ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1517/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1517/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii de recurs de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată împotriva deciziei civile nr. 174 din 11 septembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., SC B.T. SA în contradictoriu cu SC D.A.R. SA, prin care solicită

admiterea acestuia și, în principal să fie casată decizia recurată și să fie

trimisă cauza spre rejudecare instanțelor de fond raportat la necesitatea

efectuării unei expertize contabile în cauză, iar în subsidiar să fie

modificată în tot decizia recurată și pe fond să fie admisă acțiunea astfel cum

a fost formulată pentru următoarele:

Recurenta a învederat că, în

fapt, în data de 25 februarie 1998, prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat la B.N.P. D.C.B. din Timișoara a înstrăinat intimatei imobilul din

Timișoara, Calea Buziașului constând în hală fabricație, anexă socială în regim

P + 1, drumuri și platforme de incintă cu terenul aferent de 8.300 mp. Prețul

vânzării a fost de 5.500.000.000 ROL + T.V.A. de 1.210.000.000 ROL rezultând un

preț total de 6.710.000.000 ROL conform facturii fiscale nr. P-H 115524 TM din

10 aprilie 1998.

În data de 05 februarie 2003

prin sentința civilă nr. 5/ PI din 05 februarie 2003 pronunțată în dosarul nr. 242/com/2003

al Curții de Apel Timișoara s-a constatat reziliat de drept contractul de

vânzare cumpărare încheiat cu pârâta în 25 februarie 1998 și recurenta a fost

obligată la restituirea prețului vânzării actualizat cu indicele de inflație de

274,1 % aferent perioadei aprilie 1998 - iunie 2002. Prin adăugarea la prețul

de 6.710.000.000 lei vechi a creșterii de 18.392.110.000 lei vechi

corespunzătoare indicelui de inflație sus-arătat a rezultat suma de

25.102.110.000 lei vechi la a cărei plată a fost obligată pentru repunerea în

situația anterioară.

Sentința civilă nr. 5/ PI

din 05 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă și

irevocabilă prin decizia civilă nr. 4945 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție și a fost pusă în executare de către intimată în dosarul

nr. 22/ex/2004 al B.E.J. D.D. din Timișoara.

În faza executării silite

suma de 25.102.110.000 ROL înscrisă în titlul executoriu s-a actualizat din nou

prin aplicarea indicelui de inflație de 12,6 %. Astfel, a rezultat suma de

28.264.975.900 ROL incluzând T.V.A. de 5.370.345.400 ROL pe care recurenta achitat-o

prin consemnare la C.E.C., după ce a fost somată de către executorul

judecătoresc. Prin aceeași hotărâre judecătorească recurenta a fost obligată să

plătească pârâtei contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate de

aceasta în perioada cât a deținut imobilul în proprietate, respectiv suma de

2.692.774.304 ROL, 836.476.416 ROL daune interese și 381.008.608 ROL cheltuieli

de judecată. Suma reprezentând investițiile a fost actualizată în cursul

procedurii de executare silită cu același coeficient de 12,6% rezultând suma de

3.032.063.867 ROL pentru care intimata a emis factura nr. 3120949 din 31 martie

2005.

Recurenta a susținut că, în

conformitate cu prevederile art. 155 alin. (l) C. fisc. Modificat, prin O.G.

nr. 83/2004 și prin Legea nr. 494/2004 pentru suma încasată cu titlul de preț

actualizat cu T.V.A. intimata avea obligația de a emite factura fiscală după

cum urmează: 2.289.463,05 Iei preț actualizat + 537.034,54 lei prin urmare un

total de 2.826.497,59 Iei.

Factura pe care intimata

trebuia să o întocmească trebuia să poarte mențiunea „taxare inversă” conform

dispozițiilor art. 155 alin. (8) lit. g) teza finală C. fisc. modificat,

dispoziții care se aflau în vigoare Ia data efectuării plății.

Recurenta susține că, deși a

solicitat atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel

încuviințarea în probațiune a efectuării unei expertize în specialitatea

contabilitate, ambele instanțe au respins în mod neîntemeiat această cerere.

Recurenta a solicitat, în

subsidiar, modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii deoarece, în

conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) C. fisc. Modificat, prin O.G.

nr. 83/2004 și prin Lege nr. 494/2004 pentru suma încasată cu titlu de preț

actualizat cu TVA intimata avea obligația de a emite factură fiscală după cum

urmează: 2.289.463,05 RON preț actualizat + 537.034,54 RON T.V.A. deci în total

2.826.497,59 RON.

Factura pe care intimata

trebuia să o întocmească trebuia să poarte mențiunea „taxare inversă” conform

dispozițiilor art. 155 alin. (8) lit. g), teza finală C. fisc. modificat,

dispoziții care se aflau în vigoare la data efectuării plății.

