ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3048 din 23 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta-pârâtă SC I.W. SRL, împotriva pârâtului-reclamant SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA și a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională a pârâtului-reclamant; ca o consecință a admiterii în parte a cererii principale, a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sumele de 165.229,89 lei, cu titlu de chirie, 10.899,35 lei preț service, 67.659,71 lei dobândă calculată până la data de 29 octombrie 2007, precum și dobândă în continuare, calculată asupra sumei de 176.129,24 lei, până la achitarea acesteia, 73.312,30 lei contravaloare aparatură și 9.462,53 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au încheiat la data de 08 august 2002 contractul nr. 28.102, în temeiul căruia reclamanta-pârâtă a transmis pârâtei-reclamante dreptul de folosință asupra programului informatic H.M. cu licență pentru 40 de posturi de lucru, chiria fiind stabilită la suma de 3.300 Euro lunar, la care se adăuga TVA, care urma a fi plătită în 15 zile de la emiterea facturii pentru luna precedentă. A mai constatat că prin actul adițional nr. 15838 din 2003, reclamanta-pârâtă a mai pus la dispoziția pârâtei-reclamante 10 stații de lucru, pentru o chirie de 82,5 Euro lunar, fără TVA, iar ulterior contractul a fost prelungit expres prin actul adițional nr. 3 până la data de 31 decembrie 2004, chiria modificându-se începând cu data de 09 august 2004 la suma de 3.371.115 ROL lunar, fără TVA pentru fiecare post de lucru.

Prin actul adițional nr. 5, începând cu data de 08 septembrie 2005, numărul de posturi de lucru pentru care s-a acordat licența s-a majorat la 57, iar contractul a fost prelungit prin acte adiționale până la 31 decembrie 2006. Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța de fond a constatat că, în temeiul contractului de închiriere nr. 28.102/2002, în perioada mai 2003 - iunie 2006, chiria datorată a fost de 696.960,29 lei, din care pârâta-reclamantă a achitat suma de 531.730,40 lei. Cum contractul este legea părților, potrivit art. 969 C. civ., Tribunalul a obligat pârâta-reclamantă la plata diferenței neachitate, de 165.229,89 lei.

În acest context, a apreciat ca fiind nejustificată cererea reclamantei-pârâte de acordare pentru aceeași perioadă a dobânzii legale pentru întârzierea plății chiriei și a unei sume care să reprezinte contravaloarea devalorizării leului, considerând că ambele pretenții au același izvor, respectiv dezdăunări pentru întârzierea plății. Cum părțile nu au prevăzut în contract o clauză privind actualizarea debitelor în raport de inflație, iar aceasta s-a încadrat în limite previzibile, prima instanță a apreciat că pot fi acordate numai dobânzile legale, al căror cuantum calculat până la data de 29 octombrie 2007, este de 23.222,98 lei. Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că, o dată cu încheierea contractului de închiriere a pachetului informatic H.M., părțile au semnat și contractul de service nr. 28.103 din 8 august 2002 - având ca obiect întreținerea periodică și service-ul operativ pentru sistemul informatic ce utiliza programul.

Valoarea prestațiilor reclamantei pârâte a fost stabilită la suma de 2.700 Euro lunar, la care se adăuga TVA, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la emiterea facturii pentru luna anterioară, clauzele privind termenul de valabilitate fiind similare cu cele cuprinse în contractul de închiriere. Din conținutul raportului de expertiză, Tribunalul a constatat că, în perioada mai 2003 - iunie 2006, contravaloarea service-ului a fost de 251.234,05 lei, din care pârâta-reclamantă a achitat 240.454,7 lei, astfel încât, în temeiul dispozițiilor contractuale, a obligat-o pe aceasta din urmă la plata diferenței neachitate, în sumă de 10.899,35 lei și, în considerarea argumentelor deja expuse, a obligat-o și la plata dobânzii legale de 4.436,73 lei, dar nu și a contravalorii devalorizării monedei.

În ceea ce privește echipamentele hardware, a reținut că între părți s-au încheiat contractele nr. 2347 din 09 decembrie 2002, nr. 16441 din 10 iunie 2003 și nr. 22487 din 08 august 2003, în temeiul cărora reclamanta-pârâtă a transmis gratuit pârâtei-reclamante dreptul de folosință asupra unor servere și stații de lucru destinate utilizării aplicației informatice H.M. Prima instanță a luat act de împrejurarea că, dintre aceste echipamente, pârâta-reclamantă a restituit reclamantei-pârâte doar serverul menționat în procesul-verbal încheiat de părți la data de 11 august 2003, iar valoarea echipamentelor nerestituite este de 73.312,30 lei. Constatând atât că reclamanta-pârâtă este proprietara acestor bunuri, dar și că pârâta-reclamantă și-a exprimat ferm opțiunea de a le păstra, instanța de fond a obligat-o pe cea din urmă la plata valorii actuale a echipamentelor.

