ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2546/2008

Deliberând asupra recursului de față; Reclamanta SC L.C. SRL BRAȘOV a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C.C.B.P.E. Galați să se constate că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 prin care reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 120.000.000 lei cu o dobândă de 136 % pe an la sold și penalități de 1 % pe zi de întârziere; să se constate nulitatea absolută, parțială a contractului de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 respectiv a clauzei cuprinse la punctul 5 din contractul de credit; să se constate că prin clauza de la punctul 1 teza finală a contractului de credit respectiv dobânda de 136 % pe an se încalcă dispozițiile art. 3 din O.U.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești; să se dispună reducerea dobânzii până la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de banca Națională a României; să se constate că până în prezent s-a restituit suma de 291.240.000 lei și că a rămas un debit de 5.000.000 lei. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 764 din 27 februarie 2007, a respins acțiunea reclamantei reținând că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 republicată privind activitatea bancară, pârâta este o instituție de credit căreia nu i se aplică dispozițiile art. 1088 C. civ., privind stabilirea daunelor interese pentru neexecutare la nivelul dobânzii legale. Pe de altă parte, clauza penală este interzisă în contractele de împrumut civil și nu în cele de creditare bancară.

În ceea ce privește nivelul dobânzii, stabilit prin contractul de credit bancar, instanța de fond reține că art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 nu se aplică în cauză, iar art. 10 din aceeași Ordonanță precizează că instituțiile de credit pot percepe dobânzi ce se stabilesc prin reglementări specifice. S-a apreciat că dobânda și penalitățile de întârziere din contractul de credit nr. 5000102/2000 respectă dispozițiile legale în materie iar cauzele de nulitate absolută invocate de reclamantă nu subzistă. Și imputarea plății s-a considerat legală, cu respectarea dispozițiilor art. 1112 C. civ.

În apelul reclamantei, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 174 din 3 octombrie 2007, a respins excepția de necompetență materială și apelul reclamantei reținând, în ceea ce privește excepția, că acțiunea în constatarea nulității absolute parțiale a contractului de credit este o cerere în materie contractuală, neevaluabilă în bani, iar pentru capătul accesoriu, în realizare, privind reducerea dobânzii la nivelul taxei oficiale a scontului, operează o prerogare legală de competență, potrivit art. 17 C. proc. civ. Pe fond s-a apreciat că nu se poate aplica art. 1 din Legea din 20 februarie 1879 deoarece contractul este unul de credit bancar și nu unul de împrumut civil. S-a apreciat că nu se aplică art. 3 alin. (1) din O.G.

nr. 9/2000 întrucât art. 10 din aceeași Ordonanță prevede că instituțiile bancare pot percepe dobânzi ce se stabilesc prin reglementări specifice așa încât nulitatea absolută parțială nu se susține. Și imputația plății a fost apreciată ca legală în raport de dispozițiile art. 1112 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, în mod greșit s-a apreciat că nu are aplicabilitate art. 1 din Legea din 20 februarie 1879 care prevede nulitatea absolută a clauzei penale în contractele de împrumut fără a face deosebire între contractele civile și cele comerciale. Recurenta mai arată și că, urmare a aprecierii greșite asupra naturii juridice a clauzei de penalitate s-a ajuns la o greșită apreciere a legalității imputației plăților.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: În cauză trebuia aplicat art. 1 din Legea nr. 313/1879 care interzice clauza penală în contractele de împrumut indiferent dacă acestea sunt civile sau comerciale (de credit bancar). Cum această interdicție este de ordine publică, rezultă că, potrivit art. 5 C. civ., părțile nu pot deroga de la ea printr-o convenție și prin urmare, contravenind legii, o astfel de clauză dintr-un contract este nulă. Pentru acest motiv, urmează a se admite recursul reclamantei, a se modifica decizia atacată, în sensul că se va admite apelul reclamantei și va fi schimbată, în tot, sentința de fond. Se va constata nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 5000102 din 4 aprilie 2000 în ceea ce privește clauza contractuală de la pct. 5 din contract referitor la perceperea de penalități de întârziere de 1 % pe zi în caz de neachitare a ratelor la termenele stabilite.

În ceea ce privește clauza contractuală de la pct. 1 din contractul de credit referitor la cuantumul dobânzilor de 136 % pe an și această clauză este nulă parțial. Astfel, potrivit art. 3 din O.G. nr. 9/2000 aprobată prin Legea 356/2002, în materie comercială dobânda legală este dobânda de referință a B.N.R. Depășirea dobânzii de referință a B.N.R. și stabilirea unei dobânzi de 136 % va fi sancționată cu reducerea acesteia la nivelul dobânzii de 35 % cât reprezenta dobânda de referință a BNR în aprilie 2000 când s-a încheiat contractul de împrumut.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere acestea nu pot face obiectul unei acțiunii în constatare din următoarele motive: - contractul dintre părți există și doar s-a cerut constatarea nulității parțiale a unor clauze din el; - încălcarea unei norme de drept de către una dintre clauzele contractului are sancțiuni specifice și nu se poate cere a se constata încălcarea acelei norme ci doar aplicarea sancțiunii pentru încălcarea normei respective; - constatarea că în prezent reclamanta a achitat o sumă pârâtei și că datorează o altă sumă acesteia reprezintă fapte și nu drepturi așa cum prevede art. 111 că se pot constata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 174/ Ap din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 764/ C din 27 februarie 2007 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă în tot. Constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 500102 din 4 aprilie 2000 în ceea ce privește: clauza contractuală cuprinsă la pct. 5 din contract referitoare la perceperea de penalități de întârziere de 1 % pe zi de către pârâtă în cazul în care reclamanta nu achită ratele la termenele stabilite și clauza contractuală cuprinsă la pct. 1 din contract referitoare la cuantumul dobânzii de 136 % pe an și în consecință: dispune reducerea dobânzii stabilite prin contract de la 136 % pe an la 35 % pe an.

Respinge cererea reclamantei privind constatarea că între părți s-a încheiat contractul de credit identificat, constatarea că prin clauza cuprinsă la pct. 1 teza finală din contract s-au încălcat dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2000, constatarea că până în prezent reclamanta a achitat pârâtei suma de 291240000 lei vechi și constatarea că reclamanta datorează pârâtei suma de 5.000.000 lei vechi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.