ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2015

Decizia nr. 2522/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, constatarea refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de soluționare favorabilă a cererii de restituire impozit înregistrată de reclamantă în 06 iunie 2013, refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de emitere a actelor administrativ fiscale prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, iar, în subsidiar, împotriva refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de soluționare conform dispozițiilor art. 211 și urm. C. proc. fisc. a contestației administrative înregistrată de reclamantă în 29 iulie 2013, solicitând instanței să dispună:

- restituirea către SC A. SA a sumei de 7.517.800 RON, reprezentând impozit achitat în trecut, peste valoarea reală a sarcinilor fiscale și

- plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a banilor, egală cu dobânda în cuantumul prevăzut de art. 120 C. proc. fisc., aplicată asupra sumei nerestituite, de la data la care ar fi trebuit soluționată favorabil cererea de restituire (45 de zile de la data depunerii) și până la data plății efective.

În subsidiar, dacă se va respinge capetele 1-3 de cerere, indiferent de motiv, a solicitat obligarea pârâtelor la soluționarea contestației administrative conform dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 475 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect „refuz soluționare cerere”, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că sentința atacată prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se arată că în raport de obiectul cauzei respectiv contestarea refuzului nejustificat al intimatei de a soluționa cererea de restituire a sumei de 7.517.800 RON, instanța de fond în mod nelegal prin aplicarea dispozițiilor art. 34 C. fisc. și a art. 116 C. proc. civ. a apreciat că nu au operat compensările din oficiu (de drept) invocate de urgență și că dreptul recurentei la restituirea sumei solicitate era prescris la data cererii de restituire 06 iunie 2013.

Recurentul-reclamant arată că în mod greșit și nelegal prima instanță a apreciat ca legal refuzul intimatei de a soluționa cererea de restituire, refuz exprimat prin adresa din 02 iulie 2013 pe două considerente primul viza prescripția dreptului de a cere restituirea și al doilea cererea de restituire este lipsită de obiect în raport de un dosar aflat pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție care are ca obiect aceeași situație juridică.

Cu privire la prescripția dreptului de a cere restituirea creanței se arată că nu sunt îndeplinite condițiile deoarece dreptul reclamantei de a cere restituirea creanței fiscale s-a născut dreptul la restituirea sumelor achitate indirect prin compensare cu titlu de impozit anticipat.

Conform art. 135 C. proc. civ. termenul de prescripție al dreptului de a cere restituirea acestei sume a început să curgă de la data de 01 ianuarie 2010, anul următor depunerii declarației - 15 aprilie 2004 și în consecință reclamanta apreciază că acesta urmează să se împlinească la 31 decembrie 2014, nefiind prescris dreptul la data formulării cererii 06 iunie 2013.

În ceea ce privește compensarea invocată de reclamantă se arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 34 C. fisc. în ceea ce privește existența compensării care nu a fost recunoscută a fi operat de drept în lipsa depunerii la dosar a unor note de compensare.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată depunându-se acte în soluționarea recursului.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 19 februarie 2015 recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În termenul de amânare a pronunțării ambele părți au depus concluzii scrise.

Analizând recurs declarat, în raport de motivele invocate Curtea apreciază pentru următoarele considerente că acesta este fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește aprecierea legalității soluționării cererii de restituire impozit înregistrat la 06 iunie 2013.

Curtea apreciază că soluția recurată, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei-recurente, în ceea ce privește cererea formulată în subsidiar având ca obiect refuzul nejustificat de a soluționa administrativ pe fond cererea de restituire, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 135 C. proc. fisc. în ceea ce privește aplicarea ca prescrisă a cererii de restituire în faza administrativă de soluționare.

Curtea apreciază că în mod nelegal prin soluția recurată, prima instanță a confirmat soluția administrativă de soluționare a cererii de restituire, comunicată prin adresa din 02 iulie 2013 prin care cererea reclamantei-recurentei a fost apreciată în mod greșit ca prescrisă și ca lipsită de obiect în raport de soluția unui dosar având ca obiect sentința civilă nr. 318 din 23 ianuarie 2013 aflat în recurs.

