ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2368/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2368/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC A.P.C. SRL

Brăila l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin D.L.

pentru U.M. Târgoviște pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o

oblige la plata contravalorii lucrărilor de amenajări efectuate cu ocazia

derulării în parte a contractului de prestări servicii A83/02 și actualizarea

creanței cu rata inflației până la data formulării acțiunii.

A motivat cererea arătând că

între cele două părți a fost încheiat, ca urmare a unei licitații publice

organizată în baza O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice, contractul

de prestări servicii A83/02 având ca obiect hrănirea a 200 de militari în

termen din Garnizoana Târgoviște pentru 48 de luni (9 octombrie 2002 – 9

octombrie 2006), motiv pentru care în derularea contractului au fost necesare

amenajări la spațiile de hrănire conform unui proiect aprobat de pârâtă,

respectiv hidroizolație la Pavilionul C – bloc alimentar, constând în

desfacerea hidroizolației vechi, refacerea șapei, adăugarea stratului de

silicat de sodiu, montat strat suport, montare barieră de vapori, strat

hidroizolație, strat ardezie și lucrări interioare la Pavilionul C – bloc

alimentar constând în montarea tâmplărie din aluminiu, montare faianță, gresie,

zugrăveli interioare, vopsitorii, suport pardoseală siliciu, refacerea

instalației electrice, termice, refacerea instalației de ventilație, montarea

unei hote noi și montarea de jaluzele verticale, toate aceste lucrări sporind

valoarea imobilului cu suma de 294.394 Ron.

A mai precizat că pârâta nu

a respectat contractul încheiat în sensul că hrana a fost asigurată doar pentru

166 de militari în termen și nu pentru 200 militari în termen prevăzut de

contract, motiv pentru care activitatea de prestări fiind nerentabilă economic,

a procedat la rezilierea contractului conform art. 20 alin. (2), prejudiciul

suferit de societate fiind de 294.394 Ron. Încercarea de conciliere pe care a

promovat-o nu s-a soldat cu o soluționare pe cale amiabilă a litigiului.

Reclamanta a precizat că

temeiul de drept al acțiunii este art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 969 C.

civ.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița reținând că având în

vedere cuantumul pretențiilor care este peste 330.900 Ron, competența aparține

tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar în ceea ce

privește competența teritorială aceasta este atrasă de dispozițiile art. 7 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit căruia cererea se soluționează la instanța de la

sediul principal al pârâtei.

Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială, de contencios administrativ, a respins cererea reclamantei reținând

că pârâta nu și-a asumat obligația asigurării la hrană a 200 militari în termen,

nici o mențiune de acest fel nefiind prevăzută de art. 12 referitor la

responsabilitățile achizitorului, ci, doar art. 2 din contract prevede că

efectivul mediu zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană va fi de

aproximativ 200 de militari, ceea ce exclude o obligație imperativă pentru

pârâtă.

De asemenea, a reținut că

reclamanta și-a asumat expres prin contract obligația de a reabilita stațiile

și utilității aferente hrănirii militarilor precum și utilarea acestora pe

cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli, astfel încât

culpa rezilierii contractului aparține în exclusivitate reclamantei.

Cu privire la excepția de

neexecutare a contractului invocată de reclamantă aceasta nu poate fi reținută

de instanță, întrucât excepția respectivă constituie un mijloc de apărare a

unei părți ce este chemată în judecată pentru executarea unor obligații și care

opune excepția de neexecutare arătând că în mod corect refuză executarea

obligației atâta timp cât cealaltă parte nu și-a executat obligațiile iar în

speță, reclamanta a reziliat unilateral contractul și tot ea este cea care a

acționat-o în judecată pe pârâtă

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta SC A.P.C. SRL Brăila, în considerentele hotărârii

reținând că potrivit art. 11 alin. (2) și (4) din contractul A883/2002 apelanta

s-a obligat să reabiliteze și să modernizeze stațiile și utilitățile aferente

hrănirii pe cheltuiala sa fără recuperarea acestor cheltuieli și că potrivit

punctului 3 lit. b) din convenția Ax A 883 din 9 octombrie 2002 dotările cu

materiale de resortul hrănirii și instalației de mică mecanizare se face de

apelantă până la concurența sumei de 3,7 miliarde pe cheltuiala sa fără recuperarea

acestora, astfel că potrivit art. 969 convenția părților este legea părților și

nimeni nu poate să o pună la îndoială sub aspectul legalității.

