ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 24 februarie 2012

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1178/PI din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis

în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B.

SRL

în calitate de antreprenor pe care a obligat-o la plata sumei de 169.475,20 lei

și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-vânzător

SC M., P. & Partenerii SRL, reținându-se totodată

netemeinicia cererii îndreptate împotriva acestei pârâte.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza probelor administrate a

reținut că reclamanta SC B.G. SRL a încheiat cu pârâta SC M., P. &

Partenerii SRL contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 11 octombrie 2007 cu

actele adiționale nr. 1 din 6 noiembrie 2007 și nr. 11 din 22 ianuarie 2008,

având ca obiect cumpărarea și montarea tâmplăria și geamul termopan de

închidere a peretelui vitrat din fața corpului administrativ.

Cu

privire la suma pretinsă de reclamantă drept contravaloare a operațiunii de

compactare în sumă de 13.780 lei

+ TVA, însăși pârâta

SC

B.

SRL a recunoscut că nu a fost executată dar a executat alte

lucrări, susținere nedovedită de pârâta căreia îi revenea sarcina probei.

Pentru

verificarea modului de executare a contractului dintre părți, instanța a dispus

efectuarea unei expertize în baza căreia a reținut că valoarea șapei executată

de pârâtă și facturată de reclamanta cu factura nr. 03178086 din 12 decembrie

egalizare ceea ce a dus la includerea acesteia și în suma de 227.561 lei, fapt

ce a determinat instanța să rețină că a fost achitată în plus contravaloarea

acesteia și trebuie restituită.

S-a

mai reținut ca întemeiată susținerea reclamantei în sensul că acoperișul halei

de depozitare a fost executat necorespunzător de subcontractantul

antreprenorului SC B. SRL, deficiențe care, dată fiind pasivitatea pârâtei, au

fost remediate de o altă societate la cererea reclamantului, iar valoarea lucrărilor

de remediere s-a ridicat la suma de 51.971,32 lei.

Cum

pârâta SC B. SRL nu a respectat proiectul și procedurile tehnice pentru

realizarea pardoselii la hală, au fost necesare remedieri ale acestor

deficiențe, remedieri efectuate datorită pasivității pârâtului, pe cheltuiala

reclamantei.

Tribunalul

a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru suma de 169.475,2

lei cu titlu de despăgubiri, pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor

asumate de pârâtă prin contractul și actele adiționale încheiate.

În

ce privește pe pârâta

SC M., P. & Partenerii SRL s-a constatat că, în

calitate de vânzător în contractul nr. 636 din 11 octombrie 2007, are calitate

procesuală pasivă. Conform contractului, pârâta i-a vândut reclamantei tâmplăria

PVC și geamul vitrat pentru fațada corpului administrativ, pe care, tot conform

contractului, le-a și montat.

Cum

în contract nu s-a prevăzut realizarea unui schelet/suport metalic care să

servească drept suport pentru tâmplăria vândută, instanța a reținut că acesta a

executat contractul conform obligațiilor asumate încât pretențiile reclamantei

apar ca nejustificate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL, susținând că au fost încălcate

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. iar pe fond a susținut că lucrările

asumate au fost executate cu respectarea tuturor parametrilor tehnici.

Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 156/A din 9 iunie

2011 a admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL, a schimbat sentința atacată

în parte în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamanta SC B.G.

SRL Timișoara. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat și a

fost obligată la 2.323,35 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei

s-a situat în afara acordului dintre părți, acord materializat prin contract și

acte adiționale.

Pe

parcursul exploatării unei lucrări apar disfuncționalități imputabile ori nu

executantului, însă tocmai pentru aceasta există obligația de garanție prevăzute

în contract. Astfel, beneficiarul, respectiv reclamantul neîndeplinindu-și propria

obligație de a prezenta cocontractantului deficiențele, nu poate pretinde

decontarea sumelor ce ar fi suportate de el însuși pentru înlăturarea lor, o

astfel de atitudine a beneficiarului reclamant, echivalează cu o denunțare unilaterală

a raportului contractual, cel puțin cât privește obligația de garanție,

întrucât beneficiarul neagă dreptul executantului de a remedia el însuși

pretinsele deficiențe și alege, nerespectând convenția materializată în contract,

să contracteze cu o terță persoană, cu încălcarea art. 969 C. civ.

