ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2553/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8521 din 19

decembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea

reclamantei R.A. A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea Imobilelor de

Protocol și a Sediilor Autorităților Publice București, împotriva pârâtei

C.N.A.S. București pe care a obligat-o la plata sumei de 58.039.021 lei,

reprezentând chirie calculată pe perioada mai 1999 - mai 2000, plus 27.459.068

lei contravaloare prestări servicii pe perioada aprilie 2000 - mai 2000, la

9.647.564 lei reprezentând utilități pe perioada aprilie 2000 – mai 2000,

29.927.908 lei, reprezentând penalități calculate până la data de 31 martie

2000, plus cheltuieli de judecată în sumă de 8.150.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat la 29 aprilie 1999 contractul

de locațiune și prestări servicii nr. 894 în baza căruia pârâta a beneficiat de

spațiul închiriat, având obligația plății chiriei, prestărilor de servicii și

utilităților la termenele din contract.

Prin decizia civilă nr. 1436 din 3

decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de pârâtă.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că, eronat, apelanta susține că termenul

contractului s-a împlinit la 31 martie 2000 pentru că, prin act adițional,

contractul a fost prelungit și datorează chirie pentru perioada 1 aprilie 2000

– 31 mai 2000, apelanta nu se încadrează în categoria unităților bugetare

scutite de plata chiriei; datorează și utilitățile și penalitățile în conformitate

cu prevederile contractuale – cap. al III-lea, art. 6.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin

invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului și modificarea hotărârii atacate.

Recurenta - pârâtă susține, astfel,

că nu datorează chirie, utilități și prestări servicii pentru perioada 1

aprilie 2000 - 31 mai 2000, deoarece termenul contractului a fost împlinit la

data de 31 martie 2000; consideră că nu datorează penalități de întârziere

pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale întrucât a formulat obiecțiuni;

în fine, mai arată că, în ce privește plata chiriei pe perioada 1 aprilie 1999

– 31 martie 2000, nu îi revine nici o culpă pentru că Ministerul Finanțelor a

refuzat avizarea ordinului de plată pe motiv că plata chiriei către R.A.

A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor

Autorităților Publice, încalcă cerințele privind asigurarea legalității și regularității

în utilizarea fondurilor publice.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

În conformitate cu prevederile cap.

al III-lea, art. 16 din contractul de locațiune și prestări servicii nr. 894

din 29 aprilie 1999 încheiat între părți pe o durată de un an, începând cu 1

aprilie 1999, beneficiarul spațiului, pârâta C.N.A.S., s-a obligat să achite

contravaloarea chiriei, prestațiilor de servicii și utilităților la termenele

și în cuantumul prevăzut în contract.

Acest contract a fost prelungit prin

act adițional până la data de 31 decembrie 2000, începând cu data de 1 aprilie

2000.

Se mai constată și că pârâta -

beneficiară nu se încadrează în anexa nr. 2 a H.G. nr. 313/1992, în care sunt

limitativ enumerate unitățile bugetare exonerate de plata chiriei, aceasta

trebuind să-și achite obligațiile contractuale ca orice alt chiriaș,

împrejurare în care susținerile privind lipsa culpei sale, pentru plata chiriei

pe perioada 1 aprilie 1999 – 31 mai 2000, motivată de refuzul avizului de plată

de către Ministerul Finanțelor nu pot fi primite.

Nici susținerea pârâtei, în sensul

că nu datorează chiria, utilitățile și prestările de servicii pentru perioada 1

aprilie 2000 - 31 mai 2000, nu poate fi primită, valabilitatea contractului

fiind prelungită așa cum s-a arătat mai sus, iar pârâta beneficiind efectiv de

folosința spațiului, serviciile și utilitățile puse la dispoziție de locatorul

– prestator, situație pe care, de altfel, nu a contestat-o.

Totodată, în întâmpinarea depusă la

dosarul de la instanța de fond, a arătat că înțelege să renunțe la obiecțiunile

făcute, referitoare la plata chiriei lunare către R.A. A.P.P.S., sucursala

pentru Administrarea Imobilelor de Protocol și a Sediilor Autorităților

Publice.

Ca atare, în mod corect, locatarul –

beneficiar a fost obligat la plata contravalorii chiriei, serviciilor și

utilităților, precum și a penalităților de întârziere aferente, datorate

potrivit cap. al III-lea art. 6 din contract.

În consecință, reținându-se că

pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată în conformitate cu

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care să conducă la desființarea hotărârii

instanței de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și temeinică și se

va respinge recursul declarat, în cauză, de pârâta C.N.A.S. București, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâta C.N.A.S. București împotriva deciziei nr. 1436 din

3 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.