ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1943/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 mai 2005, SC H.M. SA Miercurea Ciuc a solicitat obligarea pârâtei Agenția

Națională de Administrare Fiscală, să emită actul administrativ fiscal,

constând într-o decizie de admitere a contestației administrative, astfel cum a

fost formulată și înregistrată sub nr. 2890 din 10 februarie 2005 și în

consecință, obligarea organului fiscal competent, la restituirea sumei de

3.854.837.608 lei, plătită de reclamantă, fără să existe un titlu de creanță,

în vederea evitării executării silite.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei, la plata sumei de 416.322.462 lei, reprezentând dobânzi,

începând cu 12 noiembrie 2004, precum și la plata de daune morale, în sumă fixă

de 385.483.761 lei, reprezentând 10%, calculată asupra sumei de 3.854.837.608

lei, sumă cerută spre restituire.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Agenția Națională de Administrare Fiscală refuză nejustificat a

răspunde în termen legal, contestației sale administrative (plângere prealabilă,

în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004), înregistrată la Direcția Generală a

Finanțelor Publice Harghita, organ care, potrivit art. 176 C. proc. fisc., era

obligat să transmită contestația, la Agenția Națională de Administrare Fiscală,

spre competentă soluționare.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1071 din

2 iunie 2005, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât,

reținând, pe de o parte, că în cauză se aplică norma specială, respectiv art. 178

C. proc. fisc., referitoare la stabilirea competenței materiale, în raport cu

suma contestată. Cum în cauză, cuantumul acesteia este sub 5 miliarde de lei,

competența de soluționare a contestației administrative revine - reține

instanța de fond, Direcției Generale a Finanțelor Publice Harghita, iar

competența materială și teritorială de verificare a soluției date de

autoritatea fiscală teritorială, revine Tribunalului Harghita, secția de

contencios administrativ.

Pe de altă parte, curtea de apel a

reținut că pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitate

procesuală activă, întrucât nu are competența, potrivit legii, să soluționeze

contestația reclamantei și să emită decizie, nefiind un organ ierarhic superior,

în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În baza considerentelor mai sus

arătate și a dispozițiilor art. 158 și 159 C. proc. civ., competența de

soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Harghita, secția

de contencios administrativ.

Prin decizia nr. 4600 din 28

septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, a respins recursul declarat de SC H.M. SA Miercurea Ciuc

împotriva sentinței nr. 1071 din 2 iunie 2005, ca nefondat, reținând, în

esență, că în cauză sunt aplicabile normele speciale, respectiv dispozițiilor art.

174 pct. 2 și art. 178 C. proc. fisc.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare, SC H.M. SA Miercurea Ciuc, invocând dispozițiile art. 318

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor sale, contestatoarea

susține că instanța de recurs a apreciat greșit motivele de recurs, iar decizia

adoptată este rezultatul unei greșeli de interpretare a normelor legale în

materie. Recurenta mai susține și că instanța de recurs a omis să cerceteze

toate motivele de modificare invocate de recurentă și astfel, decizia atacată

este dată fără respectarea prevederilor legale, impunându-se anularea acesteia.

Greșeala instanței de recurs, în

opinia contestatoarei, provine din considerarea cererii sale introduse la Direcția

Generală a Finanțelor Publice Harghita, ca o contestație împotriva unui titlu

de creanță, în cazul căreia se aplică plafonul de 5 miliarde lei, la stabilirea

competenței, deși această cerere nu era o contestație împotriva unui titlu de

creanță, ci o cerere introdusă în baza dispozițiilor art. 112 C. proc. fisc.,

respectiv o cerere de restituire a sumei de 3,8 miliarde lei plătită fără

existența unui titlu de creanță, cerere la care Direcția Generală a Finanțelor

Publice Harghita nu a răspuns, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală,

ca organ ierarhic superior, nu a emis actul administrativ fiscal.

Prealabil analizării pe fond a

contestației în anulare, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., urmează

a se analiza excepțiile invocate, respectiv tardivitatea și inadmisibilitatea

contestației.

Cu privire la excepția tardivității

formulării contestației în anulare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la

termenul de 15 zile, întrucât, chiar dacă hotărârea atacată este irevocabilă și

nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, nu există certitudinea

datei la care contestatorul a luat cunoștință de decizia atacată. Faptul că

acesta a fost prezent la dezbaterile din 28 septembrie 2005, nu constituie

dovada prezenței acestuia și la pronunțarea deciziei, câtă vreme nu s-a făcut o

astfel de mențiune în hotărâre.

Prin urmare, sunt aplicabile în

cauză dispozițiile art. 319 alin. (2) teza ultimă, potrivit cărora contestația

în anulare este formulată în termenul de un an de la data când hotărârea a

rămas irevocabilă.

Cu privire la excepția

inadmisibilității contestației în anulare, pe motiv că aceasta nu evocă fondul,

Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi primită, reținând, în esență,

că această condiție reprezintă condiția minimă de admisibilitate în cazul

revizuirii prevăzute de art. 322 C. proc. civ., iar nu a cererii formulate în baza

art. 318 din același cod.

Prin urmare, respingând cele două

excepții, Înalta Curte urmează a examina contestația în anulare din perspectiva

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., contestația în anulare, ca o cale de atac extraordinară de

retractare, poate fi exercitată asupra hotărârilor instanțelor de recurs,

atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așadar, prima ipoteză are în vedere

erori materiale evidente, esențiale, în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului, pe această cale neputând a fi valorificate greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale.

Prin urmare, legiuitorul nu a

urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă

părților, calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar

fi fost greșit interpretat, aceasta ar constitui o greșeală de judecată, or, pe

calea contestației în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat,

eventuale greșeli de judecată.

Referitor la pretinsa omisiune a

cercetării tuturor motivelor de modificare invocate în recurs, Înalta Curte

constată, pe de o parte, că societatea nu a arătat în concret care motive au

fost omise.

Pe de altă parte, se constată că

instanța de recurs a avut în vedere toate motivele de recurs. De altfel,

omisiunea cercetării unui motiv de casare nu există în situația în care

instanța de recurs a analizat grupat criticile și susținerile formulate de

recurent, mai ales când acestea nu sunt corect, legal și logic structurate.

Prin urmare, constatându-se că nici

unul din motivele contestației în anulare nu pot fi primite, se va respinge

cererea formulată, în baza dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC H.M. SA Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 4600 din 28

septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2006.