ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2368/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC A.P.C. SRL Brăila l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin D.L. pentru U.M. Târgoviște pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige la plata contravalorii lucrărilor de amenajări efectuate cu ocazia derulării în parte a contractului de prestări servicii A83/02 și actualizarea creanței cu rata inflației până la data formulării acțiunii. A motivat cererea arătând că între cele două părți a fost încheiat, ca urmare a unei licitații publice organizată în baza O.U.G.

nr. 60/2001 privind achizițiile publice, contractul de prestări servicii A83/02 având ca obiect hrănirea a 200 de militari în termen din Garnizoana Târgoviște pentru 48 de luni (9 octombrie 2002 – 9 octombrie 2006), motiv pentru care în derularea contractului au fost necesare amenajări la spațiile de hrănire conform unui proiect aprobat de pârâtă, respectiv hidroizolație la Pavilionul C – bloc alimentar, constând în desfacerea hidroizolației vechi, refacerea șapei, adăugarea stratului de silicat de sodiu, montat strat suport, montare barieră de vapori, strat hidroizolație, strat ardezie și lucrări interioare la Pavilionul C – bloc alimentar constând în montarea tâmplărie din aluminiu, montare faianță, gresie, zugrăveli interioare, vopsitorii, suport pardoseală siliciu, refacerea instalației electrice, termice, refacerea instalației de ventilație, montarea unei hote noi și montarea de jaluzele verticale, toate aceste lucrări sporind valoarea imobilului cu suma de 294.394 Ron.

A mai precizat că pârâta nu a respectat contractul încheiat în sensul că hrana a fost asigurată doar pentru 166 de militari în termen și nu pentru 200 militari în termen prevăzut de contract, motiv pentru care activitatea de prestări fiind nerentabilă economic, a procedat la rezilierea contractului conform art. 20 alin. (2), prejudiciul suferit de societate fiind de 294.394 Ron. Încercarea de conciliere pe care a promovat-o nu s-a soldat cu o soluționare pe cale amiabilă a litigiului. Reclamanta a precizat că temeiul de drept al acțiunii este art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 969 C. civ. Curtea de Apel Galați, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținând că având în vedere cuantumul pretențiilor care este peste 330.900 Ron, competența aparține tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., iar în ceea ce privește competența teritorială aceasta este atrasă de dispozițiile art. 7 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia cererea se soluționează la instanța de la sediul principal al pârâtei. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, de contencios administrativ, a respins cererea reclamantei reținând că pârâta nu și-a asumat obligația asigurării la hrană a 200 militari în termen, nici o mențiune de acest fel nefiind prevăzută de art. 12 referitor la responsabilitățile achizitorului, ci, doar art. 2 din contract prevede că efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană va fi de aproximativ 200 de militari, ceea ce exclude o obligație imperativă pentru pârâtă.

De asemenea, a reținut că reclamanta și-a asumat expres prin contract obligația de a reabilita stațiile și utilității aferente hrănirii militarilor precum și utilarea acestora pe cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli, astfel încât culpa rezilierii contractului aparține în exclusivitate reclamantei.

Cu privire la excepția de neexecutare a contractului invocată de reclamantă aceasta nu poate fi reținută de instanță, întrucât excepția respectivă constituie un mijloc de apărare a unei părți ce este chemată în judecată pentru executarea unor obligații și care opune excepția de neexecutare arătând că în mod corect refuză executarea obligației atâta timp cât cealaltă parte nu și-a executat obligațiile iar în speță, reclamanta a reziliat unilateral contractul și tot ea este cea care a acționat-o în judecată pe pârâtă Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A.P.C.

