ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1580/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1562 din 22

aprilie 2009 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că

reclamanta S.R.R., fiind o instituție centrală a statului, astfel cum rezultă

din Legea nr. 41/1994, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul litigiilor având

ca obiect acte ale autorităților publice centrale sunt competente secția de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Primind cauza spre soluționare, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 4.102 din 24 noiembrie 2009, a admis la rândul său excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, a declinat

competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal, astfel încât, constatând ivit

conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în vederea soluționării conflictului, reținând, în esență, că ori de

câte ori obiectul cauzei se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, relevant este nu emitentul actului pentru

stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ ci cuantumul

acestor taxe.

Cum în speță valoarea pretențiilor

reclamantei este până la 500.000 lei, competent să soluționeze cauza în fond

este tribunalul.

Verificând cauza, Curtea constată

că, în raport cu natura litigiului, competența materială revine Judecătoriei sectorului

3 București pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, conform prevederilor art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să

plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru

serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui

serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor art.

5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,

această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E. E. SA, prin

filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice

(alin. (1)), iar persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia

electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa

direct S.R.R. (alin. (1)).

Rezultă din actele dosarului că

societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de

radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat

cu F.D.F.E.E. E.M. SA.

Izvorul obligației îl constituie

contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E.

E.M. SA care la rândul său acționează în calitate de mandatar al societății

reclamante.

În consecință, taxa pentru serviciul

public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și

contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât

competența soluționării acțiunii, având în vedere și valoarea pretențiilor,

aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate

procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor

instanțe.

Înalta Curte constată că, sub

aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este

autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio

făcându-se venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor

datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Față de cele arătate, constatându-se

că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze

cauza în primă instanță, competența de. soluționare a cauzei va fi stabilită în

favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind S.R.R. și SC M.C. SRL București în favoarea Judecătoriei sectorului

3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 martie 2010.