ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 28 decembrie 2013, reclamanta S.H.G.C.K. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București, obligarea pârâtei la plata sumei de 12.984.965,38 RON,

reprezentând dobânzi datorate pentru rambursarea TVA cu depășirea termenului

legal și, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea procesului-verbal de

calcul al dobânzilor cuvenite contribuabilului, în conformitate cu prevederile

Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de

rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite

contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea

termenului legal.

A arătat

că societatea are sediul într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania),

înregistrată în scopuri de TVA în România începând cu decembrie 2007, în

perioada martie 2008-ianuarie 2010 realizând o serie de livrări (incluzând în

special operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere) și achiziții de bunuri,

având locul livrării în România, în conformitate cu prevederile fiscale aplicabile.

În

perioada 20 decembrie 2010-05 august 2011, a fost supusă unei inspecții fiscale

ce a avut ca scop rambursarea sumelor negative de TVA rezultate în urma

operațiunilor efectuate în România și solicitate spre rambursare prin

deconturile de TVA depuse pentru perioada decembrie 2008-ianuarie 2010, fiind

încheiat Raportul de inspecție fiscală din 08 august 2011 emis de D.G.F.P.

Brașov - Activitatea de inspecție fiscală, precum și Notele de restituire și

Deciziile de rambursare transmise de către D.G.F.P. București - Serviciul

Reprezentanțe Străine, Ambasade și Administrare Contribuabili Nerezidenți prin

adresa nr. 5544 din 19 septembrie 2011. Prin aceste acte, societății i-a fost

confirmat dreptul de rambursare a sumelor de TVA solicitate, suma aprobată spre

rambursare fiind în cuantum de 26.582.439 RON, din suma totală de 26.592.113 RON

solicitată spre rambursare.

Plata

efectivă a sumelor aprobate la rambursare aferente tuturor deconturilor de TVA

arătate mai sus, a avut loc la data de 8 septembrie 2011, după mai mult de 2

ani și 8 luni de la data depunerii primului decont de TVA, respectiv, 1 an și 6

luni de la depunerea ultimului decont de TVA.

În

conformitate cu prevederile Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume

negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare aprobată prin

Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 263/2010, termenul de soluționare al

solicitărilor de rambursare este cel prevăzut de Codul de procedura fiscală,

respectiv 45 de zile, termen ce începe să curgă de la data înregistrării

cererii de soluționare.

Precizează

reclamanta că, întrucât termenul de soluționare mai sus menționat a fost cu

mult depășit de către organele fiscale, acestea demarând controlul fiscal abia

în luna decembrie a anului 2011 și luând în considerare dreptul

contribuabilului de a solicita și de a i se acorda dobânzi pentru aprobarea și

rambursarea cu întârziere a TVA, a solicitat în mod expres aceste dobânzi prin

cererea nr. 14.565 din 03 februarie 2012, întemeiată pe Procedura de restituire

si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor

cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea

termenului legal, aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004.

La

cererea înregistrată sub nr. 14.565 din 03 februarie 2012, D.G.F.P. București a

răspuns prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, apreciind că nu există motive

pentru care organul fiscal datorează dobânzi de întârziere privind rambursarea

de TVA aferentă perioadei decembrie 2008 - ianuarie 2010 deoarece:

1.

inspecția fiscală inițiată în luna decembrie 2010 a fost amânată cu perioada aferentă solicitării de a clarifica neconcordanțele din VIES, în

vederea soluționării deconturilor cu sume negative și opțiune de rambursare;

data finalizării raportului de inspecție fiscală până la restituire conform

Selecției Naționale, respectiv pe perioada 08 august 2011-08 septembrie 2011,

nu se datorează dobânzi.

Apreciind

că răspunsul primit de la D.G.F.P. București este în contradicție cu

prevederile legale aplicabile regimului dobânzilor de întârziere datorate, ca

urmare a rambursării de TVA cu depășirea termenului legal de 45 de zile, reclamanta

a formulat și depus la data de 09 mai 2012 o contestație, fără a primi, până la

această dată, niciun răspuns din partea organelor fiscale.

Deși

primul decont de TVA a fost depus în luna ianuarie a anului 2009, iar termenul

de soluționare prevăzut de legislația aplicabilă este de 45 de zile, inspecția

fiscală a fost inițiată abia în luna decembrie 2010, la o distanță de aproape 2

ani de la data depunerii primului decont.

