ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 496/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, la data 10

septembrie 2005, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita și Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea procesului-verbal

de inspecție fiscală încheiat la data de 5 iulie 2004, de Agenția Națională de

Administrare Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Harghita și suspendarea executării actului atacat, potrivit art. 9 alin. (2)

din Legea 29/1990.

În motivarea acțiunii, reclamanții

susțin că procesul-verbal de inspecție fiscală este nelegal și netemeinic,

împotriva lui formulând contestație înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, sub nr. 10857 din data de 3 august 2004, la

care nu a primit răspuns în termen de 30 de zile.

Prin încheierea motivată din 11

octombrie 2004, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării

procesului-verbal de inspecție fiscală.

Prin sentința civilă nr. 273 din

data de 8 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC M. SRL, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că reclamanta nu a respectat prevederile art. 182 C. proc. fisc., care stabilește o procedură administrativă obligatorie în ceea ce privește

contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi

atacate direct la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii în

contencios administrativ se limitează, conform Codului de procedură fiscală, la

atacarea deciziei de soluționare a contestației, în speță decizia nr. 245 din

data de 20 septembrie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Harghita, reclamanta atacând doar procesul-verbal de inspecție fiscală, nu și

decizia mai sus-menționată.

În plus s-a arătat că prin decizia nr.

285 din data de 20 septembrie 2004 a fost suspendată soluționarea contestației

reclamantei formulată împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală din 5

iulie 2004, până la finalizarea cercetărilor penale efectuate în legătură cu

activitatea societății reclamante.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal, reclamanta SC M. SRL, criticând hotărârea

pronunțată, pentru nelegalitate și netemeinicie și indicând că motivarea

acesteia cuprinde motive străine de natura pricinii. În drept au fost invocate

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea unui prim motiv de

recurs, recurenta-reclamantă a precizat că instanța nu a luat în considerare

faptul că soluționarea contestației administrative împotriva procesului-verbal

de control, prin decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, nu a fost soluționată

în termenul legal prevăzut, astfel că nerezolvarea contestației în termen i-a

dat dreptul de-a sesiza instanța, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 29/1990.

S-a mai precizat procedura prealabilă stabilită de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

a fost corect urmată de recurentă, nerezolvarea în termen a contestației fiind

culpa exclusivă a pârâtei.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

recurenta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii,

atunci când a reținut că actele administrative fiscale nu pot fi atacate direct

la instanța de contencios administrativ, întrucât procedura administrativă este

obligatorie, astfel că obiectul acțiunii nu poate viza decât decizia emisă

într-o astfel de procedură prealabilă, în condițiile în care nici o prevedere

din Codul de procedură fiscală nu suprimă dreptul celui care se consideră

vătămat în drepturile sale, chiar printr-un act administrativ fiscal, de a se

adresa instanței, în cazul în care plângerea prealabilă nu a fost rezolvată în termenul

legal.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente și în raport cu probele

administrate, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă,

împotriva hotărârii instanței de fond, pentru următoarele considerațiuni.

Codul de procedură fiscală

reglementează în mod amănunțit procedura contestării actelor administrative

fiscale, această cale administrativă de atac fiind obligatorie, și nu

facultativă, astfel cum a susținut recurenta.

Actele de soluționare de către

organele administrative a contestațiilor, formulate, de asemenea, potrivit

dispozițiilor Codului de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de

jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată.

Așa fiind, în fața instanței de contencios

se atacă deciziile emise de organele fiscale, conform art. 173 C. proc. fisc., în soluționarea contestațiilor formulate.

Cum recurenta-reclamantă, pe de o

parte, a înțeles să formuleze direct contestație împotriva procesului-verbal

de inspecție fiscală încheiat la 15 iulie 2004, și reținând, pe de altă

parte că prin decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus

suspendarea soluționării contestației, până la finalizarea cercetărilor penale,

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Dispozițiile legii contenciosului

administrativ, care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor

speciale administrative, nu este aplicabil dispozițiilor privind plângerea

prealabilă, care instituie obligația persoanei vătămate, de a se adresa cu reclamație

administrativă, organelor fiscale, în vederea emiterii deciziilor ce pot fi

apoi atacate la instanța competentă.

Față de cele sus arătate, ce

demonstrează netemeinicia motivelor de recurs formulate de

recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează, ca în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc, împotriva sentinței civile nr. 273 din 8

noiembrie 2004, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2006.