ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 3048 din 23 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta-pârâtă SC I.W. SRL,

împotriva pârâtului-reclamant SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA și a

respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională a pârâtului-reclamant; ca o

consecință a admiterii în parte a cererii principale, a obligat

pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sumele de 165.229,89 lei, cu

titlu de chirie, 10.899,35 lei preț service, 67.659,71 lei dobândă calculată

până la data de 29 octombrie 2007, precum și dobândă în continuare, calculată

asupra sumei de 176.129,24 lei, până la achitarea acesteia, 73.312,30 lei

contravaloare aparatură și 9.462,53 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile au încheiat la

data de 08 august 2002 contractul nr. 28.102, în temeiul căruia

reclamanta-pârâtă a transmis pârâtei-reclamante dreptul de folosință asupra

programului informatic H.M. cu licență pentru 40 de posturi de lucru, chiria

fiind stabilită la suma de 3.300 Euro lunar, la care se adăuga TVA, care urma a

fi plătită în 15 zile de la emiterea facturii pentru luna precedentă. A mai

constatat că prin actul adițional nr. 15838 din 2003, reclamanta-pârâtă a mai

pus la dispoziția pârâtei-reclamante 10 stații de lucru, pentru o chirie de

82,5 Euro lunar, fără TVA, iar ulterior contractul a fost prelungit expres prin

actul adițional nr. 3 până la data de 31 decembrie 2004, chiria modificându-se

începând cu data de 09 august 2004 la suma de 3.371.115 ROL lunar, fără TVA

pentru fiecare post de lucru. Prin actul adițional nr. 5, începând cu data de

08 septembrie 2005, numărul de posturi de lucru pentru care s-a acordat licența

s-a majorat la 57, iar contractul a fost prelungit prin acte adiționale până la

31 decembrie 2006.

Din

concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța de

fond a constatat că, în temeiul contractului de închiriere nr. 28.102/2002, în

perioada mai 2003 - iunie 2006, chiria datorată a fost de 696.960,29 lei, din

care pârâta-reclamantă a achitat suma de 531.730,40 lei. Cum contractul este

legea părților, potrivit art. 969 C. civ., Tribunalul a obligat

pârâta-reclamantă la plata diferenței neachitate, de 165.229,89 lei. În acest

context, a apreciat ca fiind nejustificată cererea reclamantei-pârâte de

acordare pentru aceeași perioadă a dobânzii legale pentru întârzierea plății

chiriei și a unei sume care să reprezinte contravaloarea devalorizării leului,

considerând că ambele pretenții au același izvor, respectiv dezdăunări pentru

întârzierea plății. Cum părțile nu au prevăzut în contract o clauză privind

actualizarea debitelor în raport de inflație, iar aceasta s-a încadrat în

limite previzibile, prima instanță a apreciat că pot fi acordate numai

dobânzile legale, al căror cuantum calculat până la data de 29 octombrie 2007,

este de 23.222,98 lei.

Pe

de altă parte, instanța de fond a mai reținut că, o dată cu încheierea

contractului de închiriere a pachetului informatic H.M., părțile au semnat și

contractul de service nr. 28.103 din 8 august 2002 - având ca obiect

întreținerea periodică și service-ul operativ pentru sistemul informatic ce

utiliza programul. Valoarea prestațiilor reclamantei pârâte a fost stabilită la

suma de 2.700 Euro lunar, la care se adăuga TVA, plata urmând a se face în

termen de 30 de zile de la emiterea facturii pentru luna anterioară, clauzele

privind termenul de valabilitate fiind similare cu cele cuprinse în contractul

de închiriere.

Din

conținutul raportului de expertiză, Tribunalul a constatat că, în perioada mai

2003 - iunie 2006, contravaloarea service-ului a fost de 251.234,05 lei, din

care pârâta-reclamantă a achitat 240.454,7 lei, astfel încât, în temeiul

dispozițiilor contractuale, a obligat-o pe aceasta din urmă la plata diferenței

neachitate, în sumă de 10.899,35 lei și, în considerarea argumentelor deja

expuse, a obligat-o și la plata dobânzii legale de 4.436,73 lei, dar nu și a

contravalorii devalorizării monedei.