Precizează

reclamanta că prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011 a fost înștiințată că a

fost aprobată suspendarea inspecției fiscale, în vederea îndeplinirii

condițiilor privind efectuarea unui control fiscal încrucișat. În vederea

efectuării acestui control, în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, D.G.F.P.

București a arătat că i-au fost solicitate anumite informații cu privire la

activitatea societății în vederea finalizării inspecției fiscale având ca

obiect soluționarea deconturilor de TVA.

Se arată

în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012 că inspecția fiscală a fost reluată la

07 aprilie 2011, dată la care organele fiscale au reușit să comunice între ele

informațiile solicitate.

Pe cale

de consecință, termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. pentru

soluționarea cererilor înaintate organului fiscal de către contribuabil, a fost

prelungit cu 1 lună, perioadă cuprinsă între cele două adrese mai sus-menționate.

Având în

vedere faptul că suspendarea inspecției fiscale a avut loc ca urmare a

intervenției unui fapt străin de voința sa, comunicarea între organele fiscale

făcându-se cu dificultate, nu i se poate refuza dreptul la plata dobânzilor de

întârziere aferente perioadei pentru care inspecția fiscală a fost suspendată

în aceste condiții.

Pârâta a

depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința

civilă nr. 1328 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, ca

neîntemeiată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat

pârâta la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru

întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de

rambursare pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului legal de 45 de

zile de la depunerea fiecărui decont și data de 20 decembrie 2010, respingând,

în rest, acțiunea ca nefondată.

Asupra

excepției inadmisibilității, Curtea a constatat că nu poate fi reținută

inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care, reclamanta a formulat

contestație administrativă prealabilă, iar depășirea termenului de 6 luni de la

data la care contestația administrativă trebuia să fie soluționată, ar fi atras

prescripția dreptului la acțiune, în sensul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004.

Nu se

poate reține inadmisibilitatea cererii de obligare a pârâtului la soluționarea

favorabilă a cererii de plată a dobânzilor, în condițiile în care refuzul de

recunoaștere a dreptului la obținerea dobânzii a fost clar exprimat de

autoritatea pârâtă.

Ca

urmare, nu este corectă afirmația acesteia în sensul că „reclamanta solicită

practic instanței să se pronunțe direct cu privire la admiterea cererii de

dobânzi”. Cererea a fost adresată pârâtei, aceasta a respins-o, iar instanța

este învestită cu analizarea legalității actului administrativ asimilat -

refuzul de emitere a actului solicitat (procesul-verbal privind calculul

dobânzilor cuvenite contribuabilului, prevăzut de art. 6 alin. (6) și art. 7

din Cap. 2 al Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004).

Pe

fondul cauzei, Curtea a reținut că primul decont cu sume negative de TVA cu

opțiune de rambursare a fost depus la 26 ianuarie 2009 și ultimul la 15

februarie 2010, fiind nejustificată întârzierea în soluționarea cererii de

rambursare de la data expirării termenului legal de 45 de zile de la data

depunerii fiecărui decont și până la data de 20 decembrie 2010.

În

speță, prima instanță a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și

art. 2 din Ordinul A.N.A.F. nr. 1308/2009 și ale pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului nr. 263 din 26 februarie 2010, până la data de 20 decembrie 2010 nefiind efectuat

niciun demers care să justifice prelungirea termenului legal de 45 de zile de

la data depunerii decontului.

La data

de 20 decembrie 2010, reclamanta a solicitat amânarea inspecției fiscale. Cu

adresa nr. 11992 din 21 decembrie 2010 s-a comunicat către societate amânarea

datei de începere a inspecției fiscale solicitate de aceasta cu adresa

înregistrată la D.G.F.P. Brașov - AIF, sub nr. 11956 din 21 decembrie 2010.

Verificarea

a fost reluată în data de 09 februarie 2011, până la data de 03 martie 2011.

Prin

referatul nr. 1677 din 03 martie 2011, în baza prevederilor art. 104 alin. (4)-(5)

din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

coroborat cu prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 14/2010,

inspecția fiscală demarată pentru soluționarea cererii de rambursare a sumei

negative de TVA aferente perioadei martie 2008-ianuarie 2010, a fost suspendată până la primirea răspunsului la informațiile solicitate prin adresa transmisă

către D.G.A.M.C. București - AIF și înregistrată la D.G.F.P. Brașov sub nr. 1679

din 03 martie 2011. Prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011, s-a comunicat

reclamantei suspendarea inspecției fiscale.