SRL Brăila, în considerentele hotărârii reținând că potrivit art. 11 alin. (2) și (4) din contractul A883/2002 apelanta s-a obligat să reabiliteze și să modernizeze stațiile și utilitățile aferente hrănirii pe cheltuiala sa fără recuperarea acestor cheltuieli și că potrivit punctului 3 lit. b) din convenția Ax A 883 din 9 octombrie 2002 dotările cu materiale de resortul hrănirii și instalației de mică mecanizare se face de apelantă până la concurența sumei de 3,7 miliarde pe cheltuiala sa fără recuperarea acestora, astfel că potrivit art. 969 convenția părților este legea părților și nimeni nu poate să o pună la îndoială sub aspectul legalității. A mai reținut instanța de apel că nu există nicio dispoziție contractuală prin care pârâta să-și fi asigurat 200 de militari în termen care să beneficieze de serviciile de hrănire, situație care demonstrează că în modul de executare al contractului pârâta nu a avut nicio culpă.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii. Prin încheierea nr. 1073 din 14 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rol și a trimis-o secției comerciale deoarece natura pricinii este comercială, iar prin încheierea de la 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dispus citarea reclamantei prin lichidatorul S.Q. SRL Bacău. Recurenta a solicitat admiterea recursului și în consecință desființarea hotărârii și admiterea acțiunii privind obligarea pârâtei la plata daunelor în cuantum de 294.394 Ron, temeiul de drept al recursului fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că hotărârea pronunțată se bazează pe o greșită interpretare a prevederilor legale invocând nerespectarea art. 2 pct. 1 din contractul de prestări servicii A.883/2002 care atestă culpa pârâtei în executarea obligațiilor comerciale determinantă în rezilierea contractului conform pactului comisoriu stipulat la art. 20 pct. 1 din contract. A invocat, de asemenea, dispozițiile art. 1322 C. civ., cu privire la „exceptio non adimpleti contractus” potrivit căruia oricare dintre părțile unui contract sinalagmatic este îndreptățit să refuze să-și execute obligația proprie cât timp cealaltă parte nu-și execută obligația corelativă, instanța aflându-se într-o eroare cu privire la această prevedere legală întrucât aplicarea ei nu este condiționată de promovarea unei acțiuni civile de către cealaltă parte a contractului sinalagmatic.

A precizat că un număr aproximativ „înseamnă ceva care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat” iar coroborat cu regula executării contractelor cu bună credință de către părțile contractante, rezultă că pârâta era în mod vădit în culpă contractuală, asigurarea de către pârâtă a unui număr de 200 militari fiind de esența acestui contract, obligație fără de care contractul nu s-ar fi încheiat. Cu privire la investiții instanța s-a aflat în eroare când a analizat art. 4 din contract și nu art. 11 pct. 18 și subpunctele 2 și 3 din contract. Recursul este nefondat. Analizând recursul prin perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se constată că motivul referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 2.1 coroborat cu art. 20.1 din contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Art. 2.1 din contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 prevede ca „prestatorul se obligă să presteze serviciile de alimentație publică, preparare și servire a hranei, începând cu dat de 28 octombrie 2002 pe o perioadă de până la 48 luni. Valoarea contractului se va calcula anual după primirea bugetului aprobat și destinat pentru această activitate.

Efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană va fi aproximativ 200 militari, aparținând unităților militare din Garnizoana Târgoviște”. Art. 20.1 din același contract, prevede că „nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una din părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de servicii și de a pretinde plata de daune interese”, rezilierea contractului putând interveni numai după notificarea prealabilă a achizitorului și de acordarea unui preaviz de minim 60 de zile. Ca urmare, se constată că prin contractul încheiat părțile au stabilit de comun acord că efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană este de aproximativ 200 de militari în termen și nu 200 de militari în termen astfel încât numărul de 166 de militari în termen se încadrează în acordul celor două părți.

Că intenția părților la încheierea contractului a fost aceea de a asigura hrana unui efectiv aproximativ de militari în termen rezultă și din art. 12.1 – (1) alin. (3) și (4) potrivit cărora achizitorul, respectiv pârâta din cauza de față, s-a obligat să comunice zilnic, până la ora 11,00, situația efectivelor care se alocă la drepturi pentru ziua următoare. În acest context este lesne de înțeles că părțile nu au stabilit la încheierea contractului un număr fix de militari în termen cărora să le fie alocat dreptul la masă, achizitorul putând aprecia în limitele numărului aproximativ stabilit în contract câți militari în termen au dreptul de hrană, astfel că prin contractul încheiat prestatorul i-a dat dreptul achizitorului să stabilească și să comunice numărul militarilor în termen care au dreptul la hrană, apreciind în limita prevederii de aproximativ 200 militari în termen.