A mai reținut instanța de

apel că nu există nicio dispoziție contractuală prin care pârâta să-și fi asigurat

200 de militari în termen care să beneficieze de serviciile de hrănire,

situație care demonstrează că în modul de executare al contractului pârâta nu a

avut nicio culpă.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei decizii.

Prin încheierea nr. 1073 din

14 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rol și a trimis-o

secției comerciale deoarece natura pricinii este comercială, iar prin

încheierea de la 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, a dispus citarea reclamantei prin lichidatorul S.Q. SRL Bacău.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului și în consecință desființarea hotărârii și admiterea

acțiunii privind obligarea pârâtei la plata daunelor în cuantum de 294.394 Ron,

temeiul de drept al recursului fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut că hotărârea

pronunțată se bazează pe o greșită interpretare a prevederilor legale invocând

nerespectarea art. 2 pct. 1 din contractul de prestări servicii A.883/2002 care

atestă culpa pârâtei în executarea obligațiilor comerciale determinantă în

rezilierea contractului conform pactului comisoriu stipulat la art. 20 pct. 1

din contract.

A invocat, de asemenea,

dispozițiile art. 1322 C. civ., cu privire la „exceptio non adimpleti

contractus” potrivit căruia oricare dintre părțile unui contract sinalagmatic

este îndreptățit să refuze să-și execute obligația proprie cât timp cealaltă

parte nu-și execută obligația corelativă, instanța aflându-se într-o eroare cu

privire la această prevedere legală întrucât aplicarea ei nu este condiționată

de promovarea unei acțiuni civile de către cealaltă parte a contractului

sinalagmatic. A precizat că un număr aproximativ „înseamnă ceva care este

aproape de o mărime dată, aproape adevărat” iar coroborat cu regula executării

contractelor cu bună credință de către părțile contractante, rezultă că pârâta

era în mod vădit în culpă contractuală, asigurarea de către pârâtă a unui număr

de 200 militari fiind de esența acestui contract, obligație fără de care

contractul nu s-ar fi încheiat.

Cu privire la investiții

instanța s-a aflat în eroare când a analizat art. 4 din contract și nu art. 11 pct.

18 și subpunctele 2 și 3 din contract.

Recursul este nefondat.

Analizând recursul prin

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată

poate fi modificată când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se constată că motivul

referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 2.1 coroborat cu art. 20.1

din contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 urmează a fi

respins pentru următoarele considerente:

Art. 2.1 din contractul de

prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 prevede ca „prestatorul se

obligă să presteze serviciile de alimentație publică, preparare și servire a

hranei, începând cu dat de 28 octombrie 2002 pe o perioadă de până la 48 luni.

Valoarea contractului se va calcula anual după primirea bugetului aprobat și

destinat pentru această activitate. Efectivul mediu zilnic preliminat de

militari la dreptul de hrană va fi aproximativ 200 militari, aparținând

unităților militare din Garnizoana Târgoviște”.

Art. 20.1 din același

contract, prevede că „nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul

contract de către una din părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea

contractului de servicii și de a pretinde plata de daune interese”, rezilierea

contractului putând interveni numai după notificarea prealabilă a achizitorului

și de acordarea unui preaviz de minim 60 de zile.

Ca urmare, se constată că

prin contractul încheiat părțile au stabilit de comun acord că efectivul mediu

zilnic preliminat de militari la dreptul de hrană este de aproximativ 200 de

militari în termen și nu 200 de militari în termen astfel încât numărul de 166

de militari în termen se încadrează în acordul celor două părți. Că intenția

părților la încheierea contractului a fost aceea de a asigura hrana unui efectiv

aproximativ de militari în termen rezultă și din art. 12.1 – (1) alin. (3) și (4)

potrivit cărora achizitorul, respectiv pârâta din cauza de față, s-a obligat să

comunice zilnic, până la ora 11,00, situația efectivelor care se alocă la

drepturi pentru ziua următoare. În acest context este lesne de înțeles că

părțile nu au stabilit la încheierea contractului un număr fix de militari în

termen cărora să le fie alocat dreptul la masă, achizitorul putând aprecia în

limitele numărului aproximativ stabilit în contract câți militari în termen au

dreptul de hrană, astfel că prin contractul încheiat prestatorul i-a dat

dreptul achizitorului să stabilească și să comunice numărul militarilor în

termen care au dreptul la hrană, apreciind în limita prevederii de aproximativ

200 militari în termen.