Inspecția

fiscală a fost reluată în data de 07 aprilie 2011.

Prin

adresa nr. 1322 din 18 februarie 2011, inspecția fiscală a solicitat raportul

VIES, Direcției Generale de Coordonare Inspecție Fiscală din cadrul A.N.A.F.

Din

răspunsul transmis de către Direcția de Informații Fiscale, înregistrat la AIF

Brașov sub nr. 2226 din 21 martie 2011, au rezultat neconcordanțe constatate

între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de contribuabil prin

declarațiile recapitulative. Ca urmare, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3)

lit. c) C. proc. fisc., în data de 11 aprilie  2011, echipa de inspecție

fiscală a notificat contribuabilul nerezident, solicitând explicații

referitoare la neconcordanța între informațiile raportate prin VIES.

Cu

adresa de răspuns din data de 14 aprilie 2011, contribuabilul a comunicat

faptul că a demarat demersurile pentru a obține informații și documente prin

care să explice neconcordanța și a solicitat extinderea termenului pentru

răspunsul la Notificare până la data de 21 aprilie 2011.

Cu

adresa nr. 3097 din 15 aprilie 2011, echipa de inspecție fiscala a comunicat

societății amânarea termenului pentru soluționarea deconturilor de TVA până la

data primirii informațiilor solicitate.

Prin

adresa înregistrată la A.I.F. Brașov sub nr. 3520 din 03 mai 2011, contribuabilul

a comunicat faptul că nu a reușit să obțină informații sau documente prin care

să poate justifica neconcordanțele din VIES.

Ca

urmare a răspunsului, echipa de inspecție fiscala a solicitat în data de 04 mai

2011, cu adresa nr. 3520, traducerea și certificarea înscrisurilor. Cu adresa nr.

6253 din 27 iulie 2011, contribuabilul a transmis copiile traduse și legalizate

ale facturilor de corecție, precum și documentul prin care se face corectarea

neconcordanțelor din raportul VIES.

Astfel,

Curtea a constatat că împrejurările de fapt sus-menționate, reținute de

autoritatea pârâtă în soluționarea cererii de stabilire și plată a dobânzilor,

justifică prelungirea termenului legal de 45 de zile, conform art. 70 alin. (2)

C. proc. fisc.

3.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și reclamanta S.H.G.C.K.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a

solicitat modificarea hotărârii atacare, în sensul respingerii în integralitate

a acțiunii formulate de reclamantă.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta a reluat susținerile formulate în fața primei

instanțe, învederând, în esență, următoarele:

instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității

acțiunii.

Recurenta a arătat că

acțiunea care formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă, atâta vreme

cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât

singurul act administrativ care poate fi atacat la instanța de contencios

administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, este decizia dată în soluționarea contestației.

De asemenea, este

inadmisibil și capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea

Direcției Generale a

Finanțelor Publice a Municipiului București

la emiterea procesului-verbal de calcul al

dobânzilor, capăt admis de către instanța de fond, prin prisma faptului că

instanța, practic, obligă autoritatea pârâtă la soluționarea cererii sale de

dobânzi în sensul admiterii, în acest fel impunând organului fiscal soluția

dorită de societate și solicitând ca instanța să se pronunțe direct cu privire

la admiterea cererii de dobânzi.

instanța de fond în mod nelegal a obligat Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București la emiterea procesului-verbal de calcul al

dobânzii datorate pentru întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume

negative de TVA.

Recurenta a precizat

că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, este un termen

de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili și nu unul

decădere, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație si Justiție

prin Decizia nr. 182/2008, în Dosarul nr. 2704/57/2006.

În cauză, reclamanta

a calculat, în mod eronat, dobânzi de întârziere pentru perioada în care

inspecția fiscală a fost amânată pentru clarificarea neconcordanțelor din VIES,

precum și pentru perioada cuprinsă între data încheierii raportului de

inspecție fiscală și data restituirii sumelor aprobate la rambursare, conform

selecției naționale.

Recurenta-reclamantă

S.H.G.C.K., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

temeiul căruia a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul

obligării pârâtei la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate

pentru întârzierea în soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu

opțiune negativă de rambursare, pentru perioada cuprinsă între data expirării

termenului legal de 45 de zile de la depunerea fiecărui decont și data de 08

septembrie 2011.