Instanța

apelului susține că reclamanta, în calitatea sa de beneficiar trebuia să solicite

prin intermediul justiției obligarea pârâtului antreprenor să constate refuzul

executării obligației de remediere de către aceasta și că, doar în baza acestei

autorizări a instanței, pronunțate în conformitate cu art. 1077 C. civ.

beneficiarul era îndreptățit să execute el însuși lucrările de remediere,

contractând eventual cu o terță persoană.

În

speță, s-a reținut că reclamanta a afirmat o astfel de remediere ca fiind

anterioară promovării acțiunii, și de altfel, în această logică a interpretării

contractului, a pretins acordarea costurilor necesare înlăturării altor

deficiențe ale lucrării, apărute chiar pe parcursul desfășurării litigiului.

Neputându-se reține culpa contractuală a pârâtei antreprenor în prejudiciul

pretins de reclamantă, aceasta nu poate fi obligat la despăgubiri.

Instanța

de apel a reținut că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art.720

1

C. proc. civ., atâta vreme cât primirea unei corespondențe nu prezumă absolut faptul

că acea corespondență a avut un anumit conținut, dar afirmând contrariul,

sarcina probei este răsturnată, ori o astfel de probă nu a fost administrată.

Împotriva

acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamanta SC B.G. SRL

criticând-o ca fiind nelegală, cu incidența motivelor de casare prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel,

se susține de către instanța de apel că nu se putea introduce prezenta acțiune

înainte de a cere pârâtei să procedeze la remedierea deficiențelor apărute. O

astfel de concluzie a instanței a fost posibilă numai pentru că aceasta a

interpretat greșit actele de corespondență dintre reclamantă și pârâta SC B.

SRL,

prin care s-a solicitat în mod neechivoc antreprenorului să remedieze

deficiențele descoperite.

O

altă critică se referă la aplicarea greșită a legii (art. 14 și art. 23 din

Legea nr. 10/1995, art. 1073 și art. 1079 C. civ.) atunci când instanța de apel

reține că încălcarea obligației de garanție nu dă dreptul beneficiarului lucrării

să solicite despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de deficiențele constatate.

Făcând

trimitere la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu

privire la răspunderea pârâtei SC M., P. & Partenerii SRL pentru

deficiențele lucrărilor realizate de aceasta respectiv a tâmplăriei PVC și cortina

vitrant care trebuia prevăzută și cu schelet metalic de susținere, instanța nu

a avut în vedere dispozițiile art. 970 C. civ., conform cărora convențiile

trebuie executate cu bună-credință.

Se

mai susține de către reclamantă existența raportului de prepușenie între SC

Banat

SRL și

SC M., P. & Partenerii SRL întrucât

fac parte din același grup de întreprinderi și care a efectuat lucrările sub coordonarea

antreprenorului general, astfel că SC B.

SRL avea față de aceasta

calitatea de comitent.

Recursul

este fondat.

Examinând

decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, se constată că

într-adevăr, instanța de apel a interpretat greșit actele ce formează

corespondența dintre reclamanta SC B.G. SRL și pârâta SC B. SRL, acte din care

rezultă că reclamanta a solicitat în perioada 28 ianuarie 2008 – 12 noiembrie 2009,

în mai multe rânduri, mai exact de șase ori remedierea deficiențelor

descoperite la imobil, iar aceste solicitări sunt fără echivoc.

Din

aceleași acte rezultă nu numai refuzul de a se efectua aceste remedieri ci

constatarea de către pârâtă a existenței acestor deficiențe. De altfel, acestea

au fost susținerile pârâtei pe parcursul derulării litigiului iar nu faptul că

reclamanta nu i-a solicitat remedierea lor.

Mai

mult, pârâta avea posibilitatea, dacă ar fi recunoscut existența deficiențelor,

să fie de acord cu remedierea lor chiar și cu ocazia concilierii.

Rezultă

că într-adevăr, instanța de apel a reținut că problema în divergență dintre părți

este lipsa demersurilor reclamantei pentru ca pârâta să remedieze deficiențele,

ba mai mult existența sau inexistența lor. Instanța de apel a mai reținut că

reclamanta nu a solicitat efectuarea remedierilor în perioada de garanție. Nu

numai că așa cum rezultă din cele ce preced reclamanta a încercat în toată perioada

de garanție să obțină de la pârâtă, remedierea deficiențelor chiar și cu ocazia

recepției finale, la expirarea perioadei de garanție s-a solicitat acest lucru.

