ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat suspendarea O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în M. Of. nr. 969/30.12.2014, cu modificările și completările operate prin O.G. nr. 1/2015 publicată în M. Of. nr. 44/19.01.2015.

Cererea a fost completată la primul termen de judecată în fața primei instanțe, reclamanții solicitând și anularea O.U.G. nr. 95/2014, respectiv a H.G. nr. 99/2015, depunând și o excepție de neconstituționalitate a acestor acte normative.

Prin Sentința civilă nr. 2719 pronunțată la 22 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare, ca inadmisibilă, a respins cererea în anularea O.U.G. nr. 95/2014, ca inadmisibilă și a respins, ca neîntemeiată cererea în anularea H.G. nr. 99 din 10 februarie 2015, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

De asemeni a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., solicitând admiterea recursului și, în rejudecarea cauzei să se admită cererea de de suspendare a O.U.G. nr. 95/2014.

În critica sentinței recurate, recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță a reținut în mod greșit că cererea este inadmisibilă, deoarece reclamanții ar fi indicat, în principal, ca temei de drept art. 9 din Legea nr. 554/2004, republicată, și că respectiv aceștia au solicitat instanței să constate neconstituționalitatea actului administrativ și nu nelegalitatea lui, așa cum prevăd art. 14 și 15 din aceiași Lege.

Recurenții-reclamanți susțin că cererea de chemare în judecată este respinsă pe considerentul că potrivit prevederilor art. 1 - 8 din Legea nr. 554/2004, republicată, O.U.G. nu este un act administrativ, ci unul normativ.

Aceștia apreciază că interpretarea dată de prima instanță este greșită, deoarece din definiția actului administrativ rezultă că, "act administrativ, este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publica, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Iar, în conformitate cu jurisprudența instanței supreme, recurenții au susținut că O.U.G. este un act normativ unilateral asimilat actului juridic administrativ.

Recurenții-reclamanți apreciază că, instanța de fond se află într-o evidentă eroare reținând că în principal, reclamanții au invocat doar neconstituționalitatea, deși în fapt aceștia au cerut ca instanța să constate doar nelegalitatea actului juridic, și pe acest motiv să dispună suspendarea lui până la soluționare cererii de anulare a acestuia. Iar în ceea ce privește neconstituționalitatea au formulat o cerere separată, întemeiată pe prevederile art. 29 Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În drept, criticile invocate de recurenții-reclamanți se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin încheierea din 08 mai 2018.

Prin Rezoluția din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecată pe fond a recursului.

În motivarea acestei rezoluții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, precum și a probatoriului administrat în cauză în fața primei instanțe, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanții, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE. au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat inițial suspendarea O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Ulterior la primul termen de judecată, reclamanții au solicitat și anularea O.U.G. nr. 95/2014, respectiv a H.G. nr. 99/2015, depunând și o excepție de neconstituționalitate a acestor acte normative.

Înalta Curte apreciază că, instanța de fond a interpretat corect cauza dedusă judecății, apreciind că atât în ceea ce privește cererea în suspendare, cât și pe cea în anulare, acțiunea reclamanților este inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (…)".

Obiectul suspendării executării îl reprezintă un act administrativ unilateral, care, însă, obligatoriu, trebuie să poată face obiectul și al unei acțiuni în anulare. Înalta Curte, constată că instanța de fond a procedat în mod corect pentru soluționarea cauzei, când a optat cu prioritate spre a stabili ce caracter au actele a căror suspendare și anulare se solicită.

În speță, reclamanții solicită suspendarea/anularea unei ordonanțe și a unei hotărâri de Guvern.

Înalta Curte este în acord cu raționamentul juridic propus de prima instanță, conform căruia, ordonanțele de Guvern nu pot face obiectul controlului judecătoresc, ci numai al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și,eventual, reparații pentru daune morale."

În ceea ce privește ordonanța de Guvern, Înalta Curte reține că acest act nu este un act administrativ unilateral, ci un act administrativ de autoritate, cu putere de lege, emis de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția României, potrivit principiului delegării legislative. Așadar, fiind act prin natura sa cu caracter legislativ, deoarece reglementează relații sociale ce țin de domeniul legii, determinat de raporturile dintre Guvern și Parlament, controlul asupra acestui presupune un caracter special.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește acțiunile ce se pot exercita împotriva ordonanțelor de Guvern, acestea pot avea ca obiect doar: acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestor ordonanțe și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

În ceea ce privește acțiunile în contencios administrativ împotriva ordonanțelor de Guvern, Înalta Curte amintește și că, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că, legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Înalta Curte, constată că și în ceea ce privește suspendarea/anularea H.G. nr. 99/2015, solicitată prin cererea completatoare, instanța de fond a reținut în mod corect că în fapt reclamanții au prezentat aceleași motive indicate în cererea principală care vizează O.U.G. nr. 95/2014. Astfel, în lipsa unor motive de nelegalitate care să vizeze în mod concret H.G. nr. 99/2005, instanța a respins în mod corect și acest capăt de cerere.

În ceea ce privește criticile recurenților-reclamanți, conform cărora instanța de fond a reținut greșit că reclamanții au invocat doar neconstituționalitatea, deși în fapt aceștia au cerut ca instanța să constate doar nelegalitatea actului juridic, și pe acest motiv să dispună suspendarea lui până la soluționare cererii de anulare, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți se află în eroare. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a avut în vedere condițiile de legalitate pentru investirea instanței cu o cererea de suspendare și de anulare a unei ordonanțe de Guvern, apreciind în mod corect că o astfel de cerere este inadmisibilă.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurenții-reclamanți în susținerea căii de atac, este neîntemeiat. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de declarat de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. împotriva Sentinței civile nr. 2719 din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - CP