ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4224/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a chemat în judecată SC T.I. SRL București pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1392,48 RON reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 360 RON, penalități în cuantum de 312,48 RON și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 720 RON. Prin sentința nr. 7786 din 17 septembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost admisă excepția de prematuritate și a fost respinsă cererea reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu SC T.I.

SRL, ca fiind prematur formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul dedus judecății este guvernat de regulile aplicabile în materie comercială, având în vedere părțile cauzei, care sunt societăți comerciale și a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 720 1 – 720 10 C. proc. civ. Instanța a constatat că reclamanta nu a urmat procedura concilierii directe prevăzută expres de dispozițiile legale invocate, astfel încât a constatat că reclamanta a formulat prematur acțiunea introductivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Prin decizia nr. 1042/R din 25 mai 2009 a Tribunalului București a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința atacată și reținută cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și penalitățile aferente, iar cuantumul acesteia este sub suma de 500.000 RON, situație în care competența de soluționare a cauzei revenea la fond nu judecătoriei ci Tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Prin sentința nr. 2651 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului București a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București. Instanța a reținut că litigiul de față nu are natura unei cauze de contencios fiscal întrucât taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute de art. 1 C. proc.

fisc., pentru care competența să fie determinată de cuantumul debitului, astfel încât în cauză este aplicabil principiul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul atacat. Instanța a constatat că reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune poate fi asimilată autorității publice, întrucât este autorizată să presteze un serviciu public și face parte din categoria autorităților și instituțiilor centrale, astfel încât cauza este de competența în primă instanță a Curții de Apel București. Curtea de Apel București prin sentința nr. 700 din 9 februarie 2010 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, întrucât a reținut că, în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, cu privire la cuantumul sumei deduse judecății și nu al locului ocupat de autoritatea publică în ierarhia administrativă.

Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20, 21 și 22 din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Conflictul de competență ivit între Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu SC T.I.

SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune. Prin art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. În alin. (2) al aceluiași articol din H.G. nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societății Române de Radiodifuziune.

Astfel, atât timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de mandatar al Societății Române de Radiodifuziune. În consecință, rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel fiind, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun, determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform prevederilor art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 din C. proc. civ. Sub aspectul stabilirii instanței competente material nu prezintă relevanță împrejurarea că reclamanta – Societatea Română de Radiodifuziune – este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor prevederi contractuale. Pentru aceste motive, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Societatea Română de Radiodifuziune și SC T.I. SRL București în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.