ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 222/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 74 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, plângerile formulate de petenții intimați L.G., L.E. și I.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă, la 20 noiembrie 2006, în dosarul nr. 173/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați petenții la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rezoluția din 20 noiembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 173/P/2005 s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de I.C., reprezentant legal al Clubului Sportiv C. Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu art. 13 C. pen.

și art. 220 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; - neînceperea urmăririi penale față de comisarul L.G. din cadrul I.J.P. Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; - neînceperea urmăririi penale față de L.G. și H.l. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective; - neînceperea urmăririi penale față de L.E.

și H. F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., întrucât aceștia nu au săvârșit fapta. Actele premergătoare efectiv au relevat următoarele împrejurări: Familia L.G. și L.E. este proprietara mai multor suprafețe de teren, între care și cea de 500 m.p. teren intravilan dobândit de la vânzătorul P.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 692 din 28 februarie 2003 la Biroul notarului public F.G. Acest teren, considerat în litigiu, se învecinează (conform contractului de vânzare-cumpărare și a documentației cadastrale nr. 26356 din 25 februarie 2003) la N teren Consiliul local, la E - Erlich L. (Calea Romanului) și L.G.

(Calea Romanului), la S - teren Consiliul local, la V - teren Consiliul local (bază sportivă). Învecinat cu acest teren se află terenul în suprafață de 11.000 m.p. proprietatea Clubului Sportiv C., dobândit prin decizia civilă nr. 672 din 18 iunie 2006 a Tribunalului Bacău. După data cumpărării acelei suprafețe de 500 m.p. teren de la numitul P.V., comisarul șef L.G. înțelegându-se cu numitul I.C. cu privire la delimitarea suprafețelor de teren pe porțiunea în care se învecinau (conform declarației lui L.G. și a martorilor audiați în cauză) a plantat țăruși ca semn de hotar, între proprietăți, fiind ajutat și de numiții H.l. și L.G. La câteva zile, o parte din țărușii instalați au fost îndepărtați, iar I.C.

a construit pe terenul lui L.G. un gard din beton și tablă, pe o lungime de 4,95 m, fără autorizație, gard ce a fost ulterior dărâmat de acesta. Expertiza și ulterior, suplimentul de expertiză tehnică efectuate în cauză, au concluzionat următoarele aspecte: - Clubul sportiv C. Bacău reprezentat de I.C. stăpânește în Bacău strada Calea Romanului, suprafața de 17.170 m. p. teren delimitat conform schiței anexe, deși conform deciziei civile nr. 672 din 18 iunie 2003 a dobândit suprafața de numai 11.000 m.p. Acest teren de 11.000 m.p. se învecinează cu terenul proprietate al familiei L.G. și E., delimitat conform documentației de carte funciară nr. 26256 din 25 februarie 2003, anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/28 februarie 2003, pe aliniamentul 23 – 30 - 31 (din schița anexă la expertiza tehnică) fără să se suprapună.

Clubul sportiv C. Bacău nu stăpânește terenul așa cum este delimitat în documentația de carte funciară nr. 33110 din 18 martie 2004, ci stăpânește terenul de 17.170 m.p., ocupând prin gardul construit, suprafața de 118 m.p. din proprietatea familiei L.G. și Elena, delimitată pe perimetrul 23 – 24 – 25 - 31, 30 - 23. - Țărușii plantați de L.G. în pct. 30 (țăruș lemn) și în pct. 26 (pichet fier) sunt pe hotarul dintre proprietăți pe aliniamentul cioatelor de plopi (Aliniamentul plopilor era hotarul natural dintre cele două proprietăți, conform documentației de Carte Funciară nr. 26356 din 25 februarie 2003 anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/2003). S-a constatat că prin gardul construit de Clubul sportiv C., în vecinătate cu terenul familiei L.G.

și E. s-a ocupat suprafața de teren de 118 m.p. aparținând familiei L.G. delimitat de perimetrul 23 – 24 – 25 – 31 – 30 – 26 - 23. Gardul din beton și tablă construit de I.C. nu a mai fost identificat în teren de experți, rămânând în acel loc un gard din lemn pe fundație de beton pe aliniamentul 22 - 23 pe lungimea de 35 m. iar pe aliniamentul 24 - 27, pe lungimea de 2,5 m. a rămas soclul gardului la nivelul solului. Prin construirea acestui gard, I.C. a ocupat 19 m.p. teren delimitat pe plan în perimetrul 24 – 27 – 25 - 24. Fiind audiate, părțile au negat fiecare săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, acuzându-se însă reciproc cu săvârșirea acestei infracțiuni. În raport de materialul probator administrat în cauză, s-a apreciat că actele și activitățile părților L.G.