Recurenta a arătat

că, în mod eronat instanța de fond a reținut incidența art. 70 alin. (2) C.

proc. fisc., considerând că organele fiscale datorează dobânzi pentru

întârzierea la rambursare a TVA doar până la data de 20 decembrie 2010 (data

începerii inspecției fiscale).

Reclamanta a reiterat

argumentele prezentate în cererea introductivă referitoare la motivele pentru

care inspecția fiscală a fost amânată și respectiv, suspendată, învederând că a

depus toate diligentele necesare desfășurării inspecției fiscale în termenul de

45 de zile prevăzut de legislația aplicabilă, iar suspendarea inspecției

fiscale a avut loc din motive independente de voința societății.

Recurenta a

considerat că și în condițiile în care instanța de fond s-a raportat la

prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., perioadele în care inspecția

fiscală se desfășoară, respectiv, este amânată sau suspendată din alte motive

decât urmare a solicitării contribuabilului, nu pot fi considerate pentru

prelungirea termenului de 45 de zile în afara situațiilor expres prevăzute de

lege.

Mai mult, instanța de

fond a ignorat în totalitate jurisprudența Curții Europene de Justiție

aplicabilă în această situație concretă (cauza C 107-10 E.M.I. 3 AD împotriva

Direktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto" NAP).

Recurenta a precizat

că dreptul contribuabilului de a solicita și obține dobânzi de întârziere

pentru rambursarea cu întârziere a TVA, a fost constatat și în practica

judiciară a instanțelor naționale (deciziile nr. 3351 din 29 iunie 2012 și nr. 1084

din 29 februarie 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție).

formulate de reclamanta S.H.G.C.K.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, reclamanta S.H.G.C.K. a solicitat respingerea recursului

declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Reclamanta a arătat

că excepția inadmisibilității invocată de D.G.F.P. București este neîntemeiată,

soluția pronunțată de instanța de fond fiind în deplină concordanță cu

prevederile imperative ale art. 205 din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, în cazul

admiterii de către instanță a capătului doi de cerere,

autoritatea publică

nu este obligată la o primă soluționare într-un anumit sens a cererii, ci

soluția acesteia (deja exprimată în sensul respingerii) este modificată, lucru

ce ține de competența instanței.

Pe fondul cauzei,

reclamanta a arătat, în esență, că depășirea termenului de 45 de zile pentru

soluționarea cererii de rambursare a deconturilor cu sume negative de TVA, dă

naștere obligației de plată a dobânzilor, iar aspectele invocate de către

pârâtă (delegarea atribuțiilor de control către D.G.F.P. Brașov, amânarea

inspecției fiscale solicitată de societate și solicitarea de informații

suplimentare de către organul fiscal), nu înlătură răspunderea acesteia.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Analizând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs

formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la

recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București

Criticile formulate

de pârâtă cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției

inadmisibilității acțiunii, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima

instanță a respins excepția analizată, reținând că împotriva refuzului motivat

de plată a dobânzilor, comunicat de pârâtă prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012,

în temeiul dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc., reclamanta a formulat

contestație administrativă, înregistrată la autoritatea publică pârâtă la data

de 9 mai 2012.

Deoarece nu a primit

răspuns la contestația depusă, la data de 27 decembrie 2012, reclamanta a

formulat prezenta acțiune în instanță, în baza art. 8 coroborat cu art. 11 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a evita intervenirea prescripției

dreptului la acțiune.

De asemenea, în ceea

ce privește capătul de cerere având ca obiect emiterea procesului-verbal de

calcul al dobânzilor, excepția inadmisibilității este nefondată, întrucât, față

de poziția exprimată de autoritatea publică pârâtă, reclamanta a dedus

judecății refuzul nejustificat de emitere a actului solicitat, prevăzut de

dispozițiile art. 6 alin. (6) și art. 7 din Capitolul 2 al Ordinului M.F.P. nr.

1899/2004.

Prin urmare, nu se

poate reține că autoritatea publică a fost obligată la soluționarea cererii de

plată a dobânzilor în sensul admiterii acesteia, întrucât stabilirea

caracterului nejustificat al refuzului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004, constituie o chestiune de fond în cadrul judecării

acțiunii, iar printre soluțiile pe care instanța le poate pronunța, potrivit art.

18 alin. (1) din lege, se regăsește și aceea de a dispune măsurile solicitate

pentru recunoașterea și restabilirea dreptului vătămat.

