ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1935/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68/

P din 29 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, s-a admis plângerea formulată de petiționarul S.B.,

desființat rezoluția și a trimis cauza procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea examinării rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 109 din 9 noiembrie 2005.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că petiționarul S.B. a formulat plângere împotriva

rezoluției procurorului din 9 noiembrie 2005 prin care s-a dispus în dosarul nr.

109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța neînceperea

urmăririi penale față de N.M., N.M., N.D.F. și E.I. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 257 C. pen. și față de D.L. și C.A. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 264 și 248 C. pen.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin rezoluția nr. 93/II/2/2007

a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, reținând că soluția a fost comunicată

petiționarului la Penitenciarul Poarta Albă, fiind primită la data de 26

noiembrie 2005.

Așa fiind, procurorul

general a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 273 alin. (3) C.

proc. pen., plângerea fiind introdusă tardiv.

Instanța a reținut că

petiționarul a susținut că nu a luat cunoștință de rezoluția procurorului, care

nu i-a fost comunicată personal, cum era firesc.

S-a constatat că plângerea

este fondată întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare de la

dosarul nr. 93/II/2/2007 poartă două semnături indescifrabile, nu poartă data

întocmirii, numele agentului care avea de înmânat comunicarea și nici pe cel al

persoanei căreia trebuia să i-o înmâneze, nu cuprinde mențiuni cu privire la

calitatea acestuia și a actului de identitate al primitorului.

Așa fiind, s-a concluzionat

că au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la comunicarea actelor

procedurale și că se impune admiterea plângerii împotriva rezoluției nr. 109

din 9 noiembrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În motivarea recursului, s-a

arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 278 alin.

(3) C. proc. pen., deoarece din actele existente la dosarul cauzei rezultă că

rezoluția procurorului a fost comunicată personal petiționarului la data de 26

noiembrie 2005, după ce comunicarea a fost înregistrată la penitenciar sub nr. C2

50216 la data de 24 noiembrie 2006.

De asemenea, la dosar se

află dovada de comunicare pe care petiționarul a semnat-o personal.

La data de 20 martie 2007,

petiționarul a formulat nejustificat o cerere de comunicare a rezoluției,

urmărind o eventuală repunere în termen.

S-a arătat că, așa fiind,

procurorul general a respins corect plângerea, ca tardivă.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 4752 din 15 octombrie 2007,

pronunțată în dosarul nr. 1555/36/2007, a admis recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a casat hotărârea atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

S-a reținut că plângerea

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., vizează exclusiv

soluțiile date de procuror, nu și pe cele date de procurorul ierarhic superior

în soluționarea plângerilor formulate conform art. 278.

Încălcând dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a examinat legalitatea și temeinicia

rezoluției procurorului general dată în soluționarea plângerii împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Mai mult decât atât, prima

instanță a pronunțat o soluție neprevăzută de art. 278

1

pct. 8 C.

proc. pen.

Pe de altă parte, se

constată că dispozitivul sentinței nu se înțelege întrucât nu se precizează

care este rezoluția desființată, deducându-se doar că aceasta este rezoluția nr.

93/II/2007 a procurorului general, deoarece cauza este trimisă acestuia, iar în

considerente este examinată legalitatea și temeinicia acestei rezoluții și nu a

celei dispuse de procuror.

Așa fiind, s-a reținut că

hotărârea este contrară legii și, admițându-se recursului procurorului, s-a

casat sentința și s-a trimis cauza spre judecare la prima instanță pentru ca

aceasta să se pronunțe cu privire la plângerea formulată împotriva rezoluției

dispuse de procuror în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța.

Prin sentința penală nr. 35

din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 278

1

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea petiționarului S.B. împotriva

rezoluției nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța pe care a desființat-o și a trimis cauza procurorului în

vederea redeschiderii cercetărilor penale pentru a se stabili faptele

reclamate, datele și împrejurările comiterii acestora, sens în care s-a dispus

audierea petentului, parte vătămată, analizarea și pronunțarea asupra probelor

solicitate de acesta și administrarea celor considerate utile.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 25 mai 2005, petiționarul S.B. a

formulat prin avocat o plângere penală împotriva lui N.M., N.M., N.D.F., E.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. și împotriva ofițerilor

de poliție D.L. și C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264

și 248 C. pen.

