ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1557/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.Z.L. Giurgiu SA a chemat în judecată pârâții A.N.A.F. - D.G.S.C. și D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală solicitând anularea în tot a deciziei nr. 424 din 17 februarie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. și pe cale de consecință anularea deciziei de impunere nr. 165 din 11 octombrie 2006 emisă de D.G.F.P. Giurgiu - Activitatea de Inspecție Fiscală și anularea în parte a raportului de inspecție fiscală nr. 25432 din 09 octombrie 2006 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere, pentru suma totală de 385.865 lei. î n motivarea acțiunii a arătat că aceste acte administrativ-fiscale sunt nelegale și netemeinice, organul de inspecție fiscală stabilind în mod vădit netemeinic și nelegal în sarcina sa obligații bugetare suplimentare constând în TVA și accesorii.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale pe care a admis-o, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în raport de cuantumul taxei care formează obiectul litigiului de față, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului și nu curții de apel, chiar dacă emitentul unuia dintre actele administrative contestate este o autoritate publică centrală. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs SC A.Z.L. Giurgiu SA și A.N.A.F. Recurenta SC A.Z.L. Giurgiu SA a arătat că a declarat recurs numai cu referire la capătul de cerere privind impozitul pe profit, însușindu-și soluția instanței în ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere privind TVA în sumă de 385.865 lei. Recurenta a mai susținut și faptul că soluția instanței de fond este criticabilă și cu privire la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, întrucât sub aspectul sumei contestate, competentă să soluționeze cauza în fond este Curtea de Apel București.

De asemenea, susține recurenta, Curtea de Apel București este competentă și dacă se are în vedere rangul autorității emitente a actului atacat, respectiv faptul că cele două decizii de soluționare (Decizia nr. 60 din 9 martie 2007 și nr. 424 din 17 decembrie 2008) sunt acte ale unei autorități publice centrale (A.N.A.F.- D.G.S.C.). La rândul său, recurenta A.N.A.F. a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece în speță se solicită anularea Deciziei nr. 424/2008, act administrativ emis de A.N.A.F., organ de specialitate al administrației publice centrale, astfel că, instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de apel și nu tribunalul.

Recursurile sunt nefondate. În fapt, reclamanta SC A.Z.L. Giurgiu SA a achiziționat în luna aprilie 2004 un imobil constând în construcție – hală armare dezarmare” în suprafață construită de 2520 mp de la SC I.C.T. SRL Sighișoara, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 989 din 19 aprilie 2004, prețul tranzacției urmând a fi achitat în mai multe rate. Reclamanta a dedus în anul 2004 TVA aferentă acestei tranzacții în sumă totală de 308.382 lei.

Prin decizia de impunere nr. 165/2006 emisă în baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, constând în TVA în sumă de 253.921 lei și accesorii aferente în sumă de 131.944 lei, din care 254.938 lei TVA aferentă ratelor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 989/2004 cu termen scadent de plată după data de 1 ianuarie 2005, dată de la care s-a reținut că îi sunt aplicabile pentru aceste rate prevederile art. 160 1 C. fisc. referitoare la măsurile simplificate și 7.983 lei TVA fără a avea la bază un document justificativ. Reclamanta a arătat că cele două sume de mai sus, respectiv 253.921 TVA și 131.944 lei accesorii aferente, au fost stabilite în mod eronat întrucât a achitat o parte din prețul contractului în anul 2004, iar pentru diferența de preț care era scadentă în 2005, a eliberat bilete la ordin încă din anul 2004 când nu intrase în vigoare H.G.

nr. 44/2004. A mai arătat că, în mod eronat, organul de control a calificat acest contract ca fiind unul cu plata în rate, întrucât ceea ce de fapt au urmărit părțile prin această modalitate de plată nu a fost decât să faciliteze achitarea prețului de către cumpărător. La termenul de judecată din 27 octombrie 2009, instanța de fond a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. a dispus admiterea acesteia și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în raport de cuantumul sumei care formează obiectul litigiului, competența aparține tribunalului chiar dacă emitentul unuia din actele administrative contestate este o autoritate publică centrală.

Soluția instanței de fond este temeinică și legală. Într-adevăr, potrivit art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde de lei se soluționează, în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde de lei, se soluționează, în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că legea s-a menținut pe principiul consacrat de ultima variantă a Legii nr. 29/1990, anume al „locului” în organizarea administrației publice, al autorității care emite sau încheie actul. În ceea ce privește litigiile evoluabile în bani, Legea contenciosului administrativ a preluat, pur și simplu, soluția din Codul de procedură fiscală, unde se stabilește pragul de 5 miliarde, ceea ce înseamnă principiul unității de reglementare. Prin urmare, criteriul cuantumului de până la 5 miliarde operează numai pentru litigiile care „privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora” indiferent dacă actul administrativ atacat emană de la o autoritate locală sau de la una centrală.

În această materie, însă, există căi administrative de atac, prevăzute chiar de Codul de procedură fiscală, care se finalizează la nivel central. Dacă cuantumul litigiului este sub 5 miliarde de lei, dar actul administrativ este emis de un organ central, va fi atacat, în termenul prevăzut de art. 6 alin. (2) la tribunal. Cum în speță se solicită anularea unor acte administrativ fiscale care au ca obiect suma de 385.865 lei reprezentând TVA de plată și accesorii aferente acesteia, în mod corect instanța de fond a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC A.Z.L. Giurgiu SA și de A.N.A.F.- D.G.S.C. împotriva sentinței civile nr. 3513 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.