și I.C. nu pot fi considerate ca fiind săvârșite în contextul infracțiunii de tulburare de posesie, lipsind intenția infracțională a acestora, în condițiile în care nu s-a realizat nici punerea în posesie și în contextul revendicării reciproce a terenului în litigiu. Totodată, din verificările desfășurate nu a rezultat săvârșirea nici unui act de către L.E. și H.F., dispunându-se neînceperea urmăririi penale și față de L.G. și H. l. care și-au oferit ajutorul la plantarea țărușilor fără a cunoaște situația regimului juridic al terenului. Împotriva rezoluției din 20 noiembrie 2006 petiționarii au făcut plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acestea fiind respinse.

Nemulțumiți de soluția dată de procurorul ierarhic superior, toți petenții au formulat plângere la instanță. Prin sentința penală nr. 12 din 20 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 60/32/2007, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii L.G., L.E. și I.C., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 20 noiembrie 2006 în dosarul nr. 173/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Instanța a reținut că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că faptele săvârșite de I.C.

și L.G. nu pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare în posesie, lipsind intenția infracțională în raport de împrejurările concrete în care cei doi au ajuns să folosească suprafața aflată în litigiu și de faptul că nu s-a rezolvat punerea în posesie, ambele părți revendicând suprafața respectivă. Întrucât din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că gardul de plasă de sârmă de pe tr. 23 – 24 – 25 - 31 construit înainte de 1989 de Clubul Sportiv C. este pe terenul familiei L.G., cumpărat în anul 2003, conform contractului nr. 692 și împiedică folosirea suprafeței de 118 m.p. de către petentii L.G., pentru a se înlătura neînțelegerile dintre părți, se impune așa cum s-a recomandat și de procuror formularea unei acțiuni în grănițuire.

S-a mai reținut că motivele și apărările formulate de petiționari prin plângeri le formulate prin care se susține săvârșirea de către partea adversă a infracțiunii de tulburare în posesie, sunt neconforme cu realitatea și probele administrate în cauză, petiționarii fiind subiectivi în interpretarea probelor. Prin decizia penală nr. 2152 din 23 aprilie 2007pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de petentul I.C., s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei pre rejudecare la aceeași instanță, deoarece la judecata la prima instanță nu au fost citați făptuitorii H.l., H.F. și L.G., iar potrivit art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și persoana care a tăcut plângerea se citează, aceste dispoziții legale fiind imperative.

La rejudecarea după casare cu trimitere, petentul I. a depus înscrisuri cu privire însă la împrejurări ulterioare faptelor reclamate în prezenta cauză. Din examinarea lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În anul 2003 petentii L.G. și L.E. au cumpărat suprafața de 500 m.p. teren situat în Calea Romanului, din municipiul Bacău. În fapt, acest teren se învecinează pe o latură cu terenul folosit de Clubul sportiv C. Pentru a înlătura eventualele nelămuriri cu privire la întinderea celor două terenuri, la data de 19 august 2004, petentul L.G. a convenit cu I.C., președinte al Clubului Sportiv, ca în ziua următoare să delimiteze cele două proprietăți., dar pe data de 20 august 2004, petentul L.G., ajutat de vecinii săi, intimații H.l.

și L.G., au plantat țăruși în lipsa președintelui clubului, acesta nefiind prezent. Despre înțelegerea dintre cei doi, cunoștea și martora I.E. Nefiind de acord cu delimitarea făcută de L.G., ulterior, în zilele de 10 și 11 septembrie 2004, I.C. a construit gard pe alt aliniament. În aceste condiții, părțile au formulat plângeri unii împotriva altora pentru infracțiunea de tulburare de posesie, respectiv L.E., împotriva lui I.C., iar Clubul Sportiv, prin președinte, inițial doar împotriva numiților L.E., H. l. și H.F. (dosar nr. 15232/2004), iar ulterior împotriva lui L.G. Cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Bacău au fost conexate și trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, motivat de faptul că L.G.

este comisar șef și face parte din poliția judiciară. De remarcat că plângerile prealabile adresate instanței de judecată de Clubul Sportiv nu au fost formulate și împotriva numitului L.G., acesta fiind audiat la instanță în calitate de martor, calitate în care a fost audiat și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Verificând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică din următoarele considerente: Infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., apără posesia, așa cum rezultă și din denumirea ei, neavând nicio relevanță dacă părțile au sau nu titlu de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Această precizare se impune față de faptul că prin memoriile depuse în cauză, acestea și-au contestat fie dreptul de proprietate, fie modul cum au dobândit acest drept.