În ceea

ce privește echipamentele hardware, a reținut că între părți s-au încheiat

contractele nr. 2347 din 09 decembrie 2002, nr. 16441 din 10 iunie 2003 și nr. 22487

din 08 august 2003, în temeiul cărora reclamanta-pârâtă a transmis gratuit

pârâtei-reclamante dreptul de folosință asupra unor servere și stații de lucru

destinate utilizării aplicației informatice H.M. Prima instanță a luat act de

împrejurarea că, dintre aceste echipamente, pârâta-reclamantă a restituit

reclamantei-pârâte doar serverul menționat în procesul-verbal încheiat de părți

la data de 11 august 2003, iar valoarea echipamentelor nerestituite este de

73.312,30 lei. Constatând atât că reclamanta-pârâtă este proprietara acestor

bunuri, dar și că pârâta-reclamantă și-a exprimat ferm opțiunea de a le păstra,

instanța de fond a obligat-o pe cea din urmă la plata valorii actuale a

echipamentelor.

Din

analiza cererii reconvenționale, prima instanță a constatat că

pârâta-reclamantă își invocă propria culpă, respectiv că ea însăși nu a

respectat dispozițiile legale privind procedura de încheiere a contractelor.

Cum nimănui nu-i este permis să invoce propria culpă pentru a obține efecte

juridice care să o exonereze de obligațiile asumate, corelativ unor prestații

deja efectuate de cocontractant, Tribunalul a respins cererea reconvențională,

fără a mai examina dacă procedura de încheiere a contractelor trebuia să fie

cea pentru achizițiile publice și, în caz afirmativ, dacă a fost respectată sau

nu.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel ambele părți și prin decizia nr. 276 din 11

iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul

formulat de apelanta SC I.W. SRL BUCUREȘTI, a schimbat în parte sentința

comercială atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă

și a sumelor de 20.627,71 lei, reprezentând contravaloarea actualizării

debitului principal de 176.129,24 lei și 9.986,19 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată în fond.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A

respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE

URGENȚĂ CRAIOVA;

A

obligat intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA la plata către

apelanta SC I.W. SRL BUCUREȘTI a sumei de 8.171,7 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată în apel.

Pentru

a hotărî astfel instanța de apel a reținut că singura critică pe care apelantul

– pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova o aduce sentinței atacate

vizează modul în care prima instanță a soluționat cererea reconvențională; că

nici un contraargument nu a fost formulat în combaterea dispozițiilor de

obligare a spitalului la plată - ceea ce face ca, în considerarea caracterului

devolutiv al apelului, acestea să nu mai formeze obiect al examinării; că în

motivele de apel ale apelantului-pârât, acesta nu aduce nici o critică, în

fapt, considerentelor reținute de prima instanță, vizând invocarea propriei

turpitudini a părții, ci reia doar susținerile legate de pretinsa încălcare a

procedurii achizițiilor publice; că în mod abuziv apelantul-pârât încearcă să

se desprindă dintr-un raport contractual, în condițiile în care partea

cocontractantă și-a respectat obligațiile asumate.

Examinând

apelul declarat de apelanta-reclamantă Curtea reține că acțiunea acesteia

urmărește repararea prejudiciului cauzat de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE

