ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC I. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 4, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.227.878 RON, reprezentând despăgubirile suferite ca urmare a nerespectării de către pârâtă a dreptului reclamantei, conferit de lege, de a beneficia de acordarea ajutorului de stat în cuantum de 1.240.855 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 549 din 03 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, i-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de scutirea la plata obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.850 RON, că pârâta a calculat în mod nelegal dobânzi de întârziere în cuantum de 718.057 RON, raportat la suma de 1.240.855 RON, și că suma de 1.227.878 RON, solicitată cu titlu de despăgubiri, este compusă din suma de 718.057 RON, încasată nelegal și suma de 509.820 RON, daune interese. Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 117 și urm. C. proc.

fisc., instituie o procedură prealabilă obligatorie de urmat, înainte de exercitarea acțiunii în contencios administrativ la instanța competentă. Prin încheierea din data de 17 decembrie 2010, instanța a respins excepția inadmisibilității, cu motivarea consemnată în acea încheiere și care face parte integrantă din hotărâre. La termenul de judecată din 18 martie 2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări, arătând că SC I. SA a efectuat o plată nedatorată către pârâtă, compusă din: suma de 1.240.855 RON, reprezentând debit principal și suma de 718.057 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, însă conform deciziei nr. 549 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curți, aceasta ar fi trebuit să fie scutită la plata sumei de 1.240.855 RON și, pe cale de consecință, nici suma de 718.057 RON, accesorie debitului principal, nu ar fi trebuit plătită.

A învederat reclamanta că a achitat sumele respective la data de 13 august 2008, în conformitate cu art. 124 C. proc. fisc., rezultând astfel că este îndreptățită la despăgubiri în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sumă de 718.057 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere încasate nelegal, precum și a dobânzii de întârziere de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în restituirea sumelor de 1.240.855 RON și 718.057 RON în perioada 13 august 2008-28 iulie 2010, dobânzi care se vor calcula până la data plății. Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual Prin sentința nr. 7092 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, urmare a deciziei civile nr. 549 din 03 februarie 2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești pârâta a emis nota de restituire din 09 iunie 2010, pentru suma de 1.128.096 RON, precum și nota de compensare din 10 iunie 2010, pentru suma de 38.757 RON. Despăgubirile solicitate de reclamantă izvorăsc din creanțe fiscale, în cauză fiind incidente dispozițiile legii speciale în materie fiscală, respectiv O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenul legal.

Pentru restituirea unei sume achitată la bugetul statului există o procedură specială prevăzută de dispozițiile art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, instanța reținând că dobânda se acordă numai în condițiile restituirii sumei cu depășirea termenului legal, și numai la cererea expresă a contribuabilului și a constatat că reclamanta, anterior introducerii acțiunii la instanță, nu a formulat nici o cerere pentru acordarea de dobânzi, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată, neexistând temei legal pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă.

Prin decizia nr. 3290 din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SA București împotriva sentinței nr. 7092 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. În esență, instanța de recurs a reținut că încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 17 decembrie 2010, conform art. 268 alin. (3) C. proc. civ., lega judecătorul fondului, care nu mai putea reveni asupra soluției adoptate; încheierea interlocutorie putea fi atacată odată cu fondul, pe calea recursului, de către partea nemulțumită.

Cu toate acestea, prin hotărârea pronunțată după administrarea probelor (între care și o expertiză contabilă), deși aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată, Curtea de Apel și-a motivat soluția nu pe o analiză a fondului raportului de drept fiscal dedus judecății, ci pe considerente legate de nerespectarea procedurii administrative prevăzute în art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, neregularitate a învestiri instanței care ar fi putut atrage inadmisibilitatea acțiunii. Procedând în acest mod, judecătorul fondului a contrazis soluția adoptată prin încheierea interlocutorie și a ignorat obiectul acțiunii, constând în repararea prejudiciului provocat printr-un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, reținut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, soluționând acțiunea fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecarea, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 7141/2/2010*. Pârâta a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Hotărârea Curții de Apel pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual În rejudecare, în fond după casare, prin sentința nr. 4158 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC I. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București; - a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 704.356 RON reprezentând dobânzi și penalități încasate de pârâtă și suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc., precum și sumă de 2558,8 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri s-a născut la data pronunțării deciziei nr. 549 din 3 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 3405/2/2008, prin care a fost obligată pârâta să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de scutire la plata obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.855 RON și la efectuarea operațiunilor administrative necesare acordării acestor scutiri.

Prima instanță a reținut că pentru calculul sumelor restante și încadrarea în prevederile Legii 230/2004 reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice sector 4 emiterea certificatului fiscal care să ateste sumele datorate, certificat care a fost emis din 15 septembrie 2004. La data de 11 august 2008, a fost emis de către pârâtă certificatul conținând sumele datorate la acea data, inclusiv suma de care ar fi trebuit să fie scutită la plată reclamanta, conform dispozițiilor legale aplicabile. Pentru perioada de timp scursă între emiterea celor doua certificate Administrației Finanțelor Publice sector 4 a calculat dobânzi de întârziere pentru suma de 1.240.855 RON. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că reclamanta SC I. SA beneficiază de acordarea ajutorului de stat în limita prevăzută de H.G.