Cu privire la motivul

invocat tot în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 11 pct. 18 subpunctele

2 și 3 din contractul de prestări servicii care face obiectul prezentei cauze,

se constată că subpunctul 2 prevede că prestatorul are responsabilitatea să

„reabiliteze spațiile și utilitățile aferente clădirii, precum și utilarea

acestora pe cheltuiala sa, fără recuperarea contravalorii acestor cheltuieli

prin facturile introduse la plată”, iar subpunctul 3 prevede că prestatorul are

obligația îmbunătățirii „sistemului de hrănire prin dotarea sălilor de mese și

a bucătăriei”, pentru amortizare fiind stabilită o formulă de apreciere a

valorii bunului achiziționat. Subpunctul 4 al aceluiași articol prevede că nu

intră în categoria tehnicilor și categoria de resortul hranei, prevăzute la pct.

3 modernizarea stațiilor aferente hrănirii, dotările și utilările aduse

acestora, care sunt procurate/executate de către prestator ca urmare a

angajamentelor asumate, dacă au constituit criteriul de departajare în actul

final de adjudecare a ofertei câștigătoare, aceste materiale, dotări și

utilități fiind suportate integral de către agentul economic, fără recuperarea

lor prin facturile introduse la plată.

De reținut este faptul că

prin acțiunea introductivă reclamantul având calitatea de prestator în

contractul de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002 a solicitat

obligarea pârâtei achizitoare la plata contravalorii lucrărilor de amenajări

efectuate cu ocazia derulării contractului de prestări servicii, respectiv

toate investițiile efectuate la Garnizoana Târgoviște a cărei valoare a fost

deja stabilită în procesul verbal de recepție la suma de 294.394 lei, nefăcând

o distincție a acestor investiții în funcție de dispozițiile subpunctelor 2, 3

și 4 din contractul mai sus menționat sau de alte dispoziții, pentru ca

instanța să poată constata legalitatea aplicării corecte a acestora sau

încălcarea lor.

În acest context și față de

împrejurarea că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se

poate cere decât numai pentru motive de nelegalitate, recursul nefiind o cale

devolutivă de atac ci o cale extraordinară de atac, Curtea nu analizează

probatoriile pe care recurentul le-a invocat în stabilirea situației de fapt,

acestea intrând în atribuțiile instanțelor de fond și apel, așa încât această

critică abordând un motiv de netemeinicie urmează a fi respins.

În ceea ce privește excepția

de neexecutare a contractului invocată de recurent, Curtea constată că în mod

corect a fost respinsă întrucât excepția de neexecutare a contractului este un

mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului

sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligațiilor ce-i

incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile

obligații, partea care o invocă obținând, fără intervenția instanței

judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații, până la momentul

în care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin și de îndată ce

aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de

neexecutare a contractului încetează.

Această excepție are ca

temei juridic interdependența obligațiilor reciproce din contractul

sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza

juridică a obligației corelative, fiecare dintre obligațiile reciproce fiind

cauza juridică a celeilalte implicând astfel simultaneitatea de executare a

acestor obligații, deci posibilitatea de invocarea excepției de neexecutare, în

cazul în care simultaneitatea nu este respectată.

Excepția de neexecutare a

contractului este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde

executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale

pe care și le-a asumat.

Recurentul a invocat

dispozițiile art. 1322 care este o aplicație a excepției de neexecutare a

contractului în materie de vânzare, art. 1322 C. civ., stabilind că vânzătorul

nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are

dat de vânzător un termen pentru plată. Este fără tăgadă că nu ne aflăm în

situația unui contract de vânzare-cumpărare și că excepția de neexecutare a

contractului nu poate fi invocată decât între părți, fără a fi necesar a se

pronunța instanța judecătorească.

Ca urmare reclamantul ar fi

trebuit să opună pârâtei excepția de neexecutare a contractului în faza de

executare a contractului cu privire la neîndeplinirea unei obligații

contractuale, situație față de care cel căruia i s-a opus excepția, constatând

că aceasta nu este întemeiată să sesizeze instanța judecătorească, în această

perioadă intervenind efectul suspensiv al executării contractului.

Cum însă reclamantul a

înțeles să ceară în conformitate cu art. 20 din contract, rezilierea acestuia,

existând și un act de conciliere a litigiului în care părțile și-au tranșat

pretențiile, Curtea constată că nu ne aflăm în situația invocării excepției de

neexecutare a contractului, acțiunea fiind formulată după încetarea efectelor

contractului de prestări servicii nr. A/883 din 9 octombrie 2002.

Față de considerentele de

mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.P.C. SRL prin lichidator S.Q. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 174 din

10 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.