URGENȚĂ CRAIOVA prin neîndeplinirea obligației de plată asumată contractual; că

greșit prima instanță a respins cererea reclamantei-pârâte de acordare a

actualizării sumei datorate, în temeiul contractelor intervenite între părți,

motivat de faptul că părțile nu au prevăzut în contract o clauză privind

actualizarea debitelor în raport de inflație, dar și că atât actualizarea, cât

și dobânda legală au același izvor - dezdăunări pentru întârzierea plății; că

nu există nici o justificare, pentru a nu se permite cumulul dobânzii cu

actualizarea creanței, cele două instituții având natură juridică diferită; că

acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au

temeiuri de drept și scopuri diferite și că din raportul de expertiză efectuat

în fața primei instanțe, rezultă că suma reprezentând actualizarea debitului

principal este de 20.627,71 lei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, cu consecința

anulării contractului de închiriere nr. 28102 din 8 august 2002 și a

contractului de service nr. 28103 din 8 august 2002 pentru cauză ilicită,

precum și a actelor adiționale urmare a aplicării principiului anulării actului

subsecvent ca urmare a anulării actului anterior, precum și exonerării

spitalului de la plata sumei de 20627,71 lei reprezentând contravaloarea

actualizării debitului principal de 176.129,24 lei cu rata inflației.

În

dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut în esență, că la încheierea

contractelor au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr. 60/2001 întrucât pentru

atribuirea celor două contracte de servicii și a actelor adiționale nu au fost

inițiate procedurile legale de achiziție prevăzute de O.U.G. nr. 60/2001,

astfel că actelor juridice le lipsește una din condițiile esențiale pentru

valabilitate, cauza licită; că societatea pârâtă a reușit să stabilească

unilateral prețul prestației, avantaj permis prin nerespectarea de către

autoritatea contractantă a prevederilor legale privind achizițiile publice; că

nu au fost probate informațiile societății pârâte, potrivit cărora contractele

ar fi fost încheiate prin aplicarea procedurii cererii de ofertă și că potrivit

art. 13 din O.U.G. nr. 60/2001, autoritatea contractantă are dreptul de a

aplica procedura de cerere de ofertă numai în cazul în care valoarea estimată

fără TVA a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul

în lei al sumei de 40.000 Euro; că valoarea totală a contractelor depășește cu

mult pragul impus de 40.000 Euro.

Referitor

la obligarea spitalului și la plata sumei de 20627 lei reprezentând

contravaloarea actualizării debitului de 176.129 lei cu rata inflației s-a

arătat că prin cumulul dobânzii legale cu actualizarea sumei, cuprinzând rata

inflației s-a creat o situație inadmisibilă, deoarece prejudiciul a fost

acoperit prin dobânda legală și că prin acest cumul s-a ajuns la o dublă

reparație, la o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.

Intimata

SC I.W. SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Din

examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul declarat de pârâtă.

Analizând

cererea reconvențională, se constată că pârâta-reclamantă își invocă propria

culpă, respectiv că ea însăși nu a respectat dispozițiile legale privind

procedura de încheiere a contractelor conform O.U.G. nr. 60/2001.

În

condițiile în care nimănui nu-i este îngăduit să își invoce propria culpă

pentru a obține protecția unui drept, instanța de apel a apreciat corect că în

mod nelegal pârâtul încearcă să se desprindă dintr-un raport contractual în

care partea cocontractantă și-a respectat obligațiile asumate și a efectuat

deja prestațiile și a statuat legal că nu se mai impune să se examineze dacă au

fost încălcate sau nu dispozițiile privind procedura achizițiilor publice.

Și

ultima critică este nefondată, instanța de apel aplicând corect dispozițiile

art. 1084 C. civ.

Natura

juridică a celor două instituții este diferită.

În

timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata

inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea

dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de

drept și scopuri diferite.

Astfel

temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 43 C.

com., iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării

integrale a pagubei.

De

asemenea prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru

executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin

actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat

de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și

cea a plății efective a sumei datorate.

Așadar,

în mod întemeiat instanța de apel a admis cererea reclamantei privind cumulul

dobânzii cu actualizarea, reținând că actualizarea se constituie într-o

modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda

urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.

Pentru

considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Făcând

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta să

plătească intimatei-reclamante suma de 7514,14 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ

CRAIOVA împotriva deciziei nr. 276 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească

intimatei-reclamante suma de 7514,14 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2010.