ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4379/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 27 iunie 2008, sub nr. 7911/301/2008, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 466,38 RON, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 RON și penalități în cuantum de 106,38 RON, pentru factura din 28 noiembrie 2005, precum și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 240 RON.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile H.G. nr. 977/2003 și ale Legii nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003. Prin sentința civilă nr. 7098 din 05 august 2008, Judecătoria Sector 3 București a admis excepția prematurității cererii și a respins cererea reclamantei ca prematur formulată pentru lipsa concilierii. Față de această hotărâre a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând modificarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii sale. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că cererea sa a fost greșit calificată ca fiind formulată în materie comercială, dispozițiile art. 720¹ C. proc. civ. nefiind incidente în cauză. Prin decizia civilă nr. 1794 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a admis recursul și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a arătat, în esență, că suma în litigiu reprezintă o taxă pentru un serviciu public, de o valoare mai mică de 500.000 RON, situație în care competența materială de soluționare aparține Tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, conform art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 832 din 27 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, prin raportare la calitatea reclamantei de autoritate publică centrală a statului.

În ședința publică din 07 octombrie 2009, Curtea a pus în discuție din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, față de natura litigiului dedus judecății și de considerentele deciziei de casare nr. 1794 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială. Prin sentința civilă nr. 210 din 15 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că învestirea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a realizat printr-o decizie irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs care, statuând asupra necompetenței primei instanțe, a reținut - cu putere de drept dezlegat, conform art. 315 alin. (1) teza l C. proc.

civ., competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ. Decizia de casare a sentinței judecătoriei, fundamentată exclusiv pe necompetența acestei din urmă instanțe, statuează, cu forță obligatorie, competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ, ipoteză care nu mai impune cercetarea, de către o primă instanță (fie Tribunal, fie Curte), a problemei de drept dezlegate irevocabil, relativ la competență. Față de prevederile art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că, în speță, în raport de natura și valoarea obiectului litigiului, competența soluționării fondului cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 3 București. Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu. Prin art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E.

E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. Art. 10 din același act normativ arată că „din sumele încasate de la persoanele fizice și de la cele juridice SC D.F.E.E. E. SA va deduce comisionul cuvenit, iar restul sumelor va fi virat integral în contul Societății Române de Radiodifuziune, la termenele și în condițiile stabilite prin contractul de mandat”. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA. Înalta Curte reține că izvorul obligației deduse judecății îl constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E.

E.M.S. SA, care, la rândul său, acționează în calitate de mandatar al societății reclamante. Din analiza cadrului legal incident, față de modalitatea de percepere și destinația taxei, se desprinde concluzia că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, categorie care, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ar conferi prezentei cauze natura unui litigiu de contencios administrativ-fiscal de competența Tribunalului specializat. În speță nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, instituție autorizată să presteze un serviciu public, de interes național.

În aceste condiții, competența soluționării prezente cauze, având în vedere și valoarea pretențiilor deduse judecății, aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va constata că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze prezenta cauză în primă instanță și, în consecință, va stabili competența materială de judecare a prezentului litigiu în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.