În ceea ce privește

criticile formulate pe fondul pricinii de către pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, Înalta Curte apreciază că sunt

neîntemeiate, constatând că instanța de fond a aplicat în mod corect

dispozițiile legale incidente în speță, în raport de elementele de fapt ale

cauzei, care au fost supuse unei analize coroborate față de întregul material

probator administrat de părți.

Astfel, primul decont

cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opțiune de rambursare, a fost

depus la data de 26 ianuarie 2009 și ultimul decont la 15 februarie 2010, iar

până la data de 20 decembrie 2010, pârâta nu a efectuat niciun demers care să

justifice prelungirea termenului de 45 de zile de la data depunerii

deconturilor, în cadrul căruia trebuiau soluționate solicitările de rambursare

formulate de reclamantă, conform prevederilor pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului M.F.P. nr. 263/2010.

Termenul de 45 de

zile prevăzut de dispozițiile legale menționate este un termen cu caracter

imperativ, a cărui nerespectare dă dreptul reclamantei la rambursarea

deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată.

În acord cu opinia

exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că

delegarea atribuțiilor de control către Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov nu este de natură a justifica prelungirea termenului legal de

soluționare a cererilor de rambursare, în condițiile în care, precizările aduse

de reclamantă prin adresa nr. 78841 din 20 octombrie 2010, au vizat date cunoscute

anterior de către organele fiscale.

În consecință, Înalta

Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, ca nefondat.

Asupra recursului

declarat de reclamanta S.H.G.C.K.

Instanța de fond a

reținut că prelungirea termenului legal de soluționare a decontului de taxă pe

valoare adăugată este justificată începând cu data de 20 decembrie 2010,

raportat la dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Potrivit acestui text

de lege, „În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare

informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de 45 de

zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu

perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului și data

înregistrării primirii acestor informații la organul fiscal competent”.

În cauză, se constată

că inspecția fiscală a fost amânată, la cererea reclamantei, până la data de 09

februarie 2011, iar începând cu 03 martie  2011, inspecția fiscală a fost

suspendată pentru efectuarea unui control încrucișat, în baza dispozițiilor art.

104 alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, coroborat cu prevederile

art. 2 lit. a) din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 14/2010.

Inspecția fiscală a

fost reluată la data de 07 aprilie 2011 și datorită unor neconcordanțe

constatate între informațiile raportate prin VIES și cele declarate de

contribuabil prin declarațiile recapitulative, la data de 11 aprilie 2011 au

fost solicitate explicații referitoare la aceste neconcordanțe. Reclamanta a

solicitat extinderea termenului pentru a obține informații și documente cu

privire la neconcordanțele constatate, până la data de 21 aprilie 2011, iar la

03 mai 2011, a comunicat organelor fiscale că nu a reușit să obțină

informațiile solicitate.

Prin adresa nr. 3520

din 04 mai 2011, s-a solicitat reclamantei traducerea și certificarea

înscrisurilor, acestea fiind transmise organelor de control fiscal cu adresa nr.

6253 din 27 iulie 2011.

Raportat la situația

de fapt expusă, instanța de control judiciar apreciază că, începând cu data de

20 decembrie 2010, prelungirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea

deconturilor este justificată de cauze obiective, neputându-se reține culpa

organului fiscal sau neîndeplinirea de către acesta a obligațiilor legale.

Astfel, conform art. 104

alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, măsura suspendării

inspecției fiscale a fost determinată de necesitatea efectuării unor verificări

încrucișate, organul fiscal fiind îndreptățit să aprecieze, în limitele

atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale

și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra

tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Ulterior, amânarea

inspecției fiscale s-a datorat și culpei societății reclamante, prin

necomunicarea informațiilor solicitate de organul fiscal în termenul stabilit

de către acesta, astfel încât, nu poate fi primită susținerea

recurentei-reclamante în sensul că prelungirea termenului prevăzut de lege

pentru desfășurarea inspecției fiscale a avut loc din motive independente de

voința societății.

Deciziile de practică

judecătorească invocate de către recurentă nu sunt de natură a infirma

legalitatea hotărârii recurate, deoarece situația de fapt dedusă judecății a

fost diferită și analizată distinct în fiecare dosar în parte de către instanța

de judecată.

Pentru motivele

arătate, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă,

ca nefondat.

Pentru considerentele

expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în

temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de

reclamantă și pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.H.G.C.K. și de recurenta-pârâtă

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.