ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 6230 din 9 mai 2008,

Ministerul Educației și Cercetării, a admis notificarea formulată de B.I.C.,

vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat

în Timișoara, înscris în C.F. 5903 Timișoara, nr. top 9599 și a propus

acordarea, în favoarea persoanei îndreptățite, a despăgubirilor aferente

valorii imobilului, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel

cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007.

La 6 iunie 2008 persoana

îndreptățită a contestat această decizie, solicitând instanței să constate că a

fost emisă cu încălcarea sentinței civile nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006

dată de Tribunalul Timiș, irevocabilă care a statuat asupra emiterii unei noi

decizii de acordare, în favoarea contestatorului, a despăgubirilor pentru

imobil.

Decizia emisă, apreciază

contestatorul, este nelegală sub aspectul neprecizării cuantumului

despăgubirilor, simpla mențiune, vizând propunerea de acordare a acestora fiind

„lipsită de conținut”.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 583/PI din 3 februarie 2009

a respins contestația reținând în esență că dispoziția atacată a fost emisă

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care, în art. 13 stipulează

că analiza și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor nu se face de

către emitentul dispoziției ci de un organ special abilitat, respectiv Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ca atare, se mai arată, unitatea

emitentă s-a conformat acestor prevederi legale, atunci când a propus contestatorului

acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

fără a indica și cuantumul acestora.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 158 din 11 iunie 2009

a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, reclamantul B.I.C. care, critică hotărârile date în cauză pe

considerentul greșitei aprecieri asupra legalității deciziei atacate care, nu a

respectat hotărârile judecătorești pronunțate anterior ce stipulau asupra

obligației pârâtei de a emite o decizie vizând acordarea efectivă a

despăgubirilor.

Or, mai arată recurentul, propunerea

formală ce face trimitere la Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încalcă „puterea

de lucru judecat” a hotărârilor judecătorești anterioare, ce constată în

sarcina pârâtei, obligația de a-l despăgubi.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat că imobilul în litigiu,

situat în Timișoara, a constituit proprietatea autorilor contestatorului, fiind

expropriat și trecut abuziv în proprietatea statului, în anul 1974.

Printr-o dispoziție anterioară, nr.

1482 din 6 februarie 2006, urmare parcurgerii procedurii administrative prealabile

de către persoana îndreptățită, pârâta a respins notificarea, reținând unele

neconcordanțe între descrierea imobilului din cartea funciară și cea existentă

în teren și respectiv între numele foștilor proprietari ai imobilului și cel al

notificatorului.

Ulterior, prin hotărâre rămasă

irevocabilă, sentința nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Timiș,

secția civilă, contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva

dispoziției de respingere a notificării a fost admisă, iar pârâta Universitatea

de Vest Timișoara, obligată la emiterea unei noi decizii de acordare a

despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.

Prin dispoziția nr. 6230 din 19 mai

2008, atacată în prezenta cauză, intimata pârâtă, reținând că imobilul ce a

făcut obiect al notificării, nu mai poate fi restituit în natură, întrucât

construcția a fost demolată, a propus acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005.

Ca atare, nu s-a încălcat, astfel

cum greșit reține recurentul „autoritatea de lucru judecat” a hotărârilor ce

consacră dreptul acestuia la despăgubiri, hotărâri ce fac trimitere la

dispozițiile art. 11 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

completată și modificată pe Legea nr. 247/2005.

Or, actul normativ mai sus citat

instituie o procedură specială pentru stabilirea cuantumului final al acestor

despăgubiri, fiind stabilită în acest sens competența Comisiei Centrale din

subordinea Cancelariei Primului Ministru.

În baza acestei proceduri speciale,

inserată în Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată, va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

În baza raportului de evaluare,

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Tot astfel, potrivit art. 19 al

Capitolului VI din lege, deciziile adoptate de Comisia Centrală sunt supuse

controlului judiciar, acestea putând fi atacate cu contestație, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

B.I.C. împotriva deciziei nr. 158/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

iunie 2010.