ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2410/2016

Decizia nr. 2410/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., au chemat în judecată, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul Guvernului României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea în tot a O.U.G. nr. 95/2014, pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în M. Of. nr. 969 din 30 decembrie 2014, cu modificările și completările operate prin O.G. nr. 1/2015 publicată în M. Of. nr. 44 din 19 ianuarie 2015, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 95/2014.

În susținerea excepției au invocat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României potrivit cu care "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

S-a arătat că discriminarea operează atât față de celelalte de categorii de beneficiarii ai Legii nr. 341/2004, răniți, reținuți, urmași, dar în mod deosebit față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, asimilate luptătorilor remarcați, iar în timp ce asupra unora operează neacordarea indemnizației reparatorii în speță pentru luptătorii remarcați în cazul celeilalte categorii nu operează neacordarea indemnizației, ei fiind încă în plata acesteia.

Reclamanții au apreciat că, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, ce au primit indemnizațiile reparatorii conform prevederilor art. 4 alin (4) din Legea nr. 341/2004, disproporționalitatea capătă efecte de ordin distructiv, deoarece aceasta reprezenta pentru aproximativ 45% dintre ei singura sursă de existență, iar în urma neacordării ei sunt condamnați la foame, la suferință, la pierderea locuințelor cu care au garantat împrumuturile la bănci, la suicid și deces.

Au arătat reclamanții că dreptul la proprietate le este încălcat, deși, este protejat și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Stec și alții contra R.U. al Marii Britanii - 06 iulie 05- RTD 2006), unde s-a hotărât că indemnizațiile intră sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului fiind asimilate bunurilor, obiect al dreptului de proprietate.

De asemenea, au menționat reclamanții, că restrângându-se exercițiul drepturilor pentru două dintre categoriile beneficiarilor Legii nr. 341/2004, au fost încălcate prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, ale art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prin aplicarea de reguli diferite la situații similare, comparabile și chiar juridic identice, și principiului protecției așteptărilor legitime.

Au susținut că, prin neacordarea indemnizației reparatorii lunare, adică, un drept câștigat, sunt încălcate și prevederile Constituției României referitoare la condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi. Motivele invocate pentru neacordarea indemnizației lunare reparatorii, reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv, etc nu pot constitui o justificare.

În acest sens, reclamanții au invocat Hotărârea din 1 iulie 1960 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lawless contra Irlandei, potrivit căreia, în cazul instituirii unor măsuri derogatorii, cu caracter excepțional, statul trebuie să acționeze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

S-a invocat, totodată, Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012 publicată în M. Of. 228 din 5 aprilie 2012 prin care Curtea Constituțională a României a constatat că sumele reprezentând indemnizații ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 44, art. 47 și urm. din Constituție, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, înscrisuri.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a apărătorului calificat al părții reclamante, excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului și excepția inadmisibilității cererii de suspendare a O.U.G. nr. 95/2014.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât și suspendarea executării O.U.G. nr. 95/2014 în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din data de 4 iunie 2015, reclamanții au precizat că înțeleg să își modifice cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită să se dispună anularea O.U.G. nr. 95/2014 pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată.

La data de 16 iunie 2015, reclamanții au depus în scris cererea modificatoare și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014 și a Normelor Metodologice de aplicare a actelor administrative aprobate prin H.G. nr. 99/2015.

Prin cererea modificatoare, reclamanții au solicitat anularea O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în M. Of. nr. 969 din 30 decembrie 2014, cu modificările și completările operate prin O.G. nr. 1/2015 publicată în M. Of. nr. 44 din 19 ianuarie 2015, și a Normelor Metodologice de aplicare a acestor acte juridice administrative unilaterale și normative aprobate prin H.G. nr. 99 din 10 februarie 2015. publicată în M.O. nr. 140 din 24 februarie 2015.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014 și a Normelor Metodologice de aplicare a actelor administrative aprobate prin H.G. nr. 99 din 10 februarie 2015, reclamanții au reiterat motivele invocate în cadrul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, formulată inițial.

La termenul de judecată din data de 4 iunie 2015, Curtea a respins excepția nulității cererii pentru netimbrare și excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, invocate de către pârât.

La termenul de judecată din data de 8 iulie 2015, Curtea a respins, ca urmare a depunerii cererii modificatoare în scris, excepția nulității acesteia, invocată din oficiu.

