ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1935/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68/ P din 29 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a admis plângerea formulată de petiționarul S.B., desființat rezoluția și a trimis cauza procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea examinării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 109 din 9 noiembrie 2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că petiționarul S.B. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 9 noiembrie 2005 prin care s-a dispus în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța neînceperea urmăririi penale față de N.M., N.M., N.D.F.

și E.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. și față de D.L. și C.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 și 248 C. pen. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin rezoluția nr. 93/II/2/2007 a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, reținând că soluția a fost comunicată petiționarului la Penitenciarul Poarta Albă, fiind primită la data de 26 noiembrie 2005. Așa fiind, procurorul general a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 273 alin. (3) C. proc. pen., plângerea fiind introdusă tardiv. Instanța a reținut că petiționarul a susținut că nu a luat cunoștință de rezoluția procurorului, care nu i-a fost comunicată personal, cum era firesc.

S-a constatat că plângerea este fondată întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosarul nr. 93/II/2/2007 poartă două semnături indescifrabile, nu poartă data întocmirii, numele agentului care avea de înmânat comunicarea și nici pe cel al persoanei căreia trebuia să i-o înmâneze, nu cuprinde mențiuni cu privire la calitatea acestuia și a actului de identitate al primitorului. Așa fiind, s-a concluzionat că au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la comunicarea actelor procedurale și că se impune admiterea plângerii împotriva rezoluției nr. 109 din 9 noiembrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., deoarece din actele existente la dosarul cauzei rezultă că rezoluția procurorului a fost comunicată personal petiționarului la data de 26 noiembrie 2005, după ce comunicarea a fost înregistrată la penitenciar sub nr. C2 50216 la data de 24 noiembrie 2006. De asemenea, la dosar se află dovada de comunicare pe care petiționarul a semnat-o personal. La data de 20 martie 2007, petiționarul a formulat nejustificat o cerere de comunicare a rezoluției, urmărind o eventuală repunere în termen. S-a arătat că, așa fiind, procurorul general a respins corect plângerea, ca tardivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 4752 din 15 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 1555/36/2007, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. S-a reținut că plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., vizează exclusiv soluțiile date de procuror, nu și pe cele date de procurorul ierarhic superior în soluționarea plângerilor formulate conform art. 278. Încălcând dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a examinat legalitatea și temeinicia rezoluției procurorului general dată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Mai mult decât atât, prima instanță a pronunțat o soluție neprevăzută de art. 278 1 pct. 8 C. proc. pen. Pe de altă parte, se constată că dispozitivul sentinței nu se înțelege întrucât nu se precizează care este rezoluția desființată, deducându-se doar că aceasta este rezoluția nr. 93/II/2007 a procurorului general, deoarece cauza este trimisă acestuia, iar în considerente este examinată legalitatea și temeinicia acestei rezoluții și nu a celei dispuse de procuror. Așa fiind, s-a reținut că hotărârea este contrară legii și, admițându-se recursului procurorului, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre judecare la prima instanță pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la plângerea formulată împotriva rezoluției dispuse de procuror în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin sentința penală nr. 35 din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 278 1 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea petiționarului S.B. împotriva rezoluției nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pe care a desființat-o și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii cercetărilor penale pentru a se stabili faptele reclamate, datele și împrejurările comiterii acestora, sens în care s-a dispus audierea petentului, parte vătămată, analizarea și pronunțarea asupra probelor solicitate de acesta și administrarea celor considerate utile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 25 mai 2005, petiționarul S.B.

a formulat prin avocat o plângere penală împotriva lui N.M., N.M., N.D.F., E.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. și împotriva ofițerilor de poliție D.L. și C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 și 248 C. pen. Deși plângerea nu arată în ce constau faptele sesizate și în ce împrejurări au fost comise, petiționarul nu a fost citat și nu s-au luat măsuri de prezentare a acestuia la parchet pentru a lămuri conținutul plângerii sale, potrivit dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. Cu toate acestea, apreciindu-se că plângerea petiționarului nu reprezintă decât o modalitate de tergiversare a cauzelor penale importante în care este implicat acesta în calitate de inculpat, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii arătați mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen. În aceste condiții, instanța de fond a admis plângerea petiționarului și a desființat rezoluția procurorului nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005, dispunând trimiterea dosarului la parchet în vederea redeschiderii cercetărilor penale; totodată, a dispus ca parchetul să ia măsuri în sensul stabilirii faptelor reclamate, datelor și împrejurărilor comiterii acestora, fiind necesar să fie audiat petentul, parte vătămată, să analizeze și să se pronunțe motivat asupra probelor solicitate de acesta și să le administreze pe cele considerate utile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele scrise, s-a susținut că plângerea petiționarului trebuia respinsă, ca nefondată, iar soluția dispusă prin rezoluția nr. 109/P/2005 menținută ca legală și temeinică.

După doi ani de la pronunțarea acestei soluții, petiționarul a făcut ample precizări care au vizat modul în care s-au efectuat cercetările penale în dosarele nr. 10/D/P/2004 și 1661/P/2004, situație în care se apreciază că plângerea nu mai vizează aspectele la care s-a referit petentul. În sfârșit, s-a mai arătat că petentul nu a mai formulat încă o plângere care s-a referit la aceleași părți și care a avut același obiect, dar a renunțat la judecată, conform sentinței penale nr. 32 din 6 martie 2008. Oral, procurorul de ședință a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, menținerea soluției pronunțate în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Plângerea adresată de petiționar procurorului ierarhic superior la 18 aprilie 2005 (data poștei 13 aprilie 2007) a fost tardiv formulată. Instanța de fond a dispus o soluție neprevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., respectiv trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii cercetărilor penale. Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța este nefondat pentru următoarele considerente: Investit fiind cu soluționarea plângerii penale formulate de petiționarul S.B., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a soluționat-o formal, reținând că aceasta nu este motivată, nu menționează în concret faptele sesizate și se constituie într-o modalitate de tergiversare a celor două cauze penale importante aflate pe rolul instanțelor de judecată și în care sus-numitul era implicat.

Sub acest aspect, sentința instanței de fond constată în mod îndreptățit că parchetul nu a întreprins nici un demers pentru a lămuri conținutul plângerii, soluția dispusă neregăsindu-se în nici o minimă verificare de acte premergătoare. Așa fiind, în mod întemeiat a fost admisă plângerea petiționarului și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror, instanța de judecată recurgând la sigura posibilitate legală oferită de dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., pentru a se putea asigura cercetarea plângerii penale formulate, stabilirea faptelor sesizate și dispunerea unei măsuri procesuale în baza unor lucrări și acte. Este adevărat că formula folosită de instanța de fond de a trimite cauza în vederea redeschiderii cercetărilor penale nu este prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., invocat ca temei juridic al sentinței și că dispozițiile Codului de procedură penală nu prevăd instituția redeschiderii cercetărilor penale, dar folosirea greșită a temeiurilor juridice nu poate constitui un motiv de respingere a soluției dispuse în aceste limite, atâta timp cât ea este întemeiată pe fondul cauzei. Stabilind că în cauză este necesară trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, astfel cum a intenționat instanța, folosind, de altfel, termeni care se regăsesc numai în faza urmăririi penale: parte vătămată, administrarea de probe, și prin care a antamat această soluție, prevăzută și de textul de lege invocat, art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentința nr. 35 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ca nefondat. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 35 P din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2008.