ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2568/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pârâta SC V. SRL, pentru obligarea acesteia la plata sumei totale de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 120 RON, 106,38 RON penalități aferente facturii din 28 noiembrie 2005 și 240 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2006 și 2007, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin H.G. nr. 9777/2003 și Legea nr. 553/2003 privind aprobarea O.U.G.

nr. 71/2003 a fost instituită obligația persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, legea prezumând calitatea de beneficiar al serviciilor respective pentru toate persoanele juridice. Prin sentința civilă nr. 7651 din 15 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 2 București a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată, reținând că reclamanta nu a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă în condițiile prevăzute de art. 720 1 din C. proc.

civ., mai înainte de a sesiza instanța de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.R.R., iar prin decizia comercială nr. 205 din 26 ianuarie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis recursul formulat, a casat sentința atacată, a reținut cauza spre soluționare în primă instanță și a dispus trimiteea cauzei la secția a IX-a contencios administrativ. Prin sentința nr. 1329 din 01 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu constituie taxă fiscală în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc., nefăcându-se venit la bugetul de stat ori bugetele locale, aceasta fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, respectiv, către S.R.R. asimilată autorităților publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și care prestează un serviciu public de interes național, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 41/1994. Prin sentința nr. 4240 din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența sa materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtei la plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune și accesorii ale acesteia, în temeiul Legii nr. 553/2003 și a H.G.

nr. 977/2003. A reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, ori de câte ori obiectul cauzei se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, relevat pentru stabilirea competenței este cuantumul acestor taxe și nu emitentul actului. Așadar, întrucât valoarea pretențiilor reclamantei se situează sub pragul de 500.000 RON, respectiv 466,38 RON, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență materială între cele două instanțe judecătorești de grade diferite, Curtea de Apel București prin aceeași hotărâre a dispus, în temeiul art. 21 C. proc.

civ, înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru regulator de competență. Soluționând conflictul negativ ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul București, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.

Prin art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, această taxă se va încasa de la plătitori prin SC D.F.E.E. „E.” SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. În alin. (2) al textului se prevede că persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct S.R.R. Astfel, atât timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de mandatar al S.R.R.

În consecință, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ. Astfel fiind, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoriei, determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform art. 1 pct. 1) din C. proc. civ., care judecă toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Înalta Curte apreciază că sub aspectul competenței nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio făcându-se venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte va constata că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze cauza în primă instanță și în consecință, va stabili competența materială a Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. și pe pârâta SC V. SRL, București în favoarea Judecătoriei sectorului 2, București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.