ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 decembrie 2013, reclamanta S.H.G.C.K. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, obligarea pârâtei la plata sumei de 12.984.965,38 RON, reprezentând dobânzi datorate pentru rambursarea TVA cu depășirea termenului legal și, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor cuvenite contribuabilului, în conformitate cu prevederile Ordinului M.F.P.

nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. A arătat că societatea are sediul într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania), înregistrată în scopuri de TVA în România începând cu decembrie 2007, în perioada martie 2008-ianuarie 2010 realizând o serie de livrări (incluzând în special operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere) și achiziții de bunuri, având locul livrării în România, în conformitate cu prevederile fiscale aplicabile.

În perioada 20 decembrie 2010-05 august 2011, a fost supusă unei inspecții fiscale ce a avut ca scop rambursarea sumelor negative de TVA rezultate în urma operațiunilor efectuate în România și solicitate spre rambursare prin deconturile de TVA depuse pentru perioada decembrie 2008-ianuarie 2010, fiind încheiat Raportul de inspecție fiscală din 08 august 2011 emis de D.G.F.P. Brașov - Activitatea de inspecție fiscală, precum și Notele de restituire și Deciziile de rambursare transmise de către D.G.F.P. București - Serviciul Reprezentanțe Străine, Ambasade și Administrare Contribuabili Nerezidenți prin adresa nr. 5544 din 19 septembrie 2011. Prin aceste acte, societății i-a fost confirmat dreptul de rambursare a sumelor de TVA solicitate, suma aprobată spre rambursare fiind în cuantum de 26.582.439 RON, din suma totală de 26.592.113 RON solicitată spre rambursare.

Plata efectivă a sumelor aprobate la rambursare aferente tuturor deconturilor de TVA arătate mai sus, a avut loc la data de 8 septembrie 2011, după mai mult de 2 ani și 8 luni de la data depunerii primului decont de TVA, respectiv, 1 an și 6 luni de la depunerea ultimului decont de TVA. În conformitate cu prevederile Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare aprobată prin Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 263/2010, termenul de soluționare al solicitărilor de rambursare este cel prevăzut de Codul de procedura fiscală, respectiv 45 de zile, termen ce începe să curgă de la data înregistrării cererii de soluționare.

Precizează reclamanta că, întrucât termenul de soluționare mai sus menționat a fost cu mult depășit de către organele fiscale, acestea demarând controlul fiscal abia în luna decembrie a anului 2011 și luând în considerare dreptul contribuabilului de a solicita și de a i se acorda dobânzi pentru aprobarea și rambursarea cu întârziere a TVA, a solicitat în mod expres aceste dobânzi prin cererea nr. 14.565 din 03 februarie 2012, întemeiată pe Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004. La cererea înregistrată sub nr. 14.565 din 03 februarie 2012, D.G.F.P.

București a răspuns prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, apreciind că nu există motive pentru care organul fiscal datorează dobânzi de întârziere privind rambursarea de TVA aferentă perioadei decembrie 2008 - ianuarie 2010 deoarece: 1. inspecția fiscală inițiată în luna decembrie 2010 a fost amânată cu perioada aferentă solicitării de a clarifica neconcordanțele din VIES, în vederea soluționării deconturilor cu sume negative și opțiune de rambursare; 2. de la data finalizării raportului de inspecție fiscală până la restituire conform Selecției Naționale, respectiv pe perioada 08 august 2011-08 septembrie 2011, nu se datorează dobânzi. Apreciind că răspunsul primit de la D.G.F.P.

București este în contradicție cu prevederile legale aplicabile regimului dobânzilor de întârziere datorate, ca urmare a rambursării de TVA cu depășirea termenului legal de 45 de zile, reclamanta a formulat și depus la data de 09 mai 2012 o contestație, fără a primi, până la această dată, niciun răspuns din partea organelor fiscale. Deși primul decont de TVA a fost depus în luna ianuarie a anului 2009, iar termenul de soluționare prevăzut de legislația aplicabilă este de 45 de zile, inspecția fiscală a fost inițiată abia în luna decembrie 2010, la o distanță de aproape 2 ani de la data depunerii primului decont. Precizează reclamanta că prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011 a fost înștiințată că a fost aprobată suspendarea inspecției fiscale, în vederea îndeplinirii condițiilor privind efectuarea unui control fiscal încrucișat.

În vederea efectuării acestui control, în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, D.G.F.P. București a arătat că i-au fost solicitate anumite informații cu privire la activitatea societății în vederea finalizării inspecției fiscale având ca obiect soluționarea deconturilor de TVA. Se arată în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012 că inspecția fiscală a fost reluată la 07 aprilie 2011, dată la care organele fiscale au reușit să comunice între ele informațiile solicitate. Pe cale de consecință, termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. pentru soluționarea cererilor înaintate organului fiscal de către contribuabil, a fost prelungit cu 1 lună, perioadă cuprinsă între cele două adrese mai sus-menționate.

