ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: I. Prin cererea de arbitrare înregistrată la 02 aprilie 2009 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SRL rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 246 din 07 noiembrie 2007 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea integrală a prețului în sumă de 13.047 euro și la plata de daune materiale în cuantum de 15.000 euro.

Prin sentința arbitrată nr. 90 din 21 aprilie 2010, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea și, în consecință, a dispus rezolutiunea contractului nr. 246 din 07 noiembrie 2007, modificat prin actul adițional din 04 decembrie 2007 și a contractului nr. 57 din 22 mai 2008 din culpa ambelor părți, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.623 euro, reprezentând V2 din prețul achitat, precum și suma de 6.630 euro, cu titlu de daune, dar și suma de 8.244,18 lei, reprezentând V2 din taxa de arbitraj.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul arbitrai a reținut următoarele: Contractul nr. 246 din 07 noiembrie 2007 încheiat între cele două părți, denumit impropriu contract de vânzare - cumpărare, are ca obiect execuție și montaj tâmplărie PVC, valoarea lucrărilor fiind majorată succesiv printr-o serie de acte adiționale și în final prin contractul nr. 57 din 22 mai 2008, ca și consecință a măsurătorilor de execuție ce au stabilit configurații finale pentru ferestrele/ușile comandate de reclamantă. S-a constatat că raporturile contractuale s-au derulat defectuos, actele de la dosar, constatările expertului și chiar poziționarea părților confirmând acest fapt.

Din analiza probatoriului administrat, înscrisuri și expertiză tehnică, tribunalul arbitrai a reținut că tâmplăria din PVC executată și montată de pârâtă la imobilul proprietatea reclamantei, situat în Mogoșoaia, str. Armenească, Județul Ilfov, nu a respectat cerințele calitative și detaliile contractuale, culpa părților fiind comună, reclamanta beneficiară, la rândul ei modificând unele detalii tehnice și renunțând la o soluție în favoarea alteia. În temeiul celor menționate, tribunalul arbitrai a considerat justificată măsura rezoluțiunii contractului nr. 246 din 07 noiembrie 2007, modificat prin actul adițional din 04 decembrie 2007 și a contractului nr. 57 din 22 mai 2008, din culpa ambelor părți, cu consecințele pecuniare legale.

Al doilea capăt din cererea arbitrală, referitor la acordarea de daune în valoare de 15.000 Euro, vizând cheltuieli viitoare, lipsite de o fundamentare solidă și punând în discuție o singură soluție tehnică, a fost respins de instanța arbitrală, pentru aceste argumente. II. Împotriva acestei sentințe, petenta SC A.R. SRL a formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În motivarea acțiunii, petenta a criticat hotărârea arbitrală, arătând că a fost pronunțată ulterior expirării termenului de 5 luni, prevăzut de art. 353 3 C. proc. civ., calculat de la data constituirii tribunalului arbitrai, fără ca părțile să fi consimțit la prelungirea acestuia, fără să fi intervenit suspendarea sau instanța arbitrală să fi dispus prelungirea termenului.

A mai susținut petenta că hotărârea contestată nu cuprinde argumente în susținerea culpei sale, nefiind motivată sub acest aspect, deși instanța arbitrală a dispus rezoluțiunea contractelor din culpa ambelor părți. Similar a arătat că sentința atacată este contradictorie, în sensul că, deși în considerente tribunalul apreciază, ca nefundat, cel de-al doilea petit din cererea de arbitrare formulată de reclamanta B.E. și precizează că urmează să-l respingă, în dispozitiv îl admite în parte și obligă pârâta la plata de daune în cuantum de 6.630 euro. Din această perspectivă, a susținut că există o contradicție flagrantă între motivele reținute de instanță și dispozitivul hotărârii, soluția fiind astfel nemotivată și nefondată.

O ultimă critică formulată de petentă a vizat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la regimul rezoluțiunii (art. 1019 – art. 1021 C. civ.) și a celor privind acordarea de daune interese (art. 1073 – art. 1090 C. civ.). La 3 noiembrie 2010, intimata a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea acțiunii în anulare ca nefondată. Prin sentința comercială nr. 133 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de petenta SC A.R. SRL împotriva sentinței arbitrate nr. 90 din 21 aprilie 2010 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost anulată hotărârea în ce privește capătul 2 din cererea arbitrală, au fost menținute celelalte dispoziții, s-a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2011, pentru administrarea de probe și a fost obligată intimata B.E.

la 873 lei cheltuieli de judecată către petentă. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut ca fiind fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii arbitrale sub aspectul admiterii în parte a celui de-al doilea capăt al cererii arbitrale, în condițiile în care, deși în considerente instanța arbitrală l-a apreciat ca fiind nefondat, prin dispozitiv, l-a admis în parte, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.630 euro, cu titlu de daune materiale. Motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., a fost apreciat ca fiind nefondat, în condițiile în care petenta nu a invocat caducitatea, potrivit art. 353 3 alin. (6) C. proc.

civ., consimțind tacit la prelungirea termenului arbitrajului. De asemenea, curtea de apel a reținut că ipoteza reglementată de art. 364 lit. g) C. proc. civ., nu este incidență sub aspectul soluției date de instanța arbitrală capetelor de cerere privind rezoluțiunea și repunerea părților în situația anterioară, deoarece, în aceste limite, hotărârea arbitrală a fost amplu motivată. În final, a mai constatat că motivul întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., nu este fondat, deoarece petenta nu a înțeles să invoce încălcarea de către instanța arbitrală a unor dispoziții imperative ale legii, ci să formuleze critici de netemeinicie, care nu pot face obiect al cenzurii în acțiunea în anulare.