Din atitudinea pe care acestea au avut-o, este evident că fiecare dintre ele apreciază că cealaltă parte a ocupat o parte din terenul ce îi aparține, ceea ce înseamnă că atât soții L. cât și I.C. nu au avut intenția de ocupare „fără drept”, cerință esențială pentru existența infracțiunii de tulburare de posesie. În ce privește pe ceilalți intimați reclamați de I.C., H.l. nu avea cum să cunoască situația ivită între L.G., L.E., I.C., H.F., nu a fost prezent la fața locului, iar împotriva lui L.G. nu s-a formulat plângere prealabilă și oricum acesta are aceeași poziție subiectivă ca și H.l., amândoi fiind chemați de L.G. să ajute la stabilirea liniei de hotar. Având în vedere că împotriva sentinței penale nr. 12/2007 petenții L.G.

și L.E. nu au declarat recurs, soluția de netrimitere în judecată a numitului I.C. a rămas definitivă. În plus, având în vedere că soluția de trimitere la rejudecare a fost pronunțată în recursul său, chiar dacă acesta ar fi ocupat fără drept suprafața de teren indicată în raportul de expertiză, dar nu i se poate agrava situația în propria cale de atac. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul I.C., susținând, în esență, că intimații au pătruns fără drept pe terenul în litigiu și au ocupat o parte din acesta, săvârșind astfel cu intenție indirectă infracțiunea de tulburare de posesie, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor, nu l-au urmărit, dar au acceptat posibilitatea producerii lui, cu atât mai mult cu cât intimatul L.G., având calitatea de ofițer de poliție, nu putea să nu-și dea seama de consecințele și rezultatul faptei sale.

Printr-un memoriu ulterior, petentul face referire și la săvârșirea de către intimat a unei noi infracțiuni de tulburare de posesie, în perioada în care cauza se afla pe rolul instanțelor în primul ciclu procesual (la data de 4 iulie 2007). Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Infracțiunea de tulburare de posesie constă, în varianta tip, în ocuparea fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia; forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția, care presupune știința făptuitorului că nu este în posesia unui titlu legitim care să-l îndreptățească să ocupe imobilul.

În măsura în care făptuitorul ocupă imobilul în litigiu (sau parte din acesta), având convingerea că o face în virtutea unui titlu prin care dobândise anterior dreptul de proprietate (și) cu privire la respectivul imobil, nefiind prestabilite semne de hotar între proprietățile învecinate, faptei îi lipsește intenția, ca element constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie. În speță, imobilul dobândit prin act autentic de către intimatul L.G. se învecinează pe latura de vest cu un teren aflat în proprietatea Clubului Sportiv C., al cărui reprezentant este petentul I.C. între părți există un litigiu cu privire la delimitarea vecinătății, contestându-se amplasarea semnelor de hotar, aspect confirmat de raportul de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală.

Se reține astfel pe de o parte că gardul din plasă care delimitează cele două proprietăți a fost construit mai înainte ca intimatul L.G. să devină proprietarul imobilului său, iar pe de altă parte țărușii plantați de către intimat corespund hotarului dintre proprietăți pe aliniamentul rezultat din documentația de carte funciară, anexă la contractul de vânzare-cumpărare, fiind astfel în litigiu o suprafață de 118 m.p. revendicată, în fapt, de fiecare parte. În aceste condiții, corect s-a reținut atât de către procuror prin rezoluția contestată, cât și de către prima instanță prin sentința recurată că faptei sesizate de petent îi lipsește intenția infracțională în sensul prevăzută de art. 220 C. pen., cererile părților putând fi rezolvate în cadrul unui proces civil.

În ce privește referirea petentului la comiterea de către intimat a unei noi infracțiuni de tulburare de posesie, pe parcursul soluționării prezentei cauze (în primul ciclu procesual), aceasta excede limitele cu care instanța a fost investită în prezenta cauză, urmând a forma obiectul cenzurii organelor judiciare într-un dosar separat în măsura în care vor fi legal sesizate în acest sens. În consecință, recursul formulat de către petent este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.C. împotriva sentinței penale nr. 74 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 100 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2008.