Cu privire la motivul invocat tot în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 11 pct. 18 subpunctele 2 și 3 din contractul de prestări servicii care face obiectul prezentei cauze, se constată că subpunctul 2 prevede că prestatorul are responsabilitatea să „reabiliteze spațiile și utilitățile aferente clădirii, precum și utilarea acestora pe cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli prin facturile introduse la plată”, iar subpunctul 3 prevede că prestatorul are obligația îmbunătățirii „sistemului de hrănire prin dotarea sălilor de mese și a bucătăriei”, pentru amortizare fiind stabilită o formulă de apreciere a valorii bunului achiziționat.

Subpunctul 4 al aceluiași articol prevede că nu intră în categoria tehnicilor și categoria de resortul hranei, prevăzute la pct. 3 modernizarea stațiilor aferente hrănirii, dotările și utilările aduse acestora, care sunt procurate/executate de către prestator ca urmare a angajamentelor asumate, dacă au constituit criteriul de departajare în actul final de adjudecare a ofertei câștigătoare, aceste materiale, dotări și utilități fiind suportate integral de către agentul economic, fără recuperarea lor prin facturile introduse la plată.

De reținut este faptul că prin acțiunea introductivă reclamantul având calitatea de prestator în contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 a solicitat obligarea pârâtei achizitoare la plata contravalorii lucrărilor de amenajări efectuate cu ocazia derulării contractului de prestări servicii, respectiv toate investițiile efectuate la Garnizoana Târgoviște a cărei valoare a fost deja stabilită în procesul verbal de recepție la suma de 294.394 lei, nefăcând o distincție a acestor investiții în funcție de dispozițiile subpunctelor 2, 3 și 4 din contractul mai sus menționat sau de alte dispoziții, pentru ca instanța să poată constata legalitatea aplicării corecte a acestora sau încălcarea lor.

În acest context și față de împrejurarea că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere decât numai pentru motive de nelegalitate, recursul nefiind o cale devolutivă de atac ci o cale extraordinară de atac, Curtea nu analizează probatoriile pe care recurentul le-a invocat în stabilirea situației de fapt, acestea intrând în atribuțiile instanțelor de fond și apel, așa încât această critică abordând un motiv de netemeinicie urmează a fi respins.

În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului invocată de recurent, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă întrucât excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligațiilor ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații, partea care o invocă obținând, fără intervenția instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații, până la momentul în care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin și de îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.

Această excepție are ca temei juridic interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative, fiecare dintre obligațiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte implicând astfel simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocarea excepției de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată. Excepția de neexecutare a contractului este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale pe care și le-a asumat. Recurentul a invocat dispozițiile art. 1322 care este o aplicație a excepției de neexecutare a contractului în materie de vânzare, art. 1322 C. civ., stabilind că vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată.

Este fără tăgadă că nu ne aflăm în situația unui contract de vânzare-cumpărare și că excepția de neexecutare a contractului nu poate fi invocată decât între părți, fără a fi necesar a se pronunța instanța judecătorească. Ca urmare reclamantul ar fi trebuit să opună pârâtei excepția de neexecutare a contractului în faza de executare a contractului cu privire la neîndeplinirea unei obligații contractuale, situație față de care cel căruia i s-a opus excepția, constatând că aceasta nu este întemeiată să sesizeze instanța judecătorească, în această perioadă intervenind efectul suspensiv al executării contractului.

Cum însă reclamantul a înțeles să ceară în conformitate cu art. 20 din contract, rezilierea acestuia, existând și un act de conciliere a litigiului în care părțile și-au tranșat pretențiile, Curtea constată că nu ne aflăm în situația invocării excepției de neexecutare a contractului, acțiunea fiind formulată după încetarea efectelor contractului de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002. Față de considerentele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.P.C. SRL prin lichidator S.Q. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 174 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.