ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura

derulată în prima instanță

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, reclamanta SC I. SA București a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 4, obligarea pârâtei la

plata sumei de 1.227.878 RON, reprezentând despăgubirile suferite ca urmare a nerespectării

de către pârâtă a dreptului reclamantei, conferit de lege, de a beneficia de acordarea

ajutorului de stat în cuantum de 1.240.855 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia nr. 549 din 03 februarie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, i-a fost recunoscut dreptul de a beneficia

de scutirea la plata obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.850 RON,

că pârâta a calculat în mod nelegal dobânzi de întârziere în cuantum de 718.057

RON, raportat la suma de 1.240.855 RON, și că suma de 1.227.878 RON, solicitată

cu titlu de despăgubiri, este compusă din suma de 718.057 RON, încasată nelegal

și suma de 509.820 RON, daune interese.

Pârâta a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 117 și urm. C. proc.

fisc., instituie o procedură prealabilă obligatorie de urmat, înainte de exercitarea

acțiunii în contencios administrativ la instanța competentă.

Prin încheierea din data

de 17 decembrie 2010, instanța a respins excepția inadmisibilității, cu motivarea

consemnată în acea încheiere și care face parte integrantă din hotărâre.

La termenul de judecată

din 18 martie 2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări, arătând că

SC I. SA a efectuat o plată nedatorată către pârâtă, compusă din: suma de 1.240.855

RON, reprezentând debit principal și suma de 718.057 RON, reprezentând dobânzi și

penalități de întârziere, însă conform deciziei nr. 549 din 03 februarie 2010 a

Înaltei Curți, aceasta ar fi trebuit să fie scutită la plata sumei de 1.240.855

RON și, pe cale de consecință, nici suma de 718.057 RON, accesorie debitului principal,

nu ar fi trebuit plătită.

A învederat reclamanta

că a achitat sumele respective la data de 13 august 2008, în conformitate cu

art. 124 C. proc. fisc., rezultând astfel că este îndreptățită la despăgubiri în

condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sumă de 718.057 RON, reprezentând

dobânzi și penalități de întârziere încasate nelegal, precum și a dobânzii de întârziere

de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în restituirea sumelor de 1.240.855

RON și 718.057 RON în perioada 13 august 2008-28 iulie 2010, dobânzi care se vor

calcula până la data plății.

Hotărârile pronunțate

în primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 7092

din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, urmare a deciziei civile nr. 549 din 03

februarie 2010, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

punerii în executare a hotărârii judecătorești pârâta a emis nota de restituire

din 09 iunie 2010, pentru suma de 1.128.096 RON, precum și nota de compensare din

10 iunie 2010, pentru suma de 38.757 RON.

Despăgubirile solicitate

de reclamantă izvorăsc din creanțe fiscale, în cauză fiind incidente dispozițiile

legii speciale în materie fiscală, respectiv O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

și Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și rambursare

a sumelor de la buget și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru

sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenul legal.

Pentru restituirea unei

sume achitată la bugetul statului există o procedură specială prevăzută de dispozițiile

art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004,

instanța reținând că dobânda se acordă numai în condițiile restituirii sumei cu

depășirea termenului legal, și numai la cererea expresă a contribuabilului și a

constatat că reclamanta, anterior introducerii acțiunii la instanță, nu a formulat

nici o cerere pentru acordarea de dobânzi, motiv pentru care a respins acțiunea

ca neîntemeiată, neexistând temei legal pentru acordarea despăgubirilor solicitate

de reclamantă.

Prin decizia nr. 3290

din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SA București împotriva sentinței

nr. 7092 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleași instanțe.

În esență, instanța de

recurs a reținut că încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 17

decembrie 2010, conform art. 268 alin. (3) C. proc. civ., lega judecătorul fondului,

care nu mai putea reveni asupra soluției adoptate; încheierea interlocutorie putea

fi atacată odată cu fondul, pe calea recursului, de către partea nemulțumită.

Cu toate acestea, prin

hotărârea pronunțată după administrarea probelor (între care și o expertiză contabilă),

deși aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată, Curtea

de Apel și-a motivat soluția nu pe o analiză a fondului raportului de drept fiscal

dedus judecății, ci pe considerente legate de nerespectarea procedurii administrative

prevăzute în art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispozițiile Ordinului M.F.P.

nr. 1899/2004, neregularitate a învestiri instanței care ar fi putut atrage inadmisibilitatea

acțiunii.