Recurenta a mai susținut că,

în considerarea prevederilor art. 160

1

alin. (5) C. fisc. Modificat,

potrivit regulilor aplicabile taxării inverse era îndreptățită să rețină cuantumul

taxei pe valoarea adăugată de 537.034,54 RON, iar în momentul executării silite

a fost în imposibilitate de a efectua această reținere datorită împrejurării că

executorul judecătoresc nu putea diminua valoarea înscrisă în titlul

executoriu, recurenta fiind nevoită să achite prețul inclusiv TVA.

Recurenta a mai susținut că

sunt incidente dispozițiile art. 128 alin. (l), (2) și (6) C. fisc. Modificat,

potrivit cărora prin livrare de bunuri se înțelege inclusiv transferul de

proprietate asupra bunurilor imobile, cum este cazul în speță. Obligația de a

emite factură există de fiecare dată când se transferă dreptul de proprietate

de la proprietar la altă persoană, iar dacă transferurile se fac succesiv,

fiecare echivalează cu o livrare distinctă. Prin urmare, la data încheierii

contractului de vânzare cumpărare între societatea recurentă și pârâtă a avut

loc o livrare în înțelesul legi fiscale, iar cea de-a doua livrare în sens

invers s-a produs Ia data reintrării bunurilor imobile în patrimoniul societății

cu titlu de restabilire a situației anterioare. Totodată, art. 137 alin. (3) lit.

b) teză finală C. fisc. modificat, prevede că nu se exclud din baza de

impozitare a TVA sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor

livrate sau a serviciilor prestate.

Recurenta a mai considerat

că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că nu îi sunt aplicabile

dispozițiile Codului fiscal referitoare la taxarea inversă datorită faptului că

repunerea părților în situația anterioară s-a efectuat la data de 05 februarie 2003

în condițiile în plata s-a efectuat sub imperiul noilor reglementări ale

Codului fiscal care prevedeau posibilitatea aplicării mențiunii de taxare

inversă în cazul înstrăinării imobilelor.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate și răspunzând printr-un considerent comun

ambelor motive de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

cele ce se vor arăta:

Cu privire la faptul că

ambele instanțe nu au administrat în această cauză o expertiză contabilă, în

măsura în care se reține că această critică se poate încadra motivului de

recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se avea în vedere

că, atât la fond cât și în apel, reclamanta a solicitat efectuarea unei

expertize contabile care să clarifice modalitatea de evidențiere în

contabilitate a acestei plați efectuate de către reclamantă și pentru a se

stabili cu certitudine necesitatea emiterii facturii fiscale de către pârâta D.W.A.R.,

cu mențiunea taxare inversă.

Instanța de apel a apreciat

corect că prima instanță legal a respins această probă, considerând că aceasta

nu este utilă cauzei, nefiind în discuție aspecte tehnice, contabile, ci

juridice. Art. 201 C. proc. civ., statuează că expertiza nu poate avea ca obiect

lămurirea unei probleme de drept, întrucât aceasta este atributul exclusiv al

instanței. Or, reclamanta tocmai acest lucru dorește, ca expertul să

interpreteze și să aplice legea, atribut ce revine exclusiv puterii

judecătorești, si nu unui expert. Per a contrario, prin admiterea unei astfel

de probe, ar însemna că se transferă actul de justiție de la magistrat către un

expert, ceea ce este nelegal.

Cu privire la celelalte

critici ce ar putea fi subsumate motivului prevăzută de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., ele nu vor fi primite pentru următoarele argumente:

La data de 25 februarie 1998,

prin contractul de vânzare-cumpărare, societatea intimata a dobândit de la

recurenta SC B.T. SA, imobilul situat În Timișoara, Calea Buziașului, respectiv

construcții și teren. Ulterior, datorită neîndeplinirii condițiilor asumate de

către vânzător (SC B.T. SA), intimata s-a adresat instanței, astfel că în baza

sentinței nr. 5/PI/2003, pronunțată în dosarul nr. 242/COM/2003, al Curții de

Apel Timișoara s-a dispus:

„Admite acțiunea formulată

de reclamanta

SC

D.A.R. SA Împotriva pârâtei SC B.T. SA și în consecință:

- constată rezilierea de

drept

a contractului

de vânzare cumpărare de active încheiat între părți la data de 25 februarie 1998.

- dispune repunerea părților

în situația anterioară și obligă pârâta să restituie reclamantei prețul

vânzării, reactualizat, în cuantum de 25.102.110.000 ROL.

Totodată, obligă pârâta să

plătească reclamantei daune interese în sumă de 836.476.416 ROL, și

contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate în sumă de 2.692.774.304 ROL,

precum și cheltuieli de judecată în sumă totală de 381.008.608 ROL.

