ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5021/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 9915/1/2009,

la data de 16 decembrie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, contestatorii I.N. și I.E. au formulat

contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate la data de 3 decembrie 2009

de această instanță, în dosarul nr. 250/59/2008.

În motivarea contestației se arată,

în fapt, că pârâta SC G. SA nu a fost legal citată, nici în dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, finalizat prin decizia pronunțată la data de 3

decembrie 2009, nici în dosarul nr. 2899.1/59/2006 al Curții de Apel Timișoara,

finalizat prin decizia nr. 222 din 28 februarie 2008, prin care s-a respins

recursul declarat de contestatori.

În altă ordine de idei, decizia

contestată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța nu a

înțeles că dosarul nr. 249/59/2008 nu are același obiect ca și dosarul nr. 250/59/2008.

Deși ambele dosare au avut aceleași părți, cererile de revizuire formulate au

vizat decizii civile diferite ale Curții de Apel Timișoara.

Pe fondul litigiului, contestatorii

consideră că intimații-reclamanți P.R., P.E.H. și H.E.H. nu pot obține terenuri

în proprietate în România, fiind cetățeni străini, și nefiind împlinit termenul

de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, antecesorul

intimaților-reclamanți a dat o declarație din care rezultă că acesta ar fi fost

despăgubit pentru imobilul din Caransebeș, ori aceste despăgubiri ar fi trebuit

luate în samă de instanța care a judecat recursul în cauză.

În drept, se invocă art. 317, art. 318

C. proc. civ.

Examinând decizia contestată în

raport de motivele de contestație în anulare astfel formulată, Înalta Curte

constată că nu este fondată.

Astfel, prin decizia nr. 9816 din 3

decembrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 250/59/2008, s-a respins cererea

de revizuire a deciziei civile nr. 222 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara formulată de I.N. și I.E.; au fost obligați revizuenții să plătească

intimatului P.R. suma de 2440,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a

fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Prin urmare, în această cale

extraordinară de retractare, au legitimare procesuală părțile din procesul

finalizat prin hotărârea contestată.

Dar calitatea de parte, în proces nu

este suficientă pentru exercitarea contestației în anulare. Contestatorul

trebuie să justifice și un interes, deoarece, altfel, cererea urmează să fie

respinsă.

În doctrina de specialitate și

jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești s-a decis, în acest sens,

că neîndeplinirea procedurii de citare poate fi invocată numai de cel față de

care s-a săvârșit această neregularitate, iar nu și de celelalte părți, care au

fost legal citate în proces.

În speță, nelegala citare a

intimatei SC G. SA nu este invocată de către această parte, singura în măsură

să invoce o vătămare, un prejudiciu procesual ce nu ar putea fi înlăturat decât

prin anularea actului.

Având în vedere că neregularitatea

actului de procedură invocată nu a produs o vătămare contestatorilor în speță

(revizuenți în dosarul nr. 250/59/2008), Înalta Curte urmează să înlăture

primul motiv al contestației în anulare, întemeiat pe art. 317 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., ca nefondat.

Referitor la cel de-al doilea motiv,

întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

„Greșeala materială” invocată nu întrunește condițiile de admisibilitate a

contestației în anulare specială, care vizează greșeli materiale evidente în

legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi tardivitatea

recursului sau anularea lui ca insuficient timbrat, ori făcut de o persoană

fără calitate, și alte situații asemănătoare (…).

Considerentele pentru care instanța

de recurs s-a pronunțat într-un anumit mod nu pot fi cenzurate pe calea

contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca

un recurs la recurs.

În acest context, susținerile

contestatorilor relative la fondul cauzei, nu pot face obiectul analizei de

față, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare,

nedevolutivă și care poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute

de lege.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, va respinge contestația în anulare și în raport de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatorii la 899 lei cheltuieli de

judecată către intimați reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de

transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMNELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de I.N. și I.E. împotriva deciziei nr. 9816 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Obligă contestatorii la 899 lei

cheltuieli de judecată către intimații P.R., P.E.H. și H.E.H.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2010.