De asemenea, la același termen, Curtea a invocat excepția inadmisibilității cererii de anulare a O.U.G. nr. 95/2014.

La termenul de judecată din data de 8 iulie 2015, reclamanții au solicitat suspendarea executării Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, modificate și completate prin H.G. nr. 99/2015.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2.054 din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014 și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, modificate și completate prin H.G. nr. 99/2015, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J.

Recursul

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 1/2015 și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, modificate și completate prin H.G. nr. 99/2015, s-a solicitat admiterea recursului și, în temeiul art. 29 și 30 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale coroborat cu prevederile art. 488 și urm. C. proc. civ., să fie sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, O.U.G. nr. 1/2015 și a H.G. nr. 99/2015.

S-a considerat că măsura respingerii acestei cereri este abuzivă, nelegală și nemotivată.

În acest sens, s-a susținut că reclamanții nu au solicitat ca o instanță să constate neconstituționalitatea unui act, în condițiile în care acest atribut revine exclusive Curții Constituționale, astfel cum a susținut instanța de fond în motivarea soluției de respingere a cererii ca inadmisibilă.

S-a apreciat că, asimilarea de către prima instanță a cererii formulate de reclamanți în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu o cerere principală întemeiată pe art. 1 - 8 din Legea nr. 554/2004, republicată, considerând-o astfel inadmisibilă și respingând-o fără a o trimite Curții Constituționale reprezintă, în condițiile art. 488 C. proc. civ. un veritabil motiv de admitere a prezentului recurs, întrucât hotărârea este dată cu încălcarea competenței unei alte instanțe, în cazul de față cea constituțională, și a fost data cu încălcarea normelor de drept material.

S-a mai considerat că motivarea în sensul că o soluție de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ar încălca principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în sensul că instanța nu poate intra peste atributul legislativului este nelegală și neîntemeiată, întrucât O.U.G. nu este o lege, ci un act administrativ normativ provizoriu, ce produce efecte juridice până la aprobarea ei prin lege, iar motivele de nelegalitate sunt supus controlului judiciar.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 29 și 30 din Legea nr. 47/1992, republicată, organizarea și funcționarea Curții Constituționale coroborat cu prevederile art. 488 și urm. C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin Rezoluția Completului de judecată învestit cu soluționarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a stabilit termen pentru soluționarea recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 1/2015 și a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, modificate și completate prin H.G. nr. 99/2015 la data de 20 septembrie 2016.

Considerentele și soluția instanței de recurs asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Verificând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. soluția pronunțată de către prima instanță, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În raport de dispozițiile legale expuse, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

Pe de o parte, astfel cum a arătat prima instanță, obiect al sesizării nu poate fi decât o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, astfel că Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, modificate și completate prin H.G. nr. 99/2015, nu se circumscriu acestor acte.

De asemenea, o altă condiție care nu este îndeplinită în cauză, este aceea că textele de lege a căror neconstituționalitate se solicită a se constata să aibă o legătură în concret cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, după cum a subliniat și Curtea de Apel, pe de o parte, existența unui posibilități directe de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 constituie concretizarea în plan legislativ a principiului consacrat de art. 126 alin. (6) din Constituția României, însă prezentul demers nu urmează această procedură, ci vizează suspendarea, în temeiul art. 14 din aceeași lege și, respectiv, anularea chiar a O.U.G. care face și obiectul excepției de neconstituționalitate.

Instanța, fără a antama fondul recursului, amintește jurisprudența Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006, publicată în M. Of. nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 764 din 31 octombrie 2006, publicată în M. Of. nr. 8 din 5 ianuarie 2007, Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în M. Of. nr. 74 din 31 ianuarie 2007, Decizia nr. 66 din 25 ianuarie 2007, publicată în M. Of. nr. 114 din 15 februarie 2007, Decizia nr. 174 din 6 martie 2007, publicată în M. Of. nr. 257 din 17 aprilie 2007, Decizia nr. 342 din 3 aprilie 2007, publicată în M. Of. nr. 308 din 9 mai 2007, a statuat că legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Având în vedere considerentele expuse, soluția primei instanțe apare în concordanță cu jurisprudența amintită.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că hotărârea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. împotriva Sentinței nr. 2.054 din 15 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Dispune continuarea procedurii de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N