ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea în tot a O.U.G. nr. 95/2014, pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 969 din 30 decembrie 2014, partea 1, cu modificările și completările operate prin O.G. nr. 1/2015 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 44 din 19 ianuarie 2015, partea 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1625 din 09 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței civile nr. 1625 din 09 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., invocând dispozițiile art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004, art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 44, art. 47 și următoarele din Constituție, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, O.U.G. nr. 95/2014 cu modificările și completările ulterioare, art. 488 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, hotărârea instanței de fond este rezultatul unei erori de fapt și de drept deoarece, reclamanții nu au solicitat ca o instanță să constate neconstituționalitatea unui act, în care acest atribut revine exclusiv Curții Constituționale, ci au solicitat sesizarea acestei instanțe cu excepția de neconstituționalitate. În mod greșit s-a asimilat această cerere ca fiind o cerere principală, iar refuzul nejustificat de a nu trimite Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate, reprezintă în condițiile art. 488 din C. proc. civ. un veritabil motiv de admitere al recursului, hotărârea fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv cea constituțională.

În principal, acțiunea a fost respinsă pe considerentul că, potrivit prevederilor art. 1 - 8 din Legea nr. 554/2004, Ordonanța de urgență a Guvernului nu este act administrativ, ci unul normativ.

Din definiția actului administrativ rezultă că act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit jurisprudenței, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc.

În final, recurenții-reclamanți susțin că au fost invocate cel puțin 13 motive de nelegalitate ale actului administrativ normativ, dar multe dintre ele cu evidentă legătură de cauzalitate cu cele de factură neconstituțională deoarece între cele două categorii juridice există legătură biunivocă.

Prin cererea dedusă judecății, în principal, s-a solicitat constatarea nelegalității actului juridic, iar prin cerere separată s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, la data de 18.09.2015, cu respectarea condițiilor prevăzute de C. proc. civ.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 27.04.2017 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din dosarul instanței de fond, reclamanții au solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea în tot a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, pentru modificarea și completarea Legii nr. 341/2004 privind recunoștința față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 969 din 30 decembrie 2014, partea I, cu modificările și completările operate prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 44 din 19 ianuarie 2015, partea I, cu cheltuieli de judecată.

În raport de petitul acțiunii, Înalta Curte reafirmă că Ordonanțele de Guvern reprezintă acte administrative de autoritate publică, cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția României, potrivit principiului delegării legislative. Așadar, prin natura lor acestea au caracter legislativ deoarece reglementează relații sociale ce țin de domeniul legii, determinat de raporturile dintre Guvern și Parlament, iar controlul acestora este unul specific.

Condițiile în care pot fi formulate acțiuni împotriva ordonanțelor Guvernului sunt statuate de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că: Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Or, în cauza de față, recurenții-reclamanți au solicitat, prin cererea de învestire a instanței, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, în integralitatea ei.

De asemenea, în deplin acord cu instanța de fond, relevante sunt dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public; (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, precum și art. 2 lit. c) din același act normativ, ce definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că, ordonanțele de urgență nu pot fi calificate drept acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 și prin urmare nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ reglementat de acest act normativ.

În raport de aceste considerente, în mod corect prima instanță a apreciat ca inadmisibilă cererea dedusă judecății, suspendarea efectelor Ordonanței de Urgență nr. 95/2014 neputând face obiectul cenzurii instanței.

Față de aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 496 din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. și art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința primei instanțe ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. împotriva Sentinței civile nr. 1625 din 09 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV