ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 23 iunie 2008, sub nr. 5155/303/2008, reclamanta S.R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O.I. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 466,38 RON, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005, în cuantum de 120 RON, și penalități în cuantum de 106,38 RON, pentru factura din 28 noiembrie 2005, precum și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 240 RON. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile H.G.

nr. 977/2003 și ale Legii nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003 care au instituit obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, „să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune (...) în calitate de beneficiari ai acestor servicii”, apreciind că legiuitorul a prezumat calitatea de beneficiar al serviciilor pentru toate persoanele juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, potrivit dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea S.R.R. și a S.R.Tv., republicată, dispoziții apreciate ca fiind constituționale în mai multe rânduri.

Prin sentința civilă nr. 5787 din 22 septembrie 2008, Judecătoria Sector 6 București a admis excepția prematurității cererii și a respins cererea reclamantei ca prematur formulată pentru lipsa concilierii, iar prin decizia civilă nr. 140 din 19 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a casat sentința și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a reținut, în esență, că suma în litigiu reprezintă o taxă pentru un serviciu public mai mică de 500.000 RON, situație în care competența materială de soluționare aparține Tribunalului ca instanță de contencios administrativ, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul București, secția a ix-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, prin sentința civilă nr. 1024 din 13 martie 2009, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin raportare la calitatea reclamantei de autoritate publică centrală a statului. Prin sentința nr. 212 din 15 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând următoarele: Învestirea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a realizat printr-o decizie irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs care, statuând asupra necompetenței primei instanțe, a reținut - cu putere de drept dezlegat conform art. 315 alin. (1) teza I C. proc.

civ., potrivit căruia „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” - competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ. Prin urmare, apreciază Curtea de apel, decizia de casare a sentinței judecătoriei, fundamentată exclusiv pe necompetența acestei din urmă instanțe, statuează, cu forță obligatorie, competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ, ipoteză care nu mai impune cercetarea, de către o primă instanță (fie Tribunal, fie Curte), a problemei de drept dezlegate irevocabil, relativ la competență. Constatându-se ivit conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv în ceea ce privește competența materială a instanțelor judecătorești, care reprezintă problemă de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ. Unul din mecanismele care face posibilă îndeplinirea acestei obligații este regulatorul de competență. Conform jurisprudenței constante a instanței supreme în cauze asemănătoare celei pentru care se solicită stabilirea competenței materiale în raport de dispozițiile legale incidente, s-a statuat că în raport de obiectul litigiului dedus judecății și de prevederile legale în vigoare aplicabile cauzei, competența materială de soluționare în fond revine judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Astfel, în cauză, este necontestat că obiectul acțiunii îl formează cererea formulată de S.R.R. prin care a solicitat obligarea societății comerciale pârâte la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2005-2006-2007, datorată în baza art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune. Or, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 40/1994, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 71/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 533/2003, veniturile proprii ale S.R.R. provin, între altele, și din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune. Deci, cu alte cuvinte, sumele reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se constituie în venituri proprii ale S.R.R., fără a reprezenta creanțe bugetare.

Or, din interpretarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că această reglementare se referă la litigiile privind actele administrativ-fiscale, care au ca obiect taxe, impozite, datorii vamale, contribuții și accesorii ale acestora, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale. Astfel fiind, rezultă că dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, obiectul dedus judecății constituindu-l o cerere în pretenții referitoare la taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R., în contradictoriu cu pârâta SC O.I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.