Având în vedere faptul că suspendarea inspecției fiscale a avut loc ca urmare a intervenției unui fapt străin de voința sa, comunicarea între organele fiscale făcându-se cu dificultate, nu i se poate refuza dreptul la plata dobânzilor de întârziere aferente perioadei pentru care inspecția fiscală a fost suspendată în aceste condiții. Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1328 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului legal de 45 de zile de la depunerea fiecărui decont și data de 20 decembrie 2010, respingând, în rest, acțiunea ca nefondată.

Asupra excepției inadmisibilității, Curtea a constatat că nu poate fi reținută inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care, reclamanta a formulat contestație administrativă prealabilă, iar depășirea termenului de 6 luni de la data la care contestația administrativă trebuia să fie soluționată, ar fi atras prescripția dreptului la acțiune, în sensul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Nu se poate reține inadmisibilitatea cererii de obligare a pârâtului la soluționarea favorabilă a cererii de plată a dobânzilor, în condițiile în care refuzul de recunoaștere a dreptului la obținerea dobânzii a fost clar exprimat de autoritatea pârâtă. Ca urmare, nu este corectă afirmația acesteia în sensul că „reclamanta solicită practic instanței să se pronunțe direct cu privire la admiterea cererii de dobânzi”.

Cererea a fost adresată pârâtei, aceasta a respins-o, iar instanța este învestită cu analizarea legalității actului administrativ asimilat - refuzul de emitere a actului solicitat (procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, prevăzut de art. 6 alin. (6) și art. 7 din Cap. 2 al Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004). Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că primul decont cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare a fost depus la 26 ianuarie 2009 și ultimul la 15 februarie 2010, fiind nejustificată întârzierea în soluționarea cererii de rambursare de la data expirării termenului legal de 45 de zile de la data depunerii fiecărui decont și până la data de 20 decembrie 2010. În speță, prima instanță a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 2 din Ordinul A.N.A.F.

nr. 1308/2009 și ale pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului nr. 263 din 26 februarie 2010, până la data de 20 decembrie 2010 nefiind efectuat niciun demers care să justifice prelungirea termenului legal de 45 de zile de la data depunerii decontului. La data de 20 decembrie 2010, reclamanta a solicitat amânarea inspecției fiscale. Cu adresa nr. 11992 din 21 decembrie 2010 s-a comunicat către societate amânarea datei de începere a inspecției fiscale solicitate de aceasta cu adresa înregistrată la D.G.F.P. Brașov - AIF, sub nr. 11956 din 21 decembrie 2010. Verificarea a fost reluată în data de 09 februarie 2011, până la data de 03 martie 2011. Prin referatul nr. 1677 din 03 martie 2011, în baza prevederilor art. 104 alin. (4)-(5) din O.G.

nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 14/2010, inspecția fiscală demarată pentru soluționarea cererii de rambursare a sumei negative de TVA aferente perioadei martie 2008-ianuarie 2010, a fost suspendată până la primirea răspunsului la informațiile solicitate prin adresa transmisă către D.G.A.M.C. București - AIF și înregistrată la D.G.F.P. Brașov sub nr. 1679 din 03 martie 2011. Prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011, s-a comunicat reclamantei suspendarea inspecției fiscale. Inspecția fiscală a fost reluată în data de 07 aprilie 2011. Prin adresa nr. 1322 din 18 februarie 2011, inspecția fiscală a solicitat raportul VIES, Direcției Generale de Coordonare Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F.

Din răspunsul transmis de către Direcția de Informații Fiscale, înregistrat la AIF Brașov sub nr. 2226 din 21 martie 2011, au rezultat neconcordanțe constatate între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de contribuabil prin declarațiile recapitulative. Ca urmare, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) lit. c) C. proc. fisc., în data de 11 aprilie 2011, echipa de inspecție fiscală a notificat contribuabilul nerezident, solicitând explicații referitoare la neconcordanța între informațiile raportate prin VIES.

Cu adresa de răspuns din data de 14 aprilie 2011, contribuabilul a comunicat faptul că a demarat demersurile pentru a obține informații și documente prin care să explice neconcordanța și a solicitat extinderea termenului pentru răspunsul la Notificare până la data de 21 aprilie 2011. Cu adresa nr. 3097 din 15 aprilie 2011, echipa de inspecție fiscala a comunicat societății amânarea termenului pentru soluționarea deconturilor de TVA până la data primirii informațiilor solicitate. Prin adresa înregistrată la A.I.F. Brașov sub nr. 3520 din 03 mai 2011, contribuabilul a comunicat faptul că nu a reușit să obțină informații sau documente prin care să poate justifica neconcordanțele din VIES. Ca urmare a răspunsului, echipa de inspecție fiscala a solicitat în data de 04 mai 2011, cu adresa nr. 3520, traducerea și certificarea înscrisurilor.

