ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 7558 din 11 septembrie

2008, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca prematură

acțiunea formulată de S.R.R., în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL,

având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1399,14 lei

reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada

2005 – 2007 și penalitățile aferente.

Instanța de judecată a

reținut, în esență, că litigiul este de natură

comercială iar reclamanta nu a făcut dovada că a respectat prevederile

art. 720

1

C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii

directe.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei soluții a fost admis de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, care, prin decizia nr. 1928 din 15 decembrie 2008, a casat sentința și a trimis cauza spre soluționare în primă

instanță Secției a IX-a de contencios administrativ și

fiscal a tribunalului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a invocat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și a calificat litigiul ca fiind de contencios fiscal, întrucât

privește o taxă pentru serviciul public, în valoare de până la

500.000 lei.

Prin sentința nr. 1292 din 31 martie

2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, în baza dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, invocând calitatea reclamantei,

de instituție centrală ce prestează un serviciu public autonom

de interes național.

Tribunalul a reținut în

esență că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu

intră în sfera de aplicare a art. 1 C. proc. fisc. ci îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994.

La rândul său, prin sentința

nr. 3250 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat

competența în favoarea secției similare a Tribunalului

București, motivat de faptul că obiectul litigiului se referă la

taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii.

În acest sens, Curtea a apreciat că

sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, relevantă

pentru stabilirea competenței fiind valoarea taxelor iar nu calitatea

emitentului actului.

Constatându-se ivirea conflictului

negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență,

potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea constată

că, în raport cu natura litigiului, competența materială revine

Judecătoriei Sectorului 2 București, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Astfel, conform prevederilor art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au

obligația să plătească o taxă pentru serviciul public

de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune,

în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 5

din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,

această taxă se încasează de la plătitori prin SC

D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată

cu plata energiei electrice [alin. (1)] iar persoanele juridice care își

asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de

furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății

Române de Radiodifuziune [alin. (2)].

Rezultă din actele dosarului că

societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru

serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei

electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.

Izvorul obligației îl constituie

contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică de drept

privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care la rândul său acționează în

calitate de mandatar al societății reclamante.

În consecință, taxa pentru

serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor,

taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor

locale, astfel încât competența soluționării acțiunii,

având în vedere și valoarea pretențiilor, aparține

judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în

competența altor instanțe.

Înalta Curte constată că, sub

aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea

reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public de

interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul

societății reclamante iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se

potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Față de cele arătate,

constatându-se că instanțele de contencios administrativ nu sunt

competente să soluționeze cauza în primă instanță, competența

de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R., în contradictoriu cu

pârâta SC S.I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.