ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4379/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Sectorului 3 București, la data de 27 iunie 2008, sub nr. 7911/301/2008, reclamanta

Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC

E.D. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei

de 466,38 RON, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul

2005 în cuantum de 120 RON și penalități în cuantum de 106,38 RON, pentru factura

din 28 noiembrie 2005, precum și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune

pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 240 RON.

Reclamanta și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile H.G. nr. 977/2003 și ale Legii nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003.

Prin sentința civilă

nr. 7098 din 05 august 2008, Judecătoria Sector 3 București a admis excepția prematurității

cererii și a respins cererea reclamantei ca prematur formulată pentru lipsa concilierii.

Față de această hotărâre

a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând modificarea

sentinței și, pe fond, admiterea cererii sale.

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut, în esență, că cererea sa a fost greșit calificată ca fiind

formulată în materie comercială, dispozițiile art. 720¹ C. proc. civ. nefiind

incidente în cauză.

Prin decizia civilă

nr. 1794 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a admis recursul și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre soluționare

în primă instanță la Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel,

Tribunalul a arătat, în esență, că suma în litigiu reprezintă o taxă pentru un serviciu

public, de o valoare mai mică de 500.000 RON, situație în care competența materială

de soluționare aparține Tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, conform

art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 832 din 27 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, prin

raportare la calitatea reclamantei de autoritate publică centrală a statului.

În ședința publică din

07 octombrie 2009, Curtea a pus în discuție din oficiu excepția de necompetență

materială a Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ

și fiscal, față de natura litigiului dedus judecății și de considerentele deciziei

de casare nr. 1794 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a Vl-a

comercială.

Prin sentința civilă

nr. 210 din 15 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze

în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că învestirea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, s-a realizat printr-o decizie irevocabilă, pronunțată de

o instanță de recurs care, statuând asupra necompetenței primei instanțe, a reținut

- cu putere de drept dezlegat, conform art. 315 alin. (1) teza l C. proc. civ.,

competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ.

Decizia de casare a sentinței

judecătoriei, fundamentată exclusiv pe necompetența acestei din urmă instanțe, statuează,

cu forță obligatorie, competența Tribunalului ca instanță de contencios administrativ,

ipoteză care nu mai impune cercetarea, de către o primă instanță (fie Tribunal,

fie Curte), a problemei de drept dezlegate irevocabil, relativ la competență.

Față de prevederile

art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București

a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ

de competență.

Examinând conflictul negativ

de competență, Curtea va constata că, în speță, în raport de natura și valoarea

obiectului litigiului, competența soluționării fondului cauzei aparține Judecătoriei

Sectorului 3 București.

Astfel, potrivit art.

40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească

o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public

de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

Prin art. 5 alin. (1)

din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această

taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E. E. SA, prin filialele sale, în

baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. Art. 10 din același

act normativ arată că

„din sumele încasate de la persoanele fizice și de la cele juridice

SC D.F.E.E. E. SA va deduce comisionul cuvenit, iar restul sumelor va fi virat integral

în contul Societății Române de Radiodifuziune, la termenele și în condițiile stabilite

prin contractul de mandat”.

Din înscrisurile depuse

la dosarul cauzei rezultă faptul că societatea comercială pârâtă achită taxa datorată

pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei

electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.

Înalta Curte reține că

izvorul obligației deduse judecății îl constituie contractul încheiat de pârâtă

cu o persoană juridică de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care, la rândul său,

acționează în calitate de mandatar al societății reclamante.

Din analiza cadrului legal

incident, față de modalitatea de percepere și destinația taxei, se desprinde concluzia

că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor,

taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, categorie

care, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ar conferi prezentei

cauze natura unui litigiu de contencios administrativ-fiscal de competența Tribunalului

specializat. În speță nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, instituție autorizată

să presteze un serviciu public, de interes național. În aceste condiții, competența

soluționării prezente cauze, având în vedere și valoarea pretențiilor deduse judecății,

aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate

procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va constata că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente

să soluționeze prezenta cauză în primă instanță și, în consecință, va stabili competența

materială de judecare a prezentului litigiu în favoarea Judecătoriei Sectorului

3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune,

în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.