Cu adresa nr. 6253 din 27 iulie 2011, contribuabilul a transmis copiile traduse și legalizate ale facturilor de corecție, precum și documentul prin care se face corectarea neconcordanțelor din raportul VIES. Astfel, Curtea a constatat că împrejurările de fapt sus-menționate, reținute de autoritatea pârâtă în soluționarea cererii de stabilire și plată a dobânzilor, justifică prelungirea termenului legal de 45 de zile, conform art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. 3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și reclamanta S.H.G.C.K., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacare, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii formulate de reclamantă. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reluat susținerile formulate în fața primei instanțe, învederând, în esență, următoarele: 1. În mod nelegal instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii. Recurenta a arătat că acțiunea care formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă, atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este decizia dată în soluționarea contestației. De asemenea, este inadmisibil și capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor, capăt admis de către instanța de fond, prin prisma faptului că instanța, practic, obligă autoritatea pârâtă la soluționarea cererii sale de dobânzi în sensul admiterii, în acest fel impunând organului fiscal soluția dorită de societate și solicitând ca instanța să se pronunțe direct cu privire la admiterea cererii de dobânzi. 2. Pe fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA.

Recurenta a precizat că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili și nu unul decădere, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 182/2008, în Dosarul nr. 2704/57/2006. În cauză, reclamanta a calculat, în mod eronat, dobânzi de întârziere pentru perioada în care inspecția fiscală a fost amânată pentru clarificarea neconcordanțelor din VIES, precum și pentru perioada cuprinsă între data încheierii raportului de inspecție fiscală și data restituirii sumelor aprobate la rambursare, conform selecției naționale. Recurenta-reclamantă S.H.G.C.K., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune negativă de rambursare, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului legal de 45 de zile de la depunerea fiecărui decont și data de 08 septembrie 2011. Recurenta a arătat că, în mod eronat instanța de fond a reținut incidența art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., considerând că organele fiscale datorează dobânzi pentru întârzierea la rambursare a TVA doar până la data de 20 decembrie 2010 (data începerii inspecției fiscale).

Reclamanta a reiterat argumentele prezentate în cererea introductivă referitoare la motivele pentru care inspecția fiscală a fost amânată și respectiv, suspendată, învederând că a depus toate diligentele necesare desfășurării inspecției fiscale în termenul de 45 de zile prevăzut de legislația aplicabilă, iar suspendarea inspecției fiscale a avut loc din motive independente de voința societății. Recurenta a considerat că și în condițiile în care instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., perioadele în care inspecția fiscală se desfășoară, respectiv, este amânată sau suspendată din alte motive decât urmare a solicitării contribuabilului, nu pot fi considerate pentru prelungirea termenului de 45 de zile în afara situațiilor expres prevăzute de lege.

Mai mult, instanța de fond a ignorat în totalitate jurisprudența Curții Europene de Justiție aplicabilă în această situație concretă (cauza C 107-10 E.M.I. 3 AD împotriva Direktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto" NAP). Recurenta a precizat că dreptul contribuabilului de a solicita și obține dobânzi de întârziere pentru rambursarea cu întârziere a TVA, a fost constatat și în practica judiciară a instanțelor naționale (deciziile nr. 3351 din 29 iunie 2012 și nr. 1084 din 29 februarie 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție). 4. Apărările formulate de reclamanta S.H.G.C.K. Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta S.H.G.C.K. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Reclamanta a arătat că excepția inadmisibilității invocată de D.G.F.P. București este neîntemeiată, soluția pronunțată de instanța de fond fiind în deplină concordanță cu prevederile imperative ale art. 205 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, în cazul admiterii de către instanță a capătului doi de cerere, autoritatea publică nu este obligată la o primă soluționare într-un anumit sens a cererii, ci soluția acesteia (deja exprimată în sensul respingerii) este modificată, lucru ce ține de competența instanței. Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat, în esență, că depășirea termenului de 45 de zile pentru soluționarea cererii de rambursare a deconturilor cu sume negative de TVA, dă naștere obligației de plată a dobânzilor, iar aspectele invocate de către pârâtă (delegarea atribuțiilor de control către D.G.F.P.

