ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 764/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 977/2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita - Direcția de Control Fiscal Harghita, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța, în principal, să dispună anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, prin care a fost suspendată contestația formulată, ca nelegală și netemeinică și să constate că procesul-verbal nr. 588 din 2 iulie 2004, întocmit de inspectorii din cadrul Direcției de Control Fiscal Harghita, nu este un act administrativ fiscal și nici titlu de creanță, iar în subsidiar, să anuleze parțial decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, de suspendare a soluționării contestației pentru sumele înscrise în procesul-verbal și care nu sunt consecința faptelor cu care au fost sesizate organele de urmărire penală, sume ce sunt enumerate în cuprinsul acțiunii, în total 6.765.810.946 lei.

S-a solicitat și suspendarea executării procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, cu privire la suma de 6.765.810.946 lei, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la sumele înscrise în procesul-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală, să se constate că nu poate fi emisă decizia de impunere, decât după soluționarea cu caracter definitiv a cauzei penale și să suspende executarea acestui proces-verbal cu privire la suma de 1.541.881.612 lei reprezentând sumele reținute în sarcina societății și care fac obiectul urmăririi penale. În motivarea acțiunii, reclamanta precizează că în perioada 20 aprilie 2004 - 5 iulie 2004, inspectorii fiscali ce au efectuat inspecția fiscală, au constatat obligații suplimentare ale societății în sumă totală de 8.533.213.636 lei, reprezentând impozit pe profit reținut suplimentar, T.V.A.

reținută suplimentar și accize reținute suplimentar, dobânzi și penalități aferente, toate acestea fiind consemnate în procesul-verbal cu nr. 588 din 5 iulie 2004. Pentru o parte din faptele reținute în procesul-verbal, Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita a sesizat Inspectoratul de Poliție al județului Harghita, prejudiciul produs fiind în sumă de 1.541.881.612 lei, la care se adaugă dobânzi, în sumă de 172.990.836 lei și penalități, în sumă de 52.530.242 lei. La data de 20 septembrie 2004, pârâta a emis decizia cu nr. 285, prin care, soluționând contestația referitoare la suma totală contestată, de 8.533.213.636 lei, a dispus suspendarea soluționării cauzei, potrivit art. 183 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., în cauză existând indiciile săvârșirii unor infracțiuni. Reclamanta susține în motivare că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 183 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., pentru sumele înscrise în procesul-verbal, care nu sunt consecința faptelor pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală, pârâta trebuind să soluționeze contestația, prin admitere în totalitate ori în parte sau prin respingerea acesteia, suspendarea caracterizând numai suma de 1.541.881.612 lei și obligațiile accesorii acesteia. Întrucât sumele reprezentând obligații suplimentare înscrise în procesul-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, sunt obiectul deciziei nr. 1 din 16 iulie 2004, de luare de măsuri asigurătorii de către Administrația Finanțelor Publice din Miercurea Ciuc, în temeiul art. 125 C. proc.

fisc., reclamanta consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru ca instanța să dispună suspendarea executării, prevenindu-se producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei. Se mai precizează că în ceea ce privește natura juridică a procesului-verbal, acesta nu întrunește condițiile noțiunii de act administrativ fiscal, potrivit art. 41 C. proc. fisc., pentru că el nu se regăsește între documentele asimilate deciziilor de impunere, prin acesta nefiind stabilite sau modificate obligații fiscale, el neavând nici caracteristicile unui titlu de creanță.

S-au administrat probatorii cu acte și în urma analizării acestora, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1277 din 28 iunie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 588 din 2 iulie 2004. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în perioada 20 aprilie 2004 - 5 iulie 2004, inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Controlului Financiar Mureș și din cadrul Direcției Controlului Fiscal Harghita, au efectuat o inspecție fiscală generală, constatând o datorie în sarcina societății, de 8.553.213.636 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite suplimentar, în acest sens încheind procesul-verbal de control nr. 4773 din 6 iulie 2004, în care sunt menționate defalcat sumele cu care societatea a diminuat baza de impozitare la calculul impozitului pe profit.

Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestație, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, sub nr. 342006 din 14 septembrie 2004, prin care a contestat întreaga sumă stabilită în sarcina sa, contestația împreună cu dosarul, fiind înaintată către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul art. 178 C. proc. fisc. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita - Direcția Controlului Fiscal, cu adresa nr. 4788 din 6 iulie 2004, a sesizat Inspectoratul de Poliție al județului Harghita - Serviciul de investigare a fraudelor fiscale Miercurea Ciuc, pentru faptul că societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 1 iunie 2003 - 31 octombrie 2003, T.V.A.

deductibilă, prin înregistrarea unor facturi fiscale emise de SC N.I. SA Miercurea Ciuc, care nu sunt probate de operațiuni reale, majorând, astfel, T.V.A. deductibilă societății, cu 1.239.047.160 lei, sumă de care a beneficiat până în luna decembrie, când a efectuat operațiunea de stornare, în cauză existând indiciile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată și a art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată. În actul de sesizare al organelor de poliție s-a mai reținut și faptul că în perioada ianuarie - februarie 2004, societatea verificată a înregistrat în contabilitate facturi fiscale emise de SC H.P. SRL Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în sumă totală de 27.981.325.861 lei, T.V.A.

în sumă de 4.467.606.600 lei, fără să probeze legal operațiunile efectuate și faptul că tranzacția a avut la bază operațiuni reale, beneficiind, totodată, de T.V.A. deductibilă cuprinsă în totalul T.V.A. deductibilă din lunile respective, luni în care a înregistrat T.V.A. adăugată de rambursat, datorată în primul rând acestor tranzacții. Primul capăt de cerere privind anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, a fost apreciat de instanța de fond, ca neîntemeiat, suspendarea soluționării cauzei pentru întreaga sumă contestată de organele de control financiar, fiind legală și pronunțată în concordanță cu dispozițiile art. 183 C. proc.

fisc., care lasă la latitudinea organului de control, posibilitatea de a suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când sunt sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Cercetarea penală nu poate fi limitată la aspectele arătate în sesizare, ea putând fi extinsă și la alte fapte sau persoane, și în plus, față de administratorul societății s-a început urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Celelalte capete de cerere referitoare la constatarea faptului că procesul-verbal nu este act administrativ fiscal și nici titlu de creanță, și cele privind anularea obligațiilor suplimentare privind impozitul pe profit, T.V.A., accize și suspendarea procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, până la pronunțarea pe fond a instanței, curtea de apel le-a considerat inadmisibile, operând excepția de prematuritate, atâta timp, cât organul de soluționare a contestației nu s-a pronunțat pe fondul acesteia, ci a dispus suspendarea soluționării contestației, până la finalizarea cercetărilor penale printr-o hotărâre penală definitivă. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că instanța de fond a dat o interpretare greșită art. 183 alin. (1) lit. c) C. proc.

fisc., articol în baza căruia Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita își motivează soluția de suspendare a cauzei referitoare la suma totală de 8.533.213.636 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. Chiar dacă organele de control au sesizat organele de urmărire penală, suspendarea soluționării cauzei nu era obligatorie, iar în situația în care aprecia că totuși se impune suspendarea, aceasta trebuia să vizeze numai suma de 1.541.881.612 lei, pentru care s-a făcut sesizarea penală, și nu întreaga sumă.