Prin sentința civilă nr. 28 din 27 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a soluționat fondul acestui capăt din cererea arbitrală, respingând ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.E. și cererea acesteia de obligare a pârâtei SC A.R. SRL la plata de daune, interese compensatorii. Totodată, a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză din care rezultă că au fost executate lucrări de construcții ulterior montării tâmplăriei, precum și intervenirea unor cauze străine, ulterioare contractului, ținând de modul de evaluare a lucrărilor de construire a imobilului, ce nu puteau fi prevăzute de pârâta debitoare, curtea a făcut aplicarea art. 1082 și 1085 C. civ., de la 1864 și reținând aspectele amintite ca și cauze exoneratoare de răspundere, a respins cererea de obligare a pârâtei SC A.R. SRL la plata de daune, interese compensatorii. III. În termen legal, B.E. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 28 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând, în principal, casarea sa, iar în subsidiar, modificarea, în sensul obligării SC A.R.

SRL la plata de daune-interese compensatorii; a formulat critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., fără să indice expres temeiurile de drept. Petenta SC A.R. SRL București a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 133 din 17 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe, fondându-și criticile pe prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. și art. 1019 – art. 1021 și 1073 – art. 1090 C. civ. și solicitând modificarea sa în parte, în sensul anulării în tot a hotărârii arbitrale. Recurenta-petentă SC A.R. SRL București a formulat următoarele critici: A arătat că, în mod eronat, curtea i-a înlăturat criticile formulate subsumat prevederilor art. 364 lit. i) C. proc.

civ., apreciind că a solicitat să se dispună asupra fondului cauzei, când în realitate, a criticat încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1019 – art. 1021 și art. 1073 – art. 1090 C. civ., de către tribunalul arbitrai. În raport de dispozițiile art. 1082 și 1085 C. civ., a susținut că soluția rezoluțiunii contractului dispusă de instanța arbitrală este nejustificată, în contextul în care a reținut culpa reclamantei în executarea contractului, apreciind că aceasta nu și-a îndeplinit propriile obligații.

În susținerea celor anterior expuse, petenta a mai arătat că reclamanta, fiind ea însăși în culpă, prin neexecutarea propriilor obligații, nu putea solicita rezoluțiunea contractului, sens în care a făcut o amplă expunere a situației de fapt și a dezvoltat o analiză laborioasă a probelor administrate: înscrisuri și expertiza tehnică, în raport de care a evidențiat culpa reclamantei și a susținut că eventuala sa culpă concurentă nu este de natură să justifice rezoluțiunea contractului. Relativ la criticile circumscrise dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc.

civ., petenta a susținut că tribunalul arbitrai ; nu și-a motivat soluția de admitere a primului petit din cererea arbitrală, respectiv nu a expus în considerentele sentinței pronunțate argumentele în considerarea cărora a dispus rezoluțiunea contractelor deduse judecății și nici pe cele în raport de care a hotărât repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării sale la plata unei părți din prețul contractului, respectiv la plata sumei de 6.623 euro, arătând că a fost stabilită în mod arbitrar. Relativ la sentința pronunțată în soluționarea acțiunii în anulare, petenta a susținut că în mod eronat, instanța statală a reținut că hotărârea arbitrală ar cuprinde argumentele pe care se sprijină.

Față de faptul că recurenta-intimată B.E. nu a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar stabilite în sarcina sa și a declarat personal, în fața instanței ca nu înțelege să își îndeplinească aceste obligații, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze recursul exercitat de această parte ca netimbrat, în considerarea următoarelor argumente: Pentru termenul de astăzi, recurenta-reclamantă B.E.

a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.492 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar recurs, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că recursul nu a fost timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, 14 februarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și, reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să anuleze, ca netimbrat, recursul declarat de intimată B.E. împotriva sentinței civile nr. 28 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Analizând sentința comercială nr. 133 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în raport de criticile formulate de recurenta - petentă SC A.R.

SRL București, în Urnitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru ca părțile angrenate în procedura arbitrală să nu fie private de garanțiile procesuale pe care le conferă procedura jurisdicțională, cu atât mai mult cu cât hotărârea arbitrală produce aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească, Codul de procedură civilă prevede că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, care poate fi formulată strict pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Or, în măsura în care cenzura jurisdicției statale asupra hotărârii arbitrale este limitată expres de legiuitor exclusiv la motivele prevăzute la art. 364 lit. a) - j) C. proc.

civ., în mod indubitabil controlul instanței de recurs se raportează la verificarea acelorași elemente, neputând viza aspecte ce țin de fondul cauzei. În această ordine de idei, Înalta Curte constată, ca un prim aspect, că recurenta-petentă SC A.R. SRL București, se raportează, în susținerea recursului, la dispozițiile art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., raportate la art. 304 pct. 9 din același cod. De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta-petentă își structurează prezentul recurs pe critici la adresa hotărârii pronunțate de tribunalul arbitrai, reiterând practic criticile formulate în fața instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale, deși obiectul recursului îl constituie sentința pronunțată de curtea de apel.