Procedând în acest mod,

judecătorul fondului a contrazis soluția adoptată prin încheierea interlocutorie

și a ignorat obiectul acțiunii, constând în repararea prejudiciului provocat printr-un

refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, reținut prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, soluționând acțiunea

fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecarea, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 7141/2/2010*.

Pârâta a depus întâmpinare

la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Hotărârea Curții de Apel

pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual

În rejudecare, în fond

după casare, prin sentința nr. 4158 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei

SC I. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 București

și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală

pentru Contribuabili Mijlocii București;

- a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 704.356 RON reprezentând dobânzi și penalități încasate

de pârâtă și suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform

art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., precum și sumă de 2558,8 RON reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri

s-a născut la data pronunțării deciziei nr. 549 din 3 februarie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 3405/2/2008, prin care a fost obligată pârâta

să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de scutire la plata obligațiilor

bugetare restante în cuantum de 1.240.855 RON și la efectuarea operațiunilor administrative

necesare acordării acestor scutiri.

Prima instanță a reținut

că pentru calculul sumelor restante și încadrarea în prevederile Legii 230/2004

reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice sector 4 emiterea certificatului

fiscal care să ateste sumele datorate, certificat care a fost emis din 15

septembrie 2004.

La data de 11 august

2008, a fost emis de către pârâtă certificatul conținând sumele datorate la acea

data, inclusiv suma de care ar fi trebuit să fie scutită la plată reclamanta, conform

dispozițiilor legale aplicabile.

Pentru perioada de timp

scursă între emiterea celor doua certificate Administrației Finanțelor Publice

sector 4 a calculat dobânzi de întârziere pentru suma de 1.240.855 RON.

Înalta Curte de Casație

și Justiție a decis că reclamanta SC I. SA beneficiază de acordarea ajutorului de

stat în limita prevăzută de H.G. nr. 2089/2004, aceasta figurând la poziția 28 cu

un plafon al obligațiilor fiscale restante pentru care se acordă scutiri la plată

în valoare de 1.240.855 RON, suma de 718.057 RON fiind nelegal calculată și încasată

de pârâtă.

În urma administrării

în cauză a expertizei contabile, suma calculată de expert la obiectivul 1 privind

valoarea dobânzilor și penalităților de întârziere percepute de pârâtă pentru suma

de 1.240.855 RON a reieșit ca fiind în cuantum de 704.356 RON.

Așadar, conform calculelor

expertului, valoarea de 718.057 RON a devenit valoarea de 704.356 RON, reprezentând

dobânzi și penalități încasate nelegal de pârâtă pentru suma de 1.240.855 RON.

La obiectivul nr. 2 al

expertizei a fost stabilită suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere,

conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. pentru încasarea nejustificată de către

pârâtă a sumelor de 1.240.855 RON și de 704.356 RON, calculate în perioada de timp

scursă între 13 august 2008 - data plății sumei de 1.240.855 RON de către SC I.

SA.

Recursurile declarate

de părți

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume

propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a sectorului 4 București,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă

a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, singurul

argument prezentat de instanța de fond, existent în considerentele hotărârii ce

a condus la soluția adoptată a fost bazat pe concluziile expertizei efectuate în

cauză.

Mai arată recurenta-pârâtă

că hotărârea prezentată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Deși a invederat instanței că societatea reclamantă se află în administrarea fiscală

a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii, începând cu data de 01 ianuarie 2011, în mod nelegal

instanța de fond a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a sumelor indicate

în dispozitiv.

În ceea ce privește fondul

cauzei, față de dispozițiile art. 117 C. proc. fisc. și dispozițiile Ordinului M.F.P.

nr. 1898/2004 și având în vedere că pentru restituirea unei sume achitate la bugetul

statului exista o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, iar dobânda

se acordă numai în condițiile restituirii sumei, cu depășirea termenului legal și

numai la cererea expresă a contribuabilului, în mod nelegal instanța de fond a admis

acțiunea, neexistând temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate de intimata-reclamantă.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de reclamanta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 549

din 03 februarie 2010, Înalta Curte, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul declarat de SC I. SA București împotriva sentinței nr. 1554

din 08 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea

și a obligat pârâta A.N.A.F. să-i recunoască societății reclamante dreptul de a

beneficia de scutire de la plata obligațiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.855

RON și să efectueze operațiunile administrative necesare acordării scutirii.

