ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2337/2010

Asupra cererii de revizuire  de față :

Circumstanțele cauzei, anterioare

cererii de revizuire.

Reclamanta

SC I.W. SRL București a chemat în

judecată

S.C.U.S.A.A. Galați

și a solicitat Tribunalului Galați să pronunțe o sentință prin care pârâtul să

fie obligat la plata sumei de 8.480.319.018 lei actualizată cu rata inflației

reprezentând chirie și service conform contractului de închiriere nr. 9745 din

5 iun ie 2002 și contractului de service nr. 9745 din 5 iunie 2002, precum și

la plata dobânzii calculată conform O.G. nr. 9/2000 pentru perioada cuprinsă

între data de 20 iunie 2005 și data plății efective.

Tribunalul Galați, secția comercială,

prin sentința nr. 60 pronunțată la data de 3 februarie 2006, a admis cererea formulată

de reclamantă și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 10.015.436,8572 lei

reprezentând contravaloarea închirierii pachetului informatic H.M. și la plata

dobânzii legale, conform O.G. nr. 9/2000.

Sentința tribunalului Galați a fost

apelată de pârâtul S.C.U.S.A.A. Galați, iar Curtea de Apel Galați, prin decizia

nr. 87/ A din 7 iunie 2006, a desființat sentința și a trimis cauza pentru

rejudecare.

Această decizie, a fost reformată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 3646 din 16

noiembrie 2006 a admis recursul reclamantei

SC I.W. SRL și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași

instanțe apreciind că desființarea sentinței fondului nu se justifică legal în

condițiile în care Curtea avea de analizat criticile aduse soluției pronunțată de

tribunal care a cercetat fondul administrând probele propuse de părțile în

proces. A mai reținut Înalta Curte și obligația instanței de apel de a răspunde

criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe

care o invocă părțile.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov a

pronunțat decizia nr. 178/2007 prin care a respins apelul

S.C.U.S.A.A., a admis în parte cererea

de aderare la apel formulată de reclamanta

SC I.W. SRL București împotriva aceleiași sentințe (nr. 60

din 3 februarie 2006), pe care a completat-o în sensul obligării pârâtei la

plata dobânzii legale de 803.520 Ron care urma să fie calculată și în continuare

până la data plății efective a debitului, restul pretențiile fiind respinse. Prin

aceeași decizie s-au menținut dispozițiile instanței de fond și s-au respins

cheltuielile de judecată.

Decizia nr. 178/ A din 4 octombrie

2007 a Curții de Apel a fost recurată atât de reclamanta SC I.W. SRL București

cât și de pârâtul

S.C.U.S.A.A.

din Galați.

Recursurile au fost soluționate de

Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 2742 din 7 octombrie

2008, a casat decizia nr. 178/ A din 4 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov, și a trimis cauza spre rejudecare apreciind în raport de criticile

formulate de pârâtul S.C.U.S.A.A. Galați că acesta nu este comerciant în sensul

art. 7 C. com., raportate la art. 56 din același cod, astfel că, dobânda

potrivit O.G. nr. 9/2000 trebuia stabilită la nivelul dobânzii de referință

diminuată cu 20 %. A mai reținut Înalta Curte faptul că instanța de apel nu a

observat prevederile art. 56 C. com. și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 care

exceptează situațiile în care legea dispune altfel, o astfel de situație,

regăsindu-se în cauză.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov prin

decizia nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009, a admis în parte apelul S.C.U.S.A.A. și

cererea de aderare la apel formulată de reclamanta

SC I.W. SRL București, a schimbat în

parte sentința nr. 60 din 3 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați și

l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 803.520 lei cu titlu de

pretenții și dobândă legală prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000,

de la data scadenței până la data plății efective a debitului. Restul

dispozițiilor sentinței au fost menținute, iar pârâtul a fost obligat să-i

plătească reclamantei suma de 12.056 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de

judecată. În considerentele deciziei Curtea de Apel a procedat la rejudecarea

apelului în limitele deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție și în consecință păstrând suma principală la care a fost obligat

pârâtul potrivit sentinței nr. 60/2006, a stabilit că dobânda, după criteriile prevăzute

de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, urmează să fie calculată la nivelul de

referință B.N.R. diminuat cu 20 % până la data plății debitului, în procedura

de executare. Celelalte pretenții privind actualizarea debitului cu rata inflației

au fost respinse față de limitele stabilite pentru rejudecare de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia nr. 2742 din 7 octombrie 2008.

Recursul declarat de pârâtul

S.C.U.S.A.A.

Împotriva ultimei decizii (nr. 12/ Ap

din 10 februarie 2009) pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

a declarat recurs pârâtul S.C.U.S.A.A.

Reanalizând criticile care vizau obligarea

la plata dobânzii legale în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr.

9/2000 și de obiectul cauzei, Înalta Curte prin decizia nr. 3135 din 26

noiembrie 2009 a admis recursul și a modificat decizia nr. 12/ Ap din 10

februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în sensul respingerii

capătului de cereri pentru plata dobânzilor ca nefondat.

Înalta Curte a stabilit că părțile au stipulat

prin convenție o sancțiune pentru nerespectarea de către debitor a obligației

de plată. Prin clauza 9.4 părțile contractante au convenit pentru situația

întârzierilor la plată cu mai mult de 60 de zile, având în vedere deprecierea

leului, să se emită o factură de diferență de curs. Solicitarea dobânzii prin

mărirea câtimii obiectului cererii a fost apreciată de Înalta Curte ca fiind în

contradicție cu prevederile contractului citând în acest scop pe lângă cauza

analizată și dispozițiile art. 1082, 1088 și art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Cu această motivare soluția de acordare a dobânzii a fost înlăturată, observând

instanța de recurs și faptul că repararea prejudiciului extrinsec, dincolo de prevederile

contractuale se constituie într-o agravare a răspunderii pentru daune, care nu

poate fi reținută.