Referitor la criticile asupra soluției de admitere a acțiunii în anulare și de anulare doar în parte a sentinței arbitrale instanța supremă reține că, deși petenta încearcă să justifice cererea de anulare în tot a acesteia raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., în realitate toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc. civ., hotărârea arbitrală este susceptibilă de a fi anulată, în situațiile în care nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării sau nu este semnată de arbitrii. În ceea ce privește prevederile art. 364 lit. i) din același cod, acestea statuează nulitatea hotărârii arbitrale, în contextul în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii.

În speță, Înalta Curte va cenzura hotărârea atacată, urmând să stabilească, în ce măsură curtea de apel a verificat încadrarea criticilor formulate de petentă în rigorile impuse de prevederile art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. Astfel, deși petenta critică, în esență pretinsa încălcare a unor norme imperative referitoare la regimul rezoluțiunii (art. 1019 – art. 1021 C. civ.) și a celor privind acordarea de daune interese (art. 1073 – art. 1090 C. civ.), Înalta Curte reține că instanța statală a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente prin raportare la pretențiile deduse arbitrării în raport de motivele dezvoltate de reclamantă și de apărările pârâtei.

În egală măsură, se reține că prin criticile formulate, în realitate, recurenta tinde la analiza situației de fapt speță prin raportare la alte elemente decât cele care vizează în concret limitele învestirii sau încălcarea normelor imperative ale legii, respectiv în funcție de aspecte ce țin de formarea voinței interne a părților și implicit de elemente de fapt, situație ce are semnificația cenzurării fondului hotărârii arbitrale, situație nepermisă în faza procesuală a acțiunii în anulare și, desigur, a recursului.

Asupra criticii privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 1019 – art. 1021 C. civ., prin dispunerea rezoluțiunii contractelor deduse judecății în condițiile în care, s-a reținut culpa comună a părților contractante, Înalta Curte reține că, deși condiția rezolutorie este subînțeleasă în contractele sinalagmatice, așa cum este cazul contractului de prestare de servicii, în speță, rezoluțiunea putând fi cerută de partea care și-a executat propriile obligații sau care se declară gata să le execute, textele legale invocate nu se încadrează în categoria normelor imperative, de la care părțile nu pot deroga, pentru a fi incident cazul de admisibilitate a acțiunii în anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc.

civ. În susținerea aceste teze, respectiv a faptului că prevederile art. 1019 – art. 1021 C. civ., nu sunt norme imperative se situează chiar reglementarea pactelor comisorii, ce constituie expresia derogării de la dispozițiile art. 1021 C. civ. și temeiul rezoluțiunii convenționale. În același sens se situează și faptul că rezoluțiunea contractului nu operează de drept, când una dintre părți nu își îndeplinește obligația, partea interesată urmând a se adresa instanței pentru a obține desființarea sa cu eventuale daune interese. Situația este similară și în ceea ce privește așa-zisa încălcare a art. 1073 – art. 1090 C. civ., care reglementează efectele obligațiilor și care de asemenea sunt norme dispozitive, de la care părțile pot deroga, astfel încât Înalta Curte apreciază că instanța statală a apreciat corect că nici această critică nu se încadrează în rigorile dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc.

civ. În ceea ce privește critica subsumată art. 364 lit. g) din același cod, potrivit căreia petenta a susținut că în soluționarea acțiunii în anulare, instanța statală, în mod eronat, a reținut că hotărârea arbitrala ar cuprinde argumentele pe care se sprijină, Înalta Curte apreciază că este nefondată, în condițiile în care tribunalul arbitrai a detaliat motivele pentru care a reținut culpa părților în executarea obligațiilor contractuale și Ie-a repus în situația anterioară.

Înalta Curte reține, de asemenea, în raport de faptul că majoritatea criticilor formulate de petentă în recurs vizează sentința arbitrala, că aceasta omite că nu se poate cere în această fază procesuală, cercetarea modului în care tribunalul arbitrai a soluționat fondul pricinii, putându-se verifica doar respectarea condițiilor de formă ale arbitrajului și anume cele privind existența unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitrai, asigurarea dreptului părților la apărare, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

Înalta Curte reține că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., recurenta prevalându-se de evocatele texte legale în încercarea de a repune în discuție chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitrai a analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrala, situație reținută corect de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru motivele mai sus arătate, reținând că instanța de fond a respectat integral procedura de soluționare a acțiunii în anulare, Înalta Curte, în baza art. 364 raportat la art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petentă SC A.R.

SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 133 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva sentinței civile nr. 28 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC A.R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 133 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2014.