Deși plângerea nu arată în

ce constau faptele sesizate și în ce împrejurări au fost comise, petiționarul

nu a fost citat și nu s-au luat măsuri de prezentare a acestuia la parchet

pentru a lămuri conținutul plângerii sale, potrivit dispozițiilor art. 222 C.

proc. pen.

Cu toate acestea,

apreciindu-se că plângerea petiționarului nu reprezintă decât o modalitate de

tergiversare a cauzelor penale importante în care este implicat acesta în

calitate de inculpat, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii arătați mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art.

10 lit. a) C. proc. pen.

În aceste condiții, instanța

de fond a admis plângerea petiționarului și a desființat rezoluția procurorului

nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005, dispunând trimiterea dosarului la parchet

în vederea redeschiderii cercetărilor penale; totodată, a dispus ca parchetul

să ia măsuri în sensul stabilirii faptelor reclamate, datelor și împrejurărilor

comiterii acestora, fiind necesar să fie audiat petentul, parte vătămată, să

analizeze și să se pronunțe motivat asupra probelor solicitate de acesta și să

le administreze pe cele considerate utile.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise, s-a

susținut că plângerea petiționarului trebuia respinsă, ca nefondată, iar soluția

dispusă prin rezoluția nr. 109/P/2005 menținută ca legală și temeinică.

După doi ani de la

pronunțarea acestei soluții, petiționarul a făcut ample precizări care au vizat

modul în care s-au efectuat cercetările penale în dosarele nr. 10/D/P/2004 și

1661/P/2004, situație în care se apreciază că plângerea nu mai vizează

aspectele la care s-a referit petentul.

În sfârșit, s-a mai arătat

că petentul nu a mai formulat încă o plângere care s-a referit la aceleași

părți și care a avut același obiect, dar a renunțat la judecată, conform

sentinței penale nr. 32 din 6 martie 2008.

Oral, procurorul de ședință

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond,

menținerea soluției pronunțate în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța.

Plângerea adresată de

petiționar procurorului ierarhic superior la 18 aprilie 2005 (data poștei 13

aprilie 2007) a fost tardiv formulată.

Instanța de fond a dispus o

soluție neprevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., respectiv trimiterea

cauzei la procuror în vederea redeschiderii cercetărilor penale.

Verificând hotărârea atacată

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța este nefondat pentru următoarele considerente:

Investit fiind cu

soluționarea plângerii penale formulate de petiționarul S.B., Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța a soluționat-o formal, reținând că aceasta nu

este motivată, nu menționează în concret faptele sesizate și se constituie

într-o modalitate de tergiversare a celor două cauze penale importante aflate

pe rolul instanțelor de judecată și în care sus-numitul era implicat.

Sub acest aspect, sentința

instanței de fond constată în mod îndreptățit că parchetul nu a întreprins nici

un demers pentru a lămuri conținutul plângerii, soluția dispusă neregăsindu-se

în nici o minimă verificare de acte premergătoare.

Așa fiind, în mod întemeiat

a fost admisă plângerea petiționarului și s-a dispus trimiterea cauzei la

procuror, instanța de judecată recurgând la sigura posibilitate legală oferită

de dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., pentru a

se putea asigura cercetarea plângerii penale formulate, stabilirea faptelor sesizate

și dispunerea unei măsuri procesuale în baza unor lucrări și acte.

Este adevărat că formula

folosită de instanța de fond de a trimite cauza în vederea redeschiderii

cercetărilor penale nu este prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. b)

C. proc. pen., invocat ca temei juridic al sentinței și că dispozițiile Codului

de procedură penală nu prevăd instituția redeschiderii cercetărilor penale, dar

folosirea greșită a temeiurilor juridice nu poate constitui un motiv de

respingere a soluției dispuse în aceste limite, atâta timp cât ea este

întemeiată pe fondul cauzei.

Stabilind că în cauză este

necesară trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale,

astfel cum a intenționat instanța, folosind, de altfel, termeni care se

regăsesc numai în faza urmăririi penale: parte vătămată, administrarea de

probe, și prin care a antamat această soluție, prevăzută și de textul de lege

invocat, art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că sentința nr. 35 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța este

legală și temeinică.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva

sentinței penale nr. 35 P din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2008.