nr. 2089/2004, aceasta figurând la poziția 28 cu un plafon al obligațiilor fiscale restante pentru care se acordă scutiri la plată în valoare de 1.240.855 RON, suma de 718.057 RON fiind nelegal calculată și încasată de pârâtă. În urma administrării în cauză a expertizei contabile, suma calculată de expert la obiectivul 1 privind valoarea dobânzilor și penalităților de întârziere percepute de pârâtă pentru suma de 1.240.855 RON a reieșit ca fiind în cuantum de 704.356 RON. Așadar, conform calculelor expertului, valoarea de 718.057 RON a devenit valoarea de 704.356 RON, reprezentând dobânzi și penalități încasate nelegal de pârâtă pentru suma de 1.240.855 RON. La obiectivul nr. 2 al expertizei a fost stabilită suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc. pentru încasarea nejustificată de către pârâtă a sumelor de 1.240.855 RON și de 704.356 RON, calculate în perioada de timp scursă între 13 august 2008 - data plății sumei de 1.240.855 RON de către SC I. SA. Recursurile declarate de părți Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a sectorului 4 București, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, singurul argument prezentat de instanța de fond, existent în considerentele hotărârii ce a condus la soluția adoptată a fost bazat pe concluziile expertizei efectuate în cauză.

Mai arată recurenta-pârâtă că hotărârea prezentată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Deși a invederat instanței că societatea reclamantă se află în administrarea fiscală a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, începând cu data de 01 ianuarie 2011, în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a sumelor indicate în dispozitiv. În ceea ce privește fondul cauzei, față de dispozițiile art. 117 C. proc. fisc. și dispozițiile Ordinului M.F.P.

nr. 1898/2004 și având în vedere că pentru restituirea unei sume achitate la bugetul statului exista o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, iar dobânda se acordă numai în condițiile restituirii sumei, cu depășirea termenului legal și numai la cererea expresă a contribuabilului, în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea, neexistând temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate de intimata-reclamantă. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de reclamanta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia nr. 549 din 03 februarie 2010, Înalta Curte, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SA București împotriva sentinței nr. 1554 din 08 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta A.N.A.F. să-i recunoască societății reclamante dreptul de a beneficia de scutire de la plata obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.855 RON și să efectueze operațiunile administrative necesare acordării scutirii.

Ulterior, prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea autorității fiscale la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului nejustificat de recunoaștere a dreptului de a beneficia de ajutorul de stat, constând în scutirea de la plata obligațiilor fiscale restante, refuz sancționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia irevocabilă menționată mai sus. Soluția de admitere a acțiunii și de obligare a recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei reprezentând dobânzi și penalități încasate de pârâtă, precum și a sumei reprezentând dobânzi de întârziere conform art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc., este împărtășită și de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, cu o singură nuanțare, constând în preluarea eronată de către judecătorul fondului a cuantumului sumei reprezentată de dobânzile de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., din cuprinsul raportului de expertiză. Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligației de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, iar potrivit alin. (7), nivelul dobânzii este de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, la data de 13 august 2008, SC I. SA a plătit obligațiile fiscale ce rezultau din certificatul din 11 august 2008 emis de Administrația Finanțelor Publice sector 4, efectuând o plată nedatorată constând în 1.240.855 RON (sumă în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 549/2010 a stabilit că avea dreptul de a beneficia de scutire) și 718.057 RON, accesorii aferente acestei sume. La data de 28 iulie 2010 suma de 1.240.855 RON a fost restituită reclamantei, fără însă a-i fi restituită și cea reprezentând accesoriile calculate pentru perioada 15 septembrie 2004 - 11 august 2008. Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul G.N., dobânzile calculate conform dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc., pentru suma de 1.240.855 RON și pentru suma de 704.356 RON (accesoriile aferente sumei de 1.240.855 RON) pentru perioada cuprinsă între 13 august 2008 (data plății sumei de 1.240.855 RON de către intimata-reclamantă) și 28 iulie 2010 (data restituirii sumei de 1.240.855 RON de către pârâtă) este de 1.390.826 RON. Deși raționamentul primei instanțe este unul corect, împărtășit de instanța de control judiciar, din analiza raportului de expertiză contabilă reiese că în cuprinsul dispozitivului sentinței recurate, una dintre sume a fost preluată în mod eronat. Astfel, suma reprezentând dobânzi calculate în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru nerestituirea sumelor de 704.356 RON și 1.240.855 RON este de 1.390.826 RON și nu de 1.945.211 RON, cum eronat s-a menționat.

Înalta Curte nu poate reține critica recurentei-pârâte ce vizează nemotivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond. Jurisprudența C.E.D.O. este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă formulate de părți pentru a le aprecia pertinența. Din considerentele sentinței atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat în mod efectiv susținerile și apărările invocate de părți în raport și de decizia de casare nr. 3290 din 13 martie 2013 și, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

În aceste condiții, ceea ce legiuitorul a numit motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, se regăsesc în considerentele sentinței recurate, iar împrejurarea că judecătorul fondului și-a fundamentat soluția și pe concluziile raportului de expertiză contabilă, validând algoritmul de calcul al sumelor cuvenite reclamantei cu titlu de dobânzi nu înseamnă că hotărârea este nelegală, întrucât se întemeiază pe lucrarea de expertiză contabilă. În consecință, în raport de cele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica sentința atacată numai în ceea ce privește suma la care Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București a fost obligată să o plătească reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc.

fisc., respectiv suma de 1.390.826 RON (conform raportului de expertiză contabilă), în loc de 1.945.211 RON, cum eronat menționase judecătorul fondului. Vor fi menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a sectorului 4 București împotriva sentinței nr. 4158 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București să plătească reclamantei SC I. SA București suma de 1.390.826 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. Menține în rest sentința. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2014.