ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2546/2008

Deliberând asupra

recursului de față;

Reclamanta SC L.C. SRL

BRAȘOV a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C.C.B.P.E. Galați să se

constate că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. 5000102 din 4

aprilie 2000 prin care reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 120.000.000

lei cu o dobândă de 136 % pe an la sold și penalități de 1 % pe zi de

întârziere; să se constate nulitatea absolută, parțială a contractului de

credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 respectiv a clauzei cuprinse la punctul 5

din contractul de credit; să se constate că prin clauza de la punctul 1 teza

finală a contractului de credit respectiv dobânda de 136 % pe an se încalcă

dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru

obligații bănești; să se dispună reducerea dobânzii până la nivelul taxei

oficiale a scontului stabilit de banca Națională a României; să se constate că

până în prezent s-a restituit suma de 291.240.000 lei și că a rămas un debit de

5.000.000 lei.

Tribunalul Brașov,

prin sentința civilă nr. 764 din 27 februarie 2007, a respins acțiunea

reclamantei reținând că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 58/1998

republicată privind activitatea bancară, pârâta este o instituție de credit

căreia nu i se aplică dispozițiile art. 1088 C. civ., privind stabilirea

daunelor interese pentru neexecutare la nivelul dobânzii legale.

Pe de altă parte,

clauza penală este interzisă în contractele de împrumut civil și nu în cele de

creditare bancară.

În ceea ce privește

nivelul dobânzii, stabilit prin contractul de credit bancar, instanța de fond

reține că art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 nu se aplică în cauză, iar art. 10

din aceeași Ordonanță precizează că instituțiile de credit pot percepe dobânzi

ce se stabilesc prin reglementări specifice.

S-a apreciat că

dobânda și penalitățile de întârziere din contractul de credit nr. 5000102/2000

respectă dispozițiile legale în materie iar cauzele de nulitate absolută

invocate de reclamantă nu subzistă.

Și imputarea plății

s-a considerat legală, cu respectarea dispozițiilor art. 1112 C. civ.

În apelul

reclamantei, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 174 din 3 octombrie 2007,

a respins excepția de necompetență materială și apelul reclamantei reținând, în

ceea ce privește excepția, că acțiunea în constatarea nulității absolute

parțiale a contractului de credit este o cerere în materie contractuală,

neevaluabilă în bani, iar pentru capătul accesoriu, în realizare, privind

reducerea dobânzii la nivelul taxei oficiale a scontului, operează o prerogare

legală de competență, potrivit art. 17 C. proc. civ.

Pe fond s-a apreciat

că nu se poate aplica art. 1 din Legea din 20 februarie 1879 deoarece

contractul este unul de credit bancar și nu unul de împrumut civil.

S-a apreciat că nu se

aplică art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 întrucât art. 10 din aceeași

Ordonanță prevede că instituțiile bancare pot percepe dobânzi ce se stabilesc

prin reglementări specifice așa încât nulitatea absolută parțială nu se

susține.

Și imputația plății a

fost apreciată ca legală în raport de dispozițiile art. 1112 C. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Se susține că, în mod

greșit s-a apreciat că nu are aplicabilitate art. 1 din Legea din 20 februarie

1879 care prevede nulitatea absolută a clauzei penale în contractele de

împrumut fără a face deosebire între contractele civile și cele comerciale.

Recurenta mai arată

și că, urmare a aprecierii greșite asupra naturii juridice a clauzei de

penalitate s-a ajuns la o greșită apreciere a legalității imputației plăților.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

În cauză trebuia

aplicat art. 1 din Legea nr. 313/1879 care interzice clauza penală în

contractele de împrumut indiferent dacă acestea sunt civile sau comerciale (de

credit bancar). Cum această interdicție este de ordine publică, rezultă că,

potrivit art. 5 C. civ., părțile nu pot deroga de la ea printr-o convenție și

prin urmare, contravenind legii, o astfel de clauză dintr-un contract este

nulă.

Pentru acest motiv,

urmează a se admite recursul reclamantei, a se modifica decizia atacată, în

sensul că se va admite apelul reclamantei și va fi schimbată, în tot, sentința

de fond.

Se va constata

nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 5000102 din 4 aprilie

2000 în ceea ce privește clauza contractuală de la pct. 5 din contract

referitor la perceperea de penalități de întârziere de 1 % pe zi în caz de

neachitare a ratelor la termenele stabilite.

În ceea ce privește

clauza contractuală de la pct. 1 din contractul de credit referitor la

cuantumul dobânzilor de 136 % pe an și această clauză este nulă parțial.

Astfel, potrivit art.

3 din O.G. nr. 9/2000 aprobată prin Legea 356/2002, în materie comercială

dobânda legală este dobânda de referință a B.N.R.

Depășirea dobânzii de

referință a B.N.R. și stabilirea unei dobânzi de 136 % va fi sancționată cu

reducerea acesteia la nivelul dobânzii de 35 % cât reprezenta dobânda de

referință a BNR în aprilie 2000 când s-a încheiat contractul de împrumut.

În ceea ce privește

celelalte capete de cerere acestea nu pot face obiectul unei acțiunii în

constatare din următoarele motive:

-

contractul

dintre părți există și doar s-a cerut constatarea nulității parțiale a unor

clauze din el;

-

încălcarea

unei norme de drept de către una dintre clauzele contractului are sancțiuni

specifice și nu se poate cere a se constata încălcarea acelei norme ci doar

aplicarea sancțiunii pentru încălcarea normei respective;

-

constatarea

că în prezent reclamanta a achitat o sumă pârâtei și că datorează o altă sumă

acesteia reprezintă fapte și nu drepturi așa cum prevede art. 111 că se pot

constata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC L.C. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 174/ Ap din 3

octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Modifică decizia

atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

civile nr. 764/ C din 27 februarie 2007 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă

în tot.

Constată nulitatea

absolută parțială a contractului de credit nr. 500102 din 4 aprilie 2000 în

ceea ce privește: clauza contractuală cuprinsă la pct. 5 din contract

referitoare la perceperea de penalități de întârziere de 1 % pe zi de către

pârâtă în cazul în care reclamanta nu achită ratele la termenele stabilite și clauza

contractuală cuprinsă la pct. 1 din contract referitoare la cuantumul dobânzii

de 136 % pe an și în consecință: dispune reducerea dobânzii stabilite prin

contract de la 136 % pe an la 35 % pe an.

Respinge cererea

reclamantei privind constatarea că între părți s-a încheiat contractul de

credit identificat, constatarea că prin clauza cuprinsă la pct. 1 teza finală

din contract s-au încălcat dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2000,

constatarea că până în prezent reclamanta a achitat pârâtei suma de 291240000

lei vechi și constatarea că reclamanta datorează pârâtei suma de 5.000.000 lei

vechi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2008.