În

interpretarea actelor deduse judecății s-a făcut o eroare și atunci când instanța

nu a reținut incidența dispozițiilor art. 993 C. civ. pentru plata nedatorată

efectuată de reclamantă plată ce reprezenta contravaloarea compactării cu

privire la care chiar pârâta a recunoscut că nu a efectuat-o. Pârâta a susținut

că pentru suma achitată drept contravaloare a compactării, a executat alte lucrări,

împrejurare în care sarcina probei îi revenea.

În

decizia recurată s-a mai susținut necesitatea introducerii unei acțiuni în

obligație de a face, anterior acțiunii în pretenții, fără a avea în vedere că

nu există o normă juridică care să impună acest lucru.

Dimpotrivă,

art. 1079 C. civ., prevede că însăși punerea în întârziere a debitorului

obligației de a face nu este necesară atunci când obligația nu putea fi

îndeplinită decât în timp determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, cu

referire în speță la termenul de garanție.

Având

în vedere dispozițiile art. 1073 C. civ. care consacră principiul răspunderii

contractuale prin plata de despăgubiri în caz de neexecutare conformă a

obligației contractuale care, așa cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr.

10/1995, trebuie să respecte standardele de calitate cerute de lege și de

contract, se justifică soluția instanței de fond în sensul că pârâta datorează

reclamantei contravaloarea remedierii deficiențelor executate de un terț,

precum și contravaloarea plăților efectuate de reclamantă dar nedatorate.

Motivele

de recurs ce o vizează pe pârâta SC M., P. & Partenerii SRL și reclamanta SC

B.G. SRL, se constată a fi neîntemeiate.

Astfel,

raporturile dintre reclamantă și această pârâtă au avut la bază contractul de

vânzare-cumpărare dintre cele două, având ca obiect procurarea și montarea de către

această pârâtă a tâmplăriei TVA cu geam termopan și a montării acesteia.

Obligațiile asumate de pârâta SC M., P. & Partenerii SRL au fost executate

numai de către aceasta, fără nicio legătură cu antreprenorul lucrării.

Susținerea

reclamantei că între cei doi pârâți ar exista un raport de prepușenie întrucât făceau

parte dintr-un grup de societăți de construcții, nu poate duce la concluzia unui

atare raport juridic între pârâți.

Raportul

de prepușenie presupune acordul de voință expres sau tacit între comitent și

prepus, îndeplinirea unor funcții sau activități de către prepus în contul

comitentului; acceptarea de către prepus a poziției de subordonare față de

comitent.

Niciunul

dintre aceste elemente nu se regăsesc în relația dintre pârâți, ci dimpotrivă,

cele două societăți au acționat independent, SC Banat

SRL

în baza contractului de construcție iar

SC M., P. & Partenerii

SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanta.

Neîntemeiate

sunt susținerile reclamantei în sensul că pârâta SC M., P. & Partenerii SRL

nu și-a respectat obligația contractuală a montării tâmplăriei pe un schelet

metalic . Din contractul de vânzare-cumpărare astfel cum a fost negociat de

specialiștii celor două părți, s-a negociat și soluția tehnică la care s-a

ajuns soluție care nu face referire la respectivul schelet/suportul metalic.

Prin urmare, pârâta a executat întocmai obligațiile asumate astfel că în mod

corect prima instanță a reținut ca neîntemeiate pretențiile reclamantei față de

această pârâtă.

Față

de considerentele arătate, urmează ca în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ. să

se admită recursul declarat de recurenta SC B.G. SRL, să se modifice decizia

atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC B.

SRL

și menținerea sentinței instanței de fond.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ. intimatele urmează a fi obligate la plata sumei

de 800 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC B.G. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 156/A din 9 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC B. SRL REȘIȚA

împotriva sentinței civile nr. 1178/PI din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului

Timiș, secția comercială contencios administrativ.

Obligă intimatele SC B. SRL REȘIȚA și

SC M., P. și PARTENERII SRL REȘIȚA la plata sumei de 800 lei cheltuieli de

judecată în favoarea recurentei SC B.G. SRL TIMIȘOARA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2012.