- martie 1945, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, ocupată de

autoritățile hortyste, din cauza persecuțiilor pe criterii etnice.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 310

din 12 mai 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.

Instanța de fond a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

prima instanță a admis acțiunea, fără nici un temei legal, întrucât schimbarea

domiciliului în luna iunie 1940, nu a constituit o modalitate de persecuție

etnică, la acea dată nefiind instaurate în România, regimurile de ocupație

prevăzute în actul normativ reparatoriu.

Critica formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost

completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă

localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat, recurenta susține că

intimatul-reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarația autentică a

martorului L.Ș. rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr.

127/2002 că, împreună cu mama, intimatul a fost nevoit să se refugieze din

localitatea de domiciliu, satul Bedeciu, comuna Mănăstireni, județul Cluj, în

localitatea Mărcești, comuna Râșca, rămasă sub administrația Statului Român, ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației române de către

autoritățile de ocupație, după Dictatul de la Viena.

În ceea ce privește data schimbării

domiciliului în luna iunie 1940, este evident, în raport cu conținutul

declarației, că aceasta este indicată greșit, având în vedere că martorul

prezintă împrejurările istorice care au determinat părăsirea domiciliului și,

care nu puteau avea loc decât ulterior, când s-a instaurat regimul de dominație.

Eroarea este evident neintenționată

și se datorează vârstei înaintate a martorului și distanței mari în timp față

de momentul săvârșirii faptului relatat, așa cum s-a arătat prin înscrisul de

la dosar.

De altfel, după cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, martorului însuși, aflat în aceeași situație cu

intimatul, i-a fost recunoscută calitatea de refugiat și i-au fost acordate

drepturile prevăzute de lege.

În consecință, față de dovezile

existente la dosar și de prevederile Legii nr. 189/2000, invocate mai sus, se

reține că sentința este legală și temeinică, considerent pentru care, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 310 din 12 mai

2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.