ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 6230 din 9 mai 2008, Ministerul Educației și Cercetării, a admis notificarea formulată de B.I.C., vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. 5903 Timișoara, nr. top 9599 și a propus acordarea, în favoarea persoanei îndreptățite, a despăgubirilor aferente valorii imobilului, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007. La 6 iunie 2008 persoana îndreptățită a contestat această decizie, solicitând instanței să constate că a fost emisă cu încălcarea sentinței civile nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 dată de Tribunalul Timiș, irevocabilă care a statuat asupra emiterii unei noi decizii de acordare, în favoarea contestatorului, a despăgubirilor pentru imobil.

Decizia emisă, apreciază contestatorul, este nelegală sub aspectul neprecizării cuantumului despăgubirilor, simpla mențiune, vizând propunerea de acordare a acestora fiind „lipsită de conținut”. Investit în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 583/PI din 3 februarie 2009 a respins contestația reținând în esență că dispoziția atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care, în art. 13 stipulează că analiza și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor nu se face de către emitentul dispoziției ci de un organ special abilitat, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Ca atare, se mai arată, unitatea emitentă s-a conformat acestor prevederi legale, atunci când a propus contestatorului acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a indica și cuantumul acestora.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 158 din 11 iunie 2009 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul B.I.C. care, critică hotărârile date în cauză pe considerentul greșitei aprecieri asupra legalității deciziei atacate care, nu a respectat hotărârile judecătorești pronunțate anterior ce stipulau asupra obligației pârâtei de a emite o decizie vizând acordarea efectivă a despăgubirilor. Or, mai arată recurentul, propunerea formală ce face trimitere la Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încalcă „puterea de lucru judecat” a hotărârilor judecătorești anterioare, ce constată în sarcina pârâtei, obligația de a-l despăgubi.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Este de necontestat că imobilul în litigiu, situat în Timișoara, a constituit proprietatea autorilor contestatorului, fiind expropriat și trecut abuziv în proprietatea statului, în anul 1974. Printr-o dispoziție anterioară, nr. 1482 din 6 februarie 2006, urmare parcurgerii procedurii administrative prealabile de către persoana îndreptățită, pârâta a respins notificarea, reținând unele neconcordanțe între descrierea imobilului din cartea funciară și cea existentă în teren și respectiv între numele foștilor proprietari ai imobilului și cel al notificatorului.

Ulterior, prin hotărâre rămasă irevocabilă, sentința nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Timiș, secția civilă, contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva dispoziției de respingere a notificării a fost admisă, iar pârâta Universitatea de Vest Timișoara, obligată la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu. Prin dispoziția nr. 6230 din 19 mai 2008, atacată în prezenta cauză, intimata pârâtă, reținând că imobilul ce a făcut obiect al notificării, nu mai poate fi restituit în natură, întrucât construcția a fost demolată, a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Ca atare, nu s-a încălcat, astfel cum greșit reține recurentul „autoritatea de lucru judecat” a hotărârilor ce consacră dreptul acestuia la despăgubiri, hotărâri ce fac trimitere la dispozițiile art. 11 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost completată și modificată pe Legea nr. 247/2005. Or, actul normativ mai sus citat instituie o procedură specială pentru stabilirea cuantumului final al acestor despăgubiri, fiind stabilită în acest sens competența Comisiei Centrale din subordinea Cancelariei Primului Ministru. În baza acestei proceduri speciale, inserată în Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată, va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Tot astfel, potrivit art. 19 al Capitolului VI din lege, deciziile adoptate de Comisia Centrală sunt supuse controlului judiciar, acestea putând fi atacate cu contestație, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei nr. 158/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.