ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2007

HOTĂRÂRE
15.01.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin plângerea

formulată la 20 decembrie 2005 și înregistrată la 22 decembrie

2005 la Secția Penală a Curții de Apel Constanța,

petiționara M.E. a solicitat, în temeiul art. 278 C. proc. pen.,

infirmarea rezoluției dată la 16 decembrie 2005 sub nr. 455/II/2/2005,

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și tragerea la răspundere penală a

făptuitoarelor: D.D. și G.M., magistrați judecători la

Tribunalul Constanța și a procurorului Ș.B. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii

petiționara a arătat că rezoluția atacată este

netemeinică și nelegală și a susținut că numita D.D.,

când a soluționat cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 979/2005

al Tribunalului Constanța, i-a vătămat interesele, prin

îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Totodată, a

mai arătat că numita G.M., în calitate de Președinte al

Tribunalului Constanța, a refuzat să-i elibereze înregistrarea audio

și copia notelor grefierului de ședință din același

dosar nr. 979/2005, aflat pe rolul Tribunalului Constanța. Referitor la

intimata, procuror Ș.B. petiționara a susținut că aceasta și-a

îndeplinit, de asemenea defectuos sarcinile de serviciu, atunci când a

instrumentat cauza penală privind pe polițiștii C.G. și V.C.,

vătămându-i astfel grav interesele.

În urma cercetărilor

prealabile efectuate de procurorul V.B. a rezultat că niciunul din

aspectele reclamate de petiționară nu s-au confirmat, astfel că

prin rezoluția nr. 177/P/2005 dată la 25 noiembrie 2005 s-a dispus,

în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. și art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

intimatele D.D., G.M. și Ș.B., constatându-se că în cauză

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu prevăzute de art. 246 C. pen.

Această rezoluție

a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța prin rezoluția 455/II/2/2005 din 16

decembrie 2005.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiționara,

reclamând faptul că intimatele au săvârșit infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât și-au îndeplinit

în mod defectuos atribuțiile de serviciu

Curtea de Apel

Constanța, prin sentința penală nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara M.E. menținând

rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța din 16

decembrie 2005, dată în dosarul penal nr. 455/II/2/2005.

Totodată, prima

instanță a dispus obligarea petiționarei la plata sumei de 20

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că fiind

sesizată cu plângerea formulată de petiționară împotriva

rezoluției atacate, nu s-a putut reține că judecătorul D.D.,

soluționând cauza penală dedusă judecății, a

acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, cu

atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată a fost casată în

soluționarea căii de atac, fără a se constata că

acesta a fost o gravă eroare judiciară, care să atragă

răspunderea penală a magistratului.

S-a mai reținut din

notele grefierului de ședință, aflate în dosarul nr. 177/P/2005,

că nu rezultă că magistratul judecător ar fi avut în timpul

ședinței o atitudine sau un comportament inadecvat față de

petiționară.

De asemenea, s-a mai

apreciat că nici cu privire la magistratul judecător G.M. nu s-a

putut reține că nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun

act, întrucât la dosarul nr. 177/P/2005 nu s-a identificat existența

vreunei cereri pentru eliberarea unei copii a înregistrării audio a

ședinței de judecată din 8 iunie 2005, constatându-se că

susținerile petiționarei nu au fost dovedite cu probe.

În ce privește acuzele

aduse intimatei procuror Ș.B., s-a reținut, de asemenea, că sunt

lipsite de temeiuri și suport probator, întrucât numai după

soluționarea plângerii penale în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., printr-o hotărâre penală definitivă, se poate

stabili dacă procurorul Ș.B. și-a îndeplinit sau nu, în mod

defectuos sarcinile de serviciu.

Fiind nemulțumită de

soluția pronunțată, petiționara, în termen legal, au

declarat recurs arătând că îl va motiva după ce i se va comunica

și copia sentinței penale atacate.

Pe rolul Secției Penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constituit dosarul

nr. 2563/1/2006, fixându-se prim termen de judecată la 27 martie 2006.

Recurenta petiționară s-a

prezentat atât la termenul fixat cât și la termenul din 22 mai 2006,

dată când a solicitat sesizarea Curții Constituționale privind

neconstituționalitatea prevederilor art. 278 și 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte a dispus suspendarea

judecării cauzei până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate, excepție ce a fost respinsă de Curtea

Constituțională prin pronunțarea deciziei nr. 783 din 7

noiembrie 2006.

Cauza a fost repusă pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

fixându-se nou termen la 15 ianuarie 2007, dată când petiționara a

depus la dosar, prin registratură, un memoriu însoțit de un amplu set

de înscrisuri doveditoare și a solicitat, totodată admiterea

recursului astfel cum l-a formulat și motivat.

Examinând recursul declarat de

petiționară, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3),

coroborat cu art. 385

14

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de

actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să

facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului

poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese

legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității

de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei se

constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului

probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea

formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și

temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

față de intimatele D.D., G.M. și Ș.B., constatându-se

că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen.

De asemenea, Înalta Curte

constată că, din examinarea actelor premergătoare, instanța

de fond a reținut corect întreaga situație de fapt potrivit

căreia la data de 8 iunie 2005, cu ocazia pronunțării

sentinței penale nr. 280 de către Tribunalul Constanța în cauza

penală ce a făcut obiectul dosarului nr. 979/2005, intimata, în

calitate de președinte al completului de judecată, a pronunțat o

hotărâre, făcând referire la temeiurile juridice, care au determinat

respingerea plângerii formulată de aceeași petiționară ca

inadmisibilă.

În speță, simpla

împrejurare că soluția dată în litigiul penal dedus

judecății a fost nefavorabil petiționarei, nu este un argument

solid și serios pentru a putea fi luat în seamă și a putea

declanșa cercetarea penală a unui magistrat – judecător, ce a

soluționat plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului penal nr.

979/

2005, formulată de

aceeași petiționară, astfel că se constată că

intimata D.D. nu a făcut altceva decât să slujească actul de

justiție cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Mai mult decât atât, se

constată că nici cu privire la intimatele G.M. și Ș.B. nu

s-au identificat indicii la dosar, din care să rezulte că acestea nu

și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit în mod defectuos

atribuțiile de serviciu, prin care să se fi vătămat

interesele petiționarei, astfel încât corect a fost respinsă de

către prima instanță plângerea formulată de către

petiționara M.E.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara M.E. împotriva sentinței

penale nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța

și va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului.

ÎN

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara M.E. împotriva sentinței penale nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 ianuarie 2007.

Sursă