În raport de situația de fapt și de susținerile părților, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire, pe fond în faza administrativă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 deoarece atât prin adresa din 02 iulie 2013, cât și prin răspunsul la contestația prin adresa din 20 august 2013, autoritatea pârâtă nu a soluționat pe fond cererea de restituire a sumei de 7.517.800 RON invocând prescripția dreptului și lipsa de obiect a cererii.

Curtea apreciază că ambele apărări invocate în faza administrativă sunt greșite și nelegale, recurenta-reclamantă având dreptul de a-i fi analizată pe fond cererea de restituire care nu i-a fost respinsă printr-o decizie pe fond, motivată în fapt și în drept în raport de dispozițiile art. 211 C. proc. fisc. și ale Ordinului nr. 1899/2014.

Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 135 C. proc. fisc. în cauză prescripția dreptului de a cere restituirea sumei a început să curgă de la data de 01 ianuarie 2010, astfel încât la data cererii de restituire din prezenta cauză - 06 iunie 2013, termenul de 5 ani nu era împlinit.

Problema existenței sale nu a compensării sumei reprezintă o chestiune de fond care nu a fost analizată pe fond în faza administrativă de soluționare, Curtea apreciind că evidențierea acestei creanțe, corectă sau nu a fost menționată și în raportul de inspecției fiscală din 23 august 2011.

Prin acțiunea reclamantei recurente astfel cum a fost formulată, în ceea ce privește cererea subsidiară, s-a solicitat obligarea soluționării contestației administrative având ca obiect cererea de restituire impozit înregistrată în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON, Curtea apreciind că această cerere subsidiară este fondată deoarece cererea de restituire nu a fost analizată pe fond, în sensul atât al legalității dreptului, cât și al temeiniciei (cuantumului) acestui drept în condițiile în care fiecare din părți au poziții contrare privind aplicarea dispozițiilor art. 34 C. fisc. și a art. 116 C. proc. fisc.

În ceea ce privește aprecierea din adresa contestată din 02 iulie 2013 în sensul că cererea de restituire este lipsită de obiect, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținută lipsa de obiect a cererii de restituire.

Prin sentința civilă nr. 318 din 23 ianuarie 2013 acțiunea reclamantei, ca obiect mai complex, decât în prezenta cauză, acțiunea a fost soluționată pe excepția prescrierii cererii în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 nedefinitivă și care nu poate fi opusă, ca autoritate de lucru judecat, în prezenta cauză pentru a se putea susține că prezenta cerere de restituire formulată în 2013 a rămas sau este lipsită de obiect. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele depuse de părți nu rezultă analizarea pe fond a cererii de restituire, atât în adresa din 10 noiembrie 2011, cât și din adresa din 02 iulie 2013 fiind apreciată ca prescris dreptul de a cere restituirea, în raport de situația litigioasă a compensării unor creanțe din anii 2007-2008.

Pentru motivele expuse, Curtea apreciază că în cauză adresa din 02 iulie 2013 și răspunsul din 20 august 2013 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pe motiv că în mod greșit cererea de restituire nu a fost analizată pe fond fiind apreciază greșit ca fiind prescrisă sau lipsită de obiect.

Curtea urmează a aprecia ca întemeiată acțiunea reclamantei-recurente, pe cererea subsidiară formulată urmând a se constata refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire și a obliga intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluționeze pe fond cererea de restituire impozit înregistrat în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON.

Celelalte capete de cerere vizând ca obiect recunoașterea acestui drept și obligarea la restituirea acestei sume plus dobânda aferentă prin hotărâre judecătorească, apar ca prematur formulate și urmează a fi respinse ca atare în condițiile în care autoritatea administrativă competentă nu s-a pronunțat pe fondul cererii de restituire, atât pe legalitatea cât și temeinicia (cuantumului) sumei solicitate, printr-o decizie motivată conform art. 211-215 C. proc. fisc.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată și în consecință va constata refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire și va obliga intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluționeze pe fond cererea de restituire impozit înregistrat în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON.

Va respinge celelalte capete de cerere ca prematur formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 475 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, pe cale de consecință, constată refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire și obligă intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluționeze pe fond cererea de restituire impozit înregistrată în 06 iunie 2013, vizând suma de 7.517.800 RON.

Respinge celelalte capete de cerere, ca prematur formulate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2015.