Cererea de revizuire îndreptată

împotriva deciziei nr. 3135/2009 a Înaltei Curți.

Reclamanta

SC I.W. SRL a formulat cerere de

revizuire solicitând Înaltei Curți ca în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., să retracteze decizia atacată și să pronunțe o hotărâre prin care

să modifice dispozitivul deciziei nr. 3135 din 26 octombrie 2009, în limitele

obiectului stabilit de recurent.

În argumentarea cererii de revizuire,

autoarea a susținut că nici un moment în cuprinsul cererii de recurs,

S.C.U.S.A.A. nu a contestat

dispozițiile conform cărora este obligată să plătească dobânda legală pentru

debitul restant. Singura problemă ridicată în cererea de recurs a fost cea a cuantumului

lor și a modului de calcul, or, în opinia sa solicitarea calculării dobânzilor

conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 nu poate să ducă decât la

concluzia că S.C.U.S.A.A. a recunoscut în mod implicit că datorează dobânda

legală pentru debitul principal. Înlăturând dobânda legală, a mai susținut

revizuienta, Înalta Curte soluționând recursul s-a pronunțat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut. În opinia revizuientei din simpla analiză a motivelor de

recurs se poate observa că recurentul nu a cerut ceea ce s-a dat, iar decizia nr.

3135/2009 a încălcat principiul disponibilității și prevederile art. 315 C.

proc. civ.

Cererea de revizuire va fi respinsă

pentru următoarele considerente:

Calea de atac extraordinară a revizuirii

a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., potrivit căruia,,Revizuirea unei hotărâri … dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul se poate cere … dacă instanța s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut … ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Condiția explicită cerută de

dispozițiile citate pentru a se solicita revizuirea unei hotărâri pronunțate în

recurs, atunci când evocă fondul, este întrunită în cauză întrucât prin decizia

nr. 3135 din 26 noiembrie 2009, Înalta Curte a admis recursul și a modificat

decizia nr. 12/ Ap din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov în sensul respingerii

cererii pentru plata dobânzii.

În ce privește pct. 2 al art. 322 C.

proc. civ. invocat, Înalta Curte va reține mai întâi faptul că textul

procedural vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății,

respectiv între ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a decis.

Raportarea la această cerință și la

soluția pronunțată, ceea ce sintetic exprimat vizează principiul disponibilității,

duce la concluzia că Înalta Curte avea a se pronunța asupra criticilor privind obiectul

cererii care se regăsește argumentat în recurs la pct. 9 al art. 304, partea

invocând încălcarea legii în legătură cu pretențiile privind „dezdăunarea”, aspecte

pe care le-a dezvoltat citând dispozițiile legale, care în opinia sa au fost

încălcate.

Întrucât dispozițiile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., sunt de strictă interpretare și vizează respectarea principiului

disponibilității, Înalta Curte observă că revizuienta, în realitate, s-a

raportat la temeiurile cererii (așa cum a fost argumentată în recurs) și la

mijloacele de apărare evocate de recurentă, fără ca aceste aspecte să fie de

esența revizuirii întemeiată pe prevederile redate mai sus, și pe baza acestui

raționament revizuienta a ajuns la concluzia că instanța de recurs s-a pronunțat

asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Este evident că în cauză s-a cerut și

dobânda calculată pentru sumele neachitate la scadență, iar instanța de recurs a

rezolvat această cerere pronunțându-se în dispozitiv în raport de ceea ce părțile

au stipulat prin convenție drept criteriu de evaluare al daunelor interese.

Faptul că s-a respins cererea pentru plata dobânzii nu înseamnă că s-a rezolvat

o cerere neformulată sau că „s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

De asemenea, prin soluția pronunțată

în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat legalitatea deciziei

pronunțate de Curtea de Apel astfel că nu se afla în ipoteza art. 315 C. proc.

civ.

Față de cele ce preced, se va reține

că Înalta Curte nu s-a pronunțat extra petita sau plus petita și că, în orice caz,

nu poate fi primit acest motiv, numai pentru simplul fapt că „evocând fondul” în

calea de atac a recursului, Înalta Curte în urma unui examen de legalitate pe o

situație de fapt stabilită dar reconsiderată a ajuns la concluzia că dobânda nu

este datorată. Raționamentul instanței s-a bazat pe prevederile legale privind

daunele, interese pe care le-a raportat la convenția care constituie legea

părților, în limitele motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa

cum de altfel s-a arătat mai sus.

În fine, rațiunea reglementării

instituită prin dispozițiile art. 322 C. proc. civ., a fost aceea de a îndrepta

„erorile de fapt” printr-o cale de retractare dar numai în condițiile strict

prevăzute la pct. 1-9, așa încât sub cuvânt că s-a acordat mai mult decât s-a

cerut sau ce nu s-a cerut nu poate fi utilizat textul de lege pentru a se

reconsidera motivele de recurs atât sub aspectul legalității, cât și al

fundamentului dreptului.

În consecință, întrucât cererea de

revizuire nu întrunește cerințele art. 322 alin. (2) C. proc. civ., va fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenta

SC

I.W. SRL BUCUREȘTI

împotriva

deciziei nr. 3135 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2010.