Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.07.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2010

HOTĂRÂRE
15.07.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate de instanțele aflate în conflict Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 6 București la data de 27 iunie 2008, reclamanta S.R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.M.P.C. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 466,38 lei, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005, în cuantum de 120 lei, penalități în cuantum de 106,38 lei pentru factura din 28 noiembrie 2005 și taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007, în cuantum de 240 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin H.G.

nr. 977/2003 și Legea nr. 533/2003 a fost prevăzută obligația persoanelor juridice cu sediul în România de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai serviciilor respective, legea prezumând această calitate pentru toate persoanele juridice. 1.1. Prin sentința civilă nr. 6471 din 10 octombrie 2008, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția prematurității introducerii acțiunii și în consecință a respins acțiunea. Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs reclamanta și prin decizia civilă nr. 1202 din 22 iunie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis recursul, a casat sentința atacată și trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3201 din 11 noiembrie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în raport de împrejurarea că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu constituie taxă fiscală în sensul art. 1 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., nefăcându-se venit la bugetul de stat ori bugetele locale, ci fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, asimilată autorităților publice, respectiv către S.R.R., care este înființată ca serviciu public autonom de interes național.

Judecătorul fondului a avut în vedere și calificarea juridică a acestei taxe, reglementată de art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, care constituie o contraprestație stabilită în sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, în raport de serviciul public oferit de societatea reclamantă, constatând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care privesc autoritățile publice centrale, inclusiv cele asimilate acestora, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. 1.2. Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea cauzei, la rândul său, prin sentința civilă nr. 2497 din 26 mai 2010, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că reclamanta a formulat o cerere în baza Legii nr. 533/2003 și a H.G. nr. 977/2003, acte normative care reglementează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv cuantum, penalități, persoanele fizice și juridice care sunt obligate la plata taxei, obiectul cauzei constând în obligarea pârâtei la plata unor taxe și accesorii ale acestora. De asemenea, a reținut că din conținutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reiese că ori de câte ori obiectul cauzei se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora nu este relevant emitentul actului pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ, ci cuantumul acestor taxe.

Astfel, cum valoarea pretențiilor reclamantei este de 466,38 lei, deci până la 500.000 lei, instanța a apreciat că competența de soluționare a cauzei în fond aparține tribunalului și nu curții de apel. Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății. 2. Stabilirea instanței competente să soluționeze cauza de față Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Prin cererea de chemare în judecata reclamanta S.R.R.

a solicitat obligarea pârâtei SC A.M.P.C. SRL la plata sumei de 466,38 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005, penalități pentru factura din 28 noiembrie 2005 și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007, sumă datorată conform prevederilor H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune. Potrivit art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, veniturile proprii ale S.R.R. provin și din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune. Altfel spus, sumele reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se constituie în venituri proprii ale S.R.R., fără a reprezenta creanțe bugetare.

Or, din interpretarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că această reglementare se referă la litigiile privind actele administrativ fiscale, care au ca obiect taxe, impozite, datorii vamale, contribuții și accesorii ale acestora, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale. Așa fiind, dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în raport de obiectul cauzei deduse judecății care constă în pretenții referitoare la taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, astfel că competența materială de soluționare în fond revine judecătoriei, ca instanță de drept comun. În raport de considerentele expuse, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.P.C. SRL București în favoarea Judecătoriei sector 6 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-21
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4484/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate de instanțele aflate în conflict 1.1. Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului
ÎCCJ 2010-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1423/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.C. SRL Bucureșt
ÎCCJ 2010-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pe pârâta SC M.M. SRL București,
ÎCCJ 2010-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta SC S.R.R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SRL Bucu
ÎCCJ 2010-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 23 iunie 2008, sub nr. 5155/303/2008, r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă