ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, declinându-se competența de soluționare a cauzei privind SC A.I.R. SRL, în contradictoriu cu A.N.A.F., în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în raport cu excepția necompetenței materiale invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 27 martie 2009, că în materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei și de natura acesteia.

Astfel, a apreciat instanța, în situația în care actul a cărui anulare se solicită privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, potrivit dispozițiilor, în speță, competența materială a instanței de fond urmează a fi stabilită în raport de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorității publice emitente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.A.F., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis în mod greșit excepția necompetenței materiale.

A opinat recurenta în sensul că din interpretarea art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, rezultă că instanța competentă să judece cauza este curtea de apel, având în vedere faptul că actele administrative atacate sunt emise de o autoritate centrală. Se apreciază că din economia aceluiași text de lege se disting două situații în care competența materială aparține curților de apel, respectiv aceea în care actul administrativ atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, respectiv aceea în care actul administrativ atacat privește sume mai mari de 500.000 lei. Din prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a înțeles să statueze ca actele administrative emise de autorități publice centrale să fie supuse controlului judiciar, în fond, la instanțele de judecată de grad superior, respectiv la curțile de apel, urmând ca recursul să fie soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, susține recurenta, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportate la prevederile art. 3 pct. l C. proc. civ., care stabilesc o competență exclusivă în favoarea curților de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, fără a se face distincție în funcție de valoarea litigiului, criteriul valoric fiind incident numai în ceea ce privește autoritățile publice locale și județene.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed: Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale în judecarea în fond a cauzelor în contencios administrativ: 1. criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice (sau criteriul rangului autorității emitente) și 2. criteriul valoric. Criteriul valoric se aplică în cauzele care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, delimitând competența materială a tribunalului și a curții de apel în raport de suma în litigiu.

Prin urmare, se aplică criteriul valoric în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, neavând relevanță dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală. În atare condiții, în raport cu valoarea taxei pe valoare adăugată contestată și solicitată spre restituire, Înalta Curte apreciază că prima instanță a admis în mod corect excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței Civile nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2009.