Criticile recurentei se referă și la faptul că instanța de fond, în mod eronat nu a constatat că procesul-verbal nu este act administrativ fiscal și deci, pe baza acestuia nu se pot stabili obligații fiscale în sarcina contribuabilului, rezultatul inspecției fiscale putând fi concretizat numai prin emiterea unei decizii de impunere, care în cazul sesizării penale trebuie emisă numai după soluționarea cu caracter definitiv a cauzei penale. Greșită este considerată și reținerea instanței prin care a constatat că nu se impune suspendarea executării procesului-verbal de control sus amintit. Recurenta a încadrat motivele de recurs formulate, în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, decizie a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, s-a soluționat contestația depusă de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 4773 din 6 iulie 2004, întocmit de organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Mureș și ale Direcției Controlului Fiscal Harghita, contestația vizând suma totală de 8.553.213.638 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit de plată și accize de plată, la care s-au calculat dobânzi aferente și penalități de întârziere aferente.

Întrucât actul de control contestat a fost transmis de către inspectorii fiscali, organelor de urmărire și cercetare penală, constatând că există indiciile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată și art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin procesul-verbal nr. 4773 din 6 iulie 2004 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite existând o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei dedusă judecății, organul de soluționare a contestației a decis suspendarea soluționării cauzei referitoare la întreaga sumă contestată, de 8.553.213.636 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 183 C. proc. fisc., conform cărora organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat organele în drept, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs de către reclamanta-recurentă, hotărârea luată de organul ce a efectuat controlul, este legală, chiar dacă măsura suspendării nu este obligatorie și este lăsată la latitudinea acestuia, deoarece potrivit și celor reținute în sentința atacată, cercetarea penală nu se poate limita numai la aspectele cuprinse în sesizare și care vizează prejudiciul de 1.541.881.612 lei, ea putând fi extinsă pentru alte fapte sau alte persoane, la dosar existând dovezi că împotriva administratorului societății reclamante s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) și (5) C. pen. Este cert, deci, că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei, înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, așa încât nu poate opera nici disjungerea și soluționarea contestației pe fondul ei, pentru suma ce nu a făcut obiectul sesizării penale, așa cum pretinde recurenta.

De reținut faptul că prin soluția dată, organul administrativ competent a soluționa contestația nu a soluționat fondul cauzei, nepronunțându-se asupra faptului dacă sumele reținute în sarcina reclamantei-recurente, prin procesul-verbal contestat, sunt datorate sau nu, deci dacă procesul-verbal de control este legal sau nu. Societatea reclamantă contestă procesul-verbal de control, nerecunoscându-i legalitatea și nici calitatea de act administrativ și fiscal, motivat de faptul că potrivit art. 106 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, rezultatul inspecției trebuie consemnat într-un raport scris, care dacă se modifică baza de impunere, va sta la baza deciziei de impunere.

Se consideră, însă, că, creanța bugetară datorată trebuie concretizată printr-o decizie de impunere, și nu prin însăși procesul-verbal de control care este actul de control și care nu este nici titlu de creanță. Asupra acestui aspect, cât și asupra celorlalte capete de cerere subsidiare referitoare la anularea obligațiilor suplimentare privind impozitul pe profit, T.V.A., accize, „corect a stabilit instanța de fond că este prematur a se pronunța, atâta vreme, cât contestația nu a fost soluționată pe fondul ei, pentru a se vedea care este soarta acestui proces-verbal contestat”. Pe de altă parte, instanța nici nu are căderea a se pronunța asupra acestor aspecte, pentru că ar exista riscul influențării organului administrativ în pronunțarea unei anumite soluții.

Cât privește suspendarea executării procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, cu privire la cele două sume: 6.765.810.946 lei, respectiv 1.541.881.612 lei, iarăși este de observat că prima instanță a dat o rezolvare corectă, față de prevederile Codului de procedură fiscală, conform cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda executarea actului administrativ atacat, până la soluționarea contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului. Concluzia este că această cerere trebuia formulată în prealabil organului de soluționare a contestației. Nu subzistă, așadar, nici unul din motivele de recurs invocate, hotărârea primei instanțe cuprinzând motivele pe care se sprijină și fiind legală interpretarea dată legii, aplicabilă de către instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SRL Miercurea Ciuc împotriva sentinței civile nr. 1277 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.