ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2989/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1407 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei SC E.F.R. SRL din com. Glina, județul Ilfov, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC F.L.D. SA București, să se constate inopozabilitatea față de ea a contractului de închiriere nr. 1338 din 8 decembrie 2003 încheiat între pârâtă și SC L. SA, în calitate de locatar. Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca nefondată, cererea aceleeași reclamante prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3689,2 euro lunar drept echivalent al lipsei de folosință a imobilului închiriat, începând cu 13 iulie 2005 și până la pronunțarea sentinței.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă prin aceeași sentință, instanța reținând inadmisibilitatea petitelor privind constatarea opozabilității reclamantei a aceluiași contract sau, în subsidiar, a inopozabilității contractului doar cu privire la spațiul cu destinația de birouri, lipsa de interes pentru petitul prin care pârâta-reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de închiriere privind spațiul cu destinația de birouri, precum și netemeinicia petitelor prin care pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la emiterea facturilor pentru sumele cuvenite cu titlu de chirie începând cu octombrie 2005 și obligarea acesteia să asigure folosința imobilului închiriat în schimbul chiriei de 2801,3 dolari S.U.A.

lunar, inclusiv TVA. Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC L. SA a fost disjunsă, dispunându-se totodată repunerea ei pe rol în vederea discutării suspendării judecății în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceasta se afla în procedura insolvenței. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a adjudecat la licitația publică din 13 iunie 2005, organizată în cadrul executării silite a debitoarei SC L. SA, imobilul din Iași, Bd. Metalurgiei, cu destinația de „depozit frigorific și teren aferent”. Pârâta, deținătoarea imobilului, a refuzat eliberarea spațiului, invocând contractul de închiriere nr. 1338 din 8 decembrie 2003 încheiat cu debitoarea SC L. SA, anterior.

Instanța a apreciat însă că reclamanta este ținută să respecte locațiunea pârâtei doar în condițiile în care pârâta ar fi făcut opozabil acest contract de locațiune în condițiile speciale prevăzute de art. 1141 C. civ., cerință neprobată în speță. În consecință, s-a reținut că titlul de folosință al pârâtei a încetat în urma adjudecării și pârâta nu-l mai poate opune noului proprietar. Deși pârâta a folosit imobilul cu acceptul fostului proprietar SC L. SA, instanța a reținut că acest fapt nu a fost de natură a împiedica accesul reclamantei la imobil și folosința spațiului, reclamanta neprobând suferirea vreunui prejudiciu așa încât cererea acesteia de a fi despăgubită a fost apreciată ca nefondată.

Întrucât instanța a considerat încetat contractul de închiriere al pârâtei în urma licitației, în baza art. 1441 C. civ., cererea reconvențională formulată de pârâtă privind obligarea reclamantei de a emite facturi pentru sumele cuvenite cu titlu de chirie și asigurarea folosinței spațiului a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar cererea privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de închiriere nr. 1832 din 13 octombrie 2005 pentru birouri ca lipsită de interes deoarece pârâta deja a părăsit imobilul respectiv. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe pe aspectul respingerii despăgubirilor solicitate a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 585 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 498 alin. (2) C. proc. civ., art. 519 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1441 C. civ., contractul de închiriere nr. 1338 din 8 decembrie 2003, care reprezintă o continuare a celui încheiat anterior la 26 iulie 2001, este opozabil reclamantei întrucât pârâta l-a înscris la O.R.C. așa încât s-au respectat și cerințele prevăzute de art. 1182 C. civ. De asemenea, instanța de apel a reținut că la 1 septembrie 2006, conform procesului-verbal de predare primire, contractul de închiriere dintre pârâtă și SC L. SA a încetat, spațiul fiind predat către SC L. SA care a și emis facturi pentru încasarea chiriei, iar pârâta a achitat acesteia cuvenita chirie.

În consecință, nu s-a reținut săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite constând în folosirea fără drept a spațiului și s-a considerat că nu sunt întrunite cerințele art. 998 – art. 999 C. civ., așa încât cererea de despăgubiri a apelantei s-a apreciat ca nefondată și de către instanța de apel. Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică decizia de apel pentru că s-a pronunțat asupra a aceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra inopozabilității contractului de închiriere invocată la fond, cerere ce nu a format obiectul apelului său, ce viza exclusiv neacordarea despăgubirilor.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanței de apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 295 și 296 C. proc. civ., instanța depășindu-și limitele investirii în această fază procesuală și făcându-i, prin cele analizate, o situație mai grea în propria cale de atac prin reținerea opozabilității contractului de închiriere, opozabilitate – de altfel – reținută cu încălcarea dispozițiilor art. 1441 C. civ. și art. 1182 C. civ. La 19 mai 2009 fostul administrator al pârâtei intimate a învederat Curții că la 29 ianuarie 2009, prin încheierea nr. 7010 s-a dispus radierea societății pârâte urmare lichidării așa încât începând cu 2 februarie 2009, când s-a emis certificatul de radiere ea nu mai are capacitate civilă și nici calitate procesuală pasivă.

Ulterior, acest aspect a fost confirmat și de către recurentă solicitând Curții să dispună în consecință. Recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. În speță, s-a dovedit că după soluționarea apelului intimata pârâtă a fost radiată din Registrul Comerțului la 29 ianuarie 2009, deci înainte de declararea recursului, așa încât nu mai poate sta în proces, nemaiavând capacitate de folosință. În atare situație criticile invocate de recurentă nu se mai impun a fi analizate, recursul urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.F.R. SA București, împotriva deciziei nr. 585 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.