ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr.5 786 din 22

septembrie 2008, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția

prematurității și a respins, ca atare, acțiunea

formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, în contradictoriu

cu pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, având ca obiect obligarea acesteia din

urmă la plata sumei de 1399,14 lei reprezentând taxa pentru serviciul

public de radiodifuziune pentru perioada 2005 – 2007 și

penalitățile aferente.

Instanța de judecată a

reținut, în esență, că litigiul este de natură

comercială iar reclamanta nu a făcut dovada că a respectat prevederile

art. 720

1

C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii

directe.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei soluții a fost admis de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, care, prin decizia nr. 88 din 14 ianuarie 2009 a casat sentința și a trimis cauza spre soluționare în primă

instanță Secției a IX-a de contencios administrativ și

fiscal a tribunalului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a invocat prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și a calificat litigiul ca fiind de contencios fiscal, întrucât

privește o taxă pentru serviciul public, în valoare de până la

500.000 lei.

Prin sentința nr. 1560 din 22

aprilie 2009 Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 554/2004, invocând calitatea reclamantei, de instituție centrală

ce prestează un serviciu public autonom de interes național.

Tribunalul a reținut în

esență că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu

intră în sfera de aplicare a art. 1 C. proc. fisc. ci îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994.

La rândul său, prin sentința

nr. 4101 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat

competența în favoarea secției similare a Tribunalului

București, motivat de obiectul litigiului care se referă la taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii.

În acest sens, Curtea a apreciat

că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

relevantă pentru stabilirea competenței fiind valoarea taxelor iar nu

calitatea emitentului actului.

Constatându-se ivirea conflictului

negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență,

potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea

constată că, în raport cu natura litigiului, competența

materială revine Judecătoriei Sectorului 4, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Astfel, conform prevederilor art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au

obligația să plătească o taxă pentru serviciul public

de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune,

în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor

art. 5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de

radiodifuziune, această taxă se încasează de la plătitori

prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat,

odată cu plata energiei electrice [alin. (1)] iar persoanele juridice care

își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract

de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. [alin. (2)].

Rezultă din actele dosarului că

societatea comercială pârâtă achită taxa datorată pentru

serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei

electrice încheiat cu F.D.F.E.E. E.M.S. SA.

Izvorul obligației îl

constituie contractul încheiat de pârâtă cu o persoană juridică

de drept privat, F.D.F.E.E. E.M.S. SA, care la rândul său

acționează în calitate de mandatar al societății

reclamante.

În consecință, taxa pentru

serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor,

taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor

locale, astfel încât competența soluționării acțiunii,

având în vedere și valoarea pretențiilor, aparține

judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în

competența altor instanțe.

Înalta Curte constată că,

sub aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea

reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de

interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul

societății reclamante iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se

potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Față de cele arătate,

constatându-se că instanțele de contencios administrativ nu sunt

competente să soluționeze cauza în primă instanță, competența

de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei

Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R., în contradictoriu cu

pârâta SC O.S. & C.O. I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.