Din analiza cererii reconvenționale, prima instanță a constatat că pârâta-reclamantă își invocă propria culpă, respectiv că ea însăși nu a respectat dispozițiile legale privind procedura de încheiere a contractelor. Cum nimănui nu-i este permis să invoce propria culpă pentru a obține efecte juridice care să o exonereze de obligațiile asumate, corelativ unor prestații deja efectuate de cocontractant, Tribunalul a respins cererea reconvențională, fără a mai examina dacă procedura de încheiere a contractelor trebuia să fie cea pentru achizițiile publice și, în caz afirmativ, dacă a fost respectată sau nu. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și prin decizia nr. 276 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC I.W.

SRL BUCUREȘTI, a schimbat în parte sentința comercială atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă și a sumelor de 20.627,71 lei, reprezentând contravaloarea actualizării debitului principal de 176.129,24 lei și 9.986,19 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA; A obligat intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA la plata către apelanta SC I.W. SRL BUCUREȘTI a sumei de 8.171,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că singura critică pe care apelantul – pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova o aduce sentinței atacate vizează modul în care prima instanță a soluționat cererea reconvențională; că nici un contraargument nu a fost formulat în combaterea dispozițiilor de obligare a spitalului la plată - ceea ce face ca, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, acestea să nu mai formeze obiect al examinării; că în motivele de apel ale apelantului-pârât, acesta nu aduce nici o critică, în fapt, considerentelor reținute de prima instanță, vizând invocarea propriei turpitudini a părții, ci reia doar susținerile legate de pretinsa încălcare a procedurii achizițiilor publice; că în mod abuziv apelantul-pârât încearcă să se desprindă dintr-un raport contractual, în condițiile în care partea cocontractantă și-a respectat obligațiile asumate.

Examinând apelul declarat de apelanta-reclamantă Curtea reține că acțiunea acesteia urmărește repararea prejudiciului cauzat de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA prin neîndeplinirea obligației de plată asumată contractual; că greșit prima instanță a respins cererea reclamantei-pârâte de acordare a actualizării sumei datorate, în temeiul contractelor intervenite între părți, motivat de faptul că părțile nu au prevăzut în contract o clauză privind actualizarea debitelor în raport de inflație, dar și că atât actualizarea, cât și dobânda legală au același izvor - dezdăunări pentru întârzierea plății; că nu există nici o justificare, pentru a nu se permite cumulul dobânzii cu actualizarea creanței, cele două instituții având natură juridică diferită; că acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite și că din raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, rezultă că suma reprezentând actualizarea debitului principal este de 20.627,71 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, cu consecința anulării contractului de închiriere nr. 28102 din 8 august 2002 și a contractului de service nr. 28103 din 8 august 2002 pentru cauză ilicită, precum și a actelor adiționale urmare a aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului anterior, precum și exonerării spitalului de la plata sumei de 20627,71 lei reprezentând contravaloarea actualizării debitului principal de 176.129,24 lei cu rata inflației. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut în esență, că la încheierea contractelor au fost nesocotite prevederile O.U.G.

nr. 60/2001 întrucât pentru atribuirea celor două contracte de servicii și a actelor adiționale nu au fost inițiate procedurile legale de achiziție prevăzute de O.U.G. nr. 60/2001, astfel că actelor juridice le lipsește una din condițiile esențiale pentru valabilitate, cauza licită; că societatea pârâtă a reușit să stabilească unilateral prețul prestației, avantaj permis prin nerespectarea de către autoritatea contractantă a prevederilor legale privind achizițiile publice; că nu au fost probate informațiile societății pârâte, potrivit cărora contractele ar fi fost încheiate prin aplicarea procedurii cererii de ofertă și că potrivit art. 13 din O.U.G.

nr. 60/2001, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de ofertă numai în cazul în care valoarea estimată fără TVA a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 40.000 Euro; că valoarea totală a contractelor depășește cu mult pragul impus de 40.000 Euro. Referitor la obligarea spitalului și la plata sumei de 20627 lei reprezentând contravaloarea actualizării debitului de 176.129 lei cu rata inflației s-a arătat că prin cumulul dobânzii legale cu actualizarea sumei, cuprinzând rata inflației s-a creat o situație inadmisibilă, deoarece prejudiciul a fost acoperit prin dobânda legală și că prin acest cumul s-a ajuns la o dublă reparație, la o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.

Intimata SC I.W. SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Analizând cererea reconvențională, se constată că pârâta-reclamantă își invocă propria culpă, respectiv că ea însăși nu a respectat dispozițiile legale privind procedura de încheiere a contractelor conform O.U.G. nr. 60/2001.

În condițiile în care nimănui nu-i este îngăduit să își invoce propria culpă pentru a obține protecția unui drept, instanța de apel a apreciat corect că în mod nelegal pârâtul încearcă să se desprindă dintr-un raport contractual în care partea cocontractantă și-a respectat obligațiile asumate și a efectuat deja prestațiile și a statuat legal că nu se mai impune să se examineze dacă au fost încălcate sau nu dispozițiile privind procedura achizițiilor publice. Și ultima critică este nefondată, instanța de apel aplicând corect dispozițiile art. 1084 C. civ. Natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite. Astfel temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 43 C. com., iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. De asemenea prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Așadar, în mod întemeiat instanța de apel a admis cererea reclamantei privind cumulul dobânzii cu actualizarea, reținând că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.

Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 7514,14 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA împotriva deciziei nr. 276 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-reclamante suma de 7514,14 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.