Ulterior, prin cererea

ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea autorității

fiscale la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului

nejustificat de recunoaștere a dreptului de a beneficia de ajutorul de stat, constând

în scutirea de la plata obligațiilor fiscale restante, refuz sancționat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia irevocabilă menționată mai sus.

Soluția de admitere a

acțiunii și de obligare a recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a

sumei reprezentând dobânzi și penalități încasate de pârâtă, precum și a sumei reprezentând

dobânzi de întârziere conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., este împărtășită

și de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor

de fapt și de drept ale cauzei, cu o singură nuanțare, constând în preluarea eronată

de către judecătorul fondului a cuantumului sumei reprezentată de dobânzile de întârziere

prevăzute de C. proc. fisc., din cuprinsul raportului de expertiză.

Potrivit dispozițiilor

art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului

creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligației

de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând

cu ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la data stingerii sumei

datorate, iar potrivit alin. (7), nivelul dobânzii este de 0,3% pentru fiecare zi

de întârziere.

Astfel, la data de 13

august 2008, SC I. SA a plătit obligațiile fiscale ce rezultau din certificatul

din 11 august 2008 emis de Administrația Finanțelor Publice sector 4, efectuând

o plată nedatorată constând în 1.240.855 RON (sumă în legătură cu care Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin decizia nr. 549/2010 a stabilit că avea dreptul de

a beneficia de scutire) și 718.057 RON, accesorii aferente acestei sume.

La data de 28 iulie

2010 suma de 1.240.855 RON a fost restituită reclamantei, fără însă a-i fi restituită

și cea reprezentând accesoriile calculate pentru perioada 15 septembrie 2004 -

11 august 2008.

Conform concluziilor raportului

de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul G.N., dobânzile calculate conform

dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru suma de 1.240.855 RON și

pentru suma de 704.356 RON (accesoriile aferente sumei de 1.240.855 RON) pentru

perioada cuprinsă între 13 august 2008 (data plății sumei de 1.240.855 RON de către

intimata-reclamantă) și 28 iulie 2010 (data restituirii sumei de 1.240.855 RON de

către pârâtă) este de 1.390.826 RON.

Deși raționamentul primei

instanțe este unul corect, împărtășit de instanța de control judiciar, din analiza

raportului de expertiză contabilă reiese că în cuprinsul dispozitivului sentinței

recurate, una dintre sume a fost preluată în mod eronat. Astfel, suma reprezentând

dobânzi calculate în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru

nerestituirea sumelor de 704.356 RON și 1.240.855 RON este de 1.390.826 RON și nu

de 1.945.211 RON, cum eronat s-a menționat.

Înalta Curte nu poate

reține critica recurentei-pârâte ce vizează nemotivarea hotărârii pronunțate de

instanța de fond. Jurisprudența C.E.D.O. este constantă în a aprecia că dreptul

la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța

procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă

formulate de părți pentru a le aprecia pertinența.

Din considerentele sentinței

atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat în mod efectiv susținerile și

apărările invocate de părți în raport și de decizia de casare nr. 3290 din 13

martie 2013 și, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit

în cauză.

În aceste condiții, ceea

ce legiuitorul a numit motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

se regăsesc în considerentele sentinței recurate, iar împrejurarea că judecătorul

fondului și-a fundamentat soluția și pe concluziile raportului de expertiză contabilă,

validând algoritmul de calcul al sumelor cuvenite reclamantei cu titlu de dobânzi

nu înseamnă că hotărârea este nelegală, întrucât se întemeiază pe lucrarea de expertiză

contabilă.

În consecință, în raport

de cele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul și va

modifica sentința atacată numai în ceea ce privește suma la care Direcției

Generale Regionale a Finanțelor Publice București a fost obligată să o plătească

reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., respectiv

suma de 1.390.826 RON (conform raportului de expertiză contabilă), în loc de 1.945.211

RON, cum eronat menționase judecătorul fondului.

Vor fi menținute în rest

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală

pentru Contribuabili Mijlocii București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației

Finanțelor Publice a sectorului 4 București împotriva sentinței nr. 4158 din 20

decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că obligă pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice București să plătească reclamantei SC I. SA București suma de 1.390.826

RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 decembrie 2014.