ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1557/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC

A.Z.L. Giurgiu SA a chemat în judecată pârâții A.N.A.F. - D.G.S.C.

și D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală

solicitând anularea în tot a deciziei nr. 424 din 17 februarie 2008 emisă

de A.N.A.F. - D.G.S.C. și pe cale de consecință anularea

deciziei de impunere nr. 165 din 11 octombrie 2006 emisă de D.G.F.P.

Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală și anularea în parte

a raportului de inspecție fiscală nr. 25432 din 09 octombrie 2006 în

baza căruia a fost emisă decizia de impunere, pentru suma totală

de 385.865 lei.

î

n motivarea acțiunii a

arătat că aceste acte administrativ-fiscale sunt nelegale și

netemeinice, organul de inspecție fiscală stabilind în mod vădit

netemeinic și nelegal în sarcina sa obligații bugetare suplimentare

constând în TVA și accesorii.

La termenul

de judecată din 27 octombrie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat

excepția necompetenței materiale pe care a admis-o, având în vedere

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora

litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale.

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competenta de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut

că în raport de cuantumul taxei care formează obiectul litigiului de

față, competența de soluționare a cauzei în primă

instanță revine tribunalului și nu curții de apel, chiar

dacă emitentul unuia dintre actele administrative contestate este o

autoritate publică centrală.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs SC A.Z.L. Giurgiu SA și A.N.A.F.

Recurenta SC

A.Z.L. Giurgiu SA a arătat că a declarat recurs numai cu referire la

capătul de cerere privind impozitul pe profit, însușindu-și

soluția instanței în ce privește inadmisibilitatea

capătului de cerere privind TVA în sumă de 385.865 lei.

Recurenta a mai

susținut și faptul că soluția instanței de fond este

criticabilă și cu privire la declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, întrucât sub

aspectul sumei contestate, competentă să soluționeze cauza în

fond este Curtea de Apel București.

De asemenea,

susține recurenta, Curtea de Apel București este competentă

și dacă se are în vedere rangul autorității emitente a

actului atacat, respectiv faptul că cele două decizii de

soluționare (Decizia nr. 60 din 9 martie 2007 și nr. 424 din 17

decembrie 2008) sunt acte ale unei autorități publice centrale (A.N.A.F.-

D.G.S.C.).

La rândul

său, recurenta A.N.A.F. a susținut că hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a legii, deoarece în speță se solicită

anularea Deciziei nr. 424/2008, act administrativ emis de A.N.A.F., organ de

specialitate al administrației publice centrale, astfel că,

instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de

apel și nu tribunalul.

Recursurile

sunt nefondate.

În fapt,

reclamanta SC A.Z.L. Giurgiu SA a achiziționat în luna aprilie 2004 un

imobil constând în construcție – hală armare dezarmare” în

suprafață construită de 2520 mp de la SC I.C.T. SRL

Sighișoara, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 989 din 19 aprilie 2004, prețul tranzacției urmând a fi

achitat în mai multe rate.

Reclamanta a

dedus în anul 2004 TVA aferentă acestei tranzacții în sumă

totală de 308.382 lei.

Prin decizia de

impunere nr. 165/2006 emisă în baza constatărilor din raportul de

inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală au

stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, constând în

TVA în sumă de 253.921 lei și accesorii aferente în sumă de

131.944 lei, din care 254.938 lei TVA aferentă ratelor din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 989/2004 cu termen scadent de plată după

data de 1 ianuarie 2005, dată de la care s-a reținut că îi sunt

aplicabile pentru aceste rate prevederile art. 160

1

C. fisc.

referitoare la măsurile simplificate și 7.983 lei TVA fără

a avea la bază un document justificativ.

Reclamanta a

arătat că cele două sume de mai sus, respectiv 253.921 TVA

și 131.944 lei accesorii aferente, au fost stabilite în mod eronat

întrucât a achitat o parte din prețul contractului în anul 2004, iar

pentru diferența de preț care era scadentă în 2005, a eliberat bilete la ordin încă din anul 2004 când nu intrase în vigoare H.G. nr. 44/2004.

A mai

arătat că, în mod eronat, organul de control a calificat acest

contract ca fiind unul cu plata în rate, întrucât ceea ce de fapt au

urmărit părțile prin această modalitate de plată nu a

fost decât să faciliteze achitarea prețului de către

cumpărător.

La termenul de

judecată din 27 octombrie 2009, instanța de fond a invocat din oficiu

excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 158 alin. (1)

și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. a dispus admiterea acesteia și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în

raport de cuantumul sumei care formează obiectul litigiului,

competența aparține tribunalului chiar dacă emitentul unuia din

actele administrative contestate este o autoritate publică centrală.

Soluția

instanței de fond este temeinică și legală.

Într-adevăr,

potrivit art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ „litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 5 miliarde de lei se soluționează, în

fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde de

lei, se soluționează, în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

specială nu se prevede altfel.

Din cuprinsul

acestui text de lege rezultă că legea s-a menținut pe principiul

consacrat de ultima variantă a Legii nr. 29/1990, anume al „locului” în

organizarea administrației publice, al autorității care emite

sau încheie actul.

În ceea ce

privește litigiile evoluabile în bani, Legea contenciosului administrativ

a preluat, pur și simplu, soluția din Codul de procedură

fiscală, unde se stabilește pragul de 5 miliarde, ceea ce înseamnă

principiul unității de reglementare.

Prin urmare,

criteriul cuantumului de până la 5 miliarde operează numai pentru

litigiile care „privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora” indiferent dacă actul

administrativ atacat emană de la o autoritate locală sau de la una

centrală. În această materie, însă, există căi

administrative de atac, prevăzute chiar de Codul de procedură

fiscală, care se finalizează la nivel central. Dacă cuantumul

litigiului este sub 5 miliarde de lei, dar actul administrativ este emis de un

organ central, va fi atacat, în termenul prevăzut de art. 6 alin. (2) la

tribunal.

Cum în speță

se solicită anularea unor acte administrativ fiscale care au ca obiect

suma de 385.865 lei reprezentând TVA de plată și accesorii aferente

acesteia, în mod corect instanța de fond a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând

și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor

de casare recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursurile declarate de SC A.Z.L. Giurgiu SA și de A.N.A.F.- D.G.S.C.

împotriva sentinței civile nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2010.