Brașov, amânarea inspecției fiscale solicitată de societate și solicitarea de informații suplimentare de către organul fiscal), nu înlătură răspunderea acesteia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București Criticile formulate de pârâtă cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, sunt neîntemeiate. În mod corect prima instanță a respins excepția analizată, reținând că împotriva refuzului motivat de plată a dobânzilor, comunicat de pârâtă prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 205 C. proc.

fisc., reclamanta a formulat contestație administrativă, înregistrată la autoritatea publică pârâtă la data de 9 mai 2012. Deoarece nu a primit răspuns la contestația depusă, la data de 27 decembrie 2012, reclamanta a formulat prezenta acțiune în instanță, în baza art. 8 coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a evita intervenirea prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor, excepția inadmisibilității este nefondată, întrucât, față de poziția exprimată de autoritatea publică pârâtă, reclamanta a dedus judecății refuzul nejustificat de emitere a actului solicitat, prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (6) și art. 7 din Capitolul 2 al Ordinului M.F.P.

nr. 1899/2004. Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică a fost obligată la soluționarea cererii de plată a dobânzilor în sensul admiterii acesteia, întrucât stabilirea caracterului nejustificat al refuzului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii, iar printre soluțiile pe care instanța le poate pronunța, potrivit art. 18 alin. (1) din lege, se regăsește și aceea de a dispune măsurile solicitate pentru recunoașterea și restabilirea dreptului vătămat. În ceea ce privește criticile formulate pe fondul pricinii de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, constatând că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în speță, în raport de elementele de fapt ale cauzei, care au fost supuse unei analize coroborate față de întregul material probator administrat de părți.

Astfel, primul decont cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare, a fost depus la data de 26 ianuarie 2009 și ultimul decont la 15 februarie 2010, iar până la data de 20 decembrie 2010, pârâta nu a efectuat niciun demers care să justifice prelungirea termenului de 45 de zile de la data depunerii deconturilor, în cadrul căruia trebuiau soluționate solicitările de rambursare formulate de reclamantă, conform prevederilor pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului M.F.P. nr. 263/2010. Termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile legale menționate este un termen cu caracter imperativ, a cărui nerespectare dă dreptul reclamantei la rambursarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că delegarea atribuțiilor de control către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov nu este de natură a justifica prelungirea termenului legal de soluționare a cererilor de rambursare, în condițiile în care, precizările aduse de reclamantă prin adresa nr. 78841 din 20 octombrie 2010, au vizat date cunoscute anterior de către organele fiscale. În consecință, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca nefondat. Asupra recursului declarat de reclamanta S.H.G.C.K. Instanța de fond a reținut că prelungirea termenului legal de soluționare a decontului de taxă pe valoare adăugată este justificată începând cu data de 20 decembrie 2010, raportat la dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003. Potrivit acestui text de lege, „În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului și data înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal competent”. În cauză, se constată că inspecția fiscală a fost amânată, la cererea reclamantei, până la data de 09 februarie 2011, iar începând cu 03 martie 2011, inspecția fiscală a fost suspendată pentru efectuarea unui control încrucișat, în baza dispozițiilor art. 104 alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, coroborat cu prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul președintelui A.N.A.F.

nr. 14/2010. Inspecția fiscală a fost reluată la data de 07 aprilie 2011 și datorită unor neconcordanțe constatate între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de contribuabil prin declarațiile recapitulative, la data de 11 aprilie 2011 au fost solicitate explicații referitoare la aceste neconcordanțe. Reclamanta a solicitat extinderea termenului pentru a obține informații și documente cu privire la neconcordanțele constatate, până la data de 21 aprilie 2011, iar la 03 mai 2011, a comunicat organelor fiscale că nu a reușit să obțină informațiile solicitate.

Prin adresa nr. 3520 din 04 mai 2011, s-a solicitat reclamantei traducerea și certificarea înscrisurilor, acestea fiind transmise organelor de control fiscal cu adresa nr. 6253 din 27 iulie 2011. Raportat la situația de fapt expusă, instanța de control judiciar apreciază că, începând cu data de 20 decembrie 2010, prelungirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea deconturilor este justificată de cauze obiective, neputându-se reține culpa organului fiscal sau neîndeplinirea de către acesta a obligațiilor legale. Astfel, conform art. 104 alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, măsura suspendării inspecției fiscale a fost determinată de necesitatea efectuării unor verificări încrucișate, organul fiscal fiind îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Ulterior, amânarea inspecției fiscale s-a datorat și culpei societății reclamante, prin necomunicarea informațiilor solicitate de organul fiscal în termenul stabilit de către acesta, astfel încât, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante în sensul că prelungirea termenului prevăzut de lege pentru desfășurarea inspecției fiscale a avut loc din motive independente de voința societății. Deciziile de practică judecătorească invocate de către recurentă nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii recurate, deoarece situația de fapt dedusă judecății a fost diferită și analizată distinct în fiecare dosar în parte de către instanța de judecată. Pentru motivele arătate, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de reclamantă și pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.H.G.C.K. și de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.