ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 6230 din 9 mai 2008,
Ministerul Educației și Cercetării, a admis notificarea formulată de B.I.C.,
vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat
în Timișoara, înscris în C.F. 5903 Timișoara, nr. top 9599 și a propus
acordarea, în favoarea persoanei îndreptățite, a despăgubirilor aferente
valorii imobilului, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel
cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007.
La 6 iunie 2008 persoana
îndreptățită a contestat această decizie, solicitând instanței să constate că a
fost emisă cu încălcarea sentinței civile nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006
dată de Tribunalul Timiș, irevocabilă care a statuat asupra emiterii unei noi
decizii de acordare, în favoarea contestatorului, a despăgubirilor pentru
imobil.
Decizia emisă, apreciază
contestatorul, este nelegală sub aspectul neprecizării cuantumului
despăgubirilor, simpla mențiune, vizând propunerea de acordare a acestora fiind
„lipsită de conținut”.
Investit în primă instanță,
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 583/PI din 3 februarie 2009
a respins contestația reținând în esență că dispoziția atacată a fost emisă
ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care, în art. 13 stipulează
că analiza și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor nu se face de
către emitentul dispoziției ci de un organ special abilitat, respectiv Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca atare, se mai arată, unitatea
emitentă s-a conformat acestor prevederi legale, atunci când a propus contestatorului
acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
fără a indica și cuantumul acestora.
Soluția a fost menținută de Curtea
de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 158 din 11 iunie 2009
a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.
În cauză, a declarat recurs în
termen legal, reclamantul B.I.C. care, critică hotărârile date în cauză pe
considerentul greșitei aprecieri asupra legalității deciziei atacate care, nu a
respectat hotărârile judecătorești pronunțate anterior ce stipulau asupra
obligației pârâtei de a emite o decizie vizând acordarea efectivă a
despăgubirilor.
Or, mai arată recurentul, propunerea
formală ce face trimitere la Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încalcă „puterea
de lucru judecat” a hotărârilor judecătorești anterioare, ce constată în
sarcina pârâtei, obligația de a-l despăgubi.
Recursul se privește ca nefondat,
urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că imobilul în litigiu,
situat în Timișoara, a constituit proprietatea autorilor contestatorului, fiind
expropriat și trecut abuziv în proprietatea statului, în anul 1974.
Printr-o dispoziție anterioară, nr.
1482 din 6 februarie 2006, urmare parcurgerii procedurii administrative prealabile
de către persoana îndreptățită, pârâta a respins notificarea, reținând unele
neconcordanțe între descrierea imobilului din cartea funciară și cea existentă
în teren și respectiv între numele foștilor proprietari ai imobilului și cel al
notificatorului.
Ulterior, prin hotărâre rămasă
irevocabilă, sentința nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Timiș,
secția civilă, contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva
dispoziției de respingere a notificării a fost admisă, iar pârâta Universitatea
de Vest Timișoara, obligată la emiterea unei noi decizii de acordare a
despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
Prin dispoziția nr. 6230 din 19 mai
2008, atacată în prezenta cauză, intimata pârâtă, reținând că imobilul ce a
făcut obiect al notificării, nu mai poate fi restituit în natură, întrucât
construcția a fost demolată, a propus acordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr.
247/2005.
Ca atare, nu s-a încălcat, astfel
cum greșit reține recurentul „autoritatea de lucru judecat” a hotărârilor ce
consacră dreptul acestuia la despăgubiri, hotărâri ce fac trimitere la
dispozițiile art. 11 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost
completată și modificată pe Legea nr. 247/2005.
Or, actul normativ mai sus citat
instituie o procedură specială pentru stabilirea cuantumului final al acestor
despăgubiri, fiind stabilită în acest sens competența Comisiei Centrale din
subordinea Cancelariei Primului Ministru.
În baza acestei proceduri speciale,
inserată în Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după primirea
dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată, va efectua
procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va
transmite Comisiei Centrale.
Acest raport va conține cuantumul
despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
În baza raportului de evaluare,
Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Tot astfel, potrivit art. 19 al
Capitolului VI din lege, deciziile adoptate de Comisia Centrală sunt supuse
controlului judiciar, acestea putând fi atacate cu contestație, în condițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Așa fiind, în considerarea celor ce
preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul
B.I.C. împotriva deciziei nr. 158/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel
Timișoara, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1
iunie 2010.