ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 1303 din 27 martie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă excepția necompetenței materiale, declinându-se competența de

soluționare a cauzei privind SC A.I.R. SRL, în contradictoriu cu A.N.A.F., în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut, în raport cu excepția necompetenței materiale invocată din oficiu la

termenul de judecată din data de 27 martie 2009, că în materia contenciosului

administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența

materială în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul

sumei și de natura acesteia.

Astfel, a apreciat instanța, în situația în

care actul a cărui anulare se solicită privește taxe, impozite, contribuții sau

datorii vamale ori accesorii ale acestora, potrivit dispozițiilor, în speță,

competența materială a instanței de fond urmează a fi stabilită în raport de

criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorității publice

emitente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

A.N.A.F., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate,

prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr.

554/2004, instanța de fond a admis în mod greșit excepția necompetenței

materiale.

A opinat recurenta în sensul că din

interpretarea art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, rezultă că

instanța competentă să judece cauza este curtea de apel, având în vedere faptul

că actele administrative atacate sunt emise de o autoritate centrală.

Se apreciază că din economia aceluiași text

de lege se disting două situații în care competența materială aparține curților

de apel, respectiv aceea în care actul administrativ atacat a fost emis de

către o autoritate publică centrală, respectiv aceea în care actul

administrativ atacat privește sume mai mari de 500.000 lei.

Din prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004,

rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a înțeles să statueze ca actele

administrative emise de autorități publice centrale să fie supuse controlului

judiciar, în fond, la instanțele de judecată de grad superior, respectiv la

curțile de apel, urmând ca recursul să fie soluționat de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pe de altă parte, susține recurenta,

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportate la prevederile art.

3 pct. l C. proc. civ., care stabilesc o competență exclusivă în favoarea

curților de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise

sau încheiate de autorități publice centrale, fără a se face distincție în

funcție de valoarea litigiului, criteriul valoric fiind incident numai în ceea

ce privește autoritățile publice locale și județene.

Examinând actele și lucrările dosarului din

perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta Curte va

respinge recursul pârâtei, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în

cele ce succed:

Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, instituie două criterii pentru stabilirea competenței

materiale în judecarea în fond a cauzelor în contencios administrativ: 1. criteriul

poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice (sau

criteriul rangului autorității emitente) și 2. criteriul valoric.

Criteriul valoric se aplică în cauzele care

au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, delimitând competența materială a tribunalului și a curții de apel în

raport de suma în litigiu.

Prin urmare, se aplică criteriul valoric în

ceea ce privește stabilirea competenței materiale, neavând relevanță dacă actul

administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

În atare condiții, în raport cu valoarea

taxei pe valoare adăugată contestată și solicitată spre restituire, Înalta

Curte apreciază că prima instanță a admis în mod corect excepția invocată,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele arătate, se constată că

instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva

Sentinței Civile nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28

octombrie 2009.