Această hotărâre a fost

atacată cu recurs de către SC B.T. SA, dar recursul acesteia nu a fost timbrat,

astfel că prin decizia 4945 din 10 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 618/2003,

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul ca netimbrat.

În acest context, hotărârea

Curții de Apel Timișoara a intrat în puterea lucrului judecat, sub toate

obligațiile dispozitivului.

Se constată astfel, că

hotărârea de reziliere a prezentului contract a devenit irevocabilă odată cu

pronunțarea sentinței Curții de Apel Timișoara, astfel că terenurile și

construcțiile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare au

reintrat în patrimoniul SC B.T. SA la data de 05 februarie 2003.

Prin plata prețului

activelor, intimata a virat către SC B.T. SA, atât prețul unitar cât și T.V.A.

aferent. Astfel, în mod corect Curtea de Apel Timișoara a obligat pârâta să

restituie intimatei și plata T.V.A. Astfel, reclamanta recurentă solicită să îi

fie restituit acest T.V.A, deși intimata l-a plătit, ceea ce ar însemna o dublă

plată efectuată de către intimată.

Față de cele arătate, se

constată că pretențiile reclamantei prin care intimata trebuie să emită factură

fiscală cu mențiunea „taxare inversă” în conformitate cu prevederile art. 160 alin.

(2) C. fisc., este nefondată, deoarece prezentul cod a intrat în vigoare, la

data de 01 ianuarie 2005, iar repunerea părților în situația anterioară și

reintrarea activelor în patrimoniul SC B.T. SA s-a efectuat la data de 05

februarie 2003.

La data reintrării în

patrimoniul SC B.T. SA a terenurilor și construcțiilor ce au format obiectul

contractului de vânzare cumpărare active, erau aplicabile prevederile Legii nr.

345/2002, astfel că nu se prevedea emiterea unei facturi cu taxare inversă.

În anul 2005, s-a efectuat

numai plata de către SC B.T. SA către societatea intimată a sumelor stabilite

de către instanța judecătorească, conform dispozitivului, ca urmare a

rezilierii contractului de vânzare cumpărare active și repunerea părților în

situația anterioară, iar executarea s-a efectuat silit prin executor

judecătoresc deoarece debitoarea nu s-a conformat de bunăvoie executării

dispozitivului hotărârii.

În mod corect, SC B.T. SA,

odată cu rămânerea definitivă a hotărârii Curții de Apel, trebuia să emită

către intimată o factură de stornare a facturii inițiale, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 345/2002, prevedere este menținută și în actualul C.

fisc. (Legea nr. 571/2003), prin art. 160, corectarea documentelor.

Astfel, deși intimata nu a

primit această factură cu semn minus pentru stornarea facturii inițiale,

intimata a procedat în baza sentinței judecătorești la scoaterea din patrimoniu

a activului la valoarea de inventar și stornarea TVA dedusă inițial pe care a

plătit-o la bugetul de stat.

Pentru sumele încasate

reprezentând daune interese cât și diferența dintre prețul reactualizat și

prețul achitat inițial, considerate penalități contractuale, nu generează TVA

(conform Legii nr. 345/2002 art.

18, alin. (3), lit. b), normă menținută și în actualul C. fisc., art. 137 alin.

(3) lit. b), nu se întocmește factură fiscală, cu atât mai mult nu se

întocmește factură cu taxare inversă, și drept urmare intimata a efectuat

înregistrarea în contabilitate pe baza sentinței judecătorești.

Mai mult, chiar dacă s-ar fi

aplicat prevederile Codului Fiscal (Legea nr. 571/2003), prevederile invocate

de către reclamantă nu sunt întemeiate, deoarece nu ne aflăm în prezența unui

transfer de proprietate așa cum îl definește această lege, ci suntem în

prezența unei excepții, aceea de repunere a părților în situația anterioară.

Cheltuielile de judecată de

asemenea se înregistrează în contabilitate în baza sentinței judecătorești și

nu se impune facturarea lor, iar pentru contravaloarea lucrărilor de

investiții, intimata a emis factura fiscală nr. 3120949 din 31 martie 2005.

Pentru toate aceste

argumente rezultă că, mod legal au decis instanțele respingerea acțiunii și a

apelului reclamantei.

Referitor la obligația

intimatei de

a

înmâna autorizațiile de construcții, s-a reținut corect că pentru aceste

lucrări (reparații la acoperiș și la podea), legislația nu condiționează

efectuarea acestora de eliberarea unei autorizații în construcție. Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991, nu se impunea

eliberarea unei autorizații pentru efectuarea acestor lucrări și, în acest

context, corect și legal, instanțele au respins și acest capăt de cerere.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de

reclamanta SC B.T. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 174 din 11 septembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B.T